Reclamantele-creditoare D.G.F.P.Constanta si S.C. M.C. S.R.L. au solicitat antrenarea raspunderii patrimoniale a paratei P.S.A. -administrator al debitoarei falite S.C. O.E.&S. S.R.L. si obligarea acesteia la suportarea unei parti din pasivul societatii, in cuantum de 37.601,07 lei.
Motiveaza reclamantele ca parata a savarsit fapta prevazuta de art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 (actual 138 din Legea nr.85/2006), facand sa dispara o parte a evidentei contabile si nepastrand documentele cerute de legea contabilitatii.
Legal citata, parata nu a formulat intampinare si nici probatorii, lipsind atat la administrarea probei cu interogatoriul solicitata de reclamante cat si la judecata pricinii, astfel ca, in baza art.225 Cod procedura civila, lipsa de la interogatoriu s-a apreciat a fi ca un inceput de dovada scrisa in folosul partilor potrivnice, ce urmeaza a se corobora cu celelalte inscrisuri ale cauzei.
Insa, parata a invocat, prin concluziile orale ale aparatorului ales, exceptia lipsei procesuale active a reclamantei S.C. M.C. S.R.L., exceptie ce a fost respinsa, pe considerentul ca cererea reclamantei a fost promovata sub imperiul Legii nr.64/1995, care conferea legitimare procesuala activa creditorilor in formularea si sustinerea actiunilor de antrenare a raspunderii patrimoniale a administratorilor societatii debitoare.
A fost atasat dosarul nr.5947/COM/2004 al Tribunalului Constanta.
Prin sentinta civila nr.7747/COM/2006, Tribunalul Constanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-creditoare S.C. M.C. S.R.L.; a admis cererea formulata de reclamantele creditoare D.G.F.P. Constanta si S.C. M.C. S.R.L., in contradictoriu cu parata-administrator P.S.A.; in temeiul art.138 din Legea privind procedura insolventei a dispus ca o parte din pasivul debitorului falit S.C. O.E.&S. S.R.L., in cuantum de 37.601,07 lei sa fie suportata din averea personala a paratei, iar sumele obtinute prin valorificarea bunurilor din averea acesteia vor intra in patrimoniul debitorului si vor fi destinate acoperirii pasivului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca parata, in calitate de unic administrator al societatii debitoare, se face vinovata de incalcarea dispozitiilor imperative ale Legii nr.82/1991, fiind incidente disp.art.138 al.1 lit.d din Legea nr.64/1995.
Impotriva acestei solutii a declarat recurs parata P.S.A., pentru urmmatoarele motive:
- instanta nu a motivat si analizat exceptia invocata, exceptie ce nu putea fi unita cu fondul, intrucat nu era nevoie de administrarea probelor;
- gresit instanta de fond a trecut peste apararile sale, apeland la unele dispozitii seci ale legii si fara sa faca o analiza amanuntita in functie de specificul fiecarei cauze, nu a inteles sa puna in discutie dreptul sau de a reface actele contabile pierdute, trecandu-se prea usor peste prezumtia de buna-credinta de care se bucura, retinand in schimb o culpa nedemonstrata;
- pentru nerefacerea actelor contabile in termen se prevede sanctiunea contraventionala cu amenda, sanctiune care nu a fost aplicata;
- nu se specifica in ce cota va suporta din averea sa pasivul societatii falite.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei recurate in raport cu criticile aduse, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
La termenul din 30.06.2006, recurenta-parata, prin aparator, a invocat oral exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-creditoare S.C. M.C. S.R.L., intrucat, potrivit propriilor constatari, aceasta nu are sediul la adresa mentionata in Registrul Comertului, la acea adresa existand un depozit farmaceutic.
Desi i s-a pus in vedere ca aceasta exceptie sa fie formulata in scris, parata nu s-a mai prezentat si nici nu si-a sustinut apararea intemeiata pe aceasta exceptie.
Ca urmare, instanta de fond fiind ivestita cu aceasta cerere (formulata oral) si nesustinuta probator, a procedat la solutionarea sa la 20.11.2006.
Sustinerea recurentei in sensul ca nu a motivat solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a S.C. M.C. S.R.L., si nu a solutionat exceptia separat, fara a fi necesara administrarea de probe, nu poate fi retinuta intrucat, la pag.a 2-a a sentintei se regasesc motivele care au condus la solutionarea exceptiei.
Pe de alta parte, exceptia nu a fost unita cu fondul, fiind solutionata cu prioritate, in baza probelor existente la dosarul cauzei.
Pe fondul cauzei, se retine ca instanta de fond si-a intemeiat solutia pe raportul lichidatorului, din care rezulta ca parata se face vinovata de incalcarea dispozitiilor imperative ale Legii nr.82/1991, respectiv nu a tinut contabilitatea conform legii si a facut sa dispara unele documente contabile.
Potrivit art.138 al.1 lit.d din Legea nr.64/1995, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere ai societatii, daca au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
In speta, judecatorul sindic, constatand corect ca sunt intrunite conditiile textului legal sus-mentionat, a dispus admiterea cererii de atragere a raspunderii administratorului societatii.
Din continutul sentintei recurate se arata pe larg motivele care au condus la solutia pronuntata, judecatorul sindic efectuand o analiza concreta si reala a situatiei de fapt si de drept, astfel ca sustinerile recurentei sunt neintemeiate.
In ceea ce priveste argumentele invocate in aparare de catre recurenta, in sensul ca nu s-a acordat termen pentru refacerea inscrisurilor contabile disparute, ca nu a fost sanctionata contravenntional ori ca prezumtia de buna-credinta a fost inlaturata prea usor, nu pot fi retinute, intrucat recurenta-parata nu a sustinut aceste aparari la fond, nu a solicitat probe in acest sens.
Mai mult decat atat, recurenta nu s-a prezentat in fata instantei de fond, desi a fost citata cu mentiunea "personal la interogatoriu", pentru a rasturna prezumtia instituita de art.138 lit.d din Legea nr.64/1995, republicata (in vigoare la data formularii cererii).
In legatura cu sustinerea recurentei, in sensul ca avea la indemana refacerea actelor contabile, se retine ca in speta de fata sunt incidente dispozitiile Legii nr.64/1995, lege speciala in materia falimentului si nicidecum dispozitiile referitoare la refacerea inscrisurilor contabile.
In ceea ce priveste ultimul motiv, se retine ca judecatorul sindic a dispus antrenarea raspunderii recurentei, conf.disp.art.138 al.1 din Legea nr.64/1995, care prevad suportarea unei parti a pasivului debitoarei, fara a se preciza cota respectiva.
Ca atare, avand in vedere considerentele sus-expuse, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea respinge recursul ca nefondat.
Procedura insolventei. Atragere raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere, in temeiul art. 138, lit. d din Legea nr. 64/1995 republicata.
Decizie nr. 321/COM/ din data de 12.03.2007
pronunțată de Curtea de Apel Constanta
Sursa: Portal.just.ro