Termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare prevazut de dispozitiile art.268 al.1 din Codul muncii Decizie nr. 323 din data de 07.04.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare prevazut de dispozitiile art.268 al.1 din Codul muncii
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 323 din 7 aprilie 2009
Prin decizia nr.323/07.04.2009, pronuntata in dosarul nr.5239/99/2008, Curtea a retinut ca in mod gresit prima instanta a constatat ca decizia de concediere contestata in cauza, ar fi fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art.268 al.1 din Codul muncii, care prevad ca angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Astfel cum s-a precizat in doctrina de specialitate si in practica judiciara, ambele termene prevazute de aceste dispozitii legale sunt de prescriptie a raspunderii disciplinare.
In ceea ce priveste primul termen, de 30 de zile calendaristice de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat sa aplice sanctiunea a luat cunostinta despre savarsirea abaterii, se retine ca acesta curge de la data inregistrarii referatului nr.609/2008 la societate.
Cat priveste termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei, se retine ca in mod eronat prima instanta a considerat ca moment al savarsirii faptei de absenta nemotivata de la serviciu data de 25.04.2007, cand intimata a inceput de fapt sa lipseasca de la serviciu, neluand in considerare faptul ca aceasta a continuat sa absenteze de la locul de munca pana la data concedierii sale la data de 11.06.2008.
Mai mult decat atat, in aceasta perioada contestatoarea-intimata a investit Tribunalul Iasi cu solutionarea unei actiuni avand ca obiect reprimirea acesteia de recurenta la locul de munca, invocand faptul ca, la data cand s-a prezentat la serviciu a constat ca lipseste logistica aferenta postului.
Prin hotarare irevocabila, a fost respinsa aceasta actiune, retinandu-se ca dreptul reclamantei de a-si desfasura activitatea nu a fost niciodata ingradit; faptul ca unitatea a schimbat biroul in care aceasta urma sa isi desfasare activitatea nu echivaleaza cu o impiedicare a reclamantei de a veni la locul de munca.
Prin aceeasi hotarare s-a retinut ca, la interogatoriul luat in instanta, reclamanta a recunoscut faptul ca, incepand cu data de 25.04.2007, aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu si nu si-a justificat absenta.
Impotriva acestei sentinte civile a formulat recurs reclamanta, iar Curtea de Apel Iasi, prin decizia nr.165/28.03.2008, a respins acest recurs, retinand ca simpla mutare a biroului acesteia de la etajul doi al cladirii, la demisol, nu echivaleaza cu desfiintarea postului sau a contractului. Este la latitudinea angajatorului ca, pentru buna desfasurare a activitatii salariatilor, sa efectueze modificari organizatorice administrative. Notiunea de schimbare a locului de munca prevazuta de art. 41 (3) lit. b) Codul muncii nu se refera la mutarea salariatului in alt birou si nici chiar la mutarea la o alta sectie ori la un alt sediu secundar al angajatorului, efectuarea unilaterala a acestor modificari fiind prerogativa exclusiva a angajatorului.
In ceea ce priveste refuzul societatii de a o primi pe reclamanta la serviciu prin blocarea cardului de acces, din coroborarea inscrisurilor cu raspunsurile la interogatoriu ale partilor, Curtea a retinut ca, incepand cu data de 25 aprilie 2007, reclamanta-recurenta a fost cea care nu s-a mai prezentat la serviciu, fara justificare, chiar in conditiile in care angajatorul, prin adresele nr. 116/2 mai 2007 si nr. 126/8 mai 2007 i-a solicitat prezenta la locul de munca.
Prin decizia nr.71/1999, Curtea Constitutionala a retinut ca termenele de prescriptie a raspunderii disciplinare sunt garantii indispensabile derularii contractului de munca, pentru ca drepturile salariatului sa nu fie afectate de incertitudine. S-a mai retinut ca, in conditiile in care cel in drept sa adopte masura disciplinara ar putea-o amana, cu rea-credinta, la nesfarsit, impiedicandu-l pe salariat sa obtina in justitie clarificarea situatiei sale, chiar accesul liber la justitie ar putea fi pus sub semnul indoielii.
In speta, nu se poate insa retine ca adoptarea masurii disciplinare ar fi fost amanata de angajator, cu rea-credinta, situatia de incertitudine in care s-au aflat drepturile contestatoarei datorandu-se de fapt manifestarii de vointa a salariatei de a nu se mai prezenta la aceasta societate, dupa data de 24 aprilie 2007, in vederea prestarii muncii si de promova o actiune in obligarea angajatorului la reprimirea acesteia la locul de munca, actiune solutionata irevocabil la data de 28.03.2008.
S-a mai retinut ca, avand in vedere dispozitiile art.51 alin.2 din Codul muncii si cele statuate in literatura de specialitate, consecinta juridica a absentelor nemotivate este intotdeauna suspendarea contractului individual de munca.
Pentru toate aceste considerente, s-a retinut ca in mod gresit prima instanta a admis exceptia tardivitatii emiterii deciziei de concediere.