DECIZIE nr. 338/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (2) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgian Stan și Ilie Miklea Stan în Dosarul nr. 44.236/3/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.056D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 300 din 18 iunie 2024, Decizia nr. 311 din 19 mai 2022 și Decizia nr. 437 din 6 octombrie 2022, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Decizia nr. 634 din 9 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 44.236/3/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (2) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgian Stan și Ilie Miklea Stan. Instanța de contencios constituțional a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat de către autorii excepției împotriva încheierii Curții de Apel București - Secția I penală prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția anterior precizată. Excepția a fost ridicată într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a apelului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală prevăd limitativ situațiile în care instanța poate dispune desființarea sentinței apelate, urmată de rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Printre acestea se regăsește și situația privind lipsa unei părți nelegal citate, dacă acest motiv de apel a fost invocat de „acea parte“. Această situație creează o discriminare vădită între situațiile procesuale ale unor persoane cu aceleași interese, inculpatul și partea responsabilă civilmente având în mod vădit aceleași interese din perspectiva laturii civile. Reglementarea criticată este deficitară și nu acoperă situația în care, din diverse motive, titularul căii de atac, adică partea nelegal citată la instanța de fond, nu uzează de motivul de apel destinat ei, situație ce se repercutează asupra intereselor procesuale legitime ale celorlalți participanți la proces. Susține că textul criticat este neconstituțional, încălcând dreptul la un proces echitabil, deoarece limitează dreptul de a exercita calea de atac a apelului pentru motivul anterior precizat doar în ceea ce privește partea nelegal citată.

6. Deși legiuitorul a acceptat nevoia satisfacerii procesuale a drepturilor tuturor persoanelor interesate în cadrul altor instituții procesuale, în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, părțile aflate în situații procesuale identice ajung să beneficieze sau nu de instrumente de control al activității instanței de fond, în funcție de activitatea sau inactivitatea acesteia.

7. În continuare, apreciază că, în dosarul de fond, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală au permis ca societățile comerciale, care aveau calitatea de parte responsabilă civilmente și a căror răspundere solidară cu autorul excepției și ceilalți inculpați putea fi atrasă, să fie radiate și astfel să se sustragă de la răspundere civilă. Susțin că judecătorul nu a făcut niciodată verificarea sediului acestor părți, înainte de a le cita prin afișare la sediul instanței, și nu a comunicat vreodată părții civile că acestea au fost radiate, pentru a-i da răgazul legal să indice succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora.

8. Sintagma „dacă partea civilă indică“ din cuprinsul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală este neconstituțională raportat la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2) și ale art. 129 alin. (1). Apreciază că dispozițiile criticate sunt deficitare și nu acoperă situația în care, din diverse motive, titularul unei astfel de cereri nu uzează de ea, ceea ce se repercutează asupra intereselor procesuale legitime ale celorlalți participanți la proces.

9. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate, modul de reglementare al nulităților relative și circumscrierea acestora motivelor de apel care justifică trimiterea unei cauze spre rejudecare ținând de opțiunea legiuitorului în materie procesual penală. Referitor la dispozițiile art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța judecătorească apreciază că acestea nu intră în contradicție cu garanțiile care însoțesc dreptul la un proces echitabil și nu împiedică accesul liber la justiție întrucât dispozițiile legale prevăd în mod explicit că partea are posibilitatea să se adreseze instanței civile în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca acțiunea civilă să rămână de competența instanței penale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 24 alin. (2) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – Art. 24 alin. (2): „În caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă.“;

– Art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b): „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: [

] 2. admite apelul și: [

] b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.“

14. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției și art. 129 alin. (1) referitor la exercitarea căilor de atac.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea textului de lege analizat, astfel încât motivul de apel referitor la judecarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citate să poată fi invocat și de alte părți decât cele nelegal citate.

16. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului ( Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 479 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, paragraful 15, și Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13).

17. A accepta soluția sugerată de autorii excepției ar echivala cu adoptarea unei teze pe care legiuitorul nu a prevăzut-o și pe care, dacă ar fi dorit să o reglementeze, ar fi prevăzut-o în mod expres, incluzând-o în norma legală criticată. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul are competența exclusivă de a modifica o normă legală, aceasta fiind „unica autoritate legiuitoare a țării“ (în același sens, Decizia nr. 57 din 1 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 10 iunie 2024, paragraful 17).

18. În continuare, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii acesteia formulează criticile de neconstituționalitate prin prisma aspectelor legate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate în speța dedusă judecății, de către organele judiciare.

19. Or, în ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare - interpretarea, respectiv aplicarea legii -, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), iar, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, le revine acestora competența de a stabili dacă interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate au fost realizate corect.

20. Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale ( Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14).

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (2) și ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgian Stan și Ilie Miklea Stan în Dosarul nr. 44.236/3/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu