Decizie de desfacere disciplinara a contractului de munca. Lipsa unora dintre mentiunile prevazute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii. Nulitate absoluta.
Codul muncii, art. 268 alin. 2
In conformitate cu art.268 alin.2 Codul muncii, sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere este aplicabila in situatia in care nu sunt inserate urmatoarele mentiuni: descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat; motivele pentru care au fost inlaturate apararile acestuia sau motivele pentru care, in conditiile prevazute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea; temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.
In conditiile in care pe formularul tipizat al deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca al reclamantului, aflata in copie la dosar, in loc de descrierea faptei/faptelor savarsite de angajat este facuta mentiunea "comisia de disciplina", iar dispozitivul acestei decizii contine numele reclamantului, domiciliul acestuia si nicio alta mentiune care, in mod evident, trebuia facuta, intrucat formularul recomanda, prin spatiile libere, acest lucru se constata ca acestei decizii ii lipsesc, in mod evident, o parte din mentiunile obligatorii aratate anterior si prevazute expres sub sanctiunea nulitatii absolute prin dispozitiile art. 268 alin. 2 lit. a si b Codul muncii.
Presupusa comunicare a referatului comisiei de disciplina nu poate acoperi viciul de nulitate absoluta constatat, intrucat dispozitia legala imperativa nu permite cuprinderea in acte extrinseci a elementelor de fapt si de drept care conduc la aplicarea unei sanctiuni disciplinare. Prin Sentinta civila nr.1652 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Mures a admis, in parte, actiunea civila formulata de reclamantul S.C.A. in contradictoriu cu parata S.C. S.S. S.R.L. Sangeorgiu de Mures, a anulat Decizia nr.495/15.03.2010, emisa de parata, a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit acesta, incepand cu data de 15.03.2010 si pana la data reintegrarii efective pe postul detinut anterior concedierii.
Prin aceeasi hotarare s-au respins restul pretentiilor reclamantului si s-a respins actiunea reconventionala formulata de parata - reclamanta reconventionala S.C. S.S. S.R.L. Sangeorgiu de Mures, in contradictoriu cu reclamantul - parat reconventional S.C.A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost incadrat la societatea parata in meseria de tinichigiu auto, incepand cu data de 06.12.2009, in baza contractului individual de munca nr.14402/22 septembrie 2009, modificat prin actul aditional nr.3/7.01.2010.
Prin Decizia nr.495/15.03.2010, parata l-a concediat pe reclamant, invocand prevederile art.264 alin.1 lit. "f" din Codul muncii.
Aceasta decizie este lovita de nulitate absoluta, in primul rand, pentru incalcarea dispozitiilor imperative ale art.268 alin.2 lit. "a" si lit. "b" raportat la art.76 - art. 77 din Codul muncii, deoarece nu contine elementele speciale de validitate constand in descrierea faptei care constituie abatere disciplinara si prevederile din regulamentul intern, iar angajatorul parat nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere (fiind inadmisibila trimiterea la acte extrinseci).
In al doilea rand, Decizia nr.495/15.03.2010 este lovita de nulitate absoluta, pentru incalcarea dispozitiilor art.60 alin.1 lit. "a" din Codul muncii, reclamantul fiind in incapacitate temporara de munca.
In al treilea rand, decizia contestata este lovita in nulitate absoluta, pentru incalcarea dispozitiilor art.264 alin.1 din Codul muncii, deoarece nu este indicata sanctiunea disciplinara concreta si individualizata aplicata, sanctiunea trebuind sa fie expresa, iar nu subinteleasa.
In consecinta, vazand si dispozitiile art.76 - art. 78 din Codul muncii, instanta a anulat decizia contestata si a obligat parata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului. In temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a respins capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, deoarece reclamantul nu a dovedit efectuarea acestora.
Cererea reconventionala va fi respinsa ca vadit nefondata, pentru considerentele prezentate in continuare.
Prin adresa nr.5933/18 mai 2010, A.J.O.F. Mures a infiintat poprirea asupra drepturilor salariale ale reclamantului - parat reconventional, deci nu asupra fondurilor banesti ale paratei - reclamante reconventionale, care nu este prejudiciata patrimonial sub nicio forma. Aceasta nici nu a contestat acest act executional la instanta competenta, acceptandu-l in mod tacit.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanta s-a pronuntat in sensul aratat.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs parata S.C. S.S. S.R.L. Sangeorgiu de Mures, solicitand admiterea caii de atac, modificarea in parte a sentintei atacate si respingerea actiunii principale.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a aratat ca in mod gresit a facut aplicarea instanta de fond, a prevederilor art.268 alin.2 Codul muncii, intrucat decizia atacata a fost completata pe formularul tipizat agreat de I.T.M. Acest formulat nu are spatiu suficient pentru descrierea motivelor care au dus la adoptarea deciziei de concediere. Din aceste considerente decizia de concediere este insotita de un referat care face parte integranta din actul atacat, referat comunicat reclamantului astfel ca cerintele cuprinse in art.268 alin.2 Codul muncii sunt indeplinite.
Cu referire la sanctiunea aplicata recurenta a aratat ca in partea dispozitiva a deciziei se arata ca reclamantul este sanctionat conform art. 264 alin.1 lit. "f" Codul muncii. Intrucat textul de lege prevede expres aceasta sanctiune "desfacerea disciplinara a contractului individual de munca", redarea acestui text in cuprinsul deciziei nu reprezinta, altceva decat pretentia unui formalism excesiv. In aceeasi ordine de idei recurenta a aratat ca nicio prevedere legala nu impune descrierea sanctiunii iar necunoasterea legii nu este un motiv exonerator de obligatii sau temei pentru anularea unui act.
In fine, cu privire la incalcarea dispozitiilor art.60 alin.1 Codul muncii recurenta a aratat ca incapacitatea temporara de munca constituie un impediment la desfacerea contractului individual de munca numai cu conditia ca aceasta situatie sa fie cunoscuta de angajator.
Reclamantul a prezentat, cu ocazia cercetarii disciplinare, actul medical insa a refuzat sa-l depuna intrucat a apreciat ca are nevoie de o "garantie".
Cu referire la aceleasi aspecte privitoare la concediul medical recurenta a mai aratat ca reclamantul nu a respectat prevederile regulamentului de ordine interioara si nu in ultimul rand, nu a folosit aceasta aparare in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Pe de alta parte, se arata ca, asupra realitatii afectiunii sale, recurenta are rezerve intrucat la efectuarea controlului medical la angajare nu a fost depistata sau declarata nicio afectiune cronica, respectiv, de natura celei la care face referire certificatul de concediu medical.
Reclamantul nu a formulat intampinare.
Examinand hotararea atacata, Curtea a retinut urmatoarele:
Solutionand actiunea formulata de reclamant, tribunalul a examinat legalitatea Deciziei nr.495/15.03.2010 emisa de parata, si a constatat, intemeiat, ca aceasta este nula, fiind data cu incalcarea disp.art.268 alin.2 lit. "a si b" Codul muncii.
Sustinerile recurentei potrivit carora referatul intocmit cu ocazia cercetarii disciplinare este parte integranta din aceasta decizie, iar referatul prin continutul sau acopera viciul constatat de instanta de fond, nu pot fi primite.
Potrivit copiei de pe decizia atacata aflata la fila 6 dosar fond, rezulta, fara echivoc, lipsa oricarei trimiteri sau descrieri a abaterii disciplinare savarsite de recurent si, in egala masura, lipsa oricarei mentiuni privind sanctiunea aplicata si data de la care aceasta isi produce efectele.
Potrivit formularului tipizat al deciziei aflata in copie la dosar, in loc de descrierea faptei/faptelor savarsite de angajat este facuta mentiunea "comisia de disciplina". Dispozitivul acestei decizii contine numele reclamantului, domiciliul acestuia si nicio alta mentiune care, in mod evident, trebuia facuta intrucat formularul recomanda, prin spatiile libere, acest lucru.
In conformitate cu art. 268 alin.2 Codul muncii, sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere este aplicabila in situatia in care nu sunt inserate urmatoarele mentiuni: "descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat; motivele pentru care au fost inlaturate apararile acestuia sau motivele pentru care, in conditiile prevazute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea; temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica".
Analizand norma imperativa descrisa mai sus prin raportare la continutul deciziei nr.495 din 15.09.2010, Curtea a constat ca acesteia ii lipsesc, in mod evident, o parte din mentiunile obligatorii aratate anterior si prevazute expres sub sanctiunea nulitatii absolute prin dispozitiile art. 268 alin. 2 lit. "a" si "b" Codul muncii.
Presupusa comunicare a referatului comisiei de disciplina nu poate acoperi viciul de nulitate absoluta constatat intrucat dispozitia legala imperativa nu permite cuprinderea in acte extrinseci a elementelor de fapt si de drept care conduc la aplicarea unei sanctiuni disciplinare.
Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat ca examinarea incalcarii dispozitiilor art.60 alin.1 lit. "a" din Codul muncii nu se mai impune a fi facuta intrucat decizia de concediere nu-si poate produce efectele neindeplinind conditiile de validitate prevazute expres de lege.
Prin prezentul recurs hotararea pronuntata de tribunal nu a fost criticata sub aspectul modului de solutionare a actiunii reconventionale.
In conformitate cu dispozitiile art. 312 C. proc. civ., instanta de recurs a respins ca nefondata calea de atac si a mentinut ca legala si temeinica hotararea pronuntata de tribunal.