Refuzul sau tergiversarea solutionarii notificarii printr-o "decizie" nu poate determina respingerea contestatiei pe motiv ca este prematura sau inadmisibila, instanta de judecata fiind competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanelor indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Prin cererea formulata la 21.02.2006 reclamantii S.G. si S.A. au solicitat in contradictoriu cu paratii SC C.S. 2000 SA si SC E. SRL anularea Deciziei nr. 435/09.12.2005 emisa de parata SC C.S. 2000 SA, restituirea in natura a imobilului situat in Eforie Sud, str. S. nr. 7, jud. Constanta, constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 189/14.02.2002 incheiat intre SC C.S. 2000 SA si SC E. SRL si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamantii au aratat ca, in calitate de mostenitori legali ai fostului proprietar S.H., au formulat notificare inregistrata sub nr. 534/14.02.2002 la BEJ S.C.A. prin care au solicitat restituirea in natura a imobilului situat in Eforie Sud, str. S. nr. 7, compus din constructie Vila R., actuala O. si terenul aferent corespunzator.
S-a aratat ca autorul reclamantilor, S.A.O. a detinut in proprietate terenul in suprafata de 600 mp ce constituie lotul nr. 926, imobil dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 579/15.05.1908, transcris sub nr. 658/28.05.1908.
Prin contractul de donatie autentificat sub nr. 17270/10.07.1924 bunicii reclamantilor au donat mamei acestora mai multe imobile printre care si Vila O. situata pe o parte din lotul 926.
Imobilul a fost nationalizat abuziv in baza Decretului nr. 92/1950, figurand la pozitia nr. 351 din anexa II la decret.
Ca raspuns la notificare, parata SC C.S. 2000 SA a emis adresa nr. 435/09.12.2005 prin care reclamantii au fost instiintati ca masura restituirii nu poate fi aplicata, deoarece activul nu mai face parte din patrimoniul societatii, ca urmare a incheierii la 14.02.2002 a contractului de vanzare-cumparare nr. 189 cu SC E. SRL.
S-a aratat ca decizia de respingere nu indeplineste conditiile de forma prevazute de Legea nr. 10/2001, persoana juridica careia i se adreseaza notificarea fiind obligata sa constate daca cel care a formulat notificarea face dovada calitatii de proprietar.
In ce priveste contractul de vanzare-cumparare, s-a aratat ca a fost incheiat cu nerespectarea art. 20 alin. 4 ind.1 din Legea nr. 10/2001, fiind semnat de cele doua parti in ultima zi a termenului stabilit de lege pentru depunerea notificarilor in vederea restituirii imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat.
Prin urmare, in mod abuziv SC C.S. 2000 SA a instrainat imobilul, desi era de notorietate faptul ca imobilele vor fi revendicate de fostii proprietari, vanzatoarea avand obligatia solutionarii notificarilor pentru a dispune de bunul aflat in patrimoniul sau.
Mai mult decat atat, in afara notificarii depusa in baza Legii nr. 10/2001, reclamantii au adresat notificari Primariei Eforie si SC C.S. SA inca din anul 1996, astfel ca reaua credinta a acesteia la instrainarea imobilului este evidenta.
In aparare, parata SC C.S. 2000 SA a invocat exceptia prematuritatii actiunii, motivat de faptul ca nu a fost emisa o decizie a adunarii generale a actionarilor care sa poata fi contestata si exceptia prescriptiei dreptului la actiune in capatul de cerere care vizeaza nulitatea contractului de vanzare-cumparare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de restituire in natura a imobilului, intrucat aceasta nu mai este posibila dupa instrainarea bunului catre SC E. SRL.
Prin intampinarea depusa la dosar la 21 februarie 2006, parata SC E. SRL a achiesat la pretentiile reclamantilor referitoare la constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare nr. 189 din 14.02.2002 incheiat cu SC C.S. 2000 SA, apreciind ca pretentiile contestatorilor sunt intemeiate.
Prin sentinta civila nr. 646 din 20 martie 2007 Tribunalul Constanta a admis actiunea formulata de reclamantii S.A. si S.G., a anulat decizia nr. 435 din 09.12.2005 emisa de parata SC C.S. 2000 SA si constatand nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 189/14.02.2002 la BNP G.P., a obligat paratele sa restituire in natura imobilul situat in Eforie Sud, str. S. nr. 7, jud. Constanta compus din teren in suprafata de 300 mp si doua constructii descrise in raportul de expertiza efectuat de dl. ing. I.L.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca imobilul proprietatea autorului reclamantilor, H.S., a fost preluat abuziv de stat prin Decretul de nationalizare nr. 92/1950, situatie in care sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, decizia emisa de parata SC C.S. 2000 SA fiind nelegala din acest motiv.
S-a retinut in acelasi timp ca vanzarea imobilului de catre SC C.S. 2000 SA catre SC E. SRL in ultima zi a termenului de depunere a notificarilor este o operatiune lovita de nulitate absoluta potrivit art. 20 alin. 4 ind.1 din Legea nr. 10/2001, instrainarea realizandu-se anterior solutionarii procedurii administrative. Urmare a constatarii nulitatii contractului de vanzare cumparare, s-a stabilit ca imobilul poate fi restituit in natura.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata SC C.S. 2000 SA care a apreciat nelegala hotararea primei instante, pentru urmatoarele motive:
1. Adresa de raspuns nr. 435 a carei anulare s-a cerut nu este o decizie motivata, ci un punct de vedere referitor la rezolutiunea contractului de vanzare cumparare incheiat cu SC E. SRL. O astfel de decizie urma a fi comunicata dupa intrunirea adunarii generale a actionarilor societatii care trebuia sa hotarasca asupra modalitatii de restituire. De aceea, pana la emiterea unei astfel de decizii, contestatia formulata impotriva adresei nr. 435 este prematur formulata si instanta de fond trebuia sa o respinga ca atare.
2. Instanta de fond a retinut nelegal ca cererea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare s-a formulata in termenul prevazut de lege si ca nu este prescris dreptul reclamantilor la actiune, prin aceasta solutie incalcandu-se principiul neretroactivitatii legii si principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
Se sustine ca art. 20 alin. 4/1 din Legea nr. 10/2001, care instituie interdictia pentru detinator de a dispune asupra bunului a carui restituire se solicita pana la solutionarea procedurilor administrative, a fost introdus prin Legea nr. 247/2005, acest act normativ fiind adoptat ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare si in consecinta, neaplicabil in anul 2002.
Analiza motivelor de nulitate trebuia sa se faca in functie de data intocmirii actului, 14.02.2002.
Prin art. 50 alin 5 din Legea nr. 10/2001 republicata s-a stabilit ca, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiunea in constatarea nulitatii unui contract prin care s-a instrainat un imobil care face obiectul acestei legi se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii. Prin aceasta dispozitie a legii se instituie un termen de prescriptie special care deroga de la prevederile generale, astfel ca actiunea formulata de reclamanti in anul 2006 este prescrisa.
3. Pe fondul cauzei, pentru primul capat de cerere reclamantii au invocat art. 30 din Legea nr. 10/2001, text care a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, reclamantii neprecizand ulterior un alt temei al cererii de chemare in judecata.
Cat priveste cel de al doilea capat de cerere, solutionarea lui depinde de solutia data primului capat de cerere, astfel incat, cum vanzarea imobilului s-a realizat anterior emiterii de catre reclamant a notificarii, iar nulitatea contractului s-a cerut cu depasirea termenului de prescriptie, se impunea respingerea cererii de restituire in natura, iar nu admiterea ei. Dat fiind faptul ca restituirea in natura nu mai este posibila, unitatea detinatoare trebuie ca, in temeiul disp. art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, sa acorde persoanei indreptatite, in compensare, alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale.
4. Hotararea instantei de fond nu este legala si pentru ca a dispus restituirea terenului aferent care nu era proprietatea SC C.S. 2000 SA, ci proprietatea orasului Eforie, parata neavand calitatea de unitate detinatoare.
Notificarea formulata de reclamanti prin care se solicita restituirea terenului a fost adresata orasului Eforie. Prin dispozitie motivata, Primarul a respins notificarea.
La termenul din 12 septembrie 2007, in fata Curtii de Apel Constanta, invocand existenta pe rolul Tribunalului Constanta a dosarului nr. 1907/118/2006 avand ca obiect contestatie impotriva dispozitiei nr. 361/8.09.2006 prin care Primarul orasului Eforie a respins notificarea privind restituirea terenului aferent constructiei Vila O., apelanta SC C.S. 2000 SA a solicitat suspendarea cauzei in temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedura civila.
Cu privire la aceasta cerere, intimatii reclamanti au solicitat respingerea ei, aratand ca dosarul nr. 1907/118/2006 al Tribunalului Constanta este, de asemenea, suspendat in temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedura civila pana la solutionarea prezentei cauze si ca masura suspendarii ar aduce atingere intereselor reclamantilor.
Cererea de suspendare a cauzei nu este intemeiata.
Pentru a se putea dispune suspendarea cauzei in temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedura civila este necesar ca solutia din procesul pendinte sa depinda de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale care se judeca intr-un alt dosar.
Solutia data in cererea care are ca obiect restituirea terenului aferent constructiei nu are caracterul unei chestiuni prejudiciale in prezenta cauza in care dezbaterile se poarta, in principal, asupra dreptului reclamantilor de a li se restitui in natura constructia. Chiar daca unele chestiuni, referitoare la calitatea de persoane indreptatite ori la caracterul abuziv al preluarii, ar putea fi comune celor doua cauze, solutia care s-ar da acestor chestiuni in prezenta cauza nu depinde de solutia care s-ar da acelorasi chestiuni in cealalta cauza. Prin urmare, constatand ca cererea de restituire a terenului aferent constructiei nu are caracterul unei chestiuni prejudiciale in prezenta cauza si ca, de modul de solutionare a cererii de restituire a terenului, nu depinde solutionarea cererii de restituire a constructiei, cerea de suspendare in temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedura civila va fi respinsa ca nefondata.
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii primei instante in raport de criticile formulate in apel de parata SC C.S. 2000 SA, Curtea constata ca apelul nu este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
1. Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata (art. 23 anterior republicarii), in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, dela data depunerii actelor doveditoare, unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte prin decizie sau, dupa caz, dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura.
In cauza, unitatea detinatoare, notificata la 14 februarie 2002, si-a spus punctul de vedere, in sensul refuzului net de a restitui in natura imobilul si de a intentiona sa faca o oferta de restituire prin echivalent. Raspunsul negativ la cererea de restituire, exprimat de catre unitatea detinatoare prin adresa nr. 453 din 09.12.2005, ii indrituia pe reclamanti sa formuleze contestatie in conformitate cu art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece unitatea detinatoare si-a spus punctul de vedere, chiar daca acesta nu poarta denumirea de "decizie" sau "dispozitie".
Instanta de fond a retinut corect ca refuzul sau tergiversarea solutionarii notificarii printr-o "decizie" de catre unitatea detinatoare nu poate determina respingerea contestatiei pe motiv ca este prematura sau inadmisibila deoarece, asa cum s-a aratat intr-o practica recenta si constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ex: decizia nr. 2529/11.06.2003; decizia nr. 3573/14.05.2004), "a considera ca plangerea este prematura sau inadmisibila si a o respinge ca atare, nu inseamna numai a da dovada de un formalism nejustificat, dar si a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi si a obstacula persoanele indreptatite in redobandirea drepturilor recunoscute de lege, impunandu-le sa astepte in mod nelimitat un raspuns si sa fie la discretia unor persoane juridice deloc interesate in a pierde imobilul".
De altfel, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 Inalta Curte de Casatie si Justitie, admitand recursul in interesul legii, a stabilit ca, in aplicarea art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Cu aceste considerente in ceea ce priveste exceptia prematuritatii formularii contestatiei, in mod corect prima instanta a pasit la solutionarea pe fond a contestatiei formulate de catre reclamanti.
2. Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului reclamantilor de a solicita constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr.189/14.02.2002 incheiat intre C.S. 2000 SA si SC E. SRL.
Potrivit art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicata," prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi". Din interpretarea literala a textului citat rezulta caracterul special, derogator al normei, iar printr-o interpretare sistematica a acestei norme cu cea reglementata prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (in forma anterioara modificarii intervenite prin Legea nr. 247/2005), se deduce domeniul de aplicare al acestei norme speciale.
Astfel, textul art. 45 alin. 5 stabileste momentul de la care incepe sa curga termenul de un an pentru atacarea in justitie a actelor de instrainare incheiate pentru imobilele care fac obiectul legii, respectiv data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001- ceea ce determina concluzia ca legiuitorul a prevazut un asemenea termen special de prescriptie pentru actele de instrainare incheiate anterior acestei date, indiferent daca ele au fost sau nu anterior atacate in justitie.
Aceasta concluzie se bazeaza si pe argumentul dedus din interpretarea art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (in forma initiala a actului normativ, valabila si la data notificarii - 14 februarie 2002) care instituie obligatia restituirii in natura si prin urmare, o indisponibilizare pentru imobilele detinute la data intrarii in vigoare a legii de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica, aceste imobile nemaiputand fi instrainate ulterior momentului intrarii in vigoare a legii si pana la solutionarea notificarilor care s-ar fi facut pentru restituirea lor.
Avand in vedere caracterul special, derogator al normei din art. 45 alin. 5 (fost art. 46 alin. 5), precum si domeniul sau de aplicare dedus prin interpretare si tinand seama de regula “specialia generalibus derogant" si “exceptio est strictissimae interpretationis, rezulta ca termenul special de prescriptie de un an se aplica numai actelor de instrainare incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, celelalte acte de instrainare, incheiate dupa aceasta data, fiind supuse regimului general reglementat pentru materia nulitatii actelor juridice civile.
In aceste conditii, nulitatea actului de vanzare cumparare incheiat intre SC C.S. 2000 SA si SC E. SRL, autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002, nu ii este aplicabil termenul de prescriptie de un an prevazut de art. 45 alin. 5 din lege, ci termenul general de prescriptie, exceptia invocata de catre parata apelanta fiind neantemeiata din acest motiv.
5. Pe fondul cauzei, se retine ca prima instanta a procedat corect la constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare, retinand ca apelanta a vandut un imobil indisponibilizat legal.
Potrivit dispozitiilor art. 20 alin. 1 din legea speciala de reparatie, imobilele preluate abuziv se restituie in natura persoanei indreptatite, daca erau detinute la data intrarii in vigoare a legii “de o societate comerciala la care statul (_) era actionar sau asociat majoritar".
Regula restituirii in natura a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este consacrata, de principiu, in textul general cuprins de art. 7 alin. 1 din actul normative, exceptiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevazute si de stricta interpretare.
Avand in vedere ca regula prevazuta de Legea nr. 10/2001 era aceea a restituirii in natura a imobilelor si prevederile art. 20 alin. 1 din lege, rezulta, asa cum s-a aratat si in considerentele retinute la punctul anterior ca art. 20 alin. 1 are si semnificatia indisponibilizarii totale a imobilelor pentru care s-au depus notificari de restituire, consacrata expres de pct. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 si de art. 21 alin. (1) si (5) (dispozitie interpretativa introdusa prin Legea nr. 247/2005).
Cum actul de vanzare cumparare a carui nulitate s-a cerut a fost incheiat ulterior datei la care Legea nr. 10/2001 a intrat in vigoare, in perioada in care bunul era legal indisponibilizat, corect a stabilit instanta de fond ca actul s-a incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale, aplicand intemeiat sanctiunea nulitatii actului.
6. In ceea ce priveste solutia de restituire a intregului imobil, compus din teren si constructie, se retine ca, prin contestatia formulata reclamantii au solicitat restituirea “imobilului situat in Eforie Sud, str. S. nr. 7, jud. Constanta, lotul nr. 926 din parcelarea Movila Techirghiol, in starea in care se afla si liber de orice sarcini".
Chiar daca pe parcursul procesului discutiile s-au purtat cu precadere asupra constructiei Vila O., cererea de restituire formulata de catre reclamanti s-a referit la intregul imobil.
Retinand totodata si ca, prin “unitate detinatoare" in sensul Legii nr. 10/2001, nu se intelege numai persoana juridica care se pretinde titularul unui drept de proprietate asupra bunului, dar si persoana juridica ce are un alt drept de administrare ori de folosinta a imobilului, instanta stabileste ca apelanta are calitatea de detinator si asupra terenului aferent constructiei Vila O. si, prin urmare, poate fi obligata sa restituie reclamantilor si terenul aferent constructiei. Aceasta cu atat mai mult cu cat apelanta parata avea vocatia de a deveni titularul dreptului de proprietate asupra terenului daca initia procedura prevazuta de HG nr. 834/1991.
Pentru toate aceste considerente, apelul a fost respins ca nefondat.