Cerinta intocmirii unui raport final si a unui bilant general este prevazuta de art.128 din Legea nr.64/1995 doar pentru situatia in care in patrimoniul debitoarei exista bunuri.
Inchiderea procedurii nu este conditionata de promovarea unei cereri de antrenare a raspunderii, in conditiile art.137 din Legea nr.64/1995. Prin sentinta nr.706 din 5 decembrie 2005 pronuntata in dosarul nr. 221/F/2004, Tribunalul Olt a dispus, in baza art.130 din Legea 64/19995 R, inchiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului debitoarei SC C O B SRL Slatina, radierea debitoarei din registrul comertului, descarcarea lichidatorului de orice responsabilitati legate de procedura. In baza art.4 din lege, a dispus si plata sumei de 48.000.000 RON din fondul de lichidare catre lichidatorul judiciar, reprezentand cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs creditoarea AFP Slatina criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
Se sustine ca lichidatorul avea obligatia de a prezenta adunarii generale a creditorilor o analiza economico financiara din care sa rezulte situatia finala a debitoarei, situatie comparativa intre activ si pasiv. In acest sens, se apreciaza ca in cauza nu s-au respectat dispozitiile art. 128 alin.1 din Legea 64/1995 R care arata ca dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului-sindic un raport final impreuna cu un bilant general, obligatie ce este imperativa.
O alta critica vizeaza imprejurarea ca, judecatorul-sindic a dispus inchiderea procedurii, fara ca in baza rolului activ pe care legea il confera sa dispuna verificarea posibilei incidente a dispozitiilor art. 137 din Legea 64/1995 R2.
Recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art.130 din Legea 64/1995 R2 - in orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului, ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.
Conform actelor si lucrarilor de la dosarul cauzei, judecatorul-sindic a retinut in mod corect ca in patrimoniul societatii debitoare nu s-au regasit bunuri mobile sau imobile ce ar putea fi valorificate si de asemenea, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii nu au fost efectuate instrainari din patrimoniul societatii.
Nu se poate retine critica formulata de recurenta potrivit cu care lichidatorul judiciar trebuia sa prezinte o analiza economica financiara din care sa rezulte situatia finala a debitoarei, intrucat lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei raport asupra situatiei debitoarei, a cauzelor si imprejurarilor ce au condus la insolventa, stabilind creditorii evidentiati in contabilitate si de asemenea s-a intocmit tabelul preliminar al creantelor precum si tabelul definitiv, acte din care creditoarea recurenta putea sa ia cunostinta de situatia economica financiara a societatii debitoare .
In ceea ce priveste nerespectarea dispozitiilor art. 128 din Legea 64/1995 R2, Curtea constata ca si aceasta critica este neintemeiata, aceste dispozitii legale referindu-se la situatia in care in averea debitoarei se gasesc bunuri care pot fi valorificate. In cauza, intrucat societatea debitoare nu detine bunuri mobile sau imobile in patrimoniu, lichidatorul nu avea obligatia de a supune judecatorului-sindic raportul final si bilantul general.
Dispozitiile Legii 64/1995 nu conditioneaza masura inchiderii procedurii, de formularea in prealabil a unor cereri de antrenare a raspunderii in conditiile art. 137, iar judecatorul-sindic, in conditiile in care nu a fost sesizat cu o astfel de cerere nu avea posibilitatea de a se sesiza din oficiu.
De altfel, formularea de cereri in temeiul art. 137 din Legea 64/1995 R2 nu reprezinta atributul exclusiv al lichidatorului judiciar, oricare dintre creditori, inclusiv recurenta, in conditiile identificarii unor fapte de natura a conduce la antrenarea raspunderii administratorului social, puteau sa uzeze de acest drept procedural.
Fata de aceste considerente, Curtea constata ca hotararea pronuntata in cauza este legala si temeinica, nefiind afectata de vreunul din motivele de modificare sau casare prevazute de art. 3041 si 304 C. proc.civ.
In acelasi sens:
- decizia nr.155 pronuntata in dosarul nr.36/F/1/2006;
- decizia nr.126 pronuntata in dosarul nr.4/F/1/2006;
- decizia nr.168 pronuntata in dosarul nr.43/F/1/2006;
- decizia nr.98 pronuntata in dosarul nr.6/F/04/2/2005;
- decizia nr.2 pronuntata in dosarul nr.269/F/2/2005;
- decizia nr.14 pronuntata in dosarul nr.568/F/1/2005;
- decizia nr.23 pronuntata in dosarul nr.374/F/2/2005;
- decizia nr.75 pronuntata in dosarul nr.1/F/1/2006;
- decizia nr.139, pronuntata in dosarul nr.16/F/1/2006;
- decizia nr.176, pronuntata in dosarul nr.38/F/1/2006;
- decizia nr.188, pronuntata in dosarul nr.251/F/04/2/2006;