Inadmisibilitatea cererii creditorului de a solicita obligarea debitorului la plata ratelor de leasing dupa rezilierea contractului de leasing si restituirea bunurilor.
Creditorul nu este indreptatit sa ceara obligarea debitorului la plata tuturor ratelor de leasing pana la ultimul termen din contract dupa rezilierea contractului de leasing si restituirea bunurilor.
Sectia comerciala – Decizia comerciala nr.938/19 noiembrie 2010
Prin sentinta nr.832/F/2010 pronuntata de judecatorul sindic in dosar nr.2394/97/2010 a fost admisa contestatia debitoarei SC O.L.C. SRL Petrosani si respinsa cererea formulata de creditoarea SC N.L.I. SA impotriva debitoarei SC O.L.C. SRL pentru deschiderea procedurii insolventei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
In speta, debitoarea a contestat atat debitul principal cat si accesoriile recunoscand ca datorie suma de 10.393,88 lei cu titlu de rate restante.
Creanta invocata de creditor constatata prin facturi fiscale, penalitati si daune interese si fara alte documente din care sa rezulte recunoasterea creantei de catre debitor, nu este considerata ca fiind certa si nu poate constitui temei pentru deschiderea procedurii insolventei .
Daca creanta principala, reprezentand rate neplatite in cuantum de 25.298,88 lei poate fi considerata ca avand caracter cert, la fel si penalitatile de intarziere in suma de 10.756,30 lei, pretentiile privind daune interese in cuantum de 20.117,32 lei nu au caracter cert, cu atat mai mult cu cat bunurile ce au facut obiectul contractelor de leasing s-au intors in posesia creditoarei la data de 11.01.2010.
Prin urmare, s-a retinut ca pentru admiterea cererii creditoarei creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila si sa se incadreze in valoarea pragului stabilit de art.3 pct.12 si anume 45.000 lei.
Cum creanta creditoarei este certa doar pentru suma de 36.055,18 lei si nu se incadreaza in valoarea prag necesar a fi indeplinita la data deschiderii procedurii insolventei, in baza art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 judecatorul sindic a admis contestatia debitoarei si respins cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul SC N.L.I. SA.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea N.L.I. SA solicitand casarea si rejudecarea in sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolventei.
In dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea arata ca hotararea a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, intrucat rezilierea contractelor de leasing a intervenit in temeiul unui pact comisoriu de gradul IV, conform art.8.1 din contract si suma de 20.117.,32 lei reprezentand indemnizatie de reziliere este certa, lichida si exigibila.
Recurenta mai sustine ca lipsa dovezii de comunicare a facturilor emise in temeiul contractelor de leasing catre debitoare nu justifica solutia fata de prevederile art.8 din contract, iar prin clauza penala partile au evaluat prejudiciul ce s-ar crea prin neexecutarea contractului, varianta de evaluare a prejudiciului raportat la costurile aducerii bunului in stare de functionare si daune interese de 25 % din valoarea de intrare. Evidentiind prejudiciul creat.
Recursul a fost legal timbrat .
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare, raportat la probele dosarului si dispozitiile legale aplicabile in cauza., curtea de apel constata ca recursul este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
In sustinerea cererii creditoarea a depus doar un calcul propriu. Sumele pretinse nu au fost recunoscute de debitoare. Creditoarea nici nu a emis factura pentru a putea exista un document financiar contabil justificativ pentru daunele interese solicitate.
In lipsa actelor contabile, debitoarea nici nu ar putut achita valabil obligatia pretinsa de creditoare.
Fata de cele retinute, curtea de apel constata ca in mod corect a apreciat judecatorul sindic ca partea creantei pretinse de creditoare, compusa din capital ramas nerambursat, dobanzi si penalitati la acest capital cu titlu de daune interese, nu poate fi considerat o creanta certa, lichida si exigibila.
Critica recurentei, potrivit careia ratele de leasing solicitate reprezinta daune interese ce rezulta din clauza penala prevazuta la art.8.1 nu poate fi insusita de instanta de recurs intrucat la art.9.4 si 5 se prevede ca restituirea obiectului leasing nu scuteste utilizatorul de plata daunelor interese, astfel ca daunele interese nu au fost stabilite conventional, asa cum sustine creditoarea.
Potrivit dispozitiilor art.970 alin.1 si 2 Cod civil este esentiala buna - credinta si echitatea la indeplinirea obligatiilor contractuale, iar pe de alta parte, sfarsitul contractului pana la care utilizatorul nu ar fi scutit de plata ratelor de leasing este chiar momentul rezilierii, desfiintarii contractului, fiind abuziv a se interpreta ca sfarsitul contractului ar fi data ultimei rate de leasing prevazute de plata.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constata ca sentinta atacata este legala si temeinica, la adapost de criticile formulate de recurenta, urmand ca, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, sa fie respins ca nefondat recursul promovat.