…iziei de concediere astfel emisa. Reintegrarea reclamantului pe postul detinut anterior in ipoteza existentei demisiei acestuia, anterioare emiterii deciziei de concediere. Prin decizia nr. 404/2005, intimata a dispus incetarea contractului de munca al contestatorului P.F. incepand cu data de 01.08.2005, in temeiul dispozitiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, pentru nerespectarea atributiilor de serviciu si abateri disciplinare grave,…
…i dea demisia sau fac în aşa fel încât acea cerere formulată de către salariați să nu fie catalogată ca fiind demisie, ci mai degrabă să ducă la o cerere de încetare a contractului de muncă de comun acord cu părțile. Precizează că această procedură este nu numai la nivelul asistenților și bancardierilor care sunt sub subordonarea directorului de îngrijire medicală, ci și la nivel înalt. Menţionează că cererea respectivă nu are un temei…
Sentinta civila nr. 857 din data de 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Dambovita
DOSAR NR.6972/120/2013 SENTINTA NR.857/24.06.2014 Cerere de demisie intemeiata pe prevederile art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, inregistrata de angajator si neurmata de emiterea deciziei privind incetarea contractului individual de munca. Suspendarea contractului individual de munca ulterior inregistrarii cererii de demisie. Nelegalitatea deciziei de suspendare. Obligarea paratei la emiterea deciziei privind incetarea contractului indiv…
…a actiunii, anularea deciziei de concediere si emiterea unei decizii de incetare a raporturilor de munca prin demisie, precum si eliberarea fisei de lichidare. Intimata, prin consilier juridic, solicita respingerea actiunii ca neintemeiata pentru motivele sustinute prin intampinare. TRIBUNALUL Prin cererea inregistrata pe rolul acestei sectii la 26.10.2005, Badea Petrut Alexandru a formulat contestatie impotriva deciziei de concediere n…

…bligata aceasta sa-i schimbe temeiul legal al incetarii raporturilor de munca in art.79 din Codul muncii prin demisie si sa-i plateasca urmatoarele drepturi banesti: salariul pe luna ianuarie 2008, indemnizatia pentru concediul de odihna neacordat pe anii 2007-2008 , tichete de masa pentru luna ianuarie 2008, retinerile nelegale din salariu, orele de noapte, ore suplimentare, spor pentru lucrul in zilele de sarbatoare legala si repaus s…
…sa isi invoce propria culpa, intimata nu poate sa invoce, in favoarea ei, imprejurarea ca a scris cererea de demisie in "graba fara sa se gandeasca". In drept, se invoca dispozitiile art. 299, art. 300 alin. 2 si alin. 3, art. 302, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 si art. 315 C. pr. civ. Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele al…
…bligata aceasta sa-i schimbe temeiul legal al incetarii raporturilor de munca in art.79 din Codul muncii prin demisie si sa-i plateasca urmatoarele drepturi banesti: salariul pe luna ianuarie 2008, indemnizatia pentru concediul de odihna neacordat pe anii 2007-2008 , tichete de masa pentru luna ianuarie 2008, retinerile nelegale din salariu, orele de noapte, ore suplimentare, spor pentru lucrul in zilele de sarbatoare legala si repaus s…
…-a facut cesiunea catre unitatea cesionara, chiar daca pentru cerinte de forma salariatul a depus o cerere de demisie, cata vreme probele administrate demonstreaza in afara oricaror dubii ca intentia acestuia a fost aceea de a-si continua activitatea prestata anterior cesiunii si nu incetarea raporturilor de munca. (Curtea de Apel Ploiesti, decizia civila nr. 626 din9.08.2006) Prin contestatia inregistrata initial pe rolul Tribunalului…
…angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz. Retractarea demisiei in perioada de preaviz nu este reglementata de legislatia muncii, fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului. Emiterea unei decizii de incetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativa pentru angajator, dar emiterea ei denota ca acesta nu este de acord cu retractarea demisiei. Fapt…