. Legea nr. 85/2006 privind deschiderea procedurii insolventei.
- Legea nr.85/2006, republicata;
Caracterul special - colectiv al procedurii insolventei impune obligativitatea pronuntarii judecatorului sindic asupra tuturor cererilor cu care a fost investit, cereri privind deschiderea procedurii impotriva unui debitor.
(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala; Decizia comerciala nr. 1598 R din 19.11.2009)
Prin incheierea pronuntata in data de 17.04.2009 Tribunalul Bucuresti sectia a VII a comerciala a luat act de renuntarea creditoarei SC DC SRL la judecata cererii si a constatat ca fiind ramase fara obiect declaratiile de creanta formulate de creditorii Bichel Sorin in calitate de reprezentant al salariatilor debitoarei SC B I SRL, AF, DI, SC ES SRL, SC A F SRL, SC BI SRL, B S si SRR .
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut urmatoarele:
Creditoarea SC DC SRL a solicitat sa se ia act de renuntarea sa la judecata cererii de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei SC BI SRL. Prin decizia comerciala nr. 719/16.04.2007, irevocabila, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 33545/3/2006 s-a admis recursul declarat de recurenta debitoare impotriva sentintei comerciale nr. 3275/7.12.2006, s-a casat in tot hotararea si s-a trimis cauza spre rejudecare primei instante, astfel ca in dosarul nou format cu nr. 18775/2007 si la termenul din data de 22.06.2007 au fost citati toti creditorii cu mentiunea de a preciza daca isi mentin declaratia de creanta sau solicita deschiderea procedurii insolventei. Tribunalul a retinut ca numai creditorii SC OC 2003 SRL, SC VP SRL si DC SRL au formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei, dar avand in vedere ca in cursul procedurii creantele acestora au fost achitate, cei trei creditori au depus cereri de renuntare la judecata cauzei si tribunalul a respins ca ramase fara obiect declaratiile celorlalti creditori.
Impotriva acestei incheieri au declarat recurs AF, SC ES SRL si SC BI SRL - in faliment prin lichidator S J C.
Recurenta AF a solicitat in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 c.proc.civ., admiterea recursului, modificarea incheierii atacate, deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea SC BI SRL si trimiterea cauzei in vederea continuarii procedurii.
In dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta AFP sector 1 a aratat ca a formulat declaratie de creanta pentru suma de 209. 858 lei, reprezentand taxe si impozite, creanta ce a fost inscrisa in tabelul definitiv si ca platile efectuate catre cei trei creditori care au renuntat la judecata incalca dispozitiile art. 123 din legea nr. 85/2006. Se invedereaza ca dupa casarea in tot a sentintei nr. 3275/2006, la termenul din 11 04 2008 s-a solicitat calificarea declaratiei de creanta formulate de AF ca fiind cerere de deschidere a procedurii insolventei .
Nici la acel termen si nici ulterior la 17 04 2009, cand s-a reiterat cererea de deschidere a procedurii insolventei de catre AF, instanta nu s-a pronuntat asupra acesteia, asa incat cererea a ramas nesolutionata.
Recurenta SC ES SRL a solicitat modificarea incheierii considerata nelegala si netemeinica, in sensul rejudecarii cauzei si continuarii procedurii insolventei.
Se sustine ca instanta nu s-a pronuntat asupra cererii prin care creditoarea AF a calificat declaratia de creanta ca fiind cerere introductiva si a solicitat deschiderea procedurii. De asemenea, se arata ca instanta a luat act de renuntarea la judecata cauzei, desi numai trei dintre creditori au formulat cereri in acest sens, si a omis faptul ca ceilalti creditori care au depus declaratii de creanta nu au fost indestulati, iar creantele lor nu au fost acoperite.
Recursul declarat de recurenta SC BI SRL la data de 22 06 2009 - societate in faliment, prin lichidator SJC nu a fost motivat, invederandu-se ca nu i-a fost comunicata incheierea atacata.
La termenul din data de 19.11.2009 recurenta SC BI SRL formuleaza un motiv de recurs de ordine publica si anume citarea sa incorecta in fata instantei de fond, respectiv faptul ca toate comunicarile si actele de procedura au fost facute la sediul societatii si nu al lichidatorului, conform art. 87 pct. 5 c.proc.civ.
Curtea a invocat din oficiu, exceptia nulitatii recursului declarat de recurenta BI SRL, in raport de prevederile art. 306 alin. 1 c.proc.civ., avand in vedere ca, recursul nu a fost motivat.
Deliberand asupra exceptiei nulitatii, Curtea a constata ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele considerente :
Potrivit dispozitiilor art. 306 alin.1 c.proc.civ., "recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazurilor prevazute in alin. 2". Alin. 2 prevede ca, motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de recurs.
Mai intai, Curtea retine ca, in conformitate cu prevederile art. 303 alin.1 si 2 c.proc.civ. raportat la art. 8 alin. 2 din legea nr. 85/2006, termenul legal in care poate fi motivat recursul declarat impotriva unei hotarari pronuntate in cadrul procedurii insolventei este de 10 zile si curge de la data comunicarii sentintei.
Recurentei SC BI SRL i-a fost comunicata incheierea recurata la data de 12 06 2009 (f.303 d.T.B.). Calea de atac a recursului a fost exercitata in termenul legal de 10 zile, respectiv pe data de 22 06 2009, fara a fi insa invocate si motivele de recurs.
Invocarea de catre recurenta a nelegalei citari in fata instantei de fond, nelegalitate decurgand in opinia recurentei, din imprejurarea ca SC BI SRL nu a fost citata la sediul lichidatorului, ci la adresa societatii, desi societatea se afla in procedura insolventei, nu indeplineste conditia prevazuta de alin. 2 al art. 306 c.proc.civ., si anume de a fi motiv de ordine publica. Motivul de ordine publica impune existenta unei nulitati absolute. Nulitatea afirmata de recurenta nu este absoluta, ci se incadreaza in categoria prevazuta de art. 105 alin.2, teza 1 c.proc.civ., conform careia, vatamarea pricinuita partii care invoca neregularitatea actului procedural ce atrage nulitatea si care trebuie dovedita, sa nu poata fi inlaturata in alt mod.
Sustinerea recurentei conform careia, citarea societatii creditoare SC BI SRL - societate in faliment -, s-a facut cu incalcarea prevederilor art. 87 pct. 5 c.proc.civ., deoarece societatea a fost citata la sediul sau si nu la sediul lichidatorului cabinet de insolventa SCJ,, este neintemeiata . Intr-adevar, potrivit art. 87 pct. 5 c.proc.civ., cei supusi procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului vor fi citati prin administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, dar citarea se face la sediul societatii aflata in procedura, si nu la sediul lichidatorului, asa cum eronat se afirma de catre recurenta. Verificand inscrisurile din dosarul de fond, Curtea constata ca, recurenta nu a fost vatamata in drepturile sale, deoarece la termenul din 12.12.2008 (f.288), acesta a raspuns in sedinta publica prin lichidatorul judiciar SCJ, cu imputernicire la dosar.
In concluzie, recurenta SC BI SRL nu a invocat un motiv de ordine publica, astfel ca devin incidente prevederile art.306 alin.1 c.proc.civ., si Curtea urmeaza sa admita exceptia nulitatii recursului declarat de SC BI SRL pentru nemotivare in termenul legal.
In continuare, Curtea va analiza incheierea atacata in raport de criticile invocate de catre celelalte doua recurente AF si SC ES SA, critici care se refera la un singur aspect, si anume, omisiunea instantei de fond de a se pronunta asupra cererilor de deschidere a procedurii insolventei, cereri formulate de catre creditoarele-recurente.
Din analiza inscrisurilor dosarului de fond rezulta ca, in urma desfiintarii de catre instanta de recurs (decizia comerciala nr.719 din 16.04.2007) a primei hotarari pronuntate in aceasta cauza (sentinta comerciala nr.3275/7.12.2006), la rejudecarea cauzei toti creditorii au fost citati cu mentiunea de a preciza daca isi mentin declaratiile de creanta sau solicita chiar deschiderea procedurii insolventei.
La aceasta solicitare a instantei, recurenta-creditoare AF a raspuns la termenul din 11.04.2008 (f. 266 d.T.B.), prin formularea cererii de deschidere a procedurii fata de debitoare. In mod eronat a fost considerata tardiv formulata aceasta cerere in raport de prevederile art.132 alin.2 din c.proc.civ., avand in vedere incompatibilitatea dispozitiilor art.132 c.proc .civ. cu reglementarile speciale, derogatorii de la dreptul comun prevazute de legea nr. 85/2006 pe care se intemeiaza cererea.
Asadar, cererea recurentei-creditoare Administratia Finantelor Publice sector 1 privind deschiderea procedurii insolventei, reiterata si la ultimul termen de judecata, nu a fost cercetata si solutionata pe fond de catre instanta. De asemenea, instanta nu s-a pronuntat nici pe cererea recurentei-creditoare SESSA prin care se solicita acelasi lucru: deschiderea procedurii insolventei.
Avand in vedere cele retinute mai sus, Curtea constata ca instanta a pronuntat o hotarare prin care, fara a intra in cercetarea fondului, a respins, ca ramase fara obiect, cererile creditoarelor recurente. Or, declaratiile de creanta ale creditoarelor-recurente nu au ramas nicicum fara obiect, nefiind achitate creantele, ci dimpotriva, s-a solicitat deschiderea procedurii, ca urmare a neplatii creantelor de catre debitoare.
Retinand ca fiind intemeiate criticile invocate de catre cele doua recurente, si constatand ca prin hotararea pronuntata, a fost solutionat procesul fara a se intra in cercetarea fondului, Curtea, in conformitate cu dispozitiile art. 304 pct. 9 c.proc.civ, raportat la art. 312 alin. 1, 3 si 5 c.proc.civ., a admis recursurile declarate de recurentele AF si SC ES SA in sensul ca, a casat in parte incheierea atacata si a trimis cauza primei instante pentru rejudecarea cererilor formulate de AF si SC ES SA privind deschierea procedurii insolventei fata de debitoarea SC TCS SRL.
S-a mentinut dispozitia din incheiere prin care s-a luat act de renuntarea creditoarei SC DC la judecata.