Legea nr.64/1995, art.137 lit."d"
Legea 85/2006, art.135, art.137, art.138 alin.1 teza 1
Legea civila se aplica in intervalul de timp cat este in vigoare, delimitat de doua momente importante: momentul initial si momentul final.
Momentul initial sau momentul intrarii in vigoare a legii civile, este stabilit de art.78 din Constitutie, conform cu care: "Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei". Termenul de 3 zile se calculeaza pe zile calendaristice, incepand cu data publicarii in M.O.
Momentul final al legii este momentul in care inceteaza actiunea acesteia, iar legea inceteaza sa mai produca efecte prin abrogare, ajungere la termen ori ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale, prin care se declara neconstitutionalitatea.
In conditiile date, aplicarea legii civile in timp este guvernata de doua principii:
- principiul neretroactivitatii legii civile noi;
- principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
Principiul neretroactivitatii legii civile noi este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc in practica, dupa intrarea ei in vigoare, iar nu si situatiilor anterioare.
O consecinta a constitutionalizarii principiului neretroactivitatii legii este ca, nici o lege (civila) nu poate deroga de la acest principiu, singurele exceptii fiind cele prevazute expres in legea fundamentala: legile penale si contraventionale sau mai favorabile.
Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit careia legea noua se aplica, deindata ce a intrat in vigoare, tuturor situatiilor ivite dupa acest moment, excluzand aplicarea legii civile vechi.
Acest principiu nu este consacrat expres, dar doctrina si jurisprudenta il aplica constant si considera ca existenta lui se intemeiaza pe doua ratiuni:
- este o consecinta a principiului neretroactivitatii legii;
- rezulta din regula de interpretare consacrata de art.978 Cod civil - actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat - cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, ci nu in acela ce n-ar putea produce nici unul.
In speta, cererea de deschidere a procedurii reorganizarii in privinta debitoarei a fost pornita sub imperiul Legii 64/1995, cum de altfel sub imperiul aceleiasi legi a fost formulata si cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a paratului recurent in calitate de administrator al debitoare, mai precis 23.05.2006, iar potrivit acestei dispozitii legale creditoarea avea calitate procesuala activa pentru formularea unei astfel de cereri.
Pe de alta parte, art.135 din Legea nr.85/2006 a intrat in vigoare la 20.07.2006 si se aplica numai cererilor formulate incepand cu aceasta data si nu vizeaza cererile anterioare, deoarece, aceasta dispozitie legala nu poate fi apreciata ca fiind una de procedura in sensul disp. art.725 (1) Cod procedura civila.
O alta interpretare ar conduce la concluzia ca Legea noua nr.85/2006 retroactiveaza, situatie nepermisa in virtutea principiului neretroactivitatii legii noi.
Prin sentinta civila nr.4777/COM/2007 Tribunalul Constanta - Sectia comerciala a admis cererea formulata de creditoarea DGFP Constanta impotriva paratului-fost administrator social T.V., a dispus ca o parte din pasivul debitoarei S.C. T. 90 SRL in cuantum de 193.889 lei sa fie suportata de parat, urmand ca sumele obtinute prin executare silita sa intre in averea debitoarei T. si sa fie destinate acoperirii pasivului.
Pentru a dispune astfel a retinut judecatorul sindic ca potrivit raportului preliminar intocmit de lichidatorul judiciar administratorul social a refuzat ca predea documentele contabile ale debitoarei, acestea facandu-se vinovat de prejudiciul creat si care consta in insasi starea de insolventa a debitoarei.
S-a retinut ca vinovatia administratorului consta in fapta acestuia de a nu fi tinut evidenta financiar- contabila a societatii in conformitate cu legea.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs administratorul social criticand-o sub aspectele:
- simpla neprezentare a administratorului societatii debitoare pentru predarea documentelor contabile, in lipsa oricaror altor probatorii nu poate sa conduca la concluzia savarsirii faptei prev. de art.137 lit. d din Legea 64/1995.
- creditoarea nu a formulat probatorii in dovedirea cererii sale limitandu-se la a invoca doar raportul lichidatorului;
- aparatorul recurentului a omis sa depuna la dosar dovada predarii documentelor contabile ale S.C. T. 90 catre fostul administrator judiciar SC V. SRL;
- debitoarea a beneficiat de contabil autorizat si a depus la administratia financiara bilanturile contabile.
Pe cale de exceptie a invocat recurentul lipsa calitatii procesuale active, in formularea cererii de antrenare a raspunderii in persoana creditoarei DGFP, motivat de dispozitiile art.138 al.1 teza 1 din Legea 85/2006,intrucat aceasta actiune poate fi formulata numai de catre administratorul judiciar sau lichidator.
In dovedirea exceptiei, precum si a motivelor de recurs, recurenta a anexat inscrisuri.
Verificand cu prioritate exceptia invocata, Curtea retine urmatoarele:
Cererea de deschidere a procedurii reorganizarii in privinta debitoarei a fost pornita sub imperiul Legii 64/1995.
La data cand creditoarea DGFP a formulat cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a paratului recurent T.V., in calitate de administrator al debitoare, mai precis 23.05.2006, era in vigoare Legea 64/1995. iar potrivit acestei dispozitii legale creditoarea DGFP Constanta avea calitate procesuala activa pentru formularea unei astfel de cereri.
Art.135 din Legea 85/2006 a intrat in vigoare la 20.07.2006 si se aplica numai cererilor formulate incepand cu aceasta data si nu vizeaza cererile anterioare.
Pe de alta parte aceasta dispozitie legala nu poate fi apreciata ca fiind una de procedura in sensul disp. art.725 (1) Cod procedura civila.
O alta interpretare ar conduce la concluzia ca Legea noua 85/2006 retroactiveaza, situatie nepermisa in virtutea principiului neretroactivitatii legii noi.
Pe fondul recursului Curtea retine ca acesta este nefondat pentru considerentele:
Art.137 lit.d din Legea nr.64/1995, republicata prevede ca se antreneaza raspunderea personala daca administratorii au tinut contabilitatea fictiva,au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Legea nr.82/1991, republicata prevede obligativitatea tinerii unor registre si a intocmirii unor acte pentru fiecare operatiune efectuata de societate.
Din rapoartele lichidatorului rezulta ca debitorul a pus la dispozitia administratorului judiciar documente contabile aferente perioadei 1997 - 1998 ce nu au relevanta in stabilirea situatiei economico-financiare pana la data deschiderii procedurii de lichidare interesand cele aferente perioadei 1999-2001.
A rezultat din rapoartele administratorului judiciar ca in perioada 1999 - 2000 societatea a desfasurat activitate fara a intocmi lunar balante de verificare conform art.22 din Legea contabilitatii 82/1991 si nici a depus bilanturile anuale.
Desi recurentul invoca lipsa de diligenta a aparatorului sau calificat pentru a se putea lua la cunostinta de lichidator de bilanturile contabile aferente anilor 1999, 2000, 2001, in calea de atac a recursului nu s-au produs dovezi in acest sens.
Din inscrisurile atasate la dosarul cauzei in calea de atac a recursului, nu rezulta ca paratul in calitatea sa de administrator social si-a indeplinit obligatiile prev. de Legea nr.82/1991 referitoare la tinerea registrelor si intocmirea de acte pentru fiecare operatiune efectuata de societate.
Astfel nu rezulta ca s-au intocmit pentru perioada anterioara deschiderii procedurii insolventei jurnalul de vanzari, jurnalul de cumparari in contextul in care netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, inseamna neintocmirea oricarui act contabil pentru care legea contabilitatii prevede obligativitatea existentei acestuia.
Aceasta pentru ca, prin neintocmirea actelor contabile mai sus mentionate administratorii pot sa ascunda situatia reala a operatiunilor efectuate prin societate.
Lipsa unor evidente in conditiile legii conduce la scaparea de sub control a societatii, la neplata datoriilor si implicit la starea de insolventa, devenind deci evidenta astfel legatura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii si starea de insolventa.
Fata de toate cele aratate, Curtea retine ca sunt nefondate criticile aduse hotararii pronuntate de Tribunalul Constanta si in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, respinge recursul ca nefondat.