…ocata din oficiu de instanta cu privire la necompetenta materiala a Tribunalului ca si complet specializat de litigii de munca in solutionarea cauzei. Astfel, parata a mentionat ca lasa la aprecierea instantei acest aspect. La data de 22 ianuarie 2009, CAS Tulcea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise. In sedinta publica din data de 4 martie 2009, instanta a pus in discutia partilor exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Tu…
Fond litigiimunca. Actiune privind restituirea diminuarii de 25% din salariu aplicata potrivit Legii nr. 118/2010. Reclamantul O.C. a chemat in judecata Primaria Orasului Tandarei, solicitand , in contradictoriu cu aceasta restituirea diferentei de salariu de 25% retinuta potrivit Legii nr. 118/2010. In motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca incepand cu luna iulie 2010, i-au fost diminuate in mod unilateral drepturile salarial…
…tiei chirurgicale. In motivare, reclamantul a aratat ca la data de 12.12.2007, in timp ce se afla la locul de munca s-a daramat schela pe care se afla, iar in cadere si-a rupt piciorul. La spital a fost operat si i s-a pus o tija care dupa 1 an de zile trebuia eliminata. Reclamantul a mai aratat ca a beneficiat de concediu medical 6 luni de zile si de un ajutor lunar de 450 lei din partea firmei pana in luna august 2008. Interventia chi…
…ub nr. ....... din 03.06.2001, reclamanta ......., in calitate de angajat in baza unui contract individual de munca, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, a solicitat obligarea angajatoarei AGENTIA JUDETEANA PENTRU PRESTATII SOCIALE TULCEA la calcularea si plata diferentei drepturilor salariale cuvenite si neacordate in perioada iulie - decembrie 2010, reprezentand 25% din salariul de baza, precum si a primei anuale cuvenit…
…"SRL, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna executarea in continuare a contractului sau de munca nr.6096/14.03.2008 cu actele aditionale aferente si repunerea sa in drepturile de director comercial avute inainte de data de 15.09.2008, cu plata drepturilor salariale cuvenite, anularea acuzelor care i se aduc prin referatul nr.249/15.09.2008 si clarificarea situatiei sale ca angajat si, in cazul eventualei incetari a co…
…ie 2011, la plata salariilor (chenzina I si a II a), la datele de 27 si 12, potrivit Contractului colectiv de munca la nivel de unitate 2008-2011 si la plata eventualelor cheltuieli de judecata ocazionate de litigiu. In motivare, reclamantii au aratat ca sunt salariati ai paratei si membrii ai sindicatului liber din societate. Totodata, reclamantii au precizat ca, la nivel de societate este aplicabil Contractul colectiv de munca 2008-20…
…, pentru perioada 13.04.2006 - 20.06.2006. In motivare, reclamantii au aratat ca au fost angajati cu carte de munca la societatea parata si ca, incepand cu data de 1.04.2006, aceasta nu le-a mai platit drepturile salariale cuvenite, in perioadele mai sus precizate. La data de 18.03.2008, parata a depus la dosar cerere de suspendare a cauzei in temeiul dispozitiilor art. 244 alin. 1 Cod proc. civ., pana la solutionarea irevocabila a acti…
…einice si nelegale. In motivare, contestatorii au aratat ca in conformitate cu Acordul/Contractul colectiv de munca pentru anul 2007, incheiat intre Consiliul Local Tulcea si Sindicatul Salariatilor din Administratia Publica din judetul Tulcea si inregistrat la Directia de Munca si Solidaritate Sociala Tulcea sub nr.63/6875/18.05.2006 si cu prev. Actului aditional nr.2, de asemenea inregistrat sub nr.3474/5.03.2007, salariatilor si func…
…tiunii, reclamantul a aratat ca este angajat in cadrul institutiei parate conform unui contract individual de munca si, incepand cu luna iulie 2010 a primit salariul diminuat cu 25%, masura prin care i-au fost incalcate drepturile garantate de Constitutia Romaniei dar si de reglementarile internationale in materie de drepturi fundamentale. S-a aratat ca salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia…
…e cerere precedent, pe o perioada cuprinsa intre 01.01.2010 si 31.12.2010, cat si la operarea in carnetele de munca a modificarilor rezultate. In motivare, reclamantii au aratat ca, au fost reincadrati in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si OUG nr. 1/2010, incepand cu data de 01.01.2010, avandu-se ca baza de stabilire a drepturilor salariale in anul 201…