Prin actiunea civila, reclamanta S.R.A. a C.C.I. a chemat in judecata parata AJOFM solicitand obligarea acesteia sa-i plateasca subventia reprezentand drepturile salariale ce ii revin salariatei sale D.M. incepand cu 1.02.2005 conform art. 80-82 din Legea nr. 76/2005.
Prin sentinta civila nr. 257 din 17.05.2005 s-a respins ca nefondata actiunea.
Recursul declarat de reclamanta impotriva acestei hotarari a fost admis de instanta de recurs in baza art. 312 alin. 1,2 si 3 Cod proc.civila si cu referire la art. 304 pct. 3 Cod proc.civila, casandu-se sentinta si trimitandu-se cauza spre competenta solutionare Judecatoriei ca instanta de fond.
Pentru a pronunta aceasta hotarare s-a retinut ca, potrivit art. 67 din Legea nr. 168/1999 sunt considerate conflicte de drepturi urmatoarele: conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca, conflictele in legatura cu executarea contractelor colective de munca, conflicte in legatura cu plata unor despagubiri pentru prejudiciile cauzate de parti prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca, conflictele in legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale de munca, ori a unor clauze ale acestora.
Litigiul de fata este intre doua persoane juridice referitor la aplicarea disp.art. 80 si urm. din Legea nr. 76/2002, litigiu care insa nu se incadreaza nici in disp. art. 119 alin.2 din lege care reglementeaza sistemul asigurarilor de somaj.
Litigii privind recuperarea subventiei prev. de art. 80 si urm. din Legea nr. 76/2002. Instanta competenta sa-l solutioneze
Sursa: Portal.just.ro
