Conform dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 si ale art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, in cazul in care restituirea este ceruta de persoana indreptatita care invoca un titlu de proprietate ce atesta existenta unei coproprietati la data preluarii abuzive, se va emite o decizie de restituire in care se vor consemna cotele ideale prevazute in titlul de proprietate invocat. Ulterior emiterii deciziei de restituire coproprietarii pot iesi din indiviziune pe calea dreptului comun.
De altfel, sustinerea apelantilor parati referitoare la imposibilitatea restituirii unei cote ideale dintr-un drept asupra unui imobil preluata abuziv de stat in procedura Legii nr. 10/2001 este contrara spiritului reglementarilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, act normativ cu un caracter profund reparatoriu, prin care legiuitorul roman a urmarit sa inlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savarsite de stat.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11287/118/2007 reclamanta G.F. prin mandatar L.M. a chemat in judecata pe paratii Primarul municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta, pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta in cauza sa se dispuna:
- obligarea paratilor la restituirea in natura a cotei de 1/8 din imobilul situat in Constanta, str. P.C. nr. 18, compus din teren in suprafata de 125 m.p. si o constructie cu doua camere si dependinte, avand o suprafata utila de 35,92 m.p.;
- obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca imobilul mentionat a fost dobandit de parintii reclamantei, T. si N.G., in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. 1487/1942, iar in urma decesului tatalui sau, reclamanta a dobandit cota de 1/8 din imobil, potrivit certificatului de mostenitor nr. 290/1964.
Prin Decizia nr. 344/02.08.1988, cota de 1/8 din imobil a fost preluata de stat in temeiul Decretului nr. 223/1974, avand in vedere ca reclamanta isi stabilise domiciliul in strainatate, preluare in urma careia reclamanta nu a primit nici o despagubire.
S-a invederat ca preluarea efectuata in baza Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuziva, fiind incidente prevederile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea in natura a cotei de 1/8 din imobil, cota care in prezent este inchiriata mamei reclamantei, T.G., conform contractului de inchiriere nr. 18373/30.06.2004.
Paratii Primarul municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta, nu au formulat intampinare.
Desi dupa aparitia Legii nr. 10/2001 reclamanta a notificat unitatea detinatoare - Municipiul Constanta, pentru restituirea in natura a cotei de 1/8, aceasta nu a raspuns notificarii.
Prin sentinta civila nr. 380/1.04.2008 Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantei si a obligat paratii Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul municipiului Constanta sa restituie in natura reclamantei G.F. (fosta I.) cota de 1/8 din imobilul situat in municipiul Constanta, str. P.C. nr. 18, compus in intregime din teren in suprafata de 125 m.p. si o constructie cu 2 camere si dependinte.
Au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei 357 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca preluarea cotei de 1/8 din imobil in baza Decretului nr. 223/1974 a fost o preluare abuziva, reclamanta legitimandu-se ca persoana indreptatita la masuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar imprejurarea potrivit careia obiect al restituirii il constituie o cota ideala de drept si nu un drept exclusiv care sa priveasca un intreg imobil nu inlatura posibilitatea restituirii in natura, in situatia indeplinirii cerintelor legale in acest sens, hotararea constituind titlu de proprietate al reclamantei pentru aceasta cota si este susceptibila de executare.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal au declarat apel paratii Municipiul Constanta prin Primar, Primarul municipiului Constanta si Consiliul Local Constanta, care au criticat-o pentru nelegalitate sub urmatoarele aspecte:
1. Instanta de fond nu poate dispune restituirea in natura a unui bun imobil in lipsa unei individualizari a acestuia, iar individualizarea partii din imobil ce corespunde cotei de 1/8 pretinse de reclamanta nu s-a realizat prin nici un mijloc de proba, iar imprejurarea ca pentru aceasta cota de 1/8 s-a incheiat un contract de inchiriere in beneficiul mamei reclamantei nu este de natura sa suplineasca individualizarea unui expert.
2. Desi in cadrul notificarii reclamanta a recunoscut ca preluarea cotei de 1/8 s-a facut cu plata, prima instanta nu a conditionat restituirea cotei de 1/8 din imobil de restituirea despagubirii de 2.772 lei reactualizata conform dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Analizand legalitatea hotararii apelate in raport de criticile paratilor, se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
1. Asa cum rezulta din cuprinsul Legii nr. 10/2001 si cum au stabilit in mod constant jurisprudenta si doctrina, calificarea preluarii unui imobil ca fiind "abuziva", in sensul existentei sau nu a unui "titlu valabil", este atributul exclusiv al instantelor de judecata investite sa solutioneze actiuni intentate in baza Legii nr. 10/2001.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de "preluare abuziva", in art. 2 alin. 1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta de fond, fiind investita cu solutionarea cererii prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a cotei de 1/8 din imobil ce a apartinut in proprietate reclamantei, trebuia sa aprecieze daca situatia acesteia se incadra intr-unul dintre cazurile prevazute de text.
Ca urmare, in mod corect a apreciat tribunalul asupra conformitatii Decretului nr. 223/1974 cu regimul constitutional din acea vreme si cu tratatele internationale la care Romania era parte, ca si asupra nevalabilitatii acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ mentionat contravenea Constitutiei din 1965 - potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri - Codului civil - care prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire, precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Dispozitia invocata de apelanti drept temei pentru respingerea cererii reclamantei ignora imprejurarea ca, in situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati in situatii similare, erau obligati sa procedeze la instrainarea constructiei catre stat, in schimbul unei sume, pe care tot acesta o stabilea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire in text.
Este pur teoretic argumentul cuprins in anterioarele norme metodologice, referitor la vocatia proprietarului de a fi indestulat rezonabil daca instraina imobilul inainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila, in conditiile in care art. 5 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres ca actele juridice incheiate in scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Rezulta ca preluarea in proprietatea statului a cotei de 1/8 din imobilul in litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil, ci se incadreaza in ipoteza descrisa de art. 2 alin. l 1 lit. "i" din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa si a stabilit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului, de a-i instraina apartamentul.
In acelasi sens dispun si actualele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care in art. 1.4 lit. "B" prevad ca preluarea dispusa in temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuziva atat in cazul trecerii imobilului fara plata in proprietatea statului, cat si in cazul in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat in mod obligatoriu locuinta sa catre stat.
Imprejurarea ca reclamanta a solicitat restituirea cotei de 1/8 din imobil, iar nu bunul integral, in materialitatea lui, nu constituie un impediment in recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantei si pentru restituirea lui in procedura Legii nr. 10/2001, in conditiile in care privarea de proprietate a reclamantei s-a realizat exclusiv cu privire la o cota de 1/8 din imobil, cota ce a fost ulterior inchiriata - fara a se realiza in prealabil individualizarea sa - mamei reclamantei, in calitate de coproprietar al bunului si care detinea o cota de 5/8 din imobil, conform certificatului de mostenitor nr. 290/963/17.02.1964 eliberat de Notariatul de Stat al regiunii Dobrogea si contractului de inchiriere nr. 18373/30.06.2004.
Conform dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 si ale art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, in cazul in care restituirea este ceruta de persoana indreptatita care invoca un titlu de proprietate ce atesta existenta unei coproprietati la data preluarii abuzive, se va emite o decizie de restituire in care se vor consemna cotele ideale prevazute in titlul de proprietate invocat. Ulterior emiterii deciziei de restituire coproprietarii pot iesi din indiviziune pe calea dreptului comun.
Prin urmare, sustinerea apelantilor parati conform careia nu este posibila restituirea in natura a cotei de 1/2 din apartament este nefondata in raport de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, intrucat coproprietarii imobilului pot oricand sa sisteze starea de indiviziune, prin atribuirea intregului bun unuia dintre ei, conform art. 6739 Cod procedura civila.
Este real faptul ca in speta nu a fost emisa o dispozitie de restituire a cotei de 1/8 in procedura administrativa, nefiind emis un raspuns la notificarea reclamantei, dar acest aspect nu constituie un impediment pentru instanta de judecata sa analizeze temeinicia pretentiilor reclamantei si sa dispuna direct, prin hotarare judecatoreasca restituirea cotei de 1/8 din imobil fostului proprietar.
In acest sens, prin Decizia civila nr. XX/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii s-a retinut ca "instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate".
In considerentele acestei decizii Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca din moment ce s-a reglementat ca dispozitiile motivate de respingere a notificarilor sau a cererilor de restituire in natura a imobilelor, pot fi atacate la instantele de judecata, iar in cuprinsul art. 2 alin. (2) si in art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri ala restituirea imobilelor prin hotarari judecatoresti este evident ca instanta investita cu cenzurarea deciziei sau a dispozitiei de restituire in natura, nu este limitata doar la posibilitatea de a obliga unitatea detinatoare sa emita o alta decizie/dispozitie de restituire in natura, ci in virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdictie ce i s-a acordat prin lege, instanta judecatoreasca, cenzurand decizia, in masura in care constata ca ea este nelegala, o va anula, dispunand ea insasi, in mod direct, restituirea imobilului preluat abuziv.
S-a mai retinut ca, in cazul in care unitatea detinatoare investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita de art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001, se impune ca instanta investita sa evoce fondul in conditiile art. 297 alin. (1) Cod procedura civila si sa constate pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu intemeiata cererea de restituire in natura.
De altfel, sustinerea apelantilor parati referitoare la imposibilitatea restituirii unei cote ideale dintr-un drept asupra unui imobil preluata abuziv de stat in procedura Legii nr. 10/2001 este contrara spiritului reglementarilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, act normativ cu un caracter profund reparatoriu, prin care legiuitorul roman a urmarit sa inlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savarsite de stat.
2. Procedura speciala reglementata de Legea nr. 10/2001 pentru repararea prejudiciilor suferite de fostii proprietari urmare a masurilor abuzive dispuse de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este guvernata de principiul prevalentei restituirii in natura a imobilelor ce au facut obiectul notificarilor.
Numai in cazul in care aceasta masura nu este posibila sau este expres inlaturata de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte masuri reparatorii prevazute de lege.
In cauza, se retine ca prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 9 si 12 din Legea nr. 10/2001, retinand ca aceasta cota de 1/8 din imobil, fosta proprietate a reclamantei, nu a fost instrainata chiriasei G.T., mama reclamantei si titulara unui drept de proprietate pentru o cota de 5/8 din imobil alaturi de fratii reclamantei G.I. si G.E., care detin cate 1/8 din imobil, ci se afla si in prezent in proprietatea unitatii administrativ teritoriale, putand fi restituita coproprietarei G.F.
Conform dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv si pentru care s-au incasat despagubiri este conditionata de rambursarea sumei reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit.
Simpla mentiune inserata in decizia administrativa de preluare a constructiei emisa in baza Decretului nr. 223/1974, in sensul ca preluarea cotei de 1/8 din constructie s-a realizat contra cost, valoarea despagubirilor stabilite fiind de 2.772 lei nu echivaleaza cu dovada platii efective a acestor despagubiri, unitatii emitente incumbandu-i sarcina de a proba incasarea efectiva a despagubirilor de catre reclamanta.
Din economia Legii nr. 10/2001, cat si din dispozitiile art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a legii rezulta ca sintagma "despagubiri primite" vizeaza acele despagubiri calculate si incasate efectiv de proprietarul imobilului privat de dreptul sau de proprietate. In cazul in care persoana indreptatita sustine ca despagubirile calculate nu s-au incasat efectiv, iar unitatea detinatoare nu poate dovedi plata acestora, se poate solicita persoanei indreptatite prezentarea unei declaratii autentificate prin care aceasta declara pe propria raspundere ca pentru imobilul respectiv nu s-au incasat despagubiri si totodata, isi asuma obligatia rambursarii acestora in cazul in care, ulterior acordarii beneficiului legii.
In aceasta situatie este posibila restituirea imobilului notificat, fara a se conditiona aceasta restituire de rambursarea ori deducerea despagubirii.
Cum in cauza apelantii parati nu au facut dovada incasarii efective de catre reclamanta a despagubirilor stabilite in decizia administrativa de preluare, iar din adresa nr. 2904/25.03.2008 emisa de Administratia Finantelor Publice Constanta rezulta ca aceasta institutie nu detine documente cu privire la plata despagubirii banesti de 2.772 lei catre reclamanta G. (I.) F. pentru cota de 1/8 din imobilul situat in Constanta, str. P.C. nr. 18, preluata prin Decizia nr. 344/2.08.1988, se retine ca prima instanta, in mod corect a dispus restituirea cotei de 1/8 din imobil, neconditionand-o de rambursarea despagubirii de 2.772 lei.
Prin declaratia autentificata sub nr. 286/8.04.2004 de B.N.P. C.E.V., reclamanta G.F. a declarat pe propria raspundere ca nu a incasat nici o suma de bani cu titlu de despagubiri pentru cota de 1/8 din imobilul situat in Constanta, str. P.C. nr. 18, judetul Constanta, preluata conform Decretului nr. 223/1974.
Prin urmare nu se poate retine sustinerea apelantilor conform careia reclamanta a recunoscut incasarea despagubirilor la data formularii notificarii conform Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, in baza art. 296 Cod procedura civila, respinge apelul ca nefondat.
In baza art. 274 Cod procedura civila, obliga apelantii parati la 416,5 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, catre reclamanta.