Art.59, art.113 si urm, art.129, art.131 - Legea nr.85/2006
Prin Incheierea nr. 3381/COM/23.10.2008, pronuntata de judecatorul sindic in dosar nr.5672/118/2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei fata de debitoarea SC A.P. COM SRL, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar C.T. SPRL.
In indeplinirea atributiilor prevazute de lege in sarcina sa, la termenul de judecata din 19.11.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei un raport cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii conform art.131 din Legea nr. 85/2006
Lichidatorul judiciar a reiterat mentiunile din rapoartele anterioare intocmite conform art.59 din Legea 85/2006 conform carora nu poate face aprecieri asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si persoanelor vinovate de aparitia starii de incetare de plati intrucat nu a avut la dispozitie documentelor financiar contabile ale debitoarei.
A concluzionat lichidatorul ca nu se identifica elemente care sa conduca la atragerea raspunderii personale patrimoniale a administratorului societatii debitoare.
De asemenea, s-a aratat in raport ca debitoarea nu figureaza inregistrata cu bunuri imobile si imobile in evidentele fiscale. Si, cum in patrimoniul societatii falite nu exista bunuri iar soldul contului deschis pe numele averii debitoarei este zero, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii conform dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportul a fost publicat in BPI nr. 5891/8.12.2009.
AVAS, a formulat, la data de 16.12.2009 obiectiuni la raportul intocmit de catre lichidatorul judiciar, solicitand continuarea procedurii de lichidare cu masuri care sa conduca la recuperarea sumelor datorate de debitoare, iar DGFP Constanta a formulat, in temeiul art.138 al.3 din Legea 85/2006 cerere de autorizare in vederea formularii cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar.
In motivarea obiectiunilor, AVAS a aratat ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite prin art.138 din Legea 85/2006, debitoarea fiind lipsita de lichiditati intrucat a fost administrata cu rea credinta sau cu neglijenta, iar creditorii nu-si pot recupera creantele contrar scopului procedurii speciale.
Principala atributie a lichidatorului este, conform art.25 din lege, intocmirea unui raport amanuntit asupra activitatii debitorului, cuprinzand toate aspectele majore care au caracterizat desfasurarea procedurii, inclusiv persoanele raspunzatoare pentru generarea starii de incapacitate de plata si cauzele insolventei.
La dosar nu exista documente din care sa rezulte aceste aspecte, lichidatorul nefiind un executor judecatoresc cu atributii de vanzare a bunurilor din averea debitoarei.
In acest context, intrucat lamurirea acestor probleme este obligatoriu instituita de lege, contestatoarea a apreciat ca se impune continuarea procedurii si efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea sumelor datorate de debitoare.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.129 al.1 din Legea nr. 85/2006.
La data de 16.12.2009 creditoarea DGFP Constanta a formulat cerere de autorizare pentru introducerea actiunii avand ca obiect antrenarea raspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Prin Incheierea nr. 2390/22.04.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins ca nefondata cererea formulata de DGFP Constanta, in calitate de creditor al debitoarei S.C. A.P. COM S.R.L. privind autorizarea in vederea formularii cererii de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Au fost respinse ca inadmisibile obiectiunile formulate de AVAS la raportul lichidatorului judiciar prin care a propus inchiderea procedurii, obiectiuni intemeiate pe art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatorul sindic a retinut ca, fata de dispozitiile art.129 din Legea nr.85/2006, finalizarea lichidarii bunurilor din averea debitorului este consemnata in raportul final intocmit de catre lichidator.
Raportul final si situatiile financiare finale reprezinta o sinteza a tuturor rapoartelor si planurilor de distributie partiala intocmite conform art.122 alin.1 si 2 din Legea nr.85/2006.
Din continutul textului de lege enuntat judecatorul sindic a retinut ca raportul final supus obiectiilor creditorilor, se intocmeste in cazul in care in patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Obiectiunile se refera la gresita aplicare de catre lichidator a regulilor raspunderii patrimoniale instituita prin art.138 din Legea 85/2006 si tratarea cu superficialitate a cauzelor si imprejurarilor ce au condus la aparitia starii de insolventa .
Or, aceste aspecte nu fac obiectul controlului de legalitate exercitat de judecatorul sindic conform art.129 al.2 din Legea 85/2006.
Prin urmare, raportul prin care se propune inchiderea procedurii nu este raport final intocmit conform art. 129 din lege, astfel ca obiectiunile creditoarei intemeiate pe dispozitiile acestui text de lege nu pot fi primite.
Relativ la cererea DGFP Constanta, judecatorul sindic a retinut ca, fata de pentru a fundamenta cererea de autorizare, in intelesul art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, reclamantul trebuie sa faca dovada indeplinirii cerintei mentionate expres de al.1 al art.138 din Legea nr. 85/2006, respectiv identificarea de catre lichidatorul judiciar, in raportul prev. de art.59 din Legea nr. 85/2006 a persoanelor culpabile de aparitia starii de insolventa a debitoarei persoana juridica.
In speta, conditiile deduse din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale mai sus mentionate nu sunt indeplinite, intrucat lichidatorul judiciar a apreciat ca in cauza nu a identificat fapte care sa intre sub incidenta art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006 si nu intentioneaza sa formuleze cererea prevazuta de art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs creditoarele - DGFP Constanta si AVAS Bucuresti.
Recurenta creditoare DGFP Constanta a criticat hotararea pronuntata de judecatorul sindic ca fiind nelegala si netemeinica, motivat de faptul ca a formulat cerere de autorizare in calitate de creditor ce detine mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor, intrucat lichidatorul judiciar a aratat ca nu a intrat in posesia documentelor contabile si ca nu poate stabili cauzele care au dus la intrarea in insolventa a debitoarei, astfel incat nu a inteles sa formuleze actiunea prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
In opinia recurentei inchiderea procedurii in conformitate cu prevederile art. 131 nu poate fi efectuata inainte de a se solutiona in fond cererea prevazuta de art. 138 din Legea privind procedura insolventei, sens in care solicita sa fie utilizate toate caile prevazute de lege pentru recuperarea debitului in cuantum de 4.512 lei.
Solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, sa se constate ca cererea de autorizare indeplineste cumulativ cele doua conditii prevazute de Legea insolventei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 304 alin.9 si art. 304 ind.1 Cod pr.civila.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat si mentinerea hotararii pronuntata de judecatorul sindic ca fiind legala si temeinica.
Recurenta creditoare AVAS Bucuresti a criticat hotararea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica.
Arata recurenta ca instanta de fond a apreciat ca obiectiunile formulate sunt inadmisibile, deoarece raportul final a fost formulat in temeiul dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, ori un raport final poate fi formulat exclusiv in temeiul art. 129 din legea nr. 85/2006 .
Considera ca indiferent de temeiul de drept invocat pentru formularea unui raport final, afirmatia ca nu se pot formula obiectiuni la acest raport echivaleaza cu eludarea dreptului la aparare, drept constitutional cu putere de principiu de drept procesual.
Solicita sa se aprecieze ca obiectiunile formulate ca fiind admisibile si, pe cale de consecinta, solicita instantei sa se dispuna admiterea recursului, casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei la instanta de fond in vederea solutionarii obiectiunilor pe fond.
In subsidiar, continuand considerentele legate de dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, masura propusa de catre legiuitor reprezinta o amendare a creditorilor care nu avanseaza sumele necesare cheltuielilor, in timp ce lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de dispozitiile art. 138 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006.
Solicita admiterea recursului, modificarea hotararii atacate in sensul admiterii obiectiunilor formulate si pe cale de consecinta, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC Ancora Pan SRL le are de achitat creditorilor.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct.9 coroborat cu dispozitiile art. 304 ind.1 din Codul de pr.civila si dispozitiile art. 2, art. 136, art. 138, art.140, art. 142 alin.1 din legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat si mentinerea hotararii pronuntata de judecatorul sindic ca fiind legala si temeinica.
Examinand recursurile prin prisma criticilor aduse hotararii si care au fost incadrate in dispozitiile art.304 pct.9 dar si potrivit art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006 "In orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat."
Dispozitiile art. 129 din Legea 85/2006 prevad ca "dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale_Creditorii pot formula obiectii la raportul final_".
Din continutul textului prevazut in art.129 din Legea nr. 85/2006 rezulta ca raportul final supus obiectiilor creditorilor se intocmeste doar in cazul in care in patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Rezulta deci ca lichidatorul este obligat sa intocmeasca un raport final pe care sa-l supuna aprobarii judecatorului sindic si impotriva caruia creditorii pot formula obiectiuni doar in situatia in care bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, astfel ca raportul prin care lichidatorul supune atentiei judecatorului sindic imprejurarea inexistentei bunurilor nu constituie raport final in sensul art.129 deoarece un asemenea raport vizeaza existenta bunurilor in patrimoniul debitoarei iar nu lipsa totala a acestora.
Prin urmare, cererea denumita impropiu "raport" prin care lichidatorul supune atentiei judecatorului sindic imprejurarea inexistentei bunurilor in averea debitoarei si prin care solicita inchiderea procedurii, nu constituie raport final in sensul dispozitiilor art.129 motiv pentru care Curtea apreciaza ca legala solutia judecatorului sindic privind inadmisibilitatea obiectiunilor fata de un astfel de raport .
Si aceasta pentru ca, asa cum rezulta din motivele invocate de recurenta AVAS, aceasta nu critica masurile luate de practicianul in insolventa, relative la procedura de lichidare a bunurilor din averea debitoarei conform art. 113 si urm. din Legea 85/2006, masuri apte sa atraga exercitarea controlului de legalitate reglementat de art.129 al.2 rap. la art.21 al.4 din Legea nr.85/2006.
In atare situatie, Curtea apreciaza ca fiind eronata sustinerea recurentei privind incalcarea dreptului la aparare prin respingerea ca inadmisibile a obiectiunilor si aceasta pentru ca are deschisa calea recursului impotriva unei hotarari de inchidere a procedurii in temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006, unde isi poate expune argumentele sale fata de o astfel de propunere a lichidatorului judiciar.
Pe cale de consecinta, aflandu-ne in prezenta unei cereri formulata de lichidatorul judiciar de inchidere a procedurii insolventei motivata de lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate din averea debitoarei, nu era obligatoriu intocmirea unui raport final si in mod corect a apreciat tribunalul ca obiectiunile formulate de AVAS sunt inadmisibile, cat timp prin ele nu se critica masurile luate de practicianul in insolventa in cursul procedurii.
In ceea ce priveste recursul DGFP Constanta referitor la respingerea cererii de autorizare pentru introducerea actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006 Curtea retine urmatoarele:
Dispozitiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, in vigoare la momentul pronuntarii hotararii, stabilesc ca, " comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie. "
Aceste dispozitii trebuie interpretate in acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusa prin OUG 173/2008 conform caruia: "In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:"
Potrivit dispozitiilor art. 138 alin.1, in vigoare la momentul pronuntarii hotararii, in principiu, au calitate procesuala activa pentru promovarea actiunii in raspundere civila administratorul sau lichidatorul si doar, in subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabila a judecatorului sindic, conditionat alternativ de:
- omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, a persoanelor culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitoarei;
- omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula actiunea prevazuta la alin.1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninta sa se prescrie.
In speta, lichidatorul judiciar prin rapoartele anterioare intocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a invederat ca nu poate face aprecieri asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si a persoanelor vinovate de aparitia starii de incetare de plati intrucat nu a avut la dispozitie documentelor financiar contabile ale debitoarei.
A concluzionat lichidatorul ca nu se identifica elemente care sa conduca la atragerea raspunderii personale patrimoniale a administratorului societatii debitoare.
Intr-o astfel de situatie, Curtea retine ca hotararea judecatorului sindic este legala, cererea de autorizare pentru introducerea actiunii in raspundere civila nefiind circumscrisa conditiilor obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci in prezenta unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolventei si persoanele culpabile ori de a formula actiune.
Asa cum rezulta din practica constanta a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 138 alin.3 au fost declarate constitutionale, chiar daca conditioneaza autorizarea comitetului de creditori de a introduce actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si a oricaror alte persoane, de indeplinirea celor doua conditii prevazute de lege.
S-a retinut ca specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedura speciale, care deroga de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constitutie si in acest context actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor prevazute de lege poate fi supusa anumitor conditii restrictive intrucat nu reprezinta o actiune in sine statatoare, ci o cerere incidenta care intervine intr-un cadru procesual preexistent.
De asemenea, s-a retinut ca aceste conditii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate si de intentia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuala activa subsidiara, circumstantiata de lipsa de diligenta a titularilor acestei actiuni, si anume administratorul judiciar sau lichidatorul.
In aceasta materie, Curtea Constitutionala a statuat ca oriunde legiuitorul a conditionat valorificarea unui drept de indeplinirea anumitor cerinte si respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat in acest fel cu intentia de a restrange accesul liber la justitie, de care, in mod evident, cel interesat a beneficiat in cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, in vederea exercitarii dreptului constitutional prevazut de art.21, asigurand protectia drepturilor si intereselor legitime a tuturor partilor.
Concluzionand, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor reprezinta o masura de exceptie, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atributii de verificare si evidentiere a cauzelor aparitiei insolventei si a persoanelor culpabile de aparitia acestei stari, iar in raportul intocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de aparitia starii de insolventa a debitoarei, Curtea retine ca judecatorul sindic a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale in materie cand a apreciat ca nu sunt indeplinite cerintele legale si a respins cererea de autorizare.
Pentru considerentele aratate mai sus, Curtea retine ca hotararea tribunalului este legala , criticile aduse de recurente nefiind de natura a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care in temeiul art.312 din Codul de procedura civila recursurile vor fi respinse ca nefondate.