InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

Pretentii rezultate din privatizare

(Sentinta comerciala nr. 145 din data de 02.04.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu Privatizare | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova



Hotarare comerciala - sentinta comerciala  nr.145
Data speta - 2 aprilie 2012
Domeniu asociat - Pretentii rezultate din privatizare
Autor: Stefuc Liliana

 

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante reclamanta SC P. in contradictoriu cu paratii AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI si STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a solicitat obligarea paratilor in solidar la plata prejudiciului cauzat prin restituirea catre fostii proprietari C.D.N., S.O.G. si C.M. a imobilului situat in orasul S, str. O, nr., jud.Prahova, compus din teren in suprafata de 770,71 mp si constructia aflata pe acest teren denumita vila P, prejudiciu estimat la suma de 530.055,5 lei.
In motivarea cererii arata ca in conformitate cu prevederile art.324 din O.U.G.nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, modificata prin Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat si conform art.324 alin.3 despagubirea se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar in caz de divergenta prin justitie, iar conform art.324 alin.6 statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute de lege.
Mai arata ca societatea a fost privatizata conform contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr.D PH/26 din 28.06.1999 incheiat intre Fondul Proprietatea de Stat si Asociatia Salariatilor si Consiliului de Administratie Palace, ca la data privatizarii detinea mai multe bunuri imobile in proprietate printre care si imobilul in cauza, ca prin sentinta civila nr.200/16.05.2002 pronuntata de Tribunalul Prahova, sectia civila in dosarul nr.9644/2002 ramasa definitiva prin decizia nr.47 a Curtii de Apel Ploiesti, Sectia civila in dosarul nr.3623/42/2006 si irevocabila prin respingerea recursului declarat impotriva acesteia prin decizia nr.4946/28.04.2009 a I.C.C.J., Sectia civila, societatea a fost obligata sa lase numitilor Covaceanu (Popescu) Dana Diana, Sassu Octavian Gabriel si Covaceanu Maria in linistita proprietate si posesie acest imobil; ca prevederile art.324  din O.U.G. nr.88/1997 sunt aplicabile in prezenta cauza, chiar daca au fost abrogate prin Legea nr.137/2002, deoarece contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a acestei legi, mai exact la 28.06.1999 si este aplicabil art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002.
Mentioneaza ca estimeaza provizoriu imobilul la suma de 530.055,5 lei, ca a incercat concilierea prin intermediul BEJ Boambes si Badea prin adresa nr.313/02.09.2009, insa parata nu s-a prezentat incheindu-se procesul-verbal din data de 15.12.2008.
Reclamanta si-a intemeiat actiunea pe disp. art.324  din O.U.G.nr.88/1997privind privatizarea societatilor comerciale, modificata prin Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, art.30 din Legea nr.137/2002 si art.8 C.pr.civ.
La data de ... D.G.F.P. PRAHOVA in numele MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive , intrucat potrivit art.324 din O.U.G.nr.88/1997 institutiile publice implicate in privatizare asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
Arata ca singura institutie care poate fi obligata la repararea prejudiciilor suferite de SC P este AVAS care este continuatoarea juridica a Fondului Proprietatii de Stat ce a fost semnatar al contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr.D PH/26 din 28.06.1999, ca Ministerul Finantelor Publice nu a avut in numele statului nici un rol in privatizarea societatii, astfel incat solicita admiterea exceptiei invocate si respingerea actiunii fata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
La data de ... reclamanta SC P si-a precizat cererea de chemare in judecata, solicitand obligarea paratilor in mod solidar la plata sumei de 633.880,71 lei reprezentand prejudiciu cauzat  prin restituirea imobilului catre fostii proprietari si fata de decizia nr.18 in dosarul nr.16/2011 prin care s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. privind aplicarea dispozitiilor art.324 din O.U.G. nr.88/1997, solicita suma de 633.880,71 lei reprezentand valoarea contabila a imobilului la data iesirii din patrimoniu.
Instanta a constatat ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, invocata de catre acesta, este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Textele legale, respectiv O.U.G.nr.88/1997 modificata prin Legea nr.99/1999 nu prevad raspunderea solidara, iar solidaritatea trebuie prevazuta expres de lege, ea neputandu-se extinde si la alte cazuri nereglementate legal, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art.42 alin.2 C.com. si ca fiind o exceptie de la regula divizibilitatii, solidaritatea nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din lege ori sa fie stipulata in conventia partilor, conform art.1041 C.civ.
Se retine ca in contractul invocat de reclamanta este mentionata numai institutia statului implicata in privatizare, respectiv A.V.A.S., succesoarea FPS, singura care are calitate procesuala, ca se precizeaza ca institutiile publice implicate, vor plati societatilor comerciale o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a imobilelor detinute de societatile comerciale catre fostii proprietari, prin efectul unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
  Or, reclamanta in mod gresit a chemat in judecata in calitate de parat si STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, intrucat acesta nu a fost obligat in raportul juridic dedus judecatii.
Privitor la fondul cererii de retine ca, in conformitate cu prevederile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, prevederile art.324 din O.U.G.nr.88/1997 aprobata prin Legea nr.44/1998, cu modificarile ulterioare, raman aplicabile numai pentru contractele de vanzare-cumparare actiuni incheiate inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, fata de imprejurarea ca s-a incheiat inaintea anului 2002 contractul de vanzare-cumparare pe actiuni dintre Fondul Proprietatii de Stat (in prezent AVAS Bucuresti) si Asociatia Salariatilor si Consiliului de Administratie P, respectiv la 28.06.1999, se aplica in cauza prevederile art.324  din O.U.G.nr.88/1997 introduse prin Legea nr.99/1999.
     Potrivit prevederilor art.324 din OUG 88/1997, a caror ultraactivitate in ceea ce priveste consecintele contractelor de vanzare-cumparare incheiate anterior anului 2002, a fost expres stabilita de lege, prevad la alin.1 : "Institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat".
     Prin urmare, institutiile publice implicate in privatizare asigura integral  repararea prejudiciului suferit de societatea comerciala privatizata, prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, ca masura de garantie a patrimoniului ce a constituit baza stabilirii valorii actiunilor vandute, fara sa aiba relevanta care este proportia actiunilor ce au facut obiectul vanzarii-cumpararii din totalul actiunilor societatii.
     Despagubirea, care in caz de divergenta, se stabileste prin justitie, conform alin.3 al art.324 din OUG 88/1997 trebuie sa reprezinte "echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea in natura a  imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile", conform art.324 alin.2 din actul normativ mentionat.
     Prin urmare, se apreciaza ca echivalentul banesc al prejudiciului efectiv suferit de reclamanta este valoarea de piata a imobilului, sens in care s-au pronuntat in mod contant instantele judecatoresti.
     Pentru considerentele aratate, tribunalul a admis actiunea precizata si in temeiul art.324 din OUG 88/1997, retinand si prevederile alin.6 ale aceluiasi articol potrivit caruia "statul garanteaza indeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute in prezentul", a obligat pe parata AVAS la plata catre reclamanta a sumei de 633.880,71 lei reprezentand prejudiciul cauzat acestuia prin restituirea imobilului catre fostul proprietar.
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Privatizare

Legea nr. 10/2001 - cererea de chemare in garantie a institutiei publice care a efectuat privatizarea. - Decizie nr. 8/Ap din data de 06.02.2008
Anulare licitatie. Incalcarea dispozitiilor legale. Participarea unui singur ofertant. - Sentinta comerciala nr. 2847 din data de 16.06.2006
Imobil construit din fondurile statului. Obligarea societatii comerciale privatizate la incheierea contractului de vanzare - cumparare catre chiriasi. - Decizie nr. 1330 din data de 22.09.2008
Privatizare. Despagubiri pentru restituirea in natura, catre fostii proprietari, a unor active. - Sentinta civila nr. 2627 COM din data de 19.10.2001
Privatizare. Incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru spatiul afectat unui cinematograf. Calitate procesuala pasiva. - Sentinta civila nr. 512 COM din data de 31.01.2002
Privatizare. Incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru spatiul afectat unui cinematograf. - Sentinta civila nr. 2641 COM din data de 14.06.2002
Privatizare. Vanzare de active. Incheierea contractului de vanzare-cumparare dupa incetarea valabilitatii contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare. - Sentinta civila nr. 4023 COM din data de 14.06.2002
Privatizare. Vanzare de active. Obligatia de incheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, prin transformarea contractului de asociere in participatiune. Acordul de vointa al partilor - Sentinta civila nr. 3692 COM din data de 17.12.2001
Privatizare. Vanzare de active. Invocarea nulitatii, pentru nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta. ( II ) - Sentinta civila nr. 1338 COM din data de 10.05.2000
Privatizare. Vanzare de active. Invocarea nulitatii, pentru nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta.( I ) - Sentinta civila nr. 3239 COM din data de 28.12.2000
Privatizare. Vanzare de active. Licitatie. - Sentinta civila nr. 2853 COM din data de 06.11.2001
Privatizare. Vanzare de active. Licitatie. - Sentinta civila nr. 1031 COM din data de 26.02.2002
Privatizare. Intreprinderi mici si mijlocii. Vanzarea activelor din turism. - Sentinta civila nr. 3142 COM din data de 04.05.2002
Privatizare. Intreprinderi mici si mijlocii. Obligatie de incheiere a contractului de vanzare-cumparare pentru spatiul comercial. - Sentinta civila nr. 1734 COM din data de 03.07.2001
Privatizare. Vanzarea terenurilor aferente activelor privatizate.Conditia negocierii directe a pretului. - Sentinta civila nr. 3236 COM din data de 28.12.2000
Privatizare. Vanzare de active. Emiterea unui raspuns fata de cererea de transformare a contractului de locatie de gestiune. - Sentinta civila nr. 3160 COM din data de 18.12.2000
Privatizare. Vanzare de active. Acord pentru incheierea contractului, neurmat de executare. - Sentinta civila nr. 1904 COM din data de 12.07.2000
Privatizare. Vanzarea terenului aferent spatiului comercial. Refuzul vanzatorului de a incheia actele in forma autentica. Pronuntarea unei hotarari judecatoresti. - Sentinta civila nr. 2820 COM din data de 05.11.2001
Privatizare. Vanzare de actiuni. Incheierea actului aditional la contract, corespunzator valorii terenului. - Sentinta civila nr. 1817 din data de 04.07.2000
Privatizare. Vanzare de actiuni. Desfiintarea contractului. Restituirea sumei lasate la dispozitia societatii pentru efectuarea de investitii. - Sentinta penala nr. 8927 COM din data de 19.12.2002