DECIZIE nr. 887/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Brașov în Dosarul nr. 2.005/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.005/62/2008, Tribunalul Brașov - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepția a fost ridicată de Consiliul Local al Municipiului Brașov cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003, care interzic autorităților administrației publice locale să stabilească taxe și impozite pentru terenurile și clădirile situate în parcurile industriale, sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 120 alin. (1) din Constituție. Astfel, dispozițiile legale criticate reprezintă o încălcare evidentă a principiului autonomiei locale, prin imixtiunea voinței legiuitorului în politica fiscală a autorităților administrației publice locale. Tribunalul Brașov - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că principiul autonomiei locale nu implică totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativteritoriale, ci impune autorităților locale obligația de a se supune reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării, respectiv dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În acest sens, invocă și dispozițiile art. 121 alin. (2) din Constituție. Pe cale de consecință, arată că autoritățile administrației publice locale nu au totală independență în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale, așa cum reiese, de altfel, și din prevederile art. 139 alin. (2) din Constituție. Această prevedere constituțională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activitățile și veniturile pentru care consiliile locale sau județene sunt competente să stabilească impozite și taxe locale. În același sens, legea poate prevedea domeniile, activitățile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, arată că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate nu conțin norme contrare art. 120 alin. (1) din Constituție, deoarece principiul autonomiei locale nu presupune o totală independență a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării, dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: - Art. 250 alin. (1) pct. 9: "(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: [

] 9. clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii."; Art. 257 lit. l): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru: [

]

l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;".

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate sunt contrare art. 120 alin. (1) din Constituție referitor la principiul descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n), precum și ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deși obiectul excepției se referea la alte prevederi ale art. 250 și 257 din Codul fiscal, criticile de neconstituționalitate erau asemănătoare celor din prezenta cauză, susținându-se că textele de lege ce formau obiectul excepției de neconstituționalitate erau contrare principiului autonomiei locale prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituție. Curtea a constatat prin decizia amintită că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativteritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării, adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În acest sens, a invocat art. 121 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe". Ca atare, Curtea a constatat că "autoritățile administrației publice locale nu au totală independență nici în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituție, republicată, "impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii". Această prevedere constituțională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activitățile și veniturile pentru care consiliile locale sau județene sunt competente să stabilească impozite și taxe locale. În același sens, legea poate prevedea domeniile, activitățile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale. Stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, republicată". În plus față de aceste argumente, Curtea reține și faptul că Legea nr. 571/2003 prevede la art. 249 alin. (2) și art. 256 alin. (2), ca o regulă generală, în conformitate cu principiile constituționale menționate la art. 120, că impozitul și taxa pe clădiri ori pe teren amplasat în România se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea, iar în cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea. Faptul că dispozițiile legale criticate stabilesc scutiri de la plata acestor taxe și impozite constituie o excepție de la regula instituită de către cele două texte de lege și se justifică prin importanța strategică, prevăzută de lege, pentru îndeplinirea sarcinilor statului consfințite la art. 135 alin. (2) lit. c) și d), și anume stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național. Având în vedere aceste considerente, precum și jurisprudența Curții Constituționale, Curtea reține că susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituție, prin textele legale criticate care prevăd scutiri la plata impozitului pe clădiri, este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Brașov în Dosarul nr. 2.005/62/2008 al Tribunalului Brașov Secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea