Prin sentinta nr. 507 din 19.03.2008 a Tribunalului Suceava - Sectia civila, s-a admis actiunea reclamantului I.V. in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Suceava.
S-a anulat decizia nr. S.L. 712.669 din 21.09.2007 emisa de parat.
S-a dispus reintegrarea reclamantului in functia avuta anterior emiterii deciziei.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi pana la reintegrarea sa in functie.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecata.
Este de precizat ca reclamantul, angajat ca personal civil la paratul I.J.P.F. Suceava, la data de 10.08.2007, cand se afla in concediu de odihna, a ajutat o persoana la incarcarea materialului lemnos pe Valea Brodinei iar in timp ce se deplasa spre locul de intalnire cu autovehiculul incarcat cu lemn, a constatat ca acesta a fost oprit de un echipaj al politiei de frontiera, care i-a interzis sa marcheze lemnul. Ca politistii de frontiera au adoptat un comportament destul de violent.
Reclamantul a sustinut ca pretinsele fapte mentionate in decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca nu au legatura cu atributiile sale de serviciu, intrucat acestea s-au petrecut la o data la care se afla in concediu de odihna, motiv pentru care decizia de desfacere disciplinara a contractului sau de munca este nelegala.
Prin sentinta s-a retinut ca faptele mentionate in decizia de sanctionare disciplinara nu au nici o legatura cu munca, fiind savarsite in timpul cat reclamantul se afla in concediu de odihna, nefiind indeplinite conditiile impuse de prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii.
Urmare recursului declarat in cauza de parat, curtea a constat ca reclamantul a savarsit abaterile disciplinare retinute in decizia contestata.
A mai constatat insa si faptul ca interpretarea data in instanta de fond prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii este una formala, fara a avea in considerare ca prin prevederile O.M.I.R.A. nr. 458/2003, reclamantul avea obligatia unui comportament civilizat in relatiile cu colegii de serviciu in contextul dat, indiferent daca se afla sau nu, la data respectiva, in concediu de odihna.
Instanta de recurs a apreciat ca faptele savarsite de reclamant, chiar in timpul in care se afla in concediu de odihna, constituie abateri disciplinare grave care justifica masura luata de parat, aceea de desfacere disciplinara a contractului de munca al acesteia.
In aceste conditii, curtea, constatand ca sentinta recurata este nelegala, avand in vedere prevederile art. 312 alin. 1 si 2 cat si de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, a admis recursul paratului si, in rejudecare, a modificat in totalitate sentinta recurata in sensul ca a respins, ca nefondata contestatia reclamantului.
Prin actiunea adresata Tribunalului Suceava - sectia civila si inregistrata la data de 19.10.2007, reclamantul I.V., in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Suceava, a solicitat sa se dispuna anularea deciziei prin care i s-a desfacut contractul de individual de munca, reintegrarea sa in functia ocupata anterior, plata unor despagubiri echivalente cu cuantumul drepturilor salariale datorate de angajator de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca pana la reintegrarea sa, calculate cu dobanda legala, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei inca din anul 1991, initial ca politist de frontiera iar ulterior, incepand cu anul 1993 ca angajat civil.
Mai arata ca la data de 10.08.2007 se afla in concediu si a ajutat o persoana particulara la incarcarea materialului lemnos pe valea Brodinei.
Dupa incarcarea materialului lemnos si intocmirea avizului de expeditie a mers dupa padurarul P.V. pentru ca acesta sa procedeze la marcarea lemnului si la eliberarea bonului de vanzare.
In timp ce se deplasa spre locul de intalnire cu autovehiculul incarcat cu lemn, a constatat ca acesta a fost oprit de un echipaj al politiei de frontiera, care nu a tinut cont de documentele de insotire ale transportului si i-a interzis sa marcheze lemnul, desi avea consimtamantul padurarului in acest sens.
Sustine reclamantul ca politistii de frontiera au adoptat un comportament destul de violent, pe care il pot confirma mai multi dintre cei prezenti.
Fata de cele aratate mai sus, reclamantul invedereaza faptul ca pretinsele fapte mentionate in decizia de desfacere a contractului de munca nu au legatura cu atributiile de serviciu, intrucat acestea s-au petrecut la o data la care se afla in concediu de odihna, motiv pentru care decizia de desfacere a contractului sau de munca este nelegala.
Mai arata reclamantul ca nu i s-a emis nici o decizie de desfacere a contractului de munca si nici nu i s-a comunicat o astfel de decizie ci doar o adresa cu numarul 2874235/21.09.2007, conditii in care apreciaza ca masura luata este nelegala.
Invoca reclamantul si exceptia prescriptiei emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca, sustinand ca a fost depasit termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, precum si incalcarea de catre parat a obligatiei prevazute de art. 31 alin. 1 lit. c din Anexa la Ordinul ministrului de interne nr. 458/26.05.2003 referitoare la motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in temeiul cercetarii disciplinare prealabile.
Reclamantul sustine ca in situatia in care instanta nu va retine ca motive de anulare a deciziei neregulile mentionate anterior, urmeaza sa aprecieze ca fata de criteriile stabilite de art. 266 din Codul muncii, masura desfacerii disciplinare a contractului de munca este prea severa fata de faptele imputate.
Paratul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca nefondata.
A sustinut ca cele consemnate in decizia de desfacere a contractului de munca sunt reale si ca atitudinea reclamantului fata de colegii sai, politistii de frontiera, a fost una incorecta, in contradictie cu OMIRA nr. 458/2003, art. 13, 155 lit. a, care impune ca obligatii angajatului de a da dovada de spirit de combativitate impotriva oricarei fapte antisociale si de a da dovada de respect, buna credinta si corectitudine in relatiile cu ceilalti angajati ai M.I.R.A.
Mai arata paratul ca exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare nu poate fi retinuta intrucat in data de 14.08.2007 reclamantul s-a internat in spitalul Militar Iasi iar cercetarea prealabila a fost suspendata, fiind reluata procedural la data de 14.09.2007.
Prin sentinta nr. 507 din 19 martie 2008 a Tribunalului Suceava - sectia civila, s-a admis actiunea reclamantului I.V., in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Suceava.
S-a anulat decizia nr. S.2.792.669 din 21.09.2007 emisa de parat.
S-a dispus reintegrarea reclamantului in functia avuta anterior emiterii deciziei.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea sa in functie.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca pretinsele fapte au fost savarsite de reclamant la data de 10.08.2007, cand acesta se afla in concediu de odihna.
S-a mai retinut ca art. 263 alin. 2 din Codul muncii, defineste abaterea disciplinara ca fiind o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre un salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Instanta de fond conchide in sensul ca, din aceasta definitie, rezulta ca fapta savarsita de angajat trebuie sa fie in legatura cu munca, ori faptele retinute prin decizia de sanctionare disciplinara nu au nici o legatura cu munca, fiind petrecute in timpul cat reclamantul se afla in concediu de odihna, nefiind indeplinite conditiile impuse de textul de lege sus citat.
Mai retine instanta de fond ca regulamentele invocate de parat nu impun reclamantului, in calitatea sa de personal contractual, sa respecte obligatiile prevazute la art. 13 lit. c si art. 14 lit. a din OMIRA nr. 582/2005 si in afara timpului de lucru.
Impotriva susmentionatei sentinte civile, paratul a declarat recurs.
In motivarea acestei cai de atac, recurentul a sustinut ca, in opinia sa, instanta de fond a aplicat in mod gresit prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii, intrucat reclamantul a fost gasit vinovat de incalcarea art. 13 lit. e din OMIRA nr. 458/2003 privind nerespectarea obligatiei de a da dovada de spirit de combativitate impotriva oricaror fapte antisociale, respectiv art. 155, lit. a din OMIRA nr. 458/2003 pentru nerespectarea obligatiei de a da dovada de respect, buna-credinta, corectitudine _, in relatiile cu ceilalti angajati ai M.I.R.A.
A mai sustinut ca, in mod gresit, instanta de fond a apreciat ca respectarea acestor obligatii nu se impunea si in afara timpului de lucru, interpretare ce ar justifica comportamentul antisocial al unui angajat al Politiei de Frontiera in afara orelor de program, fara nici o consecinta asupra relatiilor de munca, desi in conflict au fost implicati tocmai colegii acestuia de serviciu.
Recurentul mai precizeaza ca reclamantul a recunoscut ca a avut un comportament incorect fata de echipajul politiei de frontiera si nu a propus probe in apararea sa, aspecte mentionate in cuprinsul raportului de cercetare prealabila administrativa.
Examinand recursul de fata, curtea il constata intemeiat.
Astfel, din examinarea intregului material probator administrat in cauza, rezulta fara putinta de tagada, ca reclamantul a savarsit abaterile disciplinare pentru care i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca.
Interpretarea data de instanta de fond prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii este una formala, fara a avea in considerare faptul ca prin prevederile OMIRA nr. 458/2003, invocate de parat, reclamantul avea obligatia unui comportament civilizat in relatiile cu colegii de serviciu in contextul dat, indiferent ca acesta se afla sau nu, la data respectiva, in concediu legal de odihna.
Instanta de recurs a apreciat ca faptele savarsite de reclamant, chiar in timpul in care se afla in concediu de odihna, constituie abateri disciplinare grave, care justifica masura luata de parat, aceea de desfacere disciplinara a contractului de munca al acestuia.