Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conflict negativ de competenta. Legea nr. 221/2009. Competenta materiala. Sentinta civila nr. 20 din data de 07.07.2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Mehedinti, la data de 25.01.2010, reclamanta C.M. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, pentru ca, prin hotarare judecatoreasca, sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 100.000 euro.
In motivarea cererii a aratat ca sotul sau fost deportat in Baragan, incepand cu l8 iunie 1951 si pana la 27 octombrie 1955, pe o perioada de 4 ani 6 luni si 13 zile.
Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Tribunalul Mehedinti, prin sentinta civila nr. 139 din 06.04.2010, a admis exceptia necompetentei materiale a instantei si a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta C.M. si pe paratul Statul Roman, prin Ministerul de Finante, in favoarea Judecatoriei Drobeta Turnu Severin.
Pentru a pronunta astfel, s-a retinut ca, potrivit art. 2, alin. 1, lit. b Cod procedura civila, sunt de competenta in prima instanta a tribunalului, procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei RON.
In ceea ce priveste dispozitiile speciale ale Legii nr. 221/2009, instanta a constatat ca tribunalul este competent sa judece doar in situatiile prevazute de art. 4 din lege si anume, atunci cand se solicita sa se constate caracterul politic al condamnarii sau al masurii administrative. In celelalte situatii, cand se solicita daune morale sau materiale legea nu prevede o competenta speciala, prin urmare se aplica regulile din codul de procedura civila.
Cum suma ce face obiect al cererii in pretentii formulata de reclamant este mai mica decat cea stipulata de lege, instanta a constatat ca in mod eronat aceasta a fost adresata tribunalului, competenta de solutionare apartinand in speta Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, in favoarea careia urmeaza sa se dispuna declinarea.
Prin sentinta civila nr. 3611 din 04.06.2010, pronuntata de Judecatoria Dr. Tr. Severin, s-a admis exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Dr. Tr. Severin, invocata din oficiu, in baza art. 4 alin.4 din Legea 221/2009 si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Mehedinti.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenta si s-a inaintat dosarul Curtii de Apel Craiova, in vederea solutionarii conflictului de competenta.
Pentru a pronunta astfel, instanta a retinut ca Legea 221/2009 este o lege speciala, ce confera competenta materiala exclusiva tribunalului, nedistingand intre cererile evaluabile si neevaluabile in bani.
Cu privire la conflictul de competenta, Curtea stabileste urmatoarele:
Competenta instantelor judecatoresti constituie o institutie procesuala stabilite prin lege, fara ca partile sa aiba, in principiu, posibilitatea de a opta dupa bunul plac pentru solutionarea litigiului dintre ele de catre o instanta sau alta.
Regulile dupa care se determina competenta instantelor judecatoresti se bazeaza pe criterii obiective, strict precizate de lege.
Competenta materiala, respectiv asa numita competenta de atributiune, prin care se delimiteaza sfera atributiilor instantelor judecatoresti de grad diferit, este stabilita de lege atat prin norma de procedura civila, care este de stricta interpretare, dar, in situatii speciale, poate fi atribuita prin continutul legii speciale unor anume instante, fara ca respectiva competenta sa se regaseasca in norma procesuala, respectiv art. 2 Cod pr. civ., invocat in prezenta cauza.
Prin Legea nr. 221/2009, care constituie o lege speciala, se instituie o competenta speciala pentru judecarea cauzelor, conform art. 4, respectiv competenta de solutionare apartine tribunalului, sectia civila, in circumscriptia careia domiciliaza persoana interesata.
Pentru a respecta unicitatea legii si a se aplica aceeasi norma procesuala, raportata la aceasta lege, avand in vedere scopul general al legii, se constata ca tribunalului - sectia civila ii apartine competenta de solutionare in toate cazurile enumerate de aceasta lege.
Avand in vedere aceste considerente, urmeaza ca, aplicand art. 20 Cod pr. civ. si art. 22 alin.4 Cod pr. civ., sa se stabileasca competenta de solutionare a litigiului in favoarea Tribunalului Mehedinti.

Sursa: Portal.just.ro