Raspunderea instituita de art. 138 din Legea insolventei este o forma speciala a raspunderii juridice (art. 998 C. civil) elementul esential pentru antrenarea ei fiind culpa.
Legea nr. 85/2006, republicata, art. 138
O proba a culpei administratorului debitoarei o poate constitui si pasivitatea acestuia, inclusiv prin exigentele cerute de Legea nr. 82/1991, republicata, art. 2 alin. 1, in legatura cu obligatiile legate de tinerea contabilitatii firmei.
Prin Sentinta nr. 2846/29 septembrie 2010, pronuntata in dosarul nr. 1556/1371/2010 al Tribunalului Mures, judecatorul sindic a respins cererea formulata de lichidatorul judiciar R.V.A.M.I.S. S.P.R.L., in contradictoriu cu paratul T.I., avand ca obiect angajarea raspunderii personale a acestuia, in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d din Legea nr. 85/2006.
In considerentele Sentintei, judecatorul sindic a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:
• desi paratul, in calitatea sa de administrator statutar al debitoarei, nu a raspuns solicitarii lichidatorului judiciar privind predarea documentelor contabile, aceasta atitudine nu este apta sa constituie elementul material al raspunderii reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006; intarzierea in indeplinirea obligatiei de predare a documentelor contabile poate fi justificata prin externalizarea operatiunilor de evidenta contabila, in favoarea unui prestator de specialitate;
• chiar daca au existat neregularitati in tinerea evidentei contabile, acestea nu au dus la denaturarea intr-atat a contabilitatii debitoarei incat sa constituie o cauza a insolventei; nu exista probe ca respectivele neregularitati ar fi fost savarsite, prin omisiune, de catre parat, in scopul de a prejudicia debitoarea, in folosul sau ori al unor terti, astfel incat lipseste elementul subiectiv al raspunderii;
• in ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a retinut ca neconcordantele dintre informatiile contabile nu dovedesc, prin ele insele, insusirea, de catre parat, a bunurilor in suma de 11.884,31 lei, lichidatorul judiciar neaducand probe convingatoare in sustinerea afirmatiilor sale; dubiul nu ii poate decat profita paratului.
Impotriva Sentintei nr. 2846/29 septembrie 2010 a declarat recurs lichidatorul judiciar, invocand dispozitiile art. 3041, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., solicitand admiterea caii de atac si modificarea hotararii, in sensul admiterii cererii de angajare a raspunderii personale a paratului. In esenta, recurentul a sustinut urmatoarele motive: afirmatiile sale au fost dovedite prin inscrisurile depuse la dosar; informatiile solicitate cu privire la componenta soldului contului 409 "furnizori-debitori" nu au fost prezentate, pe tot parcursul procesului; sumele inregistrate in acest cont reprezinta, de regula, contravaloarea platilor efectuate in avans, catre furnizori; in schimbul acestor sume de bani furnizorii au livrat marfuri, dar operatiunile contabile aferente nu au fost efectuate, platile (avansurile) nefiind operate; din situatiile contabile prezentate rezulta ca facturile intocmite pentru diversi clienti au o vechime cuprinsa intre 8 si 10 ani, iar sumele aferente s-au prescris, situatia fiind similara in cazul furnizorilor; chiar daca s-ar accepta ideea ca furnizorii au fost platiti prin compensare, tot ar ramane un sold in valoare de 11.884,31 lei (2.384,31 lei reprezentand creante compuse din soldul clientilor, nestinse prin compensare, iar 9.500 lei reprezentand soldul contului "furnizori-debitori"); neregularitatile contabile au dus la dezorganizare in structura interna executiva a debitoarei, lipsind-o de instrumentele proprii, specifice de evaluare a performantelor societatii, ceea ce a determinat, multiplicarea pierderilor financiare si ajungerea in stare de insolventa.
Prin intampinarea depusa la 21 iunie 2011, paratul-intimat a solicitat a se dispune respingerea recursului, sustinand, in esenta, urmatoarele motive: fapta de a nu preda in timp util documentele contabile nu este producatoare de prejudicii, de vreme ce, ulterior, obligatia a fost indeplinita; suma de 11.884,31 lei nu este reala intrucat nu exista creante de recuperat; lichidatorul judiciar a luat in considerare soldul contului 411 - clienti, astfel cum este reflectat in balanta de verificare a lunii martie 2008, adica a pornit de la suma de 120.033,38 lei; referitor la situatia furnizorilor, nu s-a luat in considerare soldul contului 409 din balanta de verificare a lunilor martie si iunie 2008 (in suma de 136.069,5 lei), ci situatia furnizorilor, astfel cum este reflectata in evidenta analitica, ajungandu-se la suma de 117.649,07 lei; pentru calcul, lichidatorul judiciar ar fi trebuit sa ia in considerare, cu privire la ambii termeni - solid clienti neincasati si sold furnizori - fie evidenta analitica, fie soldurile din balantele de verificare, fara sa foloseasca date combinate din evidenta analitica si din balantele de verificare.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Curtea de Apel - investita cu solutionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum si potrivit regulilor statornicite de dispozitiile art. 3041 Cod proc. civ. -, a retinut urmatoarele aspecte:
Este adevarat ca raspunderea instituita de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezinta o forma speciala a raspunderii juridice apreciabile in cadrul general, statornicit prin dispozitiile art. 998 Cod civ. - orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Antrenarea unei astfel de raspunderi este, insa, de neconceput in lipsa culpei - ca element esential al raspunderii juridice, fie aceasta delictuala ori contractuala. Or, in speta, sustinerile lichidatorului judiciar cu privire la culpa paratului-intimat sunt confirmate de probele dosarului.
Astfel cum rezulta din cererea depusa de lichidatorul judiciar la data de 14 aprilie 2010, acesta a solicitat angajarea raspunderii personale a paratului Tara Ioan pentru suma de 11.884,31 lei - reprezentand contravaloarea bunurilor lipsa din patrimoniul debitoarei -, pe temeiul dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a, d din Legea nr. 85/2006. Potrivit sustinerilor lichidatorului judiciar, in cuantumul de 11.884,31 lei sunt incluse sumele de 2.384,31 lei - constituind creante compuse din soldul clientilor, nestinse prin compensare - si, respectiv, 9.500 lei - reprezentand soldul contului "furnizori-debitori".
In raportul depus la data 14 aprilie 2010, lichidatorul judiciar a reluat sustinerile din anteriorul raport cu privire a neindeplinirea, de catre parat, a obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii debitoarei, in acord cu normele speciale, sens in care a mentionat urmatoarele deficiente: nu a primit informatii privind componenta soldului 409 "furnizori-debitori"; platile nu au fost operate/ evidentiate, pe seama avansurilor acordate furnizorilor; din situatiile prezentate rezulta ca valoarea clientilor neincasati este de 95.108,33 lei, fata de 120.033,38 lei - sold reflectat in contul 411 "clienti" din balanta de verificare aferenta lunii martie 2008; diferenta de 24.925 lei, neidentificata in baza evidentei contabile analitice se datoreaza faptului ca aceasta suma provine din perioada anterioara anului 2000, iar potrivit declaratiei administratorului, in acest caz nu mai exista posibilitatea identificarii clientilor fata de care au fost inregistrate aceste debite; administratorul a declarat ca furnizorii au fost achitati prin compensare, pe seama soldului inregistrat la clienti, dar aceste compensari nu au fost efectuate in contabilitate; administratorul nu a putut prezenta nici acte care sa justifice efectuarea acestor compensari. Lichidatorul a sustinut ca prin manipularea evidentelor contabile, paratul-intimat si-a insusit suma de 11.884,31 lei.
Atat prin concluziile scrise, cat si prin intampinare, paratul - recurent considera ca suma de 11.884,31 lei, la care a ajuns lichidatorul judiciar, este una artificiala, bazata pe o premisa matematica gresita. Mai exact, paratul-recurent este nemultumit de faptul ca, in calculul privind prejudiciul pentru care s-a solicitat angajarea raspunderii personale, lichidatorul judiciar nu a operat cu termeni de aceeasi natura sau, in mod concret, cu termeni provenind din unul si acelasi document contabil - cu privire la soldul contului clienti neincasati si la situatia furnizorilor. Pentru a ilustra afirmatele greseli ale lichidatorului judiciar, paratul-recurent isi prezinta propriile calcule (in doua variante), mentionand ca nu puteau fi luate in considerare decat cifre provenind fie din evidenta analitica, fie din balantele de verificare.
Curtea a constat, pe de o parte, ca rezultatele calculelor paratului-recurent au fost exprimate prin sintagmele avem o pierdere de 22.540,74 lei (in varianta operarii cu datele din evidenta contabila) sau avem o pierdere de 16.036,12 lei (in varianta operarii cu datele din balantele de verificare) - f. 22, dos. Tribunalului Comercial Mures, f. 18, dos. Curtii de Apel Tg.-Mures. Asadar, paratul - recurent a ajuns la pierderi al caror cuantum este mai mare decat suma considerata de lichidatorul judiciar ca reprezentand prejudiciul, in speta.
Pe de alta parte, Curtea a constat ca, in pofida sustinerilor paratului-recurent, lichidatorul judiciar a comparat aceeasi categorie de termeni, respectiv cifrele soldului contului clienti neincasati, astfel cum au fost inscrise in balanta de verificare (reflectata in bilantul contabil depus la organele fiscale) - adica 120.033,38 lei - si in evidenta analitica a debitoarei - adica 95.108,33 lei. De fapt, aceste cifre corespunzand soldului contului clienti neincasati sunt expres recunoscute de paratul-recurent prin includerea lor in cele doua variante de calcul pe care le propune.
Intrucat avem in vedere acelasi cont, al clientilor neincasati, intr-o modalitate legala de organizare si conducere a contabilitatii soldul unuia si aceluiasi cont ar fi trebuit sa fie identic in balanta de verificare si in evidenta analitica - acte contabile intocmite de debitoare. Or, in speta, soldul contului clienti neincasati este in suma de 120.033,38 lei in balanta de verificare si in suma de 95.108,33 lei in evidenta analitica. Pentru existenta diferentei in suma de 24.925,05 lei este culpabil paratul-recurent, cu referire la incalcarea obligatiei organizarii si conducerii contabilitatii in asa fel incat sa reflecte clar si fidel operatiunile financiar-contabile ale persoanei juridice. Obligatia anterior evocata presupune ca datele inscrise in balantele de verificare (cuprinse in bilantul depus la organele fiscale si la O.R.C. de pe langa Tribunalul Mures) sa nu fie diferite de cele inscrise in evidentele analitice ale unei societati comerciale.
In consecinta, datorita intocmirii evidentelor contabile ale debitoarei intr-o modalitate ce nu raspunde exigentelor legale, s-a ajuns la neincasarea unor creante ale debitoarei, in cuantum de 24.925,05 lei, de la clientii acesteia - creante ce au devenit scadente in urma cu peste 8 ani, actualmente fiind prescrise, neexistand nici macar inscrisuri care sa permita identificarea tuturor clientilor fata de care au fost inregistrate debitele -, situatie care a generat pierderi in cascada, constituind un factor ce a determinat instalarea starii de insolventa. Cu toate ca diferenta ce rezulta in mod concret din actele contabile anterior analizate este de 24.925,05 lei - neexistand inscrisuri care sa probeze stingerea unora dintre datoriile clientilor prin compensare -, Curtea este obligata, in aplicarea principiului disponibilitatii, sa respecte limitele investirii instantei, astfel incat suma pe care o va retine este cea solicitata prin cererea de angajare a raspunderii personale a paratului, si anume 2.384,31 lei - constituind creante compuse din soldul clientilor, nestinse prin compensare.
Referitor la suma de 9.500 lei - soldul contului "furnizori-debitori" -, Curtea a retinut ca debitoarea nu a intocmit evidenta analitica, la dosar nefiind depus un astfel de inscris/inscrisuri - imprejurare ce confirma sustinerea lichidatorului judiciar privind faptul ca suma de 9.500 lei reprezinta furnizori-debitori, fiind constituita din sume neachitate, fara a avea o situatie analitica a acestora. Intr-un asemenea context, este evidenta incalcarea obligatiei de conducere si organizare a contabilitatii debitoarei in acord cu legea, prejudiciul fiind determinat de neintocmirea evidentelor contabile si, ca o consecinta a acestei omisiuni continue, pentru o perioada cuprinsa intre 8 si 10 ani, obligatiile de plata s-au prescris, debitoarea neincasand suma de 9.500 lei (fara a avea in vedere penalitatile de intarziere sau dobanzile), care i se cuvenea, imprejurare care a condus la pierderi financiare si a determinat ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Faptul ca - astfel cum paratul a declarat inaintea judecatorului sindic, la interogatoriul luat in sedinta publica din 22 septembrie 2010 - incepand cu anul 1994 serviciile de contabilitate ale debitoarei au fost externalizate, succesiv, fiind prestate de persoane fizice autorizate, nu este de natura sa anihileze obligatia paratului-intimat privind conducerea contabilitatii debitoarei potrivit principiilor statornicite prin dispozitiile art. 1 alin. 5, art. 5 alin. 11 din Legea nr. 82/1991, rep., si nici sa il exonereze pe acesta de raspunderea expres instituita prin dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep. Concluzia se impune si prin prisma disp. art. 72, art. 72 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, rep., in calitatea sa de administrator statutar, paratului-intimat revenindu-i obligatia de a verifica indeplinirea obligatiilor asumate de persoanele fizice autorizate, pe parcursul derularii contractelor de prestari de servicii - iar in cazul in care ar fi constatat neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a acestor obligatii, administratorul statutar avea la dispozitie calea procedurala a actiunii in raspundere contractuala.
Pasivitatea paratului-intimat nu poate duce la exonerarea lui de raspundere, ci, dimpotriva constituie o proba a culpei acestuia, cu atat mai mult cu cat, potrivit dispozitiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep., contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si alte informatii referitoare la activitatea desfasurata, atat pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori.
In fine, relativ la fapta prevazuta de disp. art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 - temei invocat tot cu privire la suma de 11.884,31 lei (2.384,31 lei - constituind creante compuse din soldul clientilor, nestinse prin compensare - si 9.500 lei - reprezentand soldul contului "furnizori-debitori"), Curtea a constat ca, in speta, nu exista probe din care sa rezulte folosirea bunurilor ori a creditelor debitoarei in folosul paratului-intimat sau a altor persoane, astfel incat pentru suma anterior mentionata, raspunderea paratului - intimat urmeaza sa fie angajata doar pe temeiul dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
In consecinta, Curtea a admis recursul - dispozitiile art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. si, constatand incidenta in cauza a dispozitiile art. 304 pct. 9 teza a III-a Cod proc. civ., a modificat in tot hotararea atacata - art. 312 alin. 3 teza I Cod proc. civ. - a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar impotriva paratului T.I., pentru suma de 11.884,31 lei.