Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plati Sentinta civila nr. 2855 din data de 25.11.2010
pronunțată de Judecatoria Moinesti

Sentinta civila nr. 2855/25.11.2010
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 30.07.2010 sub nr. xxx/260/2009 creditoarea SC E. G. R. SA a solicitat instantei, in contradictoriu cu debitorul A. C. emiterea unei ordonante care sa cuprinda somatia de plata a sumei de 5148,15 lei, actualizata la data platii efective.
in motivarea cererii creditoarea a aratat ca a incheiat cu debitorul contractul de furnizare de gaze naturale pentru consumatorii casnici nr. 2836 din 22.11.2005 prin care creditoarea s-a obligat sa furnizeze gaze naturale, iar debitorul s-a obligat sa achite contravaloarea acestora. Creditoarea arata ca debitorul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale si nu a achitat facturile de consum aferente perioadei decembrie 2008 - iulie 2009 si februarie 2010, acumuland un debit de 3422,87 lei, motiv pentru care au fost calculate si penalitati de intarziere in cuantum de 1639,77 lei pentru neplata facturilor de gaze naturale aflate in sold si suma de 85,51 lei reprezentand penalitati de intarziere pentru plata facturilor de gaze naturale achitate cu intarziere, in conformitate cu dispozitiile art. 8 din contractul incheiat intre parti.
In drept, creditoarea a invocat dispozitiile OG nr. 5/2001.
In dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar o serie de inscrisuri, respectiv: situatia centralizata a datoriilor la data de 09.07.2010 (fila 6), situatia facturilor de consum neincasate la data de 09.07.2010 (fila 7), centralizator calcul penalitati (fila 8), contract de furnizare nr. 2836/22.11.2005 (fila 9-10), facturi fiscale (fila 11-29).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 39 lei si cu timbru judiciar in cuantum de 3 lei.
In temeiul art. 242 c. proc. civ creditoarea a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Debitorul desi legal citat nu s-a prezentat in fata instantei si nici nu a formulat intampinare prin care sa invoce eventualele aparari.
Prin incheierea din data de 28.10.2010 instanta a acordat termen pentru ca reclamanta creditoare sa faca dovada calitatii de reprezentant a consilierului juridic de a redacta si semna cererea de chemare in judecata.
La termenul din data de 24.11.2010 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii de reprezentat a consilierului juridic.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta, conform art. 137 C. proc. civ, urmeaza a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a consilierului juridic, retinand urmatoarele:
Conform art. 67 alin 1 C.proc.civ partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. In cazul persoanelor juridice, acestea pot fi reprezentate de consilieri juridici, care isi desfasoara activitatea in
2
conditiile Legii 514/2003. Dreptul de reprezentare al consilierului juridic se justifica prin delegatie emisa de societatea a caror interese le reprezinta in fata instantei.
Potrivit dispozitiilor art. 68 (3) C. proc. civ. mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, insa el poate fi restrans numai la anumite acte sau pentru o anumita instanta.
Potrivit dispozitiilor art. 1537 C. civ. „ Mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau", iar potrivit art. 1546 C. civ. „Mandatarul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limitele puterilor date".
La dosar a fost anexata o imputernicire data consilierului juridic pentru a reprezenta interesele societatii in prezenta cauza, insa aceasta imputernicire nu cuprinde si mentiunea imputernicirii pentru redactarea si semnarea actiunii introductive de instanta. Din inscrisurile depuse la dosar instanta retine ca numita A. B. poate semna imputerniciri pentru consilierii juridici care reprezinta interesele societatii in litigii cu o valoare de pana la 36000 lei. Tot aceasta, in calitate de mandatara a creditoarei, are imputernicirea de a semna in numele si pentru societate, intotdeauna impreuna cu un membru din comitetul executiv, documente (imputerniciri, cereri, actiuni) in legatura cu litigii in care E. G. R. SA este parte.
In prezenta cauza, cererea de chemare in judecata a fost semnata de consilierul juridic al creditoarei, fara a fi depusa la dosar imputernicirea data pentru formularea si semnarea cererii in numele creditoarei, iar aceasta din urma nu a ratificat expres sau tacit semnarea cererii de catre consilier si nu s-a prezentat in instanta pentru a semna cererea de chemare in judecata.
inscrisul atasat la dosar in cuprinsul caruia se mentioneaza ca reclamanta creditoarea isi insuseste cererea de chemare in judecata este semnat tot de consilierul juridic, or ratificarea trebuie sa provina de la creditoare insasi, fiind necesar sa fie semnata de aceasta in conditiile mentionate.
Cu toate ca instanta a acordat in temeiul art. 161 alin. 1 C. proc. civ. un termen pentru ca reprezentanta creditoarei, respectiv consilierul juridic care a semnat cererea de chemare in judecata sa faca dovada imputernicirii pentru semnarea cererii de chemare in judecata ori creditoarea sa ratifice cererea de chemare in judecata, aceasta lipsa nu a fost indeplinita.
Pentru aceste considerente, instanta constata ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 161 alin. 2 C. proc. civ., astfel incat va admite exceptia lipsei calitatii de reprezentant si va anula cererea de chemare in judecata pentru lipsa calitatii de reprezentant a consilierului juridic al creditoarei.

Sursa: Portal.just.ro