Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii administratorului si a asociatilor. Cerinte legale
Legea nr. 85/2006, art. 138
Pentru ca judecatorul-sindic sa se poata pronunta in sensul antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau al altor persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice debitoare in stare de insolventa, prin cererea de chemare in judecata trebuie sa se dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia persoanelor acuzate.
Criticile recurentei referitoare la numarul mic al salariatilor debitoarei, lipsa unui personal calificat care sa justifice asumarea unor contracte de genul celuia semnat cu societatea creditoare, lipsa logisticii necesare derularii contractului si neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate nu prezinta nici o relevanta juridica sub aspectul aplicarii art. 138 din Legea insolventei, ele constituind, de fapt, motive de rezolutiune a conventiei si nu de antrenare de raspundere.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 532 din 24 iunie 2008
Prin sentinta civila nr. 171 din 10 mai 2007 pronuntata in dosarul nr. 60/30/2005 Tribunalul Timis a respins cererea creditoarei S.C. I S.A. Bals pentru antrenarea raspunderii patrimoniale personale a administratorului O.M.A. si a asociatilor O G.m.b.h. Germania si B.H.D., a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei S.C. O S.R.L. Timisoara, radierea acesteia din registrul comertului descarcandu-l, totodata, pe lichidatorul judiciar I S.P.R.L. Timisoara de orice indatoriri sau responsabilitati, urmand ca hotararea sa fie notificata debitoarei, creditorilor, directiei teritoriale a finantelor publice si O.R.C. de pe langa Tribunalul Timis pentru efectuarea mentiunii de radiere, considerand ca in cauza nu s-au dovedit conditiile angajarii raspunderii patrimoniale personale a paratilor, lichidatorul judiciar constatand, la randul sau, ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea S.C. I S.A. Bals, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate in sensul admiterii cererii de extindere a raspunderii asupra patrimoniului administratorului si a asociatilor S.C. O S.R.L. Timisoara, apreciind ca instanta de fond a interpretat eronat probele depuse la dosarul cauzei si nu a tinut cont de mai multe aspecte. In ceea ce priveste neincadrarea administratorului social si a asociatilor in nici una dintre situatiile prevazute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, recurenta a facut urmatoarele precizari:
Infiintarea unei societati cu raspundere limitata cu numai doi angajati, societate care isi asuma un singur contract pentru care solicita, insa, plata unor avansuri substantiale si care, asa cum s-a dovedit prin hotarare judecatoreasca irevocabila, nu putea si nici nu a efectuat activitati privind executarea conventiei, ci numai a preluat de pe internet cateva proiecte netraduse si inaplicabile situatiei creditoarei, nu reprezinta un inceput de executare care sa justifice consumarea avansurilor platite. Instanta de fond nu a facut altceva decat sa-si insuseasca aprecierile lichidatorului, fara sa tina seama de toate aspectele spetei, legiferand posibilitatea ca oricine sa poata infiinta o societate comerciala, sa solicite avansuri uriase, iar ulterior sa invoce faptul ca din cauza beneficiarului, care a cerut pe cale judecatoreasca restituirea avansului, persoana juridica a intrat in faliment, administratorul desfasurand un angajament defectuos, dar neimputabil.
Prin decizia civila nr. 532 din 24 iunie 2008 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea S.C. I S.A. Bals impotriva sentintei civile nr. 171 din 10 mai 2007 a Tribunalului Timis.
Curtea a constatat ca judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a retinut corect starea de fapt in raport de probatiunea administrata in cauza si a pronuntat o hotarare legala si temeinica, ca urmare a aprecierii corespunzatoare a probelor, a aplicarii corecte a dispozitiilor legale in materie si a interpretarii judicioase a actelor juridice deduse judecatii, in speta nefiind incident nici unul dintre motivele de recurs invocate de societatea creditoare.
Astfel, cu toate ca recurenta si-a fundamentat calea de atac si pe cazul reglementat de pct. 7 al art. 304 din Codul de procedura civila, in cuprinsul cererii aceasta nu a inteles sa si dezvolte acest motiv de recurs, astfel ca instanta de control judiciar nu este in masura sa analizeze eventuale reprosuri ale creditoarei, din considerentele hotararii atacate rezultand cu claritate care au fost argumentele pentru care tribunalul a respins cererea de antrenare a raspunderii paratilor, sentinta necuprinzand motive contradictorii ori straine de natura pricinii.
Prima instanta a retinut in mod corect ca in cauza nu exista suficiente elemente probatorii de natura sa duca la aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fostul art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile ulterioare).
Pentru a putea fi atrasa raspunderea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere - administratori, directori, cenzori etc., precum si a oricarei alte persoane care au cauzat starea de insolventa a persoanei juridice debitoare trebuie sa fie intrunite cerintele articolului mentionat si sa fie incident unul sau mai multe dintre cazurile prevazute expres si limitativ de acest text de lege. Chiar si in aceasta situatie, fiind vorba despre o raspundere civila delictuala speciala (atipica) a respectivelor persoane trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca ele sa raspunda cu averea personala pentru datoriile societatii pe care au condus-o.
In prezenta cauza creditoarea a sustinut incidenta prevederilor art. 137 lit. a), b), c) si e) cu motivarea ca la incercarile sale de recuperare a prejudiciului a intampinat nenumarate dificultatii, prin contractul incheiat debitoarea si-a asumat obligatii pe care nu le putea indeplini, situatie care ii era cunoscuta, rezultatul fiind previzibil, acesta fiind, de altfel, si motivul pentru care reprezentantul sau a solicitat plata urgenta a avansului, falita nu a desfasurat nici un fel de activitate si nu a facut dovada vreunui proiect realizat in tara sau in strainatate, singurul sau obiectiv real fiind doar incasarea unor avansuri, cat mai mari, neputandu-se sustine ca nu ar fi existat intentia de fraudare, fostul administrator a recunoscut ca banii virati de creditoare nu mai exista in patrimoniul debitoarei, savarsirea actelor de comert in interes personal sub acoperirea persoanei juridice rezultand din comportamentul si pretentiile paratilor intimati, coroborate cu lipsa de pregatire, de personal si de licenta pentru acest gen de activitate, iar deturnarea activului debitoarei reiese din imprejurarea ca faptic in patrimoniul persoanei juridice exista un singur bun - un autoturism marca Ford, an de fabricatie 1988, autoturismul de lux cu care reprezentantii falitei se prezentau la sediul creditoarei nemaiexistand.
Fata de cele aratate, recurenta considera ca legiuitorul, prin art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, a sanctionat in mod expres infiintarea unei societati comerciale cu raspundere limitata fara personal, cu un singur director - administrator si asociat, care isi asuma obligatii imense si incaseaza banii, in conditiile in care nici daca ar fi vrut nu si le-ar fi putut respecta.
Pentru ca judecatorul-sindic sa se poata pronunta in sensul antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau al altor persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice debitoare in stare de insolventa, prin cererea de chemare in judecata trebuie sa se dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia persoanelor acuzate.
Prejudiciul consta, pentru creditori, in ajungerea societatii in stare de insolventa, respectiv in lipsa sumelor disponibile pentru plata obligatiilor exigibile catre acestia, stare de fapt si de drept ce este prejudiciabila pentru creditori intrucat, de regula, aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporara de plata a creantelor, ci si imposibilitatea de satisfacere integrala a respectivelor creante.
Raportat la fapta ilicita trebuie avut in vedere caracterul limitativ al enumerarii cuprinse in art. 138 alin. 1, legiuitorul stabilind in mod expres si exclusiv categoriile de fapte ilicite pentru care membrii organelor de conducere sau de supraveghere, precum si orice alte persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa, pot fi trase la raspundere.
Raspunderea patrimoniala a persoanelor mentionate nu poate fi angajata fara a exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita savarsita de persoanele vizate si prejudiciul produs, respectiv ajungerea societatii in stare de insolventa.
Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului societatii debitoare in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane, fizice sau juridice (art. 138 lit. a), presupune savarsirea acelor fapte ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si a fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane. Intra in aceasta categorie de fapte ilicite incheierea unui contract de inchiriere referitor la un bun al persoanei juridice cu plata unei chirii reduse, sub pretul pietei, fara sa existe pentru aceasta motive justificative, plata unor dividende fictive, dobandirea repetata a actiunilor apartinand unei alte societatii sau bunuri ale acesteia peste pretul pietei, fara ca pentru aceasta sa existe motive serioase etc.
Prin efectuarea unor acte in interes personal sub acoperirea persoanei juridice se intelege efectuarea acelor fapte ilicite prin care patrimoniul societatii este folosit in scopul obtinerii de beneficii in interes propriu, precum obtinerea unui imprumut bancar de catre unul dintre membrii organelor de conducere in folos propriu, pentru care s-a garantat cu bunurile societatii, sau efectuarea unor acte de comert in interes propriu, a caror executare a fost, insa, garantata cu bunurile societatii.
Prin dispunerea de a continua in interes personal efectuarea unor activitati comerciale care duceau in mod vadit la starea de insolventa se intelege acel ansamblu de activitati care, desi sunt vadit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societatii, sunt continuate in mod constient si voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obtine castiguri personale.
Nu in ultimul rand, prin faptele de deturnare sau ascundere a unei parti din activul persoanei juridice se inteleg acele fapte ilicite de natura contabila prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinatia lor normala ori sunt ascunse tertilor. Intra in aceasta categorie faptele ilicite prin care se realizeaza disparitia unor acte justificative, falsificarea unor documente contabile in sensul modificarii destinatiei bunului sau al naturii bunului intrat in patrimoniul societatii etc. In schimb, prin marirea in mod fictiv a pasivului se inteleg orice fapte ilicite de natura contabila prin care se mareste in mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice, precum falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligatii inexistente, pastrarea unor datorii deja platite etc.
Atat in situatia in care cererea privind antrenarea raspunderii este introdusa de practician, cat si in cazul in care ea este formulata de comitetul creditorilor, aceasta este, de regula, fundamentata pe datele si informatiile furnizate prin raportul administratorului judiciar/lichidatorului privind cauzele si imprejurarile care au condus la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa, cu indicarea faptelor ilicite pentru care ar putea fi angajata raspunderea patrimoniala a persoanelor care faceau parte din organele de conducere sau de supraveghere ale debitorului, in conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 138. Recurgerea la datele cuprinse in raportul practicianului se dovedeste a fi utila si datorita faptului ca acesta cuprinde o analiza complexa a situatiei economice a societatii din ultimii ani anteriori declansarii procedurii de insolventa, cauzele si imprejurarile care au condus societatea in aceasta situatie, precum si, dupa caz, persoanele care, prin faptele lor, au determinat aparitia starii de insolventa.
In speta dedusa judecatii, creditoarea nu a facut dovada indeplinirii cumulative a acestor conditii si, contrar sustinerilor sale, cerintele art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu rezulta din probele administrate in cauza. De altfel, prin insasi cererea de recurs, aceasta a recunoscut faptul ca nu poate dovedi raportul de cauzalitate "dintre vinovatia asociatilor si a administratorului societatii falite" si prejudiciul care i-a fost cauzat, considerand de neacceptat ca administratorul sa desfasoare un management defectuos, dar neimputabil, iar judecatorul-sindic sa-si insuseasca fara temei toate aprecierile lichidatorului.
In primul rand este de retinut ca "managementul defectuos" nu se incadreaza printre cazurile reglementate de textul mentionat, enumerarea legiuitorului fiind una limitativa si nu enuntiativa.
In al doilea rand, legatura de cauzalitate, ca element constitutiv al raspunderii intemeiate pe art. 138, trebuie sa existe intre faptele ilicite si prejudiciul produs, si nu intre paguba si vinovatie.
In al treilea rand, alegatiile recurentei privitoare la validarea gresita a rapoartelor de activitate ale lichidatorului nu pot fi avute in vedere in conditiile in care, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea insolventei, la fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul va prezenta judecatorului-sindic un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului, baza de raportare fiind luna intreaga, raportul putand cuprinde mai multe luni, iar in conformitate cu art. 17 alin. 1 lit. c) din acelasi act normativ, comitetul creditorilor are ca atributie sa ia cunostinta despre rapoartele intocmite de practician, sa le analizeze si, daca este cazul, sa faca contestatii la acestea. Or, in cauza societatea creditoare nu a formulat nici o contestatie impotriva rapoartelor lichidatorului I S.P.R.L. Timisoara, doar in recurs criticandu-le ca fiind "incomplete si formulate de o maniera favorabila administratorului si asociatilor".
Este adevarat ca in mod gresit tribunalul a retinut ca societatea debitoare ar fi executat proiectul la care s-a obligat prin contractul incheiat cu creditoarea, considerand ca vina pentru nefinalizarea lucrarii i-ar fi apartinut acesteia din urma intrucat nu a obtinut finantarea necesara, ceea ce contravine celor statuate cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr. 1920 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Olt pronuntata in dosarul nr. 5797/COM/2003, ramasa irevocabila, in sensul ca S.C. O S.R.L. Timisoara a executat o lucrare de proiectare necorespunzatoare fata de prevederile contractuale, ceea ce a si impus desfiintarea conventiei si repunerea partilor in situatia anterioara.
Cu toate acestea, prin raportul de activitate nr. 330/19.10.2005 practicianul a aratat fara nici un echivoc ca nu se impune atragerea raspunderii administratorului debitoarei, in speta nefiind incidente prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, punct de vedere reafirmat si prin rapoartele nr. 38/16.01.2006 si nr. 215/26.04.2006.
De asemenea, criticile recurentei referitoare la numarul mic al salariatilor debitoarei, lipsa unui personal calificat care sa justifice asumarea unor contracte de genul celuia semnat cu S.C. I S.A. Bals, lipsa logisticii necesare derularii contractului si neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate nu prezinta nici o relevanta juridica sub aspectul aplicarii art. 138 din Legea insolventei, ele constituind, de fapt, motive de rezolutiune a conventiei si nu de antrenare de raspundere.
Fara nici un temei creditoarea sustine ca intimatul O.M.A. ar fi virat in mod nejustificat si in lipsa unui raport juridic intre S.C. O S.R.L. Timisoara si intimata O G.m.b.h. Germania suma incasata cu titlul de "avans contract" catre un asociat al debitoarei. Tot astfel, se afirma ca paratii nu ar detine licenta dr. Wimmer, desi la dosar a fost depusa in copie xerox aceasta licenta. De asemenea, la cererea din 19 februarie 2008 reprezentanta administratorului social a anexat copia contractului nr. 0804 - 2e/2002 incheiat intre S.C. O S.R.L. si O G.m.b.h. Germania prin care s-a convenit asupra intocmirii unui proiect pentru instalarea unei sectii de producere bio-diesel, contra sumei de 65.000 euro, care urma sa fie platita in trei transe, avans 30%, dupa proiectarea de verificare 40%, iar restul de 30% dupa furnizarea documentatiei finale, contract care justifica pe deplin atat achitarea sumei de 19.500 euro (echivalentul a 30% din valoarea contractului), cat si a celeia de 26.000 euro (echivalentul a 40%) prin dispozitiile de plata valutara externa seria B nr. 3772332/04.09.2002 si seria B nr. 2817227/17.12.2002 catre societatea germana.
Fata de cele aratate, cum in cauza nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor raspunderii reglementate de art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicata, cerinte pe care insasi recurenta le afirma prin concluziile scrise prezentate, Curtea a respins recursul creditoarei ca fiind nefondat, constatand ca in speta nu este incident nici motivul prevazut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila.