DECIZIE nr. 433/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1) și ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriel Enache în Dosarul nr. 4.849/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 618D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât nu întrunește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, lipsind una dintre condițiile esențiale pentru exercitarea oricărui demers judiciar, și anume interesul în promovarea acesteia. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 260 din 24 aprilie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 231/F din 26 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.849/2/2020, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1) și ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gabriel Enache într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulate de acesta împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, prin care a fost confirmată ordonanța de reluare și redeschidere a urmăririi penale, în ceea ce îl privește pe autorul excepției, față de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate în condițiile în care îi limitează dreptul de a se adresa instanței judecătorești cu o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești definitive care schimbă fundamental desfășurarea procesului penal, precum este încheierea definitivă de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Susține că atât inculpații aflați în etapa urmăririi penale, cât și inculpații condamnați beneficiază de aceleași drepturi și obligații, inclusiv de prezumția de nevinovăție. Totuși, inculpații aflați în etapa urmării penale nu pot sesiza instanța de judecată cu privire la revizuirea unor hotărâri judecătorești intermediare, care schimbă fundamental cursul urmăririi penale, în timp ce inculpații condamnați nu au această restricție. Astfel, susține că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că încheierile definitive, prin care se soluționează cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, pronunțate de instanțele de judecată nu pot constitui obiectul unei cereri de revizuire. Totodată, susține că prevederile art. 453 alin. (4) teza întâi din același act normativ sunt neconstituționale în măsura în care limitează sfera hotărârilor judecătorești definitive doar la hotărârile de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Pentru aceleași motive susține că sunt neconstituționale și dispozițiile art. 457 din Codul de procedură penală.

6. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016, nr. 181 din 29 martie 2016 și nr. 2 din 17 ianuarie 2017 și, totodată, reține că textele de lege criticate sunt conforme cu dispozițiile constituționale invocate, întrucât legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional, poate stabili prin lege procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și, în acest sens, invocă considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016, nr. 180 din 29 martie 2016 și nr. 799 din 5 decembrie 2017.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 452 alin. (1) și ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției de neconstituționalitate, depuse în motivarea criticilor, reiese că aceasta privește, în realitate, dispozițiile art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi și ale art. 457 din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea observă că dispozitivul Sentinței penale nr. 231/F din 26 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.849/2/2020, conține o evidentă eroare materială, Curtea fiind sesizată cu dispozițiile art. 452 alin. (1) și ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, în condițiile în care, din considerentele încheierii de sesizare și din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, rezultă că aceasta vizează și prevederile art. 457 din Codul de procedură penală. Într-adevăr, instanța de judecată a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 457 din Codul de procedură penală, nu este îndeplinită condiția privind legătura cu cauza, fără a respinge însă prin dispozitiv excepția de neconstituționalitate având ca obiect normele procesual penale menționate anterior. În consecință, în cazul în care Curtea nu s-ar pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 din Codul de procedură penală, omisiunea s-ar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorului excepției ca aceasta să fie examinată. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi și ale art. 457 din Codul de procedură penală.

12. Prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), este neconstituțională. Ca urmare a deciziei menționate, ulterior sesizării Curții cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. I pct. 50 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. De asemenea, la același moment temporal, au fost modificate și dispozițiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin art. I pct. 51 din Legea nr. 201/2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Pentru aceste motive se impune ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 453 alin. (4) teza întâi și ale art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, reglementarea în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, și anume în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 201/2023. Normele procesual penale criticate au următorul conținut: – Art. 452 alin. (1): „Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.“;

– Art. 453 alin. (4) teza întâi: „(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal

.“; (Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd următoarele: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;“);

– Art. 457:

(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge:

a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b )- d), când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;

c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și în cazul când procurorul se sesizează din oficiu.

(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

13. Autorul excepției invocă dispozițiile constituționale ale art. 15 referitoare la universalitate, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că normele procesual penale criticate au mai fost suspuse controlului de constituționalitate în temeiul unor critici de neconstituționalitate similare, respinse de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, Decizia nr. 98 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 iunie 2022, paragrafele 12-17, Decizia nr. 114 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 6 iulie 2022, paragrafele 12-17, și Decizia nr. 631 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 mai 2024, paragrafele 15-20.

15. În considerentele deciziilor menționate anterior, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa constantă, că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță - sentințe - sau la instanța de apel - decizii. De asemenea, Curtea a reținut că revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive, care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsinduse și în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală.

16. Prin urmare, Curtea a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, prin care a fost soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reținut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecății, sentințele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

17. Curtea a constatat, la paragraful 18 al Deciziei nr. 631 din 21 noiembrie 2023, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

18. Sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, având în vedere caracterul revizuirii, de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte, și ținând cont de rolul constituțional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate nu sunt de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, astfel că nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Enache, pronunțată în Dosarul nr. 4.849/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, și constată că dispozițiile art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi și ale art. 457 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu