Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Schimbarea obiectului pricinii in apel. Sanctiune. Decizie nr. 456 din data de 21.11.2007
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Instanta de apel, desi a recalificat corect actiunea, nu o putea rezolva pentru prima data in apel fara a incalca principiul dublului grad de jurisdictie, prin schimbarea obiectului si analizarea unui alt temei juridic fata de cel examinat de prima instanta. Prin actiune, asa cum a fost ulterior modificata, reclamantii B. S. si B. D., au solicitat instantei de judecata sa dispuna evacuarea paratului D.M. de pe terenul lor in suprafata de 172 mp., aflat in intravilanul Mun. Botosani, pe Aleea M. Kogalniceanu, fosta Viilor nr. 16 si sa-l oblige pe acelasi parat sa-si ridice constructiile edificate pe acest teren, cu cheltuieli de judecata. Judecatoria Botosani, investita cu solutionarea, prin sentinta civila nr. 85 din 8 iunie 2003 a admis actiunea, a dispus evacuarea paratului de pe teren si l-a obligat sa-si ridice constructiile si plantatiile edificate pe acelasi teren si sa plateasca cheltuielile de judecata.
Prin decizia civila nr. 445A din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Botosani a admis apelul paratului si a schimbat sentinta in sensul respingerii actiunii, calificata ca fiind in revendicare si ridicare constructii.
Pronuntand aceasta hotarare instanta de apel a concluzionat ca intentia reala a reclamantilor a fost aceea de a promova o actiune in revendicare si ridicare de constructii, dar ca pretentiile de proprietari ai terenului nu sunt intemeiate, intrucat titlul lor, respectiv contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1763 din 30 august 2002 a fost anulat prin sentinta civila nr. 389 din 26 ianuarie 2004 a Judecatoriei Botosani.
Reclamantii au declarat recurs impotriva acestei decizii pe care au criticat-o ca nelegala.
In dezvoltare au aratat ca apelul a fost solutionat in lipsa lor si fara a fi legal citati, ca nu s-a cercetat solutia pronuntata in dosarul penal nr. 4755/P/2004 al Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani, chestiune prejudiciala pentru care judecata apelului a fost suspendata in temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedura civila si nici faptul ca paratul nu justifica posesia exercitata asupra terenului, de vreme ce prin sentinta civila nr. 4390 din 14 septembrie 2005 a Judecatoriei Botosani, actul privat din 23 iunie 1991 pe care pretinde ca l-ar fi incheiat cu V. S. pentru vanzarea-cumpararea terenului in litigiu, a fost anulat, definitiv si irevocabil.
Pe de alta parte, in prezent, contractul lor, autentificat sub nr. 1763 din 30 august 2002 de Notarul Public Costea Stefan, prin care au cumparat acelasi teren de la V. S. si V. L., este in fiinta, intrucat sentinta civila nr. 389 din 26 ianuarie 2004 a Judecatoriei Botosani a fost desfiintata in revizuire, prin sentinta civila nr. 5245 din 20 noiembrie 2006 a aceleiasi instante. In astfel de circumstante au apreciat ca tribunalul a respins nelegal actiunea, fara examinarea in fond a drepturilor partilor.
Recursul poate fi incadrat in motivul prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila si se dovedeste a fi intemeiat in sensul considerentelor ce urmeaza :
Cu privire la prima critica exprimata, verificarea dosarului evidentiaza ca, in apel, judecata a fost suspendata a doua oara, la data de 8 martie 2005, cand reclamantii, citati la adresa declarata din Botosani, Aleea M. Kogalniceanu nr. 5, bl. E3, sc. C, ap. 15 (f.18, 76, 77 apel) au fost prezenti (f.80 apel). Cauza a ramas in nelucrare pana la data de 14 noiembrie 2006, cand a fost repusa pe rol din oficiu, iar reclamantii au fost citati de la aceeasi adresa. Procedura de citare a fost restituita cu mentiunea ca destinatarii s-au mutat de la adresa (f.86, 87 apel), situatie in care s-a trecut totusi la dezbaterea apelului, facandu-se aplicarea dispozitiilor art. 98 Cod procedura civila, cu motivarea ca schimbarea de domiciliu nu a fost comunicata instantei. Decizia a fost ulterior comunicata acelorasi reclamanti, mai intai la adresa din Aleea M. Kogalniceanu, de unde procedura a fost restituita (f.109, 110 apel) si mai apoi, in Botosani, str. Prieteniei nr. 11, Bl. V2, sc. B, ap. 34, acesta din urma fiind domiciliul nou, declarat si in recurs (f.3 recurs), dar evidentiat si in preambulul deciziei civile nr. 576 din 16 martie 2006 a Curtii de Apel Suceava (f.90 apel) pe care tribunalul a avut-o la dispozitie.
Potrivit art. 98 Cod procedura civila, sanctiunea neluarii in seama a schimbarii de domiciliu consta in citarea partii, in continuare, la vechea adresa si considerarea procedurii de citare in acest fel, ca fiind valabila.
Asadar, subzista conditia indeplinirii procedurii de citare, in mod legal, chiar si la domiciliul declarat.
In speta, pe langa faptul ca aceasta conditie nu a fost indeplinita datorita restituirii procedurii, reclamantii nici nu au avut posibilitatea efectiva de a anunta ca s-au mutat, intrucat inevitabil nu au avut cum sa cunoasca despre repunerea pe rol a cauzei, la 14 noiembrie 2006, dupa suspendarea dispusa in 8 martie 2005. In schimb instanta, desi nu la initiativa reclamantilor, putea cunoaste noul domiciliu, din continutul deciziei civile nr. 576 din 16 martie 2006 a Curtii de Apel Suceava si sa dispuna citarea, cata vreme comunicarea deciziei s-a si facut la aceasta adresa.
Potrivit art. 107 Cod procedura civila, judecata pricinii va fi amanata ori de cate ori se constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii.
Ori, cele mai sus aratate demonstreaza ca in cazul de fata, normele legale in materie de citare nu au fost respectate iar reclamantii au fost privati de dreptul la aparare, incat este dat motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, constand in incalcarea dispozitiilor art. 89 Cod procedura civila si art. 107 Cod procedura civila a carei consecinta nu este alta decat nulitatea deciziei, conform art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Cu privire la celelalte aspecte criticate in recurs curtea constata ca nu se poate pronunta deoarece exista o imposibilitate efectiva de efectuare a vreunui control judiciar.
Astfel, instanta de apel, desi a efectuat o corecta calificare a actiunii nu o putea rezolva, ca atare pentru prima data in apel, fara a incalca principiul dublului grad de jurisdictie a dispozitiilor art. 294 alin. 1 Cod procedura civila, prin schimbarea obiectului si analizarea unui alt temei juridic fata de cel examinat de judecatorie.
Este evident ca, prima instanta, cu incalcarea dispozitiilor art. 84 Cod procedura civila, fara a decela natura dreptului afirmat de reclamanti si scopul urmarit, s-a investit gresit cu o evacuare, care este o actiune posesorie, desi reclamantii introdusesera o revendicare cu ridicare de constructii ce este o actiune reala cu caracter petitoriu.
Aceasta fiind situatia, tribunalul nu putea decat sa observe ca judecatoria, s-a pronuntat pe un temei juridic diferit de cel avut in vedere de reclamanti, ca la randul sau nu poate face un control judiciar si ca devin incidente dispozitiile art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, datorita necercetarii fondului revendicarii.
Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, care sunt norme procedurale de ordin formal, cu toate ca aceasta s-ar fi impus, intruneste continutul motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.
Asa fiind si vazand ca nu exista un fond care sa poata fi verificat, cu parcurgerea dublului grad de jurisdictie si ca revendicarea, nu a fost cercetata in prima instanta, ci pentru prima data in apel, curtea, avand in vedere considerentele expuse in integralitatea lor si dispozitiile art. 312 alin. 3 Cod procedura civila, va admite recursul reclamantilor si va casa atat decizia cat si sentinta cu trimiterea cauzei la aceeasi judecatorie, aceasta urmand sa rezolve actiunea in revendicare si ridicare de constructii.

Sursa: Portal.just.ro