Prime de vacanta functionari publici suspendare succesiva a dreptului de acordare. Data la care se acorda. Decizie nr. 387 din data de 01.11.2007
pronunțată de Curtea de Apel Galati

Prin cererea inregistrata sub nr. 1357/91/2007 la Tribunalul Vrancea, reclamanta NEGOITA CONSTANTA, a chemat in judecata pe parata D.G.F.P. Vrancea, solicitand obligarea la plata drepturilor banesti reprezentand primele de vacanta pentru perioada 2001, 2002, 2003, 2004.
In motivarea cererii, a precizat ca dreptul functionarilor publici de a primi prima de vacanta are ca temei legal disp. art. 34 al.2 din Legea nr.188/1999.
A apreciat ca este indreptatita sa primeasca prima de vacanta, avand in vedere disp.art.38, 166 Codul Muncii.
A sustinut ca suspendarea dreptului privind prima de vacanta este neconstitutionala si nelegala.
A invocat disp.art.53 al.1, 41 al.2 din Constitutie.
In ce priveste prescriptia dreptului material la actiune, a invocat dispozitiile art.15 al.1 din Decretul nr.167/58.
A depus la dosar adeverinta eliberata de parata privind cuantumul primelor datorate.
D.G.F.P. Vrancea a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, prescriptia dreptului la actiune si respingerea ca fiind prescrisa.
A invocat si prematuritatea cererii reclamantei, deoarece art.34 al.2 din Legea nr.188/99 a fost suspendat prin acte normative succesive - respectiv legile bugetului de stat.
A sustinut ca cererea este neintemeiata si prin prisma prevederilor Constitutiei.
A invocat deciziile nr.37/2005, 398/2005 a Curtii Constitutionale,motivand ca este posibila suspendarea unui act normativ ori a unei dispozitii dintr-un act normativ potrivit disp.art.54 al.1 din Legea nr.24/2000.
Mai mult, Ministerul Economiei si Finantelor are obligatia de a se incadra in cheltuielile stabilite de catre legiuitor, astfel ca pentru anii respectivi nu sunt prevazute in buget sumele necesare platii acestor prime.
In ce priveste prescriptia extinctiva invocata de parat, potrivit disp.art. 13,14 din Decretul nr.167/58, instanta a retinut ca cererile ce au drept obiect solutionarea unui conflict de munca por fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care conflictul de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate, conform disp. art.283 al.1, lit.c Codul Muncii.
Legiuitorul a inteles sa suspende aplicarea prevederilor legale privind acordarea primei de concediu initial pana la 31.12.2003, conform O.U.G. nr. 33/2001 si Legii nr. 31/2002 iar ulterior, prin suspendarile dispuse de legile bugetului de stat din fiecare an, care si-au incetat aplicabilitatea la finele fiecarui an. Efectele produse de aceste acte normative de suspendare trebuie limitate numai la perioada cat a fost in vigoare actul normativ respectiv.
Nu se poate retine astfel, ca in aceasta perioada dreptul functionarilor publici de a beneficia de prima de concediu nu a existat ci ca in aceasta perioada exercitiul acestui drept a fost suspendat, iar suspendarea nu echivaleaza cu o inexistenta.
Potrivit normelor din Statutul functionarului public - Legea 188/1999, acestia au dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
Potrivit disp.art.1al.3, art.53 al.1 din Constitutie, drepturile cetatenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi care implicit duce la o restrangere a exercitiului acestor drepturi, poate fi dispusa numai in cazuri speciale si numai daca se impune, dupa caz, pentru : apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea anchetei penale, prevenirea consecintelor unor calamitati naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav.
Aceste conditii nu au existat, astfel incat restrangerea drepturilor nu se justifica, iar respectarea principiului increderii in statul de drept implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricaror tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive.
Imprejurarea de a suspenda prin acte normative succesive, pe o durata de mai multi ani, o norma care recunoaste existenta unui drept patrimonial, nu se poate transforma intr-o masura cu caracter permanent, pentru ca aceasta ar insemna insasi inlaturarea acestui drept.
Efectele actelor normative de suspendare au incetat la termenele prevazute in cuprinsul lor si de la acea data s-a putut relua exercitiul dreptului dobandit, el nestingandu-se prin neuz.
Faptul ca Ministerul Finantelor Publice nu a prevazut in buget sumele necesare platii acestei prime, nu poate fi imputat reclamantei si nimeni nu se poate apara invocand propria culpa.
In consecinta, in temeiul disp.art.34 din Legea nr. 188/1999, art. 39, 139, 269 Codul Muncii si a considerentelor expuse, instanta a constatat actiunea intemeiata, si, pe cale de consecinta, a obligat paratul la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2002-2006, sume ce se vor actualiza in raport de rata inflatiei la data platii efective, prin sentinta nr. 283/2007.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs D.G.F.P. Vrancea, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare recurenta a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune avand ca obiect primele de vacanta aferente anilor 2001-2003, precum si prematuritatea cererii de acordare a primelor de vacanta aferente anilor 2001-2005, motivat de faptul ca acordarea primei respective a fost suspendata prin mai multe acte normative succesive.
Cenzurarea legalitatii acestor suspendari succesive revine instantei de fond si nu Curtii Constitutionale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt in vigoare, fiind abrogate la data sesizarii instantei.
Sub acest aspect, dispozitiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu isi pot produce efectele, fiind suspendate pana la 31.12.2006 inclusiv.
Cererea de acordare a primelor de concediu este neintemeiata si din prisma prevederilor Constitutiei Romaniei conform carora masurile de protectie sociala sunt stabilite prin lege si tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordare acestora pentru o anumita durata determinata.
In acest sens s-au invocat deciziile nr. 37/2005 si 398/2005 ale Curtii Constitutionale care statueaza ca drepturile suplimentare nu sunt drepturi fundamentale consacrate de Constitutie, legiuitorul fiind in drept sa le acorde, sa le modifice, sa inceteze acordarea lor,sau sa stabileasca perioada pentru care sunt acordate.
Este posibila suspendarea unui act normativ ori a unei dispozitii dintr-un act normativ, astfel cum rezulta din art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000.
In concluzie, acordarea primei de concediu fiind suspendata succesiv incepand cu anul 2001 pana la 31 decembrie 2006, dispozitiile din art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu produc efecte.
In plus, plata primelor de concediu apare ca nelegala si imposibil de efectuat deoarece Ministerului Economiei si Finantelor ii revine obligatia de a se incadra in cheltuielile stabilite de legiuitor, nefiind prevazute in buget sumele necesare platii acestor prime.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor invocate dar si din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale in materie si o integrala apreciere a materialului probator administrat in cauza, pronuntand o sentinta legala si temeinica a carei reformare nu se impune.
Stabilind adevaratele raporturi juridice dintre parti, instanta a dat o corecta dezlegare pricinii.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei pentru perioada 2001-2002, Curtea constata ca, critica nu este intemeiata.
Prin toate actele normative prin care a fost adoptat bugetul, s-a dispus suspendarea si respectiv prelungirea suspendarii acordarii drepturilor privitoare la prima de vacanta.
O astfel de dispozitie a legii a avut nu un caracter suspensiv ci intreruptiv de prescriptie,astfel incat un nou curs al prescriptiei a inceput sa curga abia la data de 31 decembrie 2003, data pana la care a produs efecte Legea nr. 631/27.11.2002 prin care s-a dispus prelungirea suspendarii pana la acea data.
Dreptul la actiune s-a nascut asadar la aceasta data, nu la finele anului 2001 cand o actiune in justitie nu putea fi promovata caci dreptul fiind suspendat nu era actual.
Pe fond, pretentiile privitoare la prima de vacanta sunt intemeiate.
Pana la data de 31 decembrie 2003, a fost suspendat in fiecare an dreptul privitor la prima de vacanta asa cum s-a precizat mai sus.
Legea nr. 507/2003 privind bugetul pe anul 2004 a suspendat prin art. 9 alin. 7 de asemenea aplicarea art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 cu incepere de la 1 ianuarie 2004 si pana la 31 decembrie 2004 pentru ca Legea nr. 511/2004 sa repete aceeasi operatiune pana la 31 decembrie 2005.
Prin aceste doua acte normative a fost suspendata anual dispozitiunea din art. 32 (2) din Legea nr. 188/1999.
Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 si art. 138 (2) din Constitutia Romaniei, efectele suspendarii dispuse de fiecare dintre ele au incetat odata cu incetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 si la 31 decembrie 2005. Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta isi produce efectele numai pentru anul 2006 si nu prelungeste efectele suspendarii din anii anteriori.
Dreptul la prima de vacanta este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuala a acestui drept nu inseamna desfiintarea lui, dreptul existand si in prezent,cu atat mai mult cu cat Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o noua suspendare si nici nu a desfiintat dreptul.
Imprejurarea ca Ministerul Finantelor Publice nu a prevazut aceste cheltuieli in bugetele anilor 2001 - 2005 nu inseamna ca plata acestor drepturi ar fi nelegala, intrucat aceasta ar fi o chestiune de executare atata vreme cat dreptul este recunoscut ca atare prin lege.
Fata de cele expuse, constatand ca nu exista alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentintei recurate, de natura a putea fi luate in discutie si din oficiu,in temeiul art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.