Art. 241 - Legea nr.297/2004
Art.114 - Legea nr.31/1990
Prin cererea inregistrata sub nr.2884/118/16.03.2010 la Tribunalul Constanta, reclamanta SIF "T." SA, a solicitat in contradictoriu cu parata SC T.E 2002 SA Mangalia, sa se dispuna anularea Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC T.E 2002 SA din data de 12.02.2010 cu privire la decizia de imputernicire a consiliului de administratie, in conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de a incheia contracte de inchiriere, asociere in participatiune, colaborare si orice modalitati de externalizare a serviciilor societatii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp, contracte ce se vor incheia cu terte persoane fizice sau juridice, in baza conditiilor de eligibilitate stabilite de catre consiliul de administratie al societatii si comunicarea hotararii pronuntate la ORC de pe langa Tribunalul Constanta, in vederea mentionarii acesteia in registrul comertului si publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca, are calitatea de actionar al societatii parate cu o participare de 11,14% din capitalul social. Reprezentantul reclamantei a participat la sedinta adunarii generale a actionarilor in care a fost adoptata hotararea atacata si a votat impotriva acesteia, pentru motivul ca este contrara legii. Societatea parata este societate emitenta, actiunile acesteia fiind tranzactionate pe piata valorilor mobiliare, astfel incat analiza conditiilor de adoptare a hotararii AGA urmeaza a se face raportat la prevederile Legii nr.297/2004 privind piata de capital si prevederile Regulamentelor CNVM, ca norme speciale.
Reclamanta a invocat, in esenta, urmatoarele motive de nulitate a hotararii atacate: incalcare dreptului la informare al actionarilor, astfel cum este reglementat prin prevederile art.243 alin.5 din Legea nr.297/2004, art.134 alin.2 si art.136 alin.1 din Regulamentul nr.1/2006, Regulamentul nr.6/2009; incalcarea principiului prioritatii interesului societar si a principiului aplicarii unui tratament egal pentru toti actionarii instituit prin prevederile art.209, art.210 din Legea nr.297/2004 si cum rezulta si din interpretarea prevederilor art.1491 si art.1492 Cod civil; incalcarea prevederilor art.127 din Legea nr.31/1990, modificata; desfasurarea lucrarilor adunarii generale cu incalcarea dispozitiilor legale incidente in aceasta materie; incalcare prevederilor art.241 alin.2 din Legea nr.297/2004 care consacra adunarii generale a actionarilor competente exclusive in inchirierile de active corporale, pentru o perioada mai mare de un an, a caror valoare individuala sau cumulata fata de acelasi co-contractant sau persoane implicate ori care actioneaza in mod concertat depaseste 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai putin creantele la data incheierii actului juridic, precum si asocierile pe o perioada mai mare de un an, depasind aceeasi valoare; nerespectarea dispozitiilor legale in acordarea imputernicirii de catre actionarul majoritar, in vederea exercitarii dreptului la vot.
Prin Sentinta civila nr.1020/com/23.11.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta, s-a admis actiunea si s-a dispus anularea Hotararii AGEA a SC T.E 2002 SA adoptata in data de 12.02.2010 si comunicarea hotararii judecatoresti Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta, in vederea mentionarii in registrul comertului a hotararii, devenita irevocabila, si publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, pe cheltuiala titularului actiunii in anulare. Instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 12 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, in conformitate cu prevederilor art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 rep., hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul verbal al sedintei. Verificand indeplinirea conditiilor legale de sesizare a instantei cu solutionarea actiunii de fata, instanta a constatat respectarea prevederilor legale relative la termenul de sesizare a instantei si calitatea procesual activa a reclamantei SIF T. SA.
Din probatoriile administrate, respectiv documentatia intocmita in vederea desfasurarii sedintei adunarii generale extraordinare a actionarilor SC T.E 2002 SA, instanta a constatat ca atat convocarea adunarii generale, asigurarea respectarii dreptului actionarilor la informare, cat si exprimarea dreptului la vot s-au facut cu respectarea prevederilor legale.
S-a considerat insa ca, sub aspectul legalitatii deciziei de delegare in favoarea consiliului de administratie a dreptului de a incheia actele juridice mentionate, criticile reclamantei sunt intemeiate.
S-a retinut astfel ca, SC T.E 2002 SA este societate emitenta, actiunile sale fiind tranzactionate pe piata valorilor mobiliare, activitatea sa fiind supusa prevederilor art.297/2004 privind piata de capital si Regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare, ca norme speciale ce completeaza prevederile Legii nr.31/1990 modificata. Prin hotararea AGEA din data de 12.02.2010 a fost imputernicit consiliul de administratie de a incheia contracte de inchiriere, asociere in participatiune, colaborare, precum si orice alte modalitati de externalizare a serviciilor societatii privind exploatarea activului "Complex Hotelier M. Olimp" contracte ce urmeaza a se incheia cu terte persoane fizice sau juridice, in baza conditiilor de eligibilitate stabilite de catre consiliul de administratie al societatii. Desi textul din hotarare face trimitere la prevederile art.241 din Legea nr.297/2004, in sensul ca imputernicirea consiliului de administratie se acorda in conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, enumerarea actelor juridice pentru a caror incheiere se acorda imputernicire nu distinge conform prevederilor mentionate. Astfel, prin art.241, legiuitorul a inteles sa impuna exercitarea controlului asupra incheierii actelor mentionate prin organul suprem deliberativ al societatii, instituindu-se o limitare a puterii administratorilor societatii in ceea ce priveste incheierea unor acte de dispozitie sau chiar de administrare, referitoare la tipul de active mentionate, de o valoare mare.
Instanta a apreciat ca imputernicirea consiliului de administratie pentru incheierea acestor acte juridice, chiar daca este acordata de adunarea generala, constituie un mijloc de eludare a prevederilor legale mentionate. Acordarea imputernicirii se transpune, in fapt, prin renuntarea la dreptul adunarii generale a actionarilor de a exercita controlul asupra conditiilor incheierii unui astfel de act juridic.
Nu a fost retinuta apararea paratei potrivit careia imputernicirea se refera la gasirea de catre consiliul de administratie a modalitatilor de externalizare a serviciilor societatii, motivandu-se ca prevederile hotararii sunt neechivoce, in sensul ca s-a acordat imputernicirea de a incheia actele juridice respective, nu doar de a identifica posibilitati de incheiere a acestora, urmata de supunerea spre aprobare de catre adunarea generala.
Instanta a considerat ca, desi sanctiunea nulitatii hotararii adunarii generale a actionarilor nu este expres prevazuta, aplicarea acestei sanctiuni rezulta si din interpretarea Legii nr.31/1990, dar si din perspectiva naturii intereselor ocrotite prin norma incalcata.
Pentru aceste considerente, instanta a admis actiunea si a anulat hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor societatii comerciale T.E 2002 SA, in temeiul art.131 din Legea nr.31/1990.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs parata SC T.E 2002 SA, care a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica.
A sustinut recurenta ca, in analiza cererii deduse judecatii, instanta a retinut, din probatoriile administrate constand in documentatia intocmita in vederea desfasurarii sedintei adunarii generale extraordinare a actionarilor, ca atat convocarea, asigurarea respectarii dreptului actionarilor la informare cat si exprimarea dreptului la vot s-au facut cu respectarea prevederilor legale.
Considera recurenta ca doar asupra acestor aspecte instanta de fond ar fi trebuit sa se pronunte, retinerile in ceea ce priveste legalitatea hotararii AGA contestate excedand posibilitatii instantei, care nu se poate substitui organului de conducere al societatii.
Ori, in conditiile in care hotararea atacata realizeaza o reiterare a dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004, reluand textual acestor prevederi, rezulta in mod clar ca hotararea AGA este legala, o sustinere contrara ar reprezenta in fapt o critica a dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004.
Solicita sa se observe ca textul de lege mentionat in cuprinsul hotararii stabileste ca inchirierile activelor corporale a caror valoare depaseste 20% din totalul activelor imobilizate se realizeaza de AGA. Or, aceasta hotarare contestata a fost aprobata in prealabil de catre AGA. Ratiunile pentru care legiuitorul a stabilit posibilitatea delegarii de competenta catre Consiliul de Administratie in vederea incheierii contractelor de inchiriere este generata de principiul celeritatii ce guverneaza actele comerciantilor.
Nu apar astfel ca fondate sau suficiente argumentarile instantei in ceea ce priveste admiterea actiunii, atata timp cat aceasta retine ca este necesara aprobarea AGA pentru imputernicirea Consiliului de administratie in sensul dispozitiilor art.241 alin.2 din Legea nr.297/2004, in conditiile in care imputernicirea AGA s-a dat tocmai prin hotararea contestata. Astfel, in cuprinsul procesului verbal de sedinta se mentioneaza ca imputernicirea Consiliului de administratie al societatii s-a facut pentru inchirierea activelor societatii in conditiile art.241 alin.2.
Intimata reclamanta, prin intampinare, a solicitat respingerea recursului declarat de parata ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legala si temeinica.
Sustine intimata ca simpla reiterare in hotarare a dispozitiilor unui text legal nu echivaleaza cu respectarea acestor dispozitii. Daca s-ar accepta aceasta logica ar insemna ca orice hotarare AGA care face trimitere la un text legal este de plano luata in spiritul acelui text legal si este exclusa orice incalcare a acestuia.
Concluzioneaza intimata ca Hotararea AGEA criticata nu s-a circumscris dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004, inchirierea activelor fiind un atribut exclusiv al AGEA. Acest atribut nu se poate delega decat cu aprobarea punctuala si prealabila a AGEA, prin adoptarea unui mandat special acordat administratorilor de a incheia si semna un act juridic determinat, un contract de inchiriere sau de asociere individual stabilit, acest mandat neputand intruni conditiile de transfer general, in abstract, al dreptului de dispozitie existent doar in competenta exclusiva a AGEA.
Considera intimata ca acordarea catre consiliul de administratie a unui mandat in alb excede sensului si limitelor prevazute de art.241 din Legea nr.297/2004.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este fondat.
Astfel, prin hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor recurentei din data de 12.02.2010, s-a decis imputernicirea consiliului de administratie, in conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de a incheia contracte de inchiriere, asociere in participatiune, colaborare si orice modalitati de externalizare a serviciilor societatii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp, contracte ce se vor incheia cu terte persoane fizice sau juridice, in baza conditiilor de eligibilitate stabilite de catre consiliul de administratie al societatii.
Singurul motiv de nulitate retinut de prima instanta pentru hotararea mentionata este acela al incalcarii dispozitiilor imperative ale art.241 din Legea nr.297/2004.
Potrivit acestor dispozitii, “(1) Actele de dobandire, instrainare, schimb sau de constituire in garantie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societatii, a caror valoare depaseste, individual sau cumulat, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, vor fi incheiate de catre administratorii sau directorii societatii numai dupa aprobarea prealabila de catre adunarea generala extraordinara a actionarilor.
(2) Inchirierile de active corporale, pentru o perioada mai mare de un an, a caror valoare individuala sau cumulata fata de acelasi co-contractant sau persoane implicate ori care actioneaza in mod concertat depaseste 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai putin creantele la data incheierii actului juridic, precum si asocierile pe o perioada mai mare de un an, depasind aceeasi valoare, se aproba in prealabil de adunarea generala extraordinara a actionarilor.
(3) In cazul nerespectarii prevederilor alin. (1) si (2), oricare dintre actionari poate solicita instantei judecatoresti anularea actului juridic incheiat si urmarirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societatii."
Prin dispozitiile mentionate se instituie, in cazul societatilor detinute public, o limitare a mandatului acordat administratorilor pentru incheierea unor acte juridice, inclusiv a actelor de administrare, de o anumita valoare si insemnatate, in sensul conditionarii lor de existenta unui acord prealabil al AGEA. Aceasta nu inseamna ca incheierea unor astfel de acte este atributul exclusiv al adunarii generale, astfel cum afirma intimata reclamanta, si nici ca aprobarea prealabila necesara reprezinta o delegare de competenta ce ar incalca disp. art.114 din Legea nr.31/1990.
Incheierea actelor mentionate ramane in continuare atributul administratorilor sau directorilor, in temeiul puterilor conferite de calitatea de reprezentanti ai societatii, insa exercitarea acestei competente este ingradita de vointa adunarii generale a actionarilor. Scopul unor astfel de dispozitii este acela de a apara interesul societar de eventualele acte abuzive ale administratorilor sau directorilor, de aceea norma legala este una imperativa, iar incalcarea ei este sanctionata cu nulitatea actului incheiat si obligarea administratorilor la repararea prejudiciului cauzat societatii.
Se observa ca, in cauza, vointa adunarii generale a fost exprimata prin hotararea atacata tocmai in sensul de a aproba incheierea de catre consiliul de administratie, in conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de contracte de inchiriere, asociere in participatiune, colaborare si orice modalitati de externalizare a serviciilor societatii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp apartinand societatii recurente.
Nu se poate sustine ca aprobarea data de AGEA, in maniera prezentata, constituie un mijloc de eludare a dispozitiilor legale imperative, prin renuntarea la dreptul adunarii generale a actionarilor de a exercita controlul asupra conditiilor incheierii unui astfel de act juridic.
Atata timp cat dispozitiile legale invocate nu impun acordarea unui mandat special, individualizat pentru fiecare act ce se incheie in conditiile art.241, interpretarea data de prima instanta apare extrem de restrictiva, fiind contrara vointei exprimate de adunarea generala prin insasi hotararea atacata.
Curtea apreciaza ca, prin imputernicirea data consiliului de administratie de catre adunarea generala extraordinara, de a incheia actele prevazute la art.241 din Legea nr.297/2004 cu privire la un anumit activ, scopul legii a fost atins, in sensul ca administratorii vor actiona in deplina cunostinta a adunarii generale, cu acordul si in limitele trasate de aceasta.
Fata de cele retinute, instanta de recurs apreciaza ca motivul de nulitate retinut de prima instanta este nefondat, astfel ca, in baza art.312 alin.1 si 304/1 Cod procedura civila, urmeaza a admite recursul si a modifica in tot hotararea in sensul respingerii actiunii ca nefondata.
Societate pe actiuni. Anulare Hotarare AGEA.
Decizie nr. 267/COM din data de 02.03.2011
pronunțată de Curtea de Apel Constanta
Domeniu Contracte economice |
Dosare Curtea de Apel Constanta |
Jurisprudență Curtea de Apel Constanta
Sursa: Portal.just.ro