Plata contravalorii muncii prestate in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal Decizie nr. 1128 din data de 24.11.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Plata contravalorii muncii prestate in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal
Munca suplimentara pate fi efectuata, conform art.118 (1) din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, cu respectarea prevederilor art.111 sau 112, dupa caz. In lipsa acordului angajatorului, prezenta la serviciu nu poate fi primita ca munca suplimentara, intrucat nu sunt indeplinite cerintele art.118 Codul muncii.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr.1128 din 24 noiembrie 2009
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi sub nr.2191/99/10.03.2009, reclamanta D.L. a chemat in judecata pe parata S.C. "S.2004" S.R.L., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 6854 lei reprezentand drepturi salariale, a sumei de 10.000 lei reprezentand daune materiale si morale si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 a fost salariata paratei, raporturile de munca incetand prin acordul partilor. In toata aceasta perioada a lucrat in functia de reprezentant vanzari, fiind remunerata in perioada 10.09.2007 - 01.10.2008 cu un salariu fix in suma de 637 lei si 1% procent din contravaloarea vanzarilor efectiv realizate in contul societatii. Desi pentru incasarea acestor "comisioane" nu a avut forme legale, sumele de bani lunare calculate conform algoritmului prezentat i-au fost inmanate prin casieria unitatii, in baza statelor de plata. Incepand cu data de 01.10.2008, conform actului aditional nr.954/28.10.2008, urma sa fie remunerata cu suma de 1000 lei lunar. A mai sustinut reclamanta ca in realitate a primit si ulterior acestei date suma de 600 lei lunar. Mai mult, dupa depunerea cererii de demisie, parata nu i-a mai achitat drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, respectiv suma de 500 lei brut. Pentru perioada 01.10.2008 - 12.02.2009, a precizat reclamanta ca mai trebuia sa primeasca suma de 1633 lei reprezentand diferenta intre salariul inscris in actul aditional (1000 lei) si salariul efectiv incasat (637 lei). De asemenea, in baza dispozitiilor art.141 alin. 4 Codul muncii, parata trebuia sa ii compenseze in bani concediul de odihna neefectuat, respectiv 11 zile aferente anului 2008 si 3 zile aferente anului 2009 (respectiv suma de 280 lei).
Reclamanta a mai invederat faptul ca prin aplicarea procentului de 1% pentru perioada ianuarie 2009 - 12.02.2009, nu i-au fost achitate comisioanele aferente incasarilor in suma de 1402 lei. Totodata, reclamanta a mai sustinut si faptul ca in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 a efectuat ore suplimentare, inclusiv in zilele de sambata, motiv pentru care i se cuvenea suma de 3039 lei reprezentand contravaloarea a 74 de zile de sambata lucrate. Cat priveste daunele morale, reclamanta a mentionat faptul ca, urmare a indeplinirii sarcinilor de serviciu, din luna octombrie 2008 a dobandit o infirmitate permanenta, respectiv discopatie lombara in stadiu avansat, fapt ce a impus recuperare anuala, conform recomandarilor medicului specialist. Mai mult, la acel moment medicul a intentionat sa anunte autoritatile competente in vederea inregistrarii incidentului ca accident de munca, insa ea s-a opus vehement, intrucat nu dorea probleme la serviciu. Pentru acest motiv, a sustinut reclamanta ca a solicitat suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale si morale.
Parata S.C. "S.2004" S.R.L. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii. In motivarea pozitiei sale procesuale, parata a sustinut ca reclamanta a fost salariata societatii incepand cu data de 10.09.2007, cu un salariu de 637 lei/luna, iar incepand cu data de 01.10.2008, prin actul aditional nr.954/28.10.2008, s-a modificat salariul de incadrare la suma de 1000 lei/luna. Din cuprinsul statelor de plata a rezultat ca incepand cu data de 01.10.2008 reclamanta a incasat suma de 1000 lei lunar, astfel ca este neintemeiata cererea acesteia de obligare la plata diferentei dintre salariul inscris in actul aditional si salariul efectiv incasat. Cat priveste salariul aferent lunilor ianuarie si februarie, a sustinut parata ca reclamanta a primit sumele cuvenite prin transfer bancar in contul personal, conform extrasului de cont pentru perioada 20.03.2009 - 23.03.2009. Prin acelasi transfer bancar au fost achitate reclamantei si sumele cuvenite pentru cele 11 zile de concediu neefectuat pentru anul 2008 si pentru cele 3 zile de concediu neefectuat aferent anului 2009.
Cat priveste cererea reclamantei privind daunele materiale si morale, parata a sustinut ca nu exista documente justificative care sa ateste infirmitatea permanenta, respectiv nu exista o legatura de cauzalitate intre aceasta situatie medicala si activitatea prestata in cadrul societatii.
In dovedirea sustinerilor sale, parata a depus la dosarul cauzei, in copie, contractul individual de munca, actul aditional la acest contract, state de plata si extras de cont pentru perioada 20.03.2009 - 23.03.2009.
Prin precizarile la actiune formulate de reclamanta, aceasta a sustinut ca suma de 3039 lei (din cea totala de 6854 lei) solicitata prin actiunea introductiva reprezenta contravaloarea a 74 zile de sambata lucrate. In ceea ce priveste suma de 10.000 lei, reclamanta a precizat ca aceasta se compunea din suma de 3000 lei reprezentand daune materiale si suma de 7000 lei reprezentand daune morale.
Prin sentinta civila nr.1196 din 19.06.2009 Tribunalul Iasi a respins actiunea formulata de reclamanta D.L. in contradictoriu cu parata S.C. "S.2004" S.R.L.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Incepand cu data de 10.09.2007, reclamanta D.L. a fost salariata paratei S.C. "S.2004" S.R.L. pe postul de reprezentant vanzari, conform contractului individual de munca inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi sub nr.334828/04.10.2007. Din cuprinsul acestui contract a rezultat ca salariul de baza lunar este de 637 lei, reclamanta nebeneficiind si de alte sporuri, indemnizatii sau adaosuri. Prin actul aditional nr.954/28.10.2008, partile au convenit modificarea salariului lunar de la 637 lei lunar, la 1000 lei lunar, incepand cu data de 01.10.2008. Raporturile de munca dintre parti au incetat la data de 12.02.2009, in baza dispozitiilor art.79 din Codul muncii, conform notificarii nr.1213/12.01.2009.
Prin actiunea introductiva, astfel cum a fost precizata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 6854 lei reprezentand drepturi salariale, respectiv: diferenta dintre salariul inscris in actul aditional si salariul efectiv incasat in perioada 01.10.2008 - 12.02.2009, drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, comisionul de 1% din vanzari pentru perioada ianuarie - 12 februarie 2009, compensarea in bani a 11 zile de concediu de odihna neefectuat aferent anului 2008 si a 3 zile de concediu de odihna neefectuat cuvenit pentru anul 2009, contravaloarea a 74 zile de sambata lucrate in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale.
In ceea ce priveste cererile formulate de reclamanta avand ca obiect obligarea paratei la plata drepturilor salariale aferente lunii februarie 2009 si a drepturilor banesti reprezentand compensarea in bani a 11 zile de concediu de odihna neefectuat aferent anului 2008 si a 3 zile de concediu de odihna neefectuat cuvenit pentru anul 2009, prima instanta a retinut ca acestea erau neintemeiate. Astfel, prin raspunsul la interogatoriu, reclamanta a recunoscut ca la data de 23.03.2009 a incasat prin virament bancar suma de 2134 lei, reprezentand salariu pentru lunile ianuarie si februarie 2009 si compensarea in bani a celor 11 zile de concediu de odihna neefectuat aferent anilor 2008 si 2009.
De asemenea, tribunalul a retinut ca neintemeiata si cererea reclamantei avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentelor dintre drepturile salariale inscrise in actul aditional nr.954 (in suma de 1000 lei lunar) si cele efectiv incasate (637 lei lunar) pentru perioada 01.10.2008 - 12.02.2009. Astfel, din cuprinsul statelor de plata pentru perioada octombrie 2008 - decembrie 2008, semnate de reclamanta, a rezultat ca aceasta a aceasta a incasat drepturile salariale cuvenite, baza de calcul reprezentand-o salariul de baza de 1000 lei. Pentru perioada ianuarie - februarie 2009, reclamanta a recunoscut prin interogatoriul luat ca a primit drepturile salariale cuvenite.
In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la plata comisionului de 1% din vanzari, instanta de fond a retinut ca aceasta este neintemeiata, din cuprinsul contractului individual de munca nerezultand ca partile ar fi negociat plata acestui comision. De asemenea, nici din celelalte probe administrate in cauza nu a rezultat ca reclamanta primea de la parata un comision de 1% din vanzari. Astfel, martora C.A.-E. a declarat ca a auzit ca personalul din magazin si agentii de vanzari primeau un procent din vanzari, fara a preciza insa daca reclamanta a negociat cu parata plata unui astfel de comision. In acelasi sens, prima instanta a retinut si faptul ca inscrisurile depuse de reclamanta la dosar nu erau de natura a face dovada faptului ca paratei i-ar fi revenit obligatia de a a-i achita acestei un procent de 1% din vanzari.
Cat priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la plata sumei de 3039 lei reprezentand contravaloarea a 74 de zile de sambata lucrate in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009, tribunalul a retinut ca si aceasta cerere era neintemeiata. Astfel, din cuprinsul foilor colective de prezenta depuse la dosarul cauzei nu a rezultat ca reclamanta ar fi lucrat in zilele de sambata. De asemenea, martorii R.C.-O. si D.E.-M. au declarat ca nu stiau daca reclamanta desfasura activitate sambata. Cat priveste declaratia martorei C.A.-E., instanta de fond a retinut ca aceasta a fost salariata paratei doar in perioada noiembrie - decembrie 2008, perioada in care a vazut-o pe reclamanta venind sambata la serviciu. Din cuprinsul declaratiei acestei martore nu a rezultat insa cu exactitate cate zile de sambata a vazut-o pe reclamanta la serviciu sau cate ore statea reclamanta la serviciu in aceste zile. Mai mult, declaratia acestei martore nu s-a coroborat cu nici o alta proba administrata in cauza. In consecinta, tribunalul a retinut faptul ca din probele administrate in cauza nu a rezultat ca reclamanta, in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 ar fi desfasurat activitate in 74 de zile de sambata. De asemenea, s-a mai retinut si faptul ca inscrisurile intitulate "raport de activitate saptamanal" depuse la dosarul cauzei, nu faceau dovada faptului ca reclamanta ar fi prestat activitate in zilele de sambata, aceste inscrisuri nefiind semnate si nefiind inregistrate la societatea parata.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 3000 lei daune materiale si a sumei de 7000 lei daune morale, prima instanta a retinut ca acesta era neintemeiat. Astfel, din probele administrate in cauza nu a rezultat ca intre afectiunea reclamantei (cu privire la care reclamanta a depus la dosar doar fisa de tratament balnear din 21.10.2008) si activitatea pe care aceasta o presta in folosul paratei ar fi existat vreo legatura de cauzalitate. Tot astfel, instanta a retinut ca reclamanta nu a dovedit faptul pe perioada cat a fost salariata paratei ar fi efectuat in mod constant manevre de impachetare, ridicare si incarcare a marfii in vederea transportului, iar urmare a acestor manevre ar fi dobandit o infirmitate fizica permanenta. In consecinta, nefiind probate sustinerile reclamantei, tribunalul a retinut ca este neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale si morale.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta D.L., considerand-o nelegala si netemeinica si motivand ca in mod gresit s-a dispus respingerea cererilor privind plata sumelor corespunzatoarelor celor 74 de zile lucrate sambata si pentru care nu a fost platita. Din declaratiile martorilor, precum si din rapoartele de activitate, facturile si foile de parcurs depuse la dosar a rezultat ca societatea avea program sambata si ca ea a lucrat 74 de zile sambata, pentru care i s-ar fi cuvenit 3039 lei.
A mai motivat recurenta ca in baza art.269 din Codul muncii angajatorul era tinut la repararea prejudiciului suferit de angajat datorita conditiilor de munca. Actele medicale depuse la dosar si depozitiile martorilor au confirmat faptul ca datorita conditiilor improprii in care a lucrat i s-a declansat si intretinut afectiunea grava si care necesita un tratament continuu si costisitor.
Sub un ultim aspect, recurenta a considerat ca angajatorul trebuia obligat si la plata contravalorii procentului de 1% din vanzari, asa cum au convenit prin contractul individual de munca.
Intimata S.C. "S.2004" S.R.L. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinand probele cauzei in raport de motivele de recurs formulate, apararile intimatei si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste critica adusa dispozitiei de respingere a cererii de obligare a paratei la plata sumei de 3039 lei reprezentand contravaloarea a 74 de zile de sambata lucrate in perioada 10.09.2007 - 12.02.2009, curtea de apel a constatat ca a fost corect solutionata de judecatorii fondului. Art.117 din Codul muncii defineste munca suplimentara ca fiind "munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art.109." Munca suplimentara pate fi efectuata, conform art.118 (1) din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, cu respectarea prevederilor art.111 sau 112, dupa caz.
Analizand contractul individual de munca al reclamantei, inregistrat sub nr.334828 din 04.10.2007, s-a observat ca la lit. H, art.2 lit.c) partile raportului juridic de munca au convenit ca "nu se vor efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau inlaturarii consecintelor acestora".
Curtea de apel a constatat asadar ca nici initial, la incheierea contractului de munca, si nici pe parcursul derularii relatiilor de munca, angajatorul nu a solicitat reclamantei efectuarea de ore suplimentare, ci dimpotriva a interzis acest lucru. Nu au existat dovezi care sa ateste impunerea efectuarii de munca suplimentare de reclamanta. Este adevarat ca din documentele de expeditie si facturile fiscale depuse in recurs rezulta ca reclamanta a fost prezenta in unele zile de sambata la serviciu. In lipsa acordului angajatorului, prezenta la serviciu nu poate fi primita ca munca suplimentara, intrucat nu sunt indeplinite cerintele art.118 Codul muncii. In plus nu se cunostea cu certitudine cate ore a prestat aceasta in zilele de sambata.
In ceea ce priveste critica adusa dispozitiei de respingerea a cererii de obligare a paratei la plata sumei de 3000 lei daune materiale si a sumei de 7000 lei daune morale, curtea a constatat ca a fost corect solutionata de prima instanta.
Despagubirile solicitate de recurenta, in cadrul raporturilor de munca, erau intemeiate pe dispozitiile art.269 alin. 1 si 2 Codul muncii, potrivit carora angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Or, recurenta nu a facut dovada prejudiciului moral, reprezentat de afectarea starii de sanatate, prejudiciu care sa fi fost suferit din culpa angajatorului, in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciu.
Potrivit art.30 alin. 1 din Legea nr.90/1996, bolile profesionale sunt afectiunile care se produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca.
Potrivit art.31 alin. 1 din acelasi act normativ, declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de medicii unitatii sanitare care acorda asistenta medicala, participantilor la procesul de munca desfasurat de persoana juridica. Prin urmare, instanta de judecata nu poate stabili daca afectiunile medicale, care au determinat anumite perioade de incapacitate de munca, sunt boli profesionale.
In ceea ce priveste critica adusa dispozitiei de respingerea a cererii de obligare a paratei la plata comisionului de 1% din vanzari, curtea de apel a constatat ca a fost corect solutionata de prima instanta. Contractul individual de munca reprezinta cea mai concludenta dovada a ceea ce au convenit partile, documentul pe baza caruia se poate verifica in ce masura si-a indeplinit obligatiile oricare dintre parti, ce drepturi poate revendica si ce raspunderi are, mai ales in cadrul solutionarii unor eventuale litigii. Contrar celor afirmate de recurenta in ambele cicluri procesual,din contractul individual de munca a rezultat ca partile nu au negociat plata acestui comision de vanzare. De asemenea, nici din celelalte probe administrate in cauza nu a rezultat ca reclamanta primea de la parata un comision de 1% din vanzari. Astfel, martora C.A.-E. a declarat ca a auzit ca personalul din magazin si agentii de vanzari primeau un procent din vanzari, fara a preciza insa daca reclamanta a negociat cu parata plata unui astfel de comision. Pentru aceste considerente, curtea de apel a constatat recursul declarat de reclamanta D.L. ca nefondat, iar in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ l-a respins.