Dinamismul procesului penal precum si faptul ca, masura arestarii preventive are drept scop asigurarea bunei desfasurari a activitatii procesuale impun in mod firesc, ca aceasta masura sa fie adaptata permanent in raport cu imprejurarile concrete legate atat de cauza penala, deci si de stadiul procesual, cat si de persoana faptuitorilor, respectiv, perioada petrecuta in arest preventiv si posibilitatea acestora de a fi constientizat repercusiunile negative ale unei conduite procesuale ostile.
O astfel de schimbare a temeiurilor arestarii preventive in dinamica procesuala poate atrage inlocuirea celei mai severe masuri preventive cu o masura restrictiva de libertate, insa neprivativa de libertate conform art.139 alin.35 cod procedura penala.
Aceeasi solutie se impune, insa, si in cazul in care, temeiurile luarii masurii preventive se mentin dar durata arestarii preventive a depasit un termen rezonabil, aspect ce trebuie analizat in raport cu circumstantele fiecarui caz in parte.
Prin incheierea din sedinta nepublica de la 5 iulie 2007, pronuntata de Tribunalul Dolj, verificand legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatilor B. C. si M. D. C., conform art.3002 cod procedura penala , instanta a constat ca prin incheierea din 10.10.2005 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.2500/P/2005 s-a dispus arestarea preventiva a celor doi inculpati, constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.143 cod procedura penala. si sunt incidente prevederile art.148 lit.f cod. procedura penala.(fost art.148 lit. h cod procedura penala.).
Fata de cei doi inculpati, masura arestarii preventive a fost mentinuta la primirea dosarului de catre instanta si in cursul judecatii in ciclurile procesuale parcurse. Ultima data, masura arestarii preventive a inculpatilor B. C. si M. D.C. a fost mentinuta prin decizia penala nr.2757/22.05.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, decizie prin care, admitandu-se recursurile declarate in cauza de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova si inculpatii B. C., M. D. C. si M. A., s-au casat sentinta pronuntata in prima instanta de Tribunalul Dolj si decizia din apel a Curtii de Apel Craiova si s-a trimis cauze spre rejudecare la prima instanta.
Tribunalul, examinand actele si lucrarile dosarului, a constat ca nu s-au modificat temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatilor B. C. si M.D. C., existand date si indicii temeinice ca inculpatii au savarsit faptele de natura penala pentru care sunt cercetati in prezenta cauza.
De asemenea, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile pentru care inculpatii au fost trimisi in judecata este inchisoarea mai mare de 4 ani, iar lasarea acestora in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce poate fi dedus din natura si gravitatea faptelor retinute in sarcina inculpatilor, din modul si mijloacele de savarsire a acestora, din atitudinea manifestata de inculpati in cursul cercetarii judecatoresti care, sub aparenta unei recunoasteri, au negat in fapt aspectele retinute prin actul de sesizare.
Investita cu solutionarea recursurilor celor doi inculpati Curtea de apel a constatat ca acestea sunt fondate .
Avand in vedere dinamismul procesului penal si faptul ca, masura arestarii preventive are drept scop asigurarea bunei desfasurari a activitatii procesuale este firesc, ca aceasta masura sa fie adaptata in raport cu imprejurarile concrete legate atat de cauza penala, deci si de stadiul procesual, cat si de persoana faptuitorilor, respectiv, perioada petrecuta in arest preventiv, dar si posibilitatea acestora de a fi constientizat repercusiunile negative ale unei conduite procesuale ostile.
Schimbarea temeiurilor arestarii preventive in dinamica procesuala poate atrage inlocuirea celei mai grave masuri preventive cu o masura restrictiva de libertate, insa neprivativa de libertate conform art.139 alin.35 cod procedura penala.
Aceeasi solutie se impune, insa, si in cazul in care temeiurile luarii masurii preventive se mentin dar durata arestarii preventive a depasit un termen rezonabil, aspect ce trebuie analizat in raport cu circumstantele fiecarui caz in parte.
Potrivit art.5 paragraful III din CEDO, persoana arestata preventiv are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberat in cursul procedurii, putand subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea acesteia la audiere.
In cauza, stabilirea limitelor rezonabile si respectiv, depasirea acestora se analizeaza in raport de faptul ca ambii inculpati sunt arestati preventiv din octombrie 2005, avand o atitudine cooperanta in masura recunoasterii propriei vinovatii in procesul penal si sunt intretinatori de familie, avand copii minori in intretinere, 5 copii inculpatul M. si un copil B. C.
Alaturi de aceste circumstante personale, pentru ambii inculpati se are in vedere faptul ca prin decizia nr.2757 din 22 mai 2007, pronuntata in dosarul nr.8249/54/2006, ICCJ, a casat atat decizia pronuntata in apel, cat si sentinta penala cu trimitere spre rejudecare la instanta de fond, stabilind limitativ omisiunile instantelor de fond, intre care, necitarea partii vatamate minore B. S. L., prevazuta la pct.3 din rechizitoriu si a martorei P. M., mama acestei minore.
Cu aceste probatorii ce urmeaza a fi administrate, respectiv analizate in coroborare cu restul probatoriului administrat deja in cauza, cercetarea judecatoreasca a fost finalizata.
Indiferent de cazul prevazut de art.148 alin.1 cod procedura penala, ce a constituit temeiul de drept al arestarii celor doi inculpati, dupa circa 2 ani de detentie preventiva, consistenta acestor temeiuri - art.148 lit. h cod procedura penala din vechea reglementare a codului de procedura penala - se dilueaza impunandu-se inlocuirea arestarii cu o alta masura preventiva.
Pericolul sustragerii de la judecata si al influentarii martorilor si partilor vatamate din dosar, se reduc considerabil ca urmare a deducerii probabile a duratei arestarii preventive din pedeapsa inchisorii la care inculpatul se asteapta a fi condamnat (cauza Neumeister contra Austriei - hotararea CEDO din 27 iunie 1968).
Mai mult decat atat, chiar daca la momentul luarii masurii arestarii preventive, au existat probe ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, dupa trecerea unei perioade indelungate de timp, acesta se risipeste ca si riscul de presiune asupra martorilor (hotararea din 27 august 1992 a CEDO cauza Tomasi contra Frantei).
Ori, fata de limitele casarii dispuse de ICCJ, de masurile procesuale dispuse de instanta de trimitere, conform incheierii recurate, Curtea constata ca inlocuirea arestarii preventive a celor doi inculpati cu o masura restrictiva de libertate dublata de o serie de garantii concretizate in obligatiile prevazute de art.145 alin.11 lit. a. b. c. si d cod procedura penala, poate asigura o buna desfasurare a procesului penal.
In plus, Curtea va impune inculpatilor si respectarea obligatiilor prevazute .de art.145 alin.12 lit. c. si e cod procedura penala -interdictii de a lua legatura cu partea vatamata neaudiata si cu martorii ce urmeaza a fi audiati, tocmai pentru inlaturarea pericolului influentarii acestora, in depozitiile pe care acestea urmeaza a le da in fata instantei de fond, fiind citate pentru termenul urmator.
Totodata, se va atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor referitoare la incalcarea cu rea credinta a obligatiilor impuse de instanta.