Aplicarea dispozitiilor art.138 lit. c si d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei. Obligativitatea probarii indeplinirii cumulative a mai multor conditii, si anume : savarsirea faptei ilicite dintre cele enumerate in mod limitativ in textul legal, existenta prejudiciului, a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanei .
- art.138 lit.c si d din Legea nr. 85/2006
Pentru a fi instituita raspunderea administratorului societatii debitoare in temeiul art.138 lit.c si d din Legea nr. 85/2006 este necesara dovedirea culpei in producerea prejudiciului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu ; simpla nedepunere a bilanturilor contabile si existenta unor datorii ale societatii sau proasta ei administrare nu pot duce automat la instituirea raspunderii.
Decizia nr. 1350/16 septembrie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin cererea inregistrata sub nr.3352/114/2009 debitorul SC A. C. SRL, prin reprezentantul legal al acesteia, lichidatorul B. D., desemnat prin Incheierea judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolventei, prevazuta de Legea nr.85/2006.
Prin Sentinta nr.912 din 14 octombrie 2009 a fost admisa cererea debitorului si s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei si s-a constatat ca SC A. C. SRL este dizolvata anterior introducerii cererii. A fost numit lichidator judiciar.
La data de 25 martie 2010 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a raspunderii fostilor administratori ai societatii debitoare , B. C. I. si C. T. M. , pentru intregul pasiv al societatii debitoare in suma de 9 850,00 lei, datorata A. F. P. Buzau, in conditiile art.138 alin.(1) lit. c) si d) din Legea nr.85 / 2006 privind procedura insolventei.
In motivarea cererii sale lichidatorul judiciar a aratat ca administratorii statutari au continuat sa desfasoare o activitate care ducea in mod vadit debitoarea la incetarea de plati, desi in bilantul contabil al anilor 2002 si 2003 societatea a inregistrat o pierdere de 974,00 lei si respectiv, de 107,30 lei. De asemenea, ei nu au respectat dispozitiile Legii contabilitatii nr.82/1991, nu au intocmit si nu au inregistrat bilant contabil aferent anului 2004 si nici situatiile financiare la 30 iunie 2005, societatea fiind dizolvata de drept pe acest temei.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinta nr. 673 din 27 mai 2010 Tribunalul Buzau a admis cererea lichidatorului judiciar si a obligat fostii administratori ai societatii debitoare, B. C. I. si C. T. M. , la plata intregului pasiv al debitorului, in suma de 9.850,00 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul-sindic a retinut ca , potrivit dispozitiilor art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau de supraveghere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin una din faptele enumerate de acest text de lege, lit. c) statuand ca "au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati", iar lit. d) statuand ca "au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea".
Raspunderea instituita de art.138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere civila delictuala, in cadrul careia opereaza doua reguli, una fiind aceea ca intervine pentru cea mai usoara culpa, iar cealalta ca obligatia de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, indiferent de gravitatea vinovatiei; cuantumul despagubirii depinde de intinderea prejudiciului, nu insa si de gradul de vinovatie.
Pentru antrenarea raspunderii in temeiul textului de lege mentionat este necesara intrunirea conditiilor art.998-999 din Codul civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
In cauza se retine ca paratii, fosti administratori ai societatii debitoare, si-au incalcat obligatia legala de a intocmi evidenta contabila a societatii, cu consecinta imposibilitatii urmaririi activitatii acesteia si au continuat desfasurarea activitatii societatii, desi aceasta a inregistrat pierderi de 974,00 lei in anul 2002 si de 107,30 lei in anul 2003.
Aceste imprejurari au fost cauza incetarii platilor si constituie conditii favorabile aparitiei starii de insolventa a debitorului, in aceasta situatie judecatorul-sindic apreciind ca starea de insolventa a societatii debitoare a fost determinata de activitatea culpabila a celor doi administratori statutari, motiv pentru care fostii administratori au fost obligati, in solidar, la plata intregului pasiv al debitorului, in suma de 9 850,00 lei.
Impotriva sentintei pronuntata de judecatorul sindic a formulat recurs paratul C. T. M., care critica hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului recurentul arata ca judecatorul sindic a admis actiunea formulata de lichidatorul judiciar retinand in motivarea solutiei sale ca sunt indeplinite atat conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998 Cod civil, cat si cele ale raspunderii speciale prevazute de art. 138 alin. 1 lit. (c) si (d) din Legea nr.85/2006.
Fata de acest aspect sustine ca jurisprudenta este constanta in ceea ce priveste necesitatea probarii atat a indeplinirii conditiilor raspunderii civile, cat si a celor prevazute de legea speciala.
Judecatorul sindic a apreciat ca fapta culpabila imputabila celor doi administratori ai societatii este aceea ca au incalcat dispozitiile art. 1 din Legea nr. 82/1991 , ale art. 72, 83 si 144 din Legea nr. 31/1990 republicata, respectiv ca nu au depus bilantul contabil la 31.12.2004 si situatiile financiare la 30.06.2005.
Mentioneaza recurentul ca societatea si-a incetat activitatea inca din anul 2003, din cauza faptului ca functiona in spatiu inchiriat si contractul de inchiriere a fost reziliat. In anul 2004 si 2005 societatea nu a mai efectuat operatiuni comerciale generatoare de venituri , motiv pentru care, din lipsa de resurse financiare pentru plata contabilului, nu a mai intocmit nici situatii financiare aferente acestor perioade, de altfel legea sanctionand aceasta inactiune prin dizolvarea societatii.
Mai arata recurentul ca judecatorul sindic nu a analizat legatura de cauzalitate dintre aceasta inactiune si prejudiciu, conditie absolut necesara pentru angajarea raspunderii pentru pasivul social.
Fapta de a nu depune bilantul nu produce prejudiciu prin ea in sine si nici nu este apreciata de practica in materie ca fiind similara cu fapta de a nu tine o contabilitate conforma cu legea. O astfel de legatura intre fapta si prejudiciu nu se prezuma, ea trebuie sa fie dovedita, judecatorul sindic motivandu-si solutia pe principiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
In concluzie recurentul considera ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. (d) din Legea nr. 85/2006.
Nici al doilea motiv retinut de instanta de fond pentru angajarea raspunderii personale a administratorilor sociali , cel prevazut de art. 138 alin. 1 lit.(c) din Legea nr. 85/2006 , nu este intemeiat , deoarece jurisprudenta si practica in materie au statuat constant ca incadrarea unei fapte in aceasta ipoteza juridica presupune stabilirea unei situatii in care societatea care avea dificultati financiare a continuat totusi activitatea, in interesul personal al celor care au dispus-o, ceea ce a determinat incetarea platilor si starea de insolventa.
Lichidatorul judiciar a motivat cererea de angajare a raspunderii si judecatorul sindic a retinut ca se impune angajarea raspunderii in sarcina administratorilor sociali intrucat la sfarsitul anului 2002 societatea a inregistrat o pierdere de 9.740.000 ROL, iar la sfarsitul anului 2003 de 1.073.000 ROL,dar lichidatorul judiciar nu a justificat care au fost activitatile desfasurate de administratorii sociali in interes personal si riscante pentru societate care au atras insolventa acesteia.
Recurentul arata ca potrivit bilantului pe anul 2002 societatea a inregistrat o cifra de afaceri de 1.860.712.000 ROL, activul social reprezenta 211.044.000 ROL, in timp ce pierderea inregistrata de 9.740.000 ROL era nesemnificativa si nici nu avea obligatii de plata neachitate.
De asemenea, potrivit bilantului pe anul 2003, societatea a inregistrat o pierdere nesemnificativa de 1.073.000 ROL, raportata la o cifra de afaceri de 439.439.000 ROL si la active de 99.982.000 ROL. Ca urmare nu exista obligatia administratorilor sociali de a supune societatea procedurii insolventei.
Aceasta obligatie nu exista si pentru faptul ca pasivul social al debitoarei de 9.850 lei, pentru care s-a angajat si raspunderea personala a administratorilor sociali, a fost initial de 2.986 lei, asa cum rezulta din titlul executoriu nr. 847 din 05.11.2009, aflat la dosar, diferenta reprezentand-o accesoriile si acel debit reprezenta obligatiile fiscale ale societatii aferente activitatii pe anul 2003, cand aceasta si-a incetat activitatea din cauze obiective care nu au fost analizate de instanta de fond. Aceste obligatii au devenit exigibile in anul 2004 cand societatea nu mai functiona, deci nu a mai realizat venituri.
Considera ca lichidatorul judiciar nu a facut dovezi ca administratorii sociali ar fi dispus in interes personal continuarea unei activitati care ar fi dus in mod vadit debitoarea la incetarea de plati.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civila.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Analizand sentinta recurata Curtea a retinut ca potrivit disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, la cererea lichidatorului , judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a - g din textul legal, printre care si tinerea unei contabilitati fictive sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea ( lit. d ) si dispunerea , in interes personal, a continuarii unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati ( lit. c).
Pentru instituirea raspunderii prevazute de art. 138 este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, si anume: savarsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate in mod limitativ in textul legal, existenta prejudiciului, a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanei care raspunde .
Sub acest aspect, netinerea contabilitatii in conformitate cu legea presupune netinerea registrelor, lipsa inregistrarilor in conformitate cu documentele contabile , care trebuie sa reflecte situatia contabila, ascunderea unor documente contabile si , respectiv, tinerea unei contabilitati fictive , iar nu simpla nedepunere a bilanturilor, fapta pentru care exista sanctiuni de alta natura .
Intrucat legea nu a instituit o prezumtie de vinovatie si de raspundere in sarcina paratului , ci doar posibilitatea instituirii raspunderii , in situatia in care se dovedeste ca prin savarsirea faptelor enumerate a fost cauzata starea de insolventa a societatii debitoare, potrivit disp. art. 1169 cod civil, reclamantului ii revine sarcina probei , in speta lichidatorului judiciar desemnat.
Or, acesta nu a administrat dovezi din care sa reiasa ca prin nedepunerea documentelor contabile paratul a cauzat starea de insolventa a debitoarei.
Lichidatorul a invocat, totodata, savarsirea de catre parat a faptei prevazute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, in cadrul raspunderii civile delictuale.
Curtea a retinut ca raspunderea in baza acestui text legal se poate institui numai daca s-a facut dovada tuturor elementelor raspunderii civile delictuale , respectiv a faptului ca activitatea societatii a continuat in interesul personal al organelor de conducere, precum si a culpei paratului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Sub acest aspect , nu se poate prezuma interesul personal al acestora in continuarea activitatii societatii debitoare , iar simpla existenta a unor datorii ale societatii sau proasta ei administrare nu poate duce automat la instituirea raspunderii; managementul defectuos nu poate fi incadrat in ipoteza textului legal invocat.
In speta nu rezulta, pe de alta parte, desfasurarea unor activitati comerciale riscante care sa atraga insolventa debitoarei; pe cale de consecinta, lichidatorul nu a probat nici raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
De altfel, lichidatorul judiciar retine in raportul sau ca societatea debitoare nu are in evidenta active fixe imobilizate, iar activele circulante in suma de 9.998,20 lei, din care 8.373,70 lei stocuri si 1.618,30 lei creante mentionate in bilantul contabil incheiat la 31.12.2003 nu mai exista , avand in vedere specificul activitatii desfasurate.
Pentru considerentele expuse , Curtea a constatat ca recursul este fondat.