DECIZIE nr. 480/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) și (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Cârcei Elena în Dosarul nr. 27.557/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.264D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a depus la dosarul cauzei un înscris prin care arată că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, așa cum s-a reținut în decizia instanței de judecată care a admis recursul formulat împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât, în opinia sa, Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe pe fondul excepției invocate. Solicită (i) efectuarea demersurilor necesare, la instanța de fond, în vederea înaintării înscrisului prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, (ii) refacerea procedurii de citare, arătând că pe citația pe care a primit-o pentru termenul din 17 octombrie 2024 dosarul Curții Constituționale nr. 2.264D/2019 figurează cu o steluță la numărul de ordine al dosarului, or, „o astfel de ipoteză este exclusă la instanța de contencios constituțional, având în vedere unicitatea ei“, respectiv faptul că nu există căi de atac împotriva deciziilor Curții Constituționale, precum și (iii) în temeiul art. 427 din Codul de procedură civilă, comunicarea deciziei pronunțate în cauză de către Curtea Constituțională. Invocă direct în fața Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1 )-( 3), art. 51 alin. (1), art. 55 ultima teză, art. 57, art. 59 și art. 60 din Legea nr. 47/1992. Apreciază că, „în eventualitatea în care Curtea Constituțională apreciază că are nevoie de clarificări, Curtea va suspenda judecarea excepției de neconstituționalitate și urmează să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene“, fără a preciza în concret sub ce aspecte urmează să se facă această sesizare. În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Magistratul-asistent precizează faptul că, prin Adresa nr. 3.386 din 17 mai 2023, Curtea Constituțională a solicitat instanței judecătorești înscrisul cuprinzând motivarea excepției de neconstituționalitate, care a fost înaintat la Curtea Constituțională, fiind înregistrat cu nr. 3.415 din 17 mai 2023. De asemenea, referitor la citația emisă de către Curtea Constituțională, steluța care urmează după numărul de ordine al dosarului semnifică trimiterea la nota de subsol, prin care se indică autorului excepției cum poate accesa dosarul electronic al Curții Constituționale. Totodată, în temeiul art. 31 din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori se comunică instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională, iar decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibile, a excepției de neconstituționalitate ridicate direct în fața Curții Constituționale și, respectiv, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta din urmă nefiind motivată.

6. Curtea, deliberând, respinge, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate ridicată direct în fața Curții Constituționale și unește soluționarea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu fondul excepției de neconstituționalitate.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Decizia nr. 293 din 11 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 27.557/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) și (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Excepția a fost invocată de Cârcei Elena într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind anularea Deciziei nr. 3.723 din 26 iunie 2018, emisă de intimatul-pârât Baroul București, prin care a fost respinsă ca fiind fără obiect cererea de înscriere în Baroul București, formulată în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constatând că petenta a fost primită în profesia de avocat în cadrul Baroului Buzău. De asemenea, se mai solicită obligarea Baroului București la înscrierea sa ca avocat definitiv pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, autorizarea funcționării cabinetului individual cu denumirea Elena Cârcei-Cabinet de avocat, obligarea Baroului București la autorizarea exercitării profesiei de avocat prin prestare de servicii și obligarea Baroului București la plata de daune morale. Curtea Constituțională a fost sesizată prin decizia Curții de Apel București de admitere a recursului introdus împotriva încheierii prin care Tribunalul București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării prezentei excepții de neconstituționalitate.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (1) și (3) din legea criticată contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (1) teza a doua privind libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și celor cuprinse în art. 148 alin. (2) și (4) referitoare la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne și, respectiv, referitoare la aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană, prin raportare la art. 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, referitor la interzicerea discriminării exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate, prin faptul că reglementarea internă nu cuprinde o transpunere exactă a prevederii potrivit căreia exercitarea profesiei de avocat se realizează, în mod generic, prin forma de organizare „prestare de servicii“.

10. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 și art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995, se arată că Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților este înființat ca persoană juridică de drept privat în alte condiții decât cele reglementate de Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel încât acesta nu face parte din sistemul național de învățământ și nu este supus procedurilor de autorizare și acreditare. Totodată, se arată că dispozițiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 sunt lipsite de claritate în privința sintagmei „judecători de la instanțe internaționale“.

11. Referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (2), art. 49 alin. (1) și (2) și art. 59 alin. (1) și (2) din legea criticată, se arată că înființarea prin lege a barourilor de avocați și a Uniunii Naționale a Barourilor din România echivalează cu exercitarea discreționară a competențelor de legiferare ale Parlamentului și este contrară dispozițiilor din Codul civil potrivit cărora numai persoanele juridice de drept public și care exercită prerogative de putere publică se pot înființa prin lege. Invocă în acest sens cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 531 din 18 iulie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. și pentru modificarea unor acte normative.

12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) și (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, potrivit cărora: – Art. 5 alin. (1): „(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți profesionale cu răspundere limitată.“

– Art. 8 alin. (1 ) și (3):

(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat și cabinetele grupate vor fi individualizate prin denumire, după cum urmează:

a) în cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat;

b) în cazul cabinetelor asociate - numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate;

c) în cazul societăților civile profesionale și al societăților profesionale cu răspundere limitată - numele a cel puțin unuia dintre asociați, urmat de sintagma societate civilă de avocați sau, după caz, societate profesională de avocați cu răspundere limitată;

d) în cazul cabinetelor grupate - numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.

(3) Denumirile prevăzute la alin. (1) vor figura pe firmele cabinetelor sau societăților, în condițiile stabilite de statutul profesiei.

– art. 10 alin. (2): „(2) În fiecare județ există și funcționează un singur barou membru al U.N.B.R. cu sediul în localitatea de reședință a județului.“

– Art. 17:

(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puțin anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat.

(2) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susține în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și se desfășoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată și aprobată de Consiliul U.N.B.R.

(3) Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia națională de examen.

(4) Comisia națională de examen este formată cu precădere din avocați - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.

(5) Dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum și judecătorilor de la instanțele internaționale.

– Art. 49 alin. (1) și (2):

(1) Baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ sau din municipiul București. Sediul baroului este în orașul de reședință al județului, respectiv în municipiul București.

(2) Baroul are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu.

– Art. 59 alin. (1) și (2):

(1) Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R. este formată din toate barourile din România și are sediul în capitala țării, municipiul București.

(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii.

– Art. 65 lit. f):

Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuții:

f) organizează și conduce activitatea Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, constituit ca persoană juridică de drept privat nonprofit și care nu face parte din sistemul național de învățământ și nu este supus procedurilor de autorizare și acreditare;.

17. Cu titlu preliminar, Curtea reține că în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost dezvoltate condițiile de sesizare a acesteia. În acest sens, prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza 283/81,

SRL CILFIT și Lanificio di Gavardo Spa, Curtea a statuat că articolul 177 (devenit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ) „trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Comunității“. De asemenea, prin Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunțată în Cauza C-160/14, Joao Filipe Ferreira da Silva e Brito și alții, paragraful 40, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că „revine exclusiv instanței naționale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă și, în consecință, de a decide să se abțină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în fața acesteia (a se vedea Hotărârea Intermodal Transports, C-495/03, paragraful 37)“.

18. Având în vedere această jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene, revine Curții Constituționale competența de a aprecia dacă întrebarea subsumată cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este relevantă și necesară cauzei a quo. Or, în prezenta cauză, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate nu motivează cererea de sesizare a instanței europene, respectiv nu precizează în concret sub ce aspecte urmează să se facă această sesizare, astfel încât cererea de sesizare urmează a fi respinsă ca nemotivată (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, paragrafele 5 și 26-29).

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, din analiza conținutul normativ al prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995, că acestea se referă la formele de exercitare a profesiei de avocat, respectiv: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți profesionale cu răspundere limitată [ art. 5 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ] și la modalitățile de individualizare, prin denumire, a fiecăreia dintre formele enumerate de exercitare a profesiei (de exemplu, în cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat ș.a.) - [ art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 ]. Autoarea excepției critică aceste prevederi legale din perspectiva enumerării limitative a formelor de exercitare a profesiei de avocat, arătând că acestea nu au transpus întocmai Directiva Consiliului Comunităților Europene din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (77/249/CEE), cu motivarea că reglementarea internă ar trebui să prevadă doar în mod generic că exercitarea profesiei de avocat se realizează prin „prestare de servicii“, fără o enumerare limitativă a formelor de exercitare a profesiei.

20. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că aspectele invocate nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, pretinsa neconstituționalitate fiind dedusă din perspectiva unor lacune legislative. Or, Curtea a statuat că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Astfel cum sunt formulate, criticile autoarei excepției vizează, în realitate, completarea dispozițiilor legale criticate, prin reglementarea expresă a posibilității „exercitării profesiei de avocat prin prestare de servicii avocațiale de către avocatul definitiv“. Prin urmare, motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, o omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate. În temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative a se vedea și Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55).

21. În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității prevederii de lege cu care a fost sesizată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

22. De asemenea, în ceea ce privește susținerile privind lipsa de transpunere integrală a directivei europene indicate, Curtea reține că instanța de contencios constituțional nu are competența de a verifica dacă toate dispozițiile dintr-o directivă au fost sau nu transpuse, aceasta fiind o chestiune care ține de legiferare, și nu de controlul de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 390 din 13 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 25 iulie 2022, paragraful 73).

23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și ale art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995, Curtea reține că aceste prevederi legale stabilesc funcționarea unui barou în fiecare județ [ art. 10 alin. (2) ], modalitatea generală de primire în profesia de avocat, prin examen susținut în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților ( art. 17 ), modalitatea de constituire și sediul baroului [ art. 49 alin. (2)], organizarea Uniunii Naționale a Barourilor din România [ art. 59 alin. (1) și (2) ] și, respectiv, reglementează atribuția Uniunii Naționale a Barourilor din România de organizare și conducere a activității Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților. Or, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă soluționarea unei cereri privind anularea Deciziei nr. 3.723 din 26 iunie 2018, emise de intimatul-pârât Baroul București, prin care a fost respinsă ca fiind fără obiect cererea de înscriere în Baroul București, formulată în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constatând că petenta a fost primită în profesia de avocat în cadrul Baroului Buzău, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.“

24. Referitor la condiția de admisibilitate privind relevanța unei excepții de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituție, privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituționalitate a posteriori, concret și incident, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituționalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, și Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituționalitate este a posteriori, pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că pornește de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituțional doar cu soluționarea chestiunii de constituționalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituția. În sfârșit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești, dar nu poate fi soluționat de aceasta, ci trebuie deferit Curții Constituționale, care îl va soluționa fără a cunoaște sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituțională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu Constituția în absența unei legături relevante între excepția de neconstituționalitate ridicată și procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiționarea sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate de legătura dispoziției legale criticate cu soluționarea cauzelor reprezintă un aspect esențial al acestui tip de control de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17).

25. Totodată, Curtea a reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia

“ ( Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17). În același sens, Curtea a reținut că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

26. În cauză, Curtea reține că nu este îndeplinită condiția privind interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textelor criticate, în ceea ce o privește pe autoarea excepției. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, dispozițiile criticate nu au relevanță în soluționarea cauzei a quo, astfel că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și ale art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 apare ca fiind inadmisibilă.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d ) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (1) și (3), art. 10 alin. (2), art. 17, art. 49 alin. (1) și (2), art. 59 alin. (1) și (2) și art. 65 lit. f) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Cârcei Elena în Dosarul nr. 27.557/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie