Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Dreptul salariatilor din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract indi... Decizie nr. 1545/R din data de 17.10.2010
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Litigii de munca. Dreptul salariatilor din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca de a primi o alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa.

Prin sentinta civila nr. 1116 din 31 mai 2010, pronuntata de Tribunalul Mures, Sectia civila, s-a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant si s-a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantii B.I. s.a, prin reprezentant legal Sindicatul Liber al R.V. Tg. Mures, in contradictoriu cu parata T.F.M. "C.F.R. Marfa" S.A., cu sediul in Bucuresti.
Parata a fost obligata la plata in favoarea fiecarui reclamant a contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru fiecare zi lucrata incepand cu data de 04.06.2009 si in continuare, pe toata durata de valabilitate a Contractului colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii parate nr.2572/04.06.2009.
Restul pretentiilor reclamantilor au fost respinse.
Parata a fost obligata la plata in favoarea reclamantilor a sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.’
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata S.N.T.F.C. "CFR Calatori" SA, cu sediul in Bucuresti si a solicitat modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii introductive formulate de reclamanti, invocand in drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si art. 3041 din acelasi cod.
Prin cererea de recurs parata a reiterat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Sindicatului Liber a R.V. Tg. Mures in privinta reclamantilor D.I., F.D.,F.V., P.E., V.G., B.D., C.V., S.G., M.I., P.I., S.I. si V.C., avand in vedere ca la data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv la data de 12 ianuarie 2010, acestia nu aveau calitatea de membrii de sindicat ca urmare a incetarii raporturilor de munca cu parata.
In sustinerea acestei exceptii parata a invocat prevederile art. 1 alin. 1 si art. 217 alin. 1 din Codul muncii, precum si prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003 si ale art. 222 din Codul muncii. Prin prisma acestor prevederi legale s-a sustinut ca organizatiile sindicale pot formula actiuni pentru apararea drepturilor membrilor acestora numai pentru perioada de timp in care acestia erau inscrisi in aceste organizatii sindicale.
In ceea ce priveste fondul cauzei, s-a criticat sentinta atacata pe motiv ca instanta de fond, prin simpla retinere a dispozitiilor art. 243 din Codul muncii si art. 41 alin. 5 din Constitutie nu a aratat motivele de fapt pentru care si-a format convingerea pentru admiterea cererii introductive.
S-a mai invocat faptul ca instanta de fond nu a avut in vedere prevederile art. 81 din Contractul colectiv de munca prin care se prevede acordarea a cate unui tichet de masa pe zi pentru fiecare angajat, conform prevederilor legale. Prin urmare, acest articol face trimitere la faptul ca acordarea tichetelor de masa se face conform prevederilor legale, iar legea care reglementeaza acordarea respectivelor tichete este Legea nr. 142/1998, prin care se dispune ca tichetele de masa se acorda in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii. De asemenea, potrivit legii finantelor publice cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continute in legi specifice si in legile bugetare anuale, cheltuielile neputand fi angajate si efectuate daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In acest context, parata a sustinut ca acordarea tichetelor de masa de catre angajator nu reprezinta o obligatie ex lege, ci este vorba doar de o posibilitate conditionata decisiv de bugetele de venituri si cheltuieli si de resursele financiare proprii. In acest sens, s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 14/2008 care desi nu se refera in mod concret la personalul angajat in institutiile din transportul feroviar, a statuat un principiu aplicabil tuturor angajatorilor, respectiv acela potrivit caruia acordarea tichetelor de masa nu reprezinta un drept, ci o vocatie materializata numai in masura in care angajatorul are prevazute in buget sume pentru plata acestora.
Parata a relevat faptul ca este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Mi.T.I. si in conformitate cu prevederile art. 5 lit. a din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu prevederile art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr. 37/2008, bugetul de venituri si cheltuieli se aproba prin hotarare a Guvernului initiata de M.T.I. cu avizul M.F.P. si al M.M.F.P.S.
Parata a mai invederat faptul ca pentru anul 2009, pentru perioada iunie - decembrie nu a avut prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli sume pentru acordarea tichetelor de masa.
In ceea ce priveste acordarea tichetelor de masa pe intreaga perioada de valabilitate a contractului colectiv de munca pe anii 2009-2010, este lipsita de temei legal intrucat conform prevederilor Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, tichetele de masa se acorda lunar pentru luna urmatoare, iar pe de alta parte, pentru anul 2010 in bugetul de venituri si cheltuieli nu a fost alocata nicio suma de bani pentru tichetele de masa.
In subsidiar, s-a aratat ca printre persoanele nominalizate de catre parata in tabelul anexat la actiune exista persoane care urmare a pensionarii in cursul anului 2009, nu mai detin calitatea de salariat ai paratei si prin urmare, aceste persoane nu pot beneficia de contravaloarea tichetelor de masa pe toata durata de valabilitate a contractului colectiv de munca pe anii 2009-2010 incheiat la nivel de unitate.
In temeiul prevederilor art. 3041 Cod procedura civila, s-a solicitat instantei sa analizeze recursul sub toate aspectele, respectiv si in ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata in cuantum de 1.600 lei, valoare care a fost apreciata ca nejustificata in raport de cele doua criterii legale si anume: valoarea pricinii si munca indeplinita de avocat.
Parata a sustinut ca in raport de prevederile art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, care reglementeaza elementele in functie de care se stabileste onorariul avocatial si in raport de prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedura civila nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Reclamantii, prin reprezentant, s-au opus admiterii recursului.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si in raport de prevederile art. 3041 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata formulata la 12 ianuarie 2010, reclamantii B.I. s.a, prin reprezentant legal Sindicatul Liber al R.V. Targu-Mures, au solicitat in contradictoriu cu parata S.N.T.F.C. "CFR Calatori" SA Bucuresti, obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masa cuvenite pe perioada 1 aprilie 2009 - 4 iunie 2009, in baza Contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe perioada 2007-2008 si prelungit ulterior in baza unor acte aditionale, precum si la acordarea tichetelor de masa cuvenite incepand cu 4 iunie 2009, pe intreaga perioada de valabilitate a Contractului colectiv de munca la nivel de unitate valabil pentru perioada 2009 - 2010.
Prin sentinta atacata instanta de fond a admis in parte cererea reclamantilor si a dispus obligarea paratei la plata in favoarea fiecarui reclamant a contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru fiecare zi lucratoare, incepand cu data de 4 iunie 2009 si in continuare, pe toata durata de valabilitate a Contractului colectiv de munca nr. 2572 din 4 iunie 2009, incheiat la nivelul unitatii parate, respingand celelalte pretentii din cererea de chemare in judecata.
Instanta de fond a retinut ca pentru perioada 1 aprilie 2009 - 4 iunie 2009 la nivel de unitate nu a existat un contractul colectiv de munca in vigoare si ca atare, pretentiile aferente acestei perioade sunt nefondate.
In ceea ce priveste pretentiile aferente perioadei de valabilitate a Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 s-a retinut ca acestea sunt intemeiate in contextul in care prin art. 81 din acest contract se prevede ca reclamantii au dreptul la acordarea cate unui tichet de masa pe zi lucratoare.
Prin cererea de recurs formulata de parata s-a reiterat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Sindicatului Liber al R.V. Targu-Mures, exceptie care a fost respinsa de instanta de fond.
Din actele dosarului rezulta ca aceasta exceptie a fost formulata doar pentru o parte din reclamanti, invocandu-se faptul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata acestia nu aveau calitatea de membrii de sindicat, intrucat anterior acestei date le incetasera raporturile de munca cu parata si ca atare sindicatul nu putea formula actiune in justitie pentru perioada ce face obiectul cauzei.
Referitor la aceasta exceptie, curtea retine ca reclamantii nominalizati de parata, respectiv D.I., F.D., F.V., P.E., V.G., B.D., C.V., S.G., M.I., P.I., S.I. si V.C., desi nu mai aveau calitatea de membrii de sindicat la data formularii cererii introductive, drepturile pretinse de acestia privesc si perioade de timp anterioare incetarii raporturilor de munca, respectiv perioade de timp anterioare incetarii calitatii de membru de sindicat si prin urmare, sindicatul care a formulat actiunea in numele reclamantilor avea calitatea de reprezentant legal, in temeiul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, si pentru aceste persoane. In acest context, instanta de recurs apreciaza ca in mod justificat instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant.
In ceea ce priveste fondul cauzei, curtea retine ca prin sentinta pronuntata de instanta de fond au fost admise doar pretentiile intemeiate pe prevederile Contractului colectiv de munca la nivel de unitate incheiat pe anii 2009-2010 si ca atare in conditiile in care reclamantii nu au declarat recurs, criticile formulate de recurenta fata de dispozitia de admitere a cererii introductive, urmeaza sa fie analizate doar in raport de prevederile Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Conform prevederilor art. 81 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, valabil pentru perioada 2009-2010 si care produce efecte incepand cu data de 4 iunie 2009, salariatii S.N.T.F.C. "CFR Calatori" SA Bucuresti beneficiaza de acordarea a cate unui tichet de masa pe zi pe angajat in conformitate cu prevederile legale.
Se constata astfel ca in privinta acordarii tichetelor de masa contractul colectiv de munca pe care reclamantii si-au intemeiat pretentiile face trimitere la prevederile legale, iar cadrul legal general al acordarii acestor tichete in constituie Legea nr. 142/1998.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca pot primi o alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, suportat integral pe costuri de angajator.
Totodata, trebuie precizat ca potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat pentru unitatile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, prin art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin H.G. nr. 5/1995 se prevede ca angajatorii impreuna cu reprezentantii salariatilor vor stabili prin contractele colective de munca clauze concrete privind acordarea tichetelor de masa.
In conditiile in care prin contractul colectiv de munca invocat de reclamanti in privinta acordarii tichetelor de masa se face trimitere la prevederile legale, trebuie avut in vedere faptul ca prin dispozitiile legale aplicabile in materie se prevede ca acordarea tichetelor de masa constituie o vocatie pentru angajator si nu o obligatie. Aceasta obligatie se poate realiza doar in conditiile in care angajatorul are capacitatea financiara de a suporta costurile tichetelor de masa si acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de munca .
In speta chiar daca acordarea tichetelor de masa a fost prevazuta prin contractul colectiv de munca, trebuie precizat ca parata a invocat faptul ca acordarea tichetelor de masa nu a fost posibila datorita faptului ca in bugetul de venituri si cheltuieli nu au fost alocate fonduri cu aceasta destinatie.
In conditiile in care potrivit prevederilor art. 1 si 2 din Legea nr. 142/1998 acordarea tichetelor de masa este conditionata de existenta fondurilor financiare necesare acoperirii valorii nominale a acestor tichete, iar in speta nu s-a facut dovada ca pentru perioada 2009-2010 in bugetul paratei au fost cuprinse sume prevazute cu aceasta destinatie, respectiv ca parata ar fi avut resurse financiare pentru acordarea tichetelor de masa, curtea apreciaza ca pretentiile formulate de reclamanti, avand ca obiect acordarea tichetelor de masa incepand cu 4 iunie 2009 sunt nefondate si prin urmare in mod gresit instanta de fond a admis aceste pretentii.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, instanta de recurs retine ca se impune modificarea sentintei atacate in privinta dispozitiei de admitere a cererii de acordare a tichetelor de masa incepand cu data de 4 iunie 2009 si in consecinta, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila curtea va admite recursul declarat de parata si va modifica in parte sentinta atacata in sensul ca va respinge integral actiunea civila formulata de reclamanti.
Ca urmare a respingerii pretentiilor reclamantilor nu se mai justifica nici obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in prima instanta , parata nefiind in culpa procesuala.
Totodata, se vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate privind solutionarea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant si respingerea pretentiilor derivate din Contractul colectiv de munca valabil pe perioada 2007-2008, sub acest din urma aspect, sentinta instantei de fond nefiind atacata de partile interesate.

Sursa: Portal.just.ro