Legea nr.247/2005 prin care s-au adus modificari Legii nr.10/2001 reglementeaza o situatie noua in cazul imobilelor care intra sub incidenta art.16 din aceasta lege, instituind principiul restituirii in natura si a acestor categorii de imobile.
In contextul in care prin notificarea formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.247/2005 s-a solicitat restituirea in natura a mai multor imobile printre care si un imobil care intra sub incidenta art.16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat, cererea nu poate fi respinsa in totalitate ca tardiv formulata, iar instanta trebuie sa lamureasca problema tardivitatii notificarii referitoare la un astfel de imobil.
Prin contestatia inregistrata la aceasta instanta sub nr.166/102/2007, la data de 18.01.2007, reclamanta U.M.I., in contradictoriu cu Primaria Zau de Campie a solicitat anularea ca nelegala si netemeinica a dispozitiei nr.1034 din 15.12.2006 emisa de Primarul com.Zau de Campie, pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de dispozitie de restituire in ceea ce priveste aceste imobile, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr.831 din 28.,05.2007 a Tribunalului Mures s-a respins contestatia formulata de contestatoare, in contradictoriu cu parata Primaria Zau de Campie, prin primar.
In considerentele hotararii, in esenta, s-a retinut ca notificarea a fost depusa tardiv, peste termenul legal prev.de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, care a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001, acesta indeplinindu-se in luna februarie 2002.
Prevederile Legii nr.247/2005 nu fac referire la instituirea unei prorogari a termenului de depunere a notificarilor si pentru a putea eventual considera ca suntem in prezenta unui termen in care sa poata fi formulate notificarile, acestea ar trebui sa se refere la situatii reglementate prin Legea nr.247/2005 si care nu au fost reglementate de Legea nr.10/2001.
Conform inscrierii din Cartea Funciara nr.293 Zau de Campie, B+2, preluarea imobilelor s-a facut in temeiul Legii nr.187/1945, pentru infaptuirea reformei agrare, a Regulamentului nr.4/1945, pentru infaptuirea reformei agrare, prin urmare, o astfel de preluare fiind reglementata de prev.art.2 lit.h, i din Legea nr.10/2001, nu se poate vorbi de o noua ipoteza introdusa de Legea nr.247/2005, referitoare la categoriile de imobile preluate abuziv.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta U.M.I., solicitand admiterea apelului, schimbarea sentintei atacate, admiterea contestatiei asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca reclamanta , a solicitat restituirea in natura a mai multor imobile situate in com. Zau de Campie, care au apartinut antecesorului U.B.S. din CF 9 Zau - B+1 si CF 293 Zau B+1.
Reclamanta a trimis o notificare prin intermediul executorului judecatoresc in temeiul Legii nr.247/2005.
Notificarea trimisa in temeiul Legii nr.247/2005 s-a referit atat la terenuri cat si la supraedificate.
Imobilele revendicate au fost expropriate si s-a inscris provizoriu drept de expropriere in favoarea Statului Roman in baza Legii nr.187/1945, nefiind insa radiat dreptul de proprietate al antecesorului.
Exproprierea s-a facut in mod absolut abuziv si fara titlu valabil, fiind vorba de o expropriere provizorie, nereglementata de legislatia romaneasca de la un proprietar minor.
Actele normative invocate de parata, in speta, incalcarea de catre reclamanta a prev.art.22 alin.1, art.25 alin.3 si art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 sunt neadevarate.
Cu privire la exceptia tardivitatii trimiterii notificarii s-a solicitat respingerea acestei exceptii, considerandu-se ca notificarea a fost intemeiata pe Legea nr.247/2005, fiind trimisa in termen.
Daca totusi se considera ca sunt aplicabile prev. Legii nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005, aceasta nereferindu-se la prelungirea termenelor prev. de Legea nr.10/2001 s-a solicitat sa se admita doar cu privire la supraedificate , iar cu privire la terenuri sa se constate ca s-au depus toate actele necesare in termen legal, ca ele pot fi restituire in totalitate in natura pe vechiul amplasament.
Prin intampinarea depusa al data de 13.09.2007, parata Primaria Zau de Campie, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand ca petenta, a solicitat restituirea in natura a imobilelor in speta, in afara termenului legal; modalitatea de preluare a fost reglementata de prev.art.2 lit.h si i din Legea nr.10/2001 si prin urmare, nu poate fi vorba in cauza de o noua ipoteza introdusa de Legea nr.247/2005.
Notificarea privind castelul si terenul aferent acestuia situat in Zau de Campie, str.Parcului, nr.1, imobilul apartinand domeniului public judetean, fiind atestat ca atare prin HGR nr.964/2002, a fost remis spre competenta solutionare Consiliului Judetean Mures.
S-a mentionat faptul ca o notificare identica a fost inregistrata si la Comisia locala de fond funciar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate si in baza efectului devolutiv, prev.de art.295 Cod pr.civila, instanta a constatat ca apelul declarat este fondat in sensul celor ce urmeaza:
Prin notificarea adresata la data de 28.11.2005 Primariei Zau de Campie sub nr.596, prin intermediul BEJ Giunca Maria-Cristina, reclamanta a solicitat restituirea in natura a o serie de imobile - constructii si terenuri inscrise in CF nr.9 Zau de Campie, ce au apartinut antecesorului ei U.S.
Prin Dispozitia nr.1034 din data de 15.03.2006, privind solutionarea cererii de restituire in natura a imobilelor cuprinse in notificarea nr.596/28.11.2005, s-a respins cererea numitei U. I.M.-I., ca tardiv formulata .
In drept, s-au retinut prev.art.22 alin.1, art.25 alin.3, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, precum si ale OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001, termenul indeplinindu-se in luna februarie 2002.
Intr-adevar, prevederile Legii nr.247/2005, nu fac referire la instituirea unei prorogari a termenului de depunere a notificarilor si pentru a putea considera ca suntem in prezenta unui termen, in care, sa poata fi formulate notificarile, acestea ar trebui sa se refere la situatii reglementate prin Legea nr.247/2005 si care, nu au fost reglementate de Legea nr.10/2001.
O categorie aparte de imobile, ce fac obiectul masurilor stabilite de Legea nr.10/2001, sunt cele supuse reglementarii prin art.16 din lege.
Principiul care a guvernat cererile de restituire a unor asemenea imobile, conform legiui vechi era acela ca restituirea se facea prin acordarea unor masuri reparatorii prin echivalent, in conditiile prezentei legi - art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Potrivit art.16 din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005, in situatia imobilelor, avand destinatiile aratate in anexa nr.2 lit.a, care face parte integranta din prezenta lege, necesare si afectate exclusiv si nemijlocit activitatilor de interes public, de invatamant, sanatate, ori social-culturale, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, li se restituie imobilul in proprietate, cu obligatia de a-i mentine afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani sau dupa caz pana la 5 ani.
Rezulta ca Legea nr.247/2005 reglementeaza o situatie noua, instituind principiul restituirii in natura si a imobilelor care cad sub incidenta art.16.
In privinta acestor imobile suntem in ipoteza reglementarii unei noi situatii, astfel incat in baza art.22 din Legea nr.10/2001, persoana indreptatita va putea sa depuna notificare in termen de 6 luni, de la intrarea in vigoare a Legii nr.247/2005.
Prima instanta nu a verificat prin expertiza tehnica de specialitate (topo si constructii), precum si prin acte ale administratiei publice locale si centrale, daca imobilele - constructii si terenuri, cad sub incidenta art.16 din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005.
Insa este cert ca, imobilul Castel-Centru de Plasament Zau de Campie si anexe, cu teren aferent in suprafata de 17.740 mp, conform HG nr.964/17.09.2002, apartine domeniului public al judetului Mures, se afla in administrarea Consiliului Judetean Mures si in folosinta Centrului de Plasament Zau de Campie. Se situeaza in localitatea Zau de Campie, str.Parcului nr.1, fiind inscris in CF nr.9.
Desi imobilul cade sub incidenta art.16 din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/2005, prin care se reglementeaza o situatie noua si deci curge un nou termen pentru notificare, prin dispozitia atacata s-a respins in totalitate cererea formulata de reclamanta in baza notificarii 596/28.11.2005 si care, cuprinde si imobilul din litigiu, ca tardiv formulata.
Parata sustine ca prin adresa nr.15490/06.12.2005, a comunicat Consiliul Judetean Mures, un exemplar din notificare, dar si in aceasta situatie, prima instanta trebuia sa lamureasca problema tardivitatii notificarii referitoare la acest imobil, deoarece dispozitia primarului, potrivit art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicata, are forma probanta a unui inscris autentic si poate fi invocata in dosarul nr.1003/710/2006 al Tribunalului Mures.
Fata de cele ce preced, vazand ca prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului, pentru a lamuri toate aspectele mai sus aratate si a nu rapi partilor un grad de jurisdictie, in baza art.297 Cod pr.civila, curtea a admis apelul declarat, a desfiintat hotararea atacata si a dispus, trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalului Mures.