…nstantelor de drept comun, avand in vedere ca in conformitate cu prevederile legale bisericesti, solutionarea litigiilor privind preotii slujitori sau activitatea acestor revine instantelor disciplinare bisericesti. Arata ca deciziile contestate in cauza au fost emise in baza Regulamentului de procedura bisericeasca aprobat prin Decretul nr. 7 /12 ianuarie 1950, pentru sanctionarea reclamantului in calitate de preot si membru al clerulu…
…munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a unei parti a acestuia. Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1789 din 18 iulie 2012, dr. C.P. Prin Sentinta civila nr. 1826/26.07.2011, pronuntata in Dosarul nr. 2958/108/2011, Tribunalul Arad a respins actiunea civila formulata de reclamanta C.F. impotriva paratilor Scoala Generala nr. 2 Curtici si Consiliul Local al Orasului Curt…
…ompetentei teritoriale a instantei si a declinat judecarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia Litigii de Munca. De asemenea a constatat, potrivit disp. art. 20 pct. 2 C. pr. civ., conflictul negativ de competenta si in baza art. 22 al. 3 C. pr. civ., a inaintat dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti in vederea solutionarii acestuia. 8
…intre parti, ce drepturi poate revendica si ce raspunderi are, mai ales in cadrul solutionarii unor eventuale litigii. Contrar celor afirmate de recurenta in ambele cicluri procesual,din contractul individual de munca a rezultat ca partile nu au negociat plata acestui comision de vanzare. De asemenea, nici din celelalte probe administrate in cauza nu a rezultat ca reclamanta primea de la parata un comision de 1% din vanzari. Astfel, mar…
…ul a grupei de munca Prin contestatia inregistrata la data de 28.10.2008, pe rolul Tribunalului Dolj - Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale, contestatorul I.I. a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 28159 din 17.09.2008 emisa de Casa Judeteana de Pensii Dolj, privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de varsta. In motivare, contestatorul a aratat ca prin decizia contestata intimata Casa Judeteana de Pensii i…
ROMANIA TRIBUNALUL BRASOV SECTIA I CIVILA Complet specializat in solutionarea litigiilor de munca si asigurarilor sociale DECIZIA CIVILA NR. 1646/MAS Sedinta publica de la data de 28.11.2014 Completul constituit din: PRESEDINTE N. F. ASISTENT JUDICIAR I. M. ASISTENT JUDICIAR G. V. GREFIER L. P. Pe rolul Tribunalului se afla solu?ionarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamant N. C. G., in contradictoriu cu parata S.C. K.R.…
…arece In baza art. 81 alin . 1 din Legea 168/1999 ce constituie lege speciala in solutionarea conflictelor si litigiilor de munca fata de Codul de procedura civila care este legea generala , casarea cu trimitere este posibila , exclusiv , numai in cele doua situatii de exceptie ( solutionarea cauzei de instanta de fond s-a facut cu incalcarea prevederilor legale referitoare la competenta , judecata in fond a avut loc in lipsa partii car…

…S SECTIA CIVILA -COMPLET SPECIALIZAT CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL- SENTINTA CIVILA Nr. 328/CA Obiectul: litigii privind functionarii publici - CAF-Fond Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele: Prin actiunea introdusa la data de 29.01.2008, inregistrata la Tribunalul Arges sub nr.482/109/2008, reclamantul D. G. a chemat in judecata D. S. S. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: 1. anularea deciziei nr.95/10.…