Restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmaririi penale. Obiectul judecatii.
Din art.317 C. pr. pen. rezulta ca sesizarea instantei de judecata se face in limita faptelor si persoanelor aratate in actul de sesizare, incadrarea juridica a faptelor nefiind relevanta sub acest aspect.
Intra in obiectul judecatii si instanta are obligatia sa se pronunte cu privire la faptele care au fost precis determinate in partea expozitiva a rechizitoriului.
Judecatorul investit cu solutionarea in fond a cauzei penale dovedeste o mai mare minutiozitate in indeplinirea actelor de urmarire penala, insa aceasta nu poate argumenta totalmente justificat existenta unei nerespectari a unor dispozitii legale cu privire la modul in care a fost efectuata urmarirea penala, care sa atraga incidenta art.332 C. pr. pen.
- art.332 si art.317 C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A II-A PENALA,
DECIZIA NR. 1016 din 18.05.2012)
Asupra recursului penal de fata, retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr.55 din 21 februarie 2012 pronuntata de Judecatoria Alexandria in dosarul nr.1190/740/2011, a fost admisa cererea formulata de inculpatul M.S. si in baza art.332 alin.2 Cod pr.penala s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria, in vederea refacerii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor prev.de art.288, 291 si 264 Cod penal.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria nr. 2944/P/2009 din 29.10.2010 s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatilor M.F.C. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 215 alin. 1 Cod penal si art.85 alin.2 din OUG 195/2002, N.L.F. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.288 alin.1 Cod penal, art. 291 Cod penal si art. 215 alin. 1 Cod penal si M.S., pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal si art. 264 Cod penal.
Dupa sesizarea instantei cu rechizitoriu, la termenul de judecata din data de 21 februarie 2012, inculpatul M.S. a solicitat restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale, in conformitate cu dispozitiile art. 332 alin. 2 Cod de procedura penala. S-a aratat, in esenta, ca in cursul urmaririi penale nu s-a putut face o aparare efectiva si concreta inculpatului atata timp cat Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria a prezentat aspecte lapidare, generice, abstracte, aceleasi inadvertente regasindu-se si in actul de sesizare a instantei, imposibilitate ce s-a prelungit si in cursul efectuarii cercetarii judecatoresti.
Analizand cauza prin prisma cererii formulate de inculpatul M.S., prin aparator ales, instanta a retinut urmatoarele:
In primul rand, este necesara clarificarea situatiei fata de sustinerile reprezentantului Ministerului Public, care a aratat ca aspectele invocate pot face obiectul verificarii regularitatii actului de sesizare, conform art.300 Cod procedura penala, iar nu a procedurii prev. de art.332 alin.2 Cod procedura penala, fiind depasit momentul procesual, facandu-se referire la lipsuri ale actului de sesizare (rechizitoriu), iar Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 2055 din 24 decembrie 2010 s-a pronuntat deja, definitiv, asupra regularitatii actului de sesizare.
Judecatoria Alexandria arata ca restituirea cauzei la procuror se poate dispune pe doua temeiuri:
- restituirea in vederea refacerii rechizitoriului (art.300 alin.2 Cod de procedura penala);
- restituirea pentru refacerea urmaririi penale (art.332 Cod de procedura penala).
Conform art.300 alin.1 Cod de procedura penala, instanta este datoare sa verifice, din oficiu, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art.264 Cod de procedura penala ,,rechizitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecata”.
Astfel cum s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie (Sectia penala, decizia nr. 377 din 2 februarie 2010), verificarile instantei, conform art. 300 alin. 1 Cod de procedura penala poarta asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra indeplinirii conditiilor prevazute de lege in ceea ce priveste continutul actului de sesizare si respectarii art.264 alin.3 Cod de procedura penala.
In principiu, examinarea eventualelor nulitati din cursul urmaririi penale (incalcarea unor norme care reglementeaza faza urmaririi penale) este o activitate distincta de examinarea regularitatii actului de sesizare si rezulta din existenta distincta, a art.300 Cod de procedura penala, respectiv a art.332 Cod de procedura penala care constituie norme juridice ce reglementeaza doua momente procedurale diferite si care nu se pot confunda.
In masura in care se constata nulitati ale urmaririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii acesteia, ca o consecinta fireasca, se impune, evident, si refacerea rechizitoriului. Aceasta observatie, trebuie, insa, corelata cu alte principii in materia efectelor nulitatii, astfel cum sunt acceptate in doctrina (izolarea efectului nulitatii si efectul extensiv al nulitatii), sustinandu-se constant – in doctrina– ca in reglementarea Codului de procedura penala nu sunt dispozitii exprese in ceea ce priveste efectul extensiv al nulitatii, urmand ca propagarea acestui efect sa fie apreciata in fiecare caz concret de organele judiciare in raport cu relatia ce exista intre actul lovit de nulitate si celelalte acte procesuale intocmite.
Neobservarea unor dispozitii care reglementeaza urmarirea penala nu atrage, in toate cazurile, nulitatea absoluta si, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, incalcarea unor dispozitii din faza urmaririi penale pot atrage –in conditiile legale - nulitatea relativa, iar nu nulitatea absoluta.
,,De lege lata” aceasta conceptie a legiuitorului este reflectata de dispozitiilor art. 197 alin. 1 si 2,3 Cod de procedura penala, art. 197 alin. 1 si 4 cod de procedura penala, respectiv, art. 332 alin. 1 si 2 Cod de procedura penala.
Invocarea eventualelor incalcari ale legii in activitatea de urmarire penala se face, uneori din oficiu, dar de regula prin formularea de catre procuror sau partea interesata a unei cereri (art.197 alin.4 Cod de procedura penala).
Distinct de ,,exceptii” si ,,cereri” – astfel cum sunt reglementate de Codul de procedura penala – pentru verificarea anumitor acte ale fazei de urmarire penala au fost instituite proceduri juridice specifice (speciale) care trebuie aplicate de judecator.
Astfel, pentru verificarea actului de sesizare (rechizitoriului), legiuitorul a instituit o procedura specifica, cea reglementata in art.300 Cod de procedura penala.
Potrivit art. 300 alin. 2 Cod de procedura penala, in cazul in care se constata ca sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi inlaturata de indata si nici prin acordarea unui termen in acest scop, dosarul se restituie organului care a intocmit actul de sesizare in vederea refacerii acestuia.
Asa cum s-a mentionat anterior, verificarile instantei, conform art. 300 alin. 1 Cod de procedura penala, poarta asupra actului propriu-zis (rechizitoriul) asupra indeplinirii conditiilor prevazute de lege in ceea ce priveste continutul actului de sesizare si respectarii art. 264 alin. 3 Cod de procedura penala.
Or, astfel cum a retinut Curtea de Apel Bucuresti prin decizia penala nr. 2055 din 24 decembrie 2010 rechizitoriul nr. 2944/P/2009 din 29.10.2010 intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria respecta prin forma si continut toate cerintele legii.
Avand in vedere ca prin apararea formulata de inculpatul M.S. s-a invocat nerespectarea unor dispozitii legale cu privire la modul in care a fost efectuata urmarirea penala si avand in vedere totodata aspectele anterior mentionate, instanta a apreciat ca aceasta se incadreaza la procedura prev. de art. 332 Cod procedura penala, ci nu la cea prev. de art.300 Cod procedura penala, iar autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr.2055 din 24 decembrie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti se refera doar la faptul ca rechizitoriul nr.2944/P/2009 din 29.10.2010 intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria respecta prin forma si continut toate cerintele legii.
In conformitate cu dispozitiile art.332 alin 2 Cod de procedura penala, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator.
Din analiza actelor dosarului, instanta a retinut ca prin rezolutia din data de 21 iunie 2010 (fila nr.56 dosar urmarire penala), Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria a confirmat inceperea urmaririi penale fata de M.S. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. art.288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, art.215 cod penal si art.264 Cod penal retinandu-se ca impreuna cu inculpatii M.F.C. si N.L.F. a contrafacut documentele de provenienta a unor autoturisme pe care le-a folosit la operatiuni de vanzare si schimb, cunoscand ca autoturismele sunt sustrase.
Invinuirea i-a fost adusa la cunostinta in forma retinuta in rezolutia de confirmare a inceperii urmaririi penale din data de 21 iunie 2010, astfel cum rezulta din procesul verbal de aducere la cunostinta a invinuirii din data de 24 iunie 2010 (fila nr. 67 dosar urmarire penala), dupa care a fost audiat in calitate de invinuit, declaratia lui fiind consemnata pe un formular tipizat (fila nr. 68 dosar urmarire penala).
Punerea in miscare a actiunii penale s-a realizat la data de 24 iulie 2010 (fila nr. 4 dosar 2962/740/2010) retinandu-se ca inculpatul a contrafacut documente de provenienta a unor autoturisme pe care le-a folosit la operatiuni de vanzare si schimb de autovehicule, cunoscand ca autoturismele sunt sustrase si inlesnind actele de inselaciune comise de ceilalti inculpati.
Cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala inculpatului M.S. s-a adus la cunostinta incadrarea juridica a faptelor fara descrierea starii de fapt, asa cum rezulta din procesul verbal seria B nr. 0396135 intocmit la data de 29 octombrie 2010 (fila nr. 378 dosar urmarire penala).
La data de 29 octombrie 2010 s-a intocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului M.S. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. art.288 alin.1 Cod penal si art.291 Cod penal retinandu-se ca in cursul lunii iunie 2009 a dobandit autoturismul marca Audi A5 cu numarul de inmatriculare BF-977-CZ de la inculpatul N.L.F., cunoscand ca acesta provine din furt si procurand si uzand de documente de provenienta si inmatriculare falsificate. In sarcina inculpatului s-a mai retinut si art.264 Cod penal, avand in vedere ca prin tranzactia avand ca obiect schimbul de autoturisme sustrase, acesta a asigurat celuilalt inculpat, N.L.F., foloasele infractiunii, iar pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prev. de art.215 Cod penal s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala. Tot in cuprinsul acestui rechizitoriu s-a retinut ca inculpatul M.S. a procedat la modificarea elementelor de identificare a autoturismului marca Audi A5, respectiv a seriei de sasiu, precum si la revopsirea acestuia, din culoarea gri metalizat in culoarea alb si ,,intrucat nu a putut da explicatii plauzibile” (fila nr. 4 din rechizitoriu) avand in vedere concluziile raportului de expertiza care a stabilit ca autoturismul marca Audi A5 are ca elemente de identificare o alta serie de sasiu decat cea consemnata in actele de inmatriculare prezentate, se retine vinovatia acestuia cu privire la comiterea infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals.
In aceste context, s-a constatat neregularitatea actului de sesizare conform art. 300 Cod procedura penala cu restituirea cauzei catre Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria in vederea refacerii rechizitoriului, Judecatoria Alexandria apreciind prin sentinta penala nr.465 din 21 decembrie 2010 ca nu este clar in ceea ce priveste faptele si incadrarea juridica a acestora raportat la inculpatii N.L.F. si M.S.
Prin decizia penala nr. 2055 din 24 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta intrucat actul de sesizare este complet si cuprinde toate elementele de fond si de forma necesare.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria nr. 2944/P/2009 din 29.10.2010, obiectul acuzatiilor a fost extins, retinandu-se si ca inculpatul M.S. a procedat la modificarea elementelor de identificare a autoturismului marca Audi A5, respectiv a seriei de sasiu.
Chiar Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia penala nr.2055 din 24 decembrie 2010 a constatat ca prin rechizitoriul anterior mentionat se retine in sarcina inculpatului M.S. si actul material de a modifica elementele de identificare ale autoturismului marca Audi A5, caruia i-a aplicat placute de inmatriculare de Italia (...).( fila 8 d.p nr. 2055/24 decembrie 2010 C.A.B).
Astfel, se constata ca, desi in rechizitoriu s-a mentinut incadrarea juridica a infractiunilor, cadrul procesual penal a fost extins asupra unor acte materiale noi, altele decat cele avute in vedere la punerea sub invinuire. S-a ajuns astfel la situatia ca prin rechizitoriul din 29.10.2010 sa se dispuna trimiterea in judecata pentru un act material pentru care conform art.238 Cod procedura penala nu s-au extins cercetarile, nu s-a inceput si nu s-a efectuat urmarirea penala.
In procesul verbal seria B nr.0396135 intocmit la data de 29 octombrie 2010 (fila nr. 378 dosar urmarire penala), incheiat cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, nu sunt mentionate decat incadrarile juridice ale faptelor retinute initial in sarcina sa ca invinuire, nerezultand faptul ca inculpatul M.S. a avut cunostinta de includerea in continutul infractiunilor imputate a unui act material nou, astfel incat, desi a fost intrebat daca are de formulat cereri sau de solicitat probe suplimentare, nu a facut-o, deoarece nu stia de existenta acestui act material, fata de acest inculpat neprocedandu-se la extinderea urmaririi penale, pentru noi acte materiale.
Desi inculpatului M.S. i s-a pus la dispozitie intreg materialul de urmarire penala si a avut posibilitatea sa ia cunostinta de faptele sale, aceasta nu poate echivala cu indeplinirea de catre procuror a obligatiei prezentarii materialului de urmarire penala in sensul de a-i aduce inculpatului la cunostinta in mod complet, detaliat si precis faptele pentru care este cercetat, fiind inexplicabila diferenta dintre faptele retinute in rezolutia de incepere a urmaririi penale si cele retinute prin actul de sesizare.
Astfel, se concluzioneaza ca inculpatului i-au fost incalcate dispozitiile art. 70 alin.2 Cod de procedura penala, care prevad obligativitatea de a i se aduce la cunostinta in mod complet, detaliat si in cel mai scurt timp fapta care formeaza obiectul cauzei, pentru a-si exercita dreptul la aparare ori optiunea de a invoca dreptul la tacere, potrivit art.24 din Constitutie si art.6 alin.3 din Codul de procedura penala, organele judiciare avand obligatia (inscrisa printre drepturile speciale ale acuzatului, stipulate in art.6 paragraf 3 lit.a C.E.D.O) de a incunostinta pe invinuit sau inculpat despre faptele pentru care este invinuit, incadrarea juridica a acestora si sa asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.
Art.6 paragraf 3 lit.a din C.E.D.O recunoaste pentru o persoana nu numai dreptul de a fi informata cu privire la cauza acuzatiei (notiune ce include atat notificarea oficiala a reprosului de a fi comis o infractiune, dar si orice alta masura care poate avea urmari importante asupra celui suspectat) ci si pe acela de a i se aduce la cunostinta si calificarea juridica data acestor fapte, informarea trebuind sa fie detaliata, completa si in cel mai scurt timp, modificarea acuzatiei trebuind adusa la cunostinta in aceleasi conditii de promptitudine dispuse de articolul 6 paragraful 3 lit. a din C.E.D.O pentru ca orice persoana sa dispuna de facilitatile necesare apararii.
In speta, inculpatului M.S. i s-a incalcat dreptul la aparare, prin rechizitoriul din 29.10.2010 dispunandu-se trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.288 alin.1 Cod penal, art.291 Cod penal si art. 264 Cod penal, in continutul infractiunii de fals fiind inclus un act material pentru care nu au fost extinse cercetarile, conform art.238 Cod de procedura penala, nu au inceput, nu s-a efectuat urmarirea penala si nu s-a pus in miscare actiunea penala, inculpatului neaducandu-i-se la cunostinta cu promptitudine natura acuzatie, fapta materiala si calificarea juridica a acesteia (schimbarea bazei factuale), astfel incat acesta sa inteleaga exact intinderea acuzatiei adusa impotriva sa, pentru a-si putea pregati apararea in mod adecvat.
Instanta a constatat ca schimbarea bazei factuale a invinuirii, prin introducerea unor elemente de fapt noi, incalca pe langa dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzatiei (art. 6 pragraful 3 lit. a din Conventie, Hotararea Pelissier si Sassi versus Franta) si notiunea de previzibilitate (art.7 din Conventie), faptul ca inculpatului M.S. i s-a pus la dispozitie materialul de urmarire penala, dar fara a i se face o precizare expresa a invinuirii (descrierea exacta, detaliata si precisa a faptei), pentru ca acesta sa-si poata pregati o aparare efectiva, sa anticipeze consecintele penale ale acestei invinuiri, neputand complini incalcarea drepturilor inculpatului garantate de legea procesual penala, cat si de Constitutie, astfel incat acesta sa beneficieze de dreptul la un proces echitabil.
S-a mai retinut ca inculpatul M.S. a fost trimis in judecata pentru o fapta pentru care nu s-a dispus extinderea actiunii penale pentru savarsirea de noi acte materiale si fara a se pune in miscare actiunea penala pentru noi acte materiale, incalcandu-se dispozitiile art. 250 si urm. Cod de procedura penala in ceea ce priveste prezentarea materialului de urmarire penala, in sensul ca noul act material care apare ca retinut in rechizitoriu nu a facut obiectul procedurii de prezentare a materialului de urmarire penala.
Inculpatului M.S. nu i s-a adus la cunostinta modificarea bazei factuale (din nici un document al dosarului nerezultand ca s-ar fi prezentat acest aspect), nu a fost audiat in acest sens si nici nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala cu privire la acest aspect, fapt ce a dus la crearea unei vatamari inculpatului (nu si-a putut exercita dreptul la aparare) ce nu poate fi inlaturata decat prin nulitatea procesului verbal de prezentare a materialului de prezentare a materialului de urmarire penala seria B nr.0396135/ din 29 octombrie 2010, prezentarea fiind efectuata cu incalcarea art.250 si urmatoarele din Codul de procedura penala.
Astfel, s-a constatat ca procurorul trebuie sa prezinte inculpatului in mod complet si detaliat faptele pentru care a efectuat urmarirea penala, aceasta presupunand sa-i aduca la cunostinta toate actele materiale noi si, in raport de acestea, sa dispuna extinderea urmaririi penale cu privire la noile acte.
Prezentarea materialului de urmarire penala cu garantarea respectarii dreptului la aparare prevazut de art.6 si art.70 din Codul de procedura penala reprezinta un reper foarte important in cursul urmaririi penale, vicierea sa atragand insusi nulitatea actului de sesizare a instantei, acest act specific urmaririi penale neputand fi realizat in fata instantei, iar neregularitatile invederate neputand fi acoperite in aceasta modalitate.
Rezulta asadar ca trimiterea in judecata a inculpatului a avut un obiect diferit de cel cu privire la care s-a efectuat urmarirea penala si cu privire la care inculpatul a fost informat la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii si a prezentarii materialului de urmarire penala. S-a retinut, sub acest aspect, ca indiferent de incadrarea juridica a faptei de falsificare avuta in vedere prin rechizitoriu si de cea care in final va fi, eventual, avuta in vedere de catre prima instanta, actele de urmarire au privit doar o parte din actele materiale incluse in continutul constitutiv al infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, rechizitoriul retinand o situatie de fapt diferita de cea prezentata inculpatului pana la momentul finalizarii urmaririi penale.
Instanta de fond mai retine ca, privit prin prisma exigentelor impuse de normele Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si a jurisprudentei CEDO modul de a proceda al organului de urmarire penala a determinat incalcarea dreptului la aparare al inculpatului, inteles si ca drept de a fi informat in mod complet si in cel mai scurt timp cu privire la natura acuzatiei si a cauzei acesteia. Astfel, se impunea aducerea la cunostinta nu doar a incadrarii juridice a faptelor retinute, dar si a continutului, in materialitatea sa, a faptei, astfel ca inculpatul sa aiba posibilitatea reala si efectiva de a formula apararea sub toate aspectele avute in vedere de catre organul de urmarire.
In cauza de fata procurorul a dispus trimiterea in judecata a inculpatului M.S. si pentru comiterea infractiunii de fals, incluzand in cuprinsul laturii obiective a acesteia un act material cu privire la care nu s-a dispus, in prealabil, extinderea cercetarii si inceperea urmaririi penale si referitor la care inculpatul nu a fost informat, potrivit prevederilor procesual penale in vigoare.
Totodata, imprejurarea ca inculpatului i-a fost pus la dispozitie intregul material de urmarire penala si a aratat ca a luat la cunostinta de materialul de urmarire si nu recunoaste savarsirea faptelor imputate (aduse la cunostinta doar sub aspectul incadrarii juridice) nu echivaleaza cu prezentarea detaliata si explicita a continutului infractiunii de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals.
S-a constatat, astfel, ca limitele judecatii sunt cele prevazute de dispozitiile art. 317 Cod procedura penala, dar, in mod similar, trimiterea in judecata trebuie sa se limiteze la faptele pentru care a fost efectuata urmarirea penala, in speta, baza de fapt a acuzatiei fiind extinsa direct prin actul de sesizare a instantei. De asemenea, s-a constatat ca obligatia organului de urmarire penala de a aduce la cunostinta inculpatului in mod complet acuzatia subzista independent de incadrarea juridica data faptei si priveste nu doar incadrarea juridica ci si starea de fapt.
In acest sens este si practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Sectia Penala-sentinta penala nr. 161 din 31 ianuarie 2011, definitiva prin decizia penala nr. 112 din 16 mai 2011 a Completului de 5 Judecatori).
Dincolo de ambiguitatea si neclaritatea cu care procurorul descrie faptele de care inculpatul M.S. este invinuit, instanta a constatat ca i s-a incalcat dreptul la aparare, intrucat un act material se retine direct in rechizitoriu, fara aducerea la cunostinta a acestei invinuiri, fara audierea pe acest aspect si fara prezentarea materialului de urmarire penala, aceste lacune neputand sa fie suplinite de instanta de judecata, cata vreme judecata se margineste la fapta si persoana aratata in actul de sesizare conform art. 317 Cod de procedura penala, insa numai in masura in care au fost parcurse celelalte etape obligatorii anterioare sesizarii instantei.
Mai mult, pentru a determina in mod neindoios ce se in?elege prin fapta ?i persoana aratate in actul de sesizare, este necesar ca art.317 Cod de procedura penala sa fie interpretat prin raportare la dispozi?iile art.263 Cod de procedura penala, ce reglementeaza cuprinsul rechizitoriului, in acest din urma text de lege fiind prevazut ca rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta ?i persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala.
Textul face vorbire de fapta, nu de incadrarea sa juridica, din aceasta perspectiva un eventual argument in sensul ca urmarirea penala s-a inceput pentru infrac?iunile respective, iar instan?a nu are decat sa procedeze conform art.335 Cod de procedura penala neputand fi primit, cata vreme procurorul prin rechizitoriu a dispus trimiterea in judecata a inculpatului ?i pentru acest act, in privin?a caruia insa nu s-a desfa?urat faza de urmarire penala ?i nu au fost respectate celelalte garan?ii ale dreptului la aparare al inculpatului.
S-a mai precizat ca valabilitatea rechizitoriului in conditiile depasirii limitelor sale legale se examineaza in cadrul unei nulitati absolute conform art.197 alin.2 Cod de procedura penala, inculpatul fiind trimis in judecata si pentru fapte pentru care nu s-a efectuat urmarirea penala.
A?adar, regularitatea con?inutului rechizitoriului (ca act de sesizare al instan?ei) se plaseaza in domeniul normei procesual-penale imperative de ordine publica, iar incalcarea cerin?elor legale referitoare la actul de sesizare se integreaza cazului de nulitate absoluta prevazut expres de art.197 alin.2 Cod de procedura penala.
Mai mult decat atat, in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a precizat ca prin fapta aratata in actul de sesizare nu se poate intelege doar simpla referire la o anumita fapta mentionata in succesiunea activitatilor inculpatului, ci la descrierea acestei fapte intr-un mod susceptibil de a produce consecinte juridice si anume de a investi instanta.
In cuprinsul actului de sesizare a instantei, nu se poate concluziona cu exactitate care acte au fost avute in vedere la incadrarea juridica a faptei de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals. Descrierea exacta a actelor materiale prezinta o importanta deosebita in cazul acestor infractiuni deoarece in functie de acestea se poate dispune o expertiza grafoscopica in cunostinta de cauza.
De asemenea, infractiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal a fost descrisa pentru prima data intr-un mod lacunar odata cu punerea in miscare a actiunii penale, evident fara aducerea la cunostinta a invinuirii.
Aceste omisiuni constituie o incalcare a dreptului la aparare, principiu fundamental al dreptului procesual penal, inculpatul fiind pus in imposibilitatea de a formula aparari cu privire la aceste infractiuni pentru care a fost trimis in judecata, dar pentru care sunt prezentate in mod ambiguu elementele de fapt.
Instanta de judecata este obligata sa aiba un rol activ, insa in situatia existenta nu iti poate exercita aceasta obligatie in sensul dispunerii unei expertize grafoscopice atata timp cat doar parchetul cunoaste, sau ar trebui sa cunoasca (mai precis doar procurorul ce a intocmit rechizitoriu) elementul material al infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, dispunerea oricarei expertize de instanta fiind efectuata pe simple presupuneri, in conditiile in care in intreg cursul cercetarii judecatoresti Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria s-a marginit sa aiba un rol de pasivitate totala.
Bineinteles, instanta poate dispune si achitarea intr-o asemenea situatie, orice dubiu fiind in favoarea inculpatului, insa hotararea este susceptibila de a fi casata, tocmai pentru faptul ca nu s-a intocmit o expertiza grafoscopica, imperios necesara in cauza, dar care nu se poate dispune fara a se cunoaste ce s-a avut in vedere de parchet ca fiind falsuri (procuri, talonul masinii, certificatul de inmatriculare, actul de proprietate a masinii, asigurarea, efectuarea de modificari la sasiul autovehicului, o parte din acestea, toate).
Intr-o astfel de situatie, instanta se afla in imposibilitatea obiectiva de a pronunta o solutie legala si temeinica, atat timp cat nu se poate stabili cu ce acte materiale a fost investita, necunoscand pentru care dintre aceste acte materiale descrise si incadrate in starea de fapt procurorul a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata.
In situatia unei alegeri arbitrare s-ar putea ajunge la judecarea unui act material pentru care urmarirea penala nu a fost efectuata urmarirea penala, fiind in mod evident incident cazul de nulitate prev. de art. 197 alin. 2 Cod de procedura penala.
Judecatorul cauzei a apreciat ca nu are caderea de a alege nici in favoarea, nici in defavoarea uneia dintre parti ce acte materiale sa judece din cele expuse in rechizitoriu. Practic, instanta este obligata sa se substituie procurorului si sa extraga din rechizitoriu elementele presupus avute in vedere de parchet, acest aspect reprezentand o grava incalcare a impartialitatii de care trebuie sa dea dovada o instanta judecatoreasca.
Astfel, sub masca rolului activ al instantei in cursul cercetarii judecatoresti, aceasta ar fi obligata sa administreze probe in defavoarea inculpatului ca un veritabil procuror, bineinteles, dupa ce, tot ca un veritabil procuror, ar stabili in sarcina inculpatului care ar fi elementele materiale ale infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals.
In acest mod, parchetul ar avea doar obligatia de a formula o acuzatie, iar probatiunea ar trebui facuta de instanta in cursul cercetarii judecatoresti in baza obligatiei de a avea un rol activ, ceea ce in mod clar constituie o infrangere a dispozitiilor codului de procedura penala.
Inculpatului i s-a incalcat dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzatiei si la calificarea juridica a faptei, pentru posibilitatea unui proces echitabil, asa cum arata si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Articolul 6 paragraful 3 lit. a din Conventia europeana recunoaste acuzatului dreptul de a fi informat, in mod, detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzarii , adica faptele materiale de care este acuzat si pe care este fondata acuzatia, dar si cu privire la natura acuzarii, adica incadrarea juridica a faptelor.
Aceasta prevedere trebuie apreciata in lumina dreptului la un proces echitabil in forma cea mai generala , garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO.
In acest sens, in cauza Mattocia contra Italiei, Curtea Europeana a constatat ca informatiile continute in acuzatie cu privire la detaliile esentiale privind locul si timpul savarsirii infractiunii erau vagi si contradictorii, fiind incalcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit sa garanteze reclamantului oportunitatea si posibilitatea de a se apara intr-o modalitate concreta si efectiva.
Aceasta omisiune incalca dreptul la aparare al inculpatului, acesta neavand posibilitatea de a formula aparari eficiente fata de infractiunile anterior mentionate, in conditiile in care nu poate cunoaste ce anume s-a avut in vedere de parchet.
Garantarea dreptului la aparare, nu trebuie sa existe doar enuntiativ, ci trebuie realizat prin recunoasterea si acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatilor.
In ceea ce priveste dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului egalitatii armelor, instanta de fond constata ca inculpatului, pe parcursul urmaririi penale nu i-au fost respectate aceste drepturi, fiind astfel incident cazul de nulitate intermediara prevazuta de art.197 alin. 4 teza a II a Cod de procedura penala, cand instanta ia in considerare din oficiu incalcarile, in orice stare a procesului cand anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
Ori inculpatul nu are obligatia sa isi probeze nevinovatia, avand insa dreptul sa combata acuzatia, insa pentru aceasta trebuie sa cunoasca continutul invinuirii ce i se aduce. Incalcand aceste drept celui cercetat, acesta nu mai poate beneficia de un proces echitabil.
In ansamblu, toate incalcarile aduse de organele urmarire penala inculpatului, prin aspectele mai sus prezentate, conduc la concluzia incalcarii art.6 paragraful 1 din CEDO, cu precizarea ca aceste dispozitii se aplica si fazei de urmarire penala nu numai celei de judecata.
Chiar daca incalcarea dispozitiilor art.6 din CEDO nu este reglementata expres de procedura penala romaneasca, nefiind cuprinsa in cauzele de nulitate absoluta prevazute de art.197 aliniatul 2 Cod de procedura penala, instanta considera ca normele cuprinse in conventie impreuna cu jurisprudenta organelor sale alcatuiesc un bloc de conventionalitate, cu consecinta ca acesta se impune autoritatilor nationale cu aceiasi forta juridica cu care se impun normele conventionale. In plus, jurisprudenta Curtii Europene este direct aplicabila in sistemul roman de drept, prin urmare are forta constitutionala si supralegislativa. Aceasta inseamna ca judecatorul national poate sa constate in orice faza procesuala incalcarea art.6 din CEDO, si sa dispuna organelor care au incalcat aceste dispozitii, refacerea actului, fara o asemenea autoritate ar insemna ca judecatorul national devine un aplicant al dispozitiilor CEDO intr-o cauza numai dupa ce incalcarile ar fi fost deja recunoscute de CEDO, or aceasta ar contraveni insusi spiritului pentru care a fost creata Conventia, si anume acela de a apara drepturile omului.
Autoritatile statale romane confruntate cu aplicarea dispozitiilor Conventiei sunt obligate sa tina seama si sa aplice solutiile jurisprudentiale ale Curtii, indiferent daca ele au fost pronuntate in cauze privitoare la Romania sau alte state parti la Conventie. In plus, Curtea Constitutionala a aratat ca interpretarile Curtii Europene referitoare la normele Conventiei, astfel cum rezulta din jurisprudenta acesteia se impune, pe temeiul principiului subsidiaritatii, si fata de ea, a fortiori, jurisprudenta instantei europene se impune celorlalte autoritati romane, inclusiv instantelor judecatoresti, de la cele de fond pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Aspectele anterior mentionate vizeaza incalcari esentiale ale legii in faza de urmarire penala. Inculpatului nu i-a fost adusa la cunostinta invinuirea care i-a fost retinuta in sarcina in mod clar si detaliat, in conditiile prev. de art.6 Cod de procedura penala, nici inainte de a i se lua prima declaratie si nici cu ocazia audierii, ceea ce constituie o incalcare grava si esentiala a dreptului la aparare, de natura sa afecteze aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, incalcandu-se in acelasi timp si prev. art.6 din Conventia Europeana a drepturilor Omului privind existenta unui proces echitabil, sintagma care presupune si asigurarea deplina a exercitarii dreptului la aparare. Cerintele cuprinse in art.6 au fost prev. tocmai ca o garantie a dreptului la aparare. Aducerea la cunostinta a invinuirii si incadrarii juridice in mod clar si detaliat constituie o conditie obligatorie. Modalitatea in care a procedat organul de urmarire penala este contrara legii si atrage incidenta prev. art.197 alin.1 si 4 – teza finala consecintele nulitatii neputand fi acoperite decat prin refacerea tuturor actelor de procedura nelegale. Este adevarat ca in cazul nulitatilor relative acestea trebuie invocate intr-o anumita stare a procesului penal si numai de partea care a suferit vatamarea prin incalcarea legii, dar in cazul in care prin incalcarea unor dispozitii legale aflate sub sanctiunea unei nulitati relative s-a adus o vatamare nu numai intereselor partilor ci si intereselor generale ale societatii deoarece este impiedicata aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, invocarea nulitatii actului nelegal efectuat nu mai poate ramane doar o facultate a partii ci trece ca obligatie a instantei de judecata care trebuie sa ia in considerare din oficiu nulitatea relativa. In acest sens, prin vointa legii, ca exceptie, nulitatea relativa capata o trasatura a nulitatii absolute de a putea fi invocata din oficiu si in orice stare a procesului. Consecinta acestei sanctiuni procedurale o constituie lipsa de eficienta a actelor de urmarire penala si obligativitatea refacerii acestora.
Inculpatul M.S. a fost lipsit nu numai de posibilitatea legala de a-si formula criticile in legatura cu invinuirea ce i se aduce, dar si de a se apara in raport de concluziile parchetului.
Judecatoria Alexandria a constatat incalcarea flagranta de catre organele de urmarire penala a dispozitiilor art. 6 Cod de procedura penala, art.70 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin.1,4 teza finala Cod de procedura penala, cat si art.6 din C.E.D.O, fata de inculpatul M.S., atat prin trimiterea in judecata pentru un act material care nu a facut obiectul urmaririi penale, cat si pentru faptul ca nu s-a asigurat posibilitatea exercitarii apararii intr-o modalitate concreta si efectiva, motiv pentru care se va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria in vederea refacerii urmaririi penale, prezentarii materialului de urmarire penala in mod complet si refacerii actului de sesizare.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul gresitei restituiri a cauzei la parchet in vederea refacerii urmaririi penale in temeiul art. 332 alin.2 Cod pr.penala.
In dezvoltarea motivelor de recurs depuse in scris la dosar se arata ca in mod gresit instanta de fond a constatat incalcarea flagranta de catre organele de urmarire penala a dispozitiilor art.6 Cod de procedura penala, art.70 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin. 1,4 teza finala Cod de procedura penala, cat si art.6 din C.E.D.O, fata de inculpatul M.S., atat prin trimiterea in judecata pentru un act material care nu a facut obiectul urmaririi penale, cat si pentru faptul ca nu s-a asigurat posibilitatea exercitarii apararii intr-o modalitate concreta si efectiva.
In esenta, prima instanta a constatat aspecte care vizeaza incalcari esentiale ale legii in faza de urmarire penala, anume: inculpatului nu i-a fost adusa la cunostinta invinuirea care i-a fost retinuta in sarcina, ceea ce constituie o incalcare grava si esentiala a dreptului la aparare, de natura sa afecteze aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, incalcandu-se in acelasi timp si prev. art.6 din C.E.D.O.. S-a apreciat ca modalitatea in care a procedat organul de urmarire penala este contrara legii si atrage incidenta prev. art.197 alin.1 si 4 teza finala Cod pr.penala. Inculpatul M.S. a fost lipsit nu numai de posibilitatea legala de a-si formula criticile in legatura cu invinuirea ce i se aduce, dar si de a se apara in raport de concluziile parchetului.
Arata Ministerul Public, prin motivele de recurs, ca obiectul informarii stabilite de art. 6 paragraful 3 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului il constituie acuzatiile oficiale formulate prin actul de trimitere in judecata, intrucat informarea trebuie sa fie detaliata, ceea ce nu este posibil la inceputul urmaririi penale, aceasta avand ca scop tocmai strangerea de probe pentru a decide daca o persoana va fi trimisa in judecata, astfel ca art. 6 paragraful 3 lit. a nu poate fi interpretat in sensul ca ofera un drept la informare inca din fazele initiale ale investigatiei, deoarece in acest fel ar fi lipsit de continut dreptul prevazut de art. 5 paragraf 2 (referitor la dreptul persoanei arestate de a fi informata asupra motivelor arestarii si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa) - in acest sens: S. Trechsel, Human Rights in criminal proceedings, Hotararea din 19.12.1989, in cauza Kamasinski contra Austriei, parag. 79-80, decizia din 08.12.1998, in cauza Padin Gestoso contra Spaniei, parag. 1.
Asadar, se apreciaza ca potrivit doctrinei si jurisprudentei CEDO notiunea de „acuzat" vizeaza persoana fata de care s-au formulat acuzatii oficiale de trimitere in judecata, persoana care pentru a se apara are dreptul de a fi incunostintata despre natura si cauza acuzatiilor aduse prin actul de inculpare, motiv pentru care se poate trage concluzia ca aceasta notiune este echivalenta cu aceea de „inculpat” din dreptul intern.
Astfel, potrivit Conventiei, problema informarii persoanei acuzate se pune cel mai curand cu ocazia trimiterii acesteia in judecata astfel incat orice instiintare anterioara acestui moment nu poate fi apreciata decat ca o respectare a garantiei instituite de 6 paragraful 3 lit. a din Conventie.
Asa fiind, se apreciaza de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria ca in cauza de fata nu s-a produs o incalcare a garantiei instituite de art.6 paragraful 3 lit.a din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ca nu a existat o incalcare a dreptului intern in materia asigurarii dreptului la aparare al inculpatului, raportat la dispozitiile art.70 alin.2 Cod pr.penala, art.197 alin.1 si 4 teza a II-a Cod pr.penala, art.197 alin.2 Cod pr.penala.
De asemenea, se arata ca in considerentele hotararii, printre motivele pe care le-a avut in vedere la pronuntarea solutiei de restituire, dupa ce in prealabil a expus presupusele incalcari ale dreptului la aparare al inculpatului, judecatorul de fond si-a spus parerea in cauza, in sensul achitarii inculpatului Mohsin Samer pentru infractiunile pentru care a fost trimis in judecata.
In cuprinsul filei 10 din motivarea sentintei penale atacate sunt inserate o serie de rationamente, in sensul ca numai parchetul cunoaste, mai precis doar procurorul care a intocmit actul de sesizare a instantei, elementul material al infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Aceasta afirmatie este apreciata de recurent a fi nesustinuta din moment ce procurorii ce au participat la sedintele de judecata ce au avut loc in cauza dedusa judecatii, au solicitat readministrarea unor probe, cum ar fi reaudierea inculpatilor N.L. si M.F., in conditiile art.323 alin.4 Cod pr.penala, ori audierea martorului M.G.D., in temeiul art.331 Cod pr.penala, tocmai cu scopul de a lamuri elementul material al infractiunilor retinute in sarcina inculpatului M.S., ceilalti doi inculpati prevalandu-se, inca din faza incipienta a judecatii, de dispozitiile art.3201 Cod pr.penala privind procedura simplificata in cazul recunoasterii vinovatiei.
Judecatorul si-a exprimat explicit parerea, in sensul achitarii inculpatului, motivand ca nu poate pronunta o astfel de solutie intrucat ar fi susceptibila de a fi casata, tocmai pentru faptul ca in cauza nu s-a intocmit o expertiza grafoscopica, care nu se poate dispune fara a se cunoaste ce s-a avut in vedere de parchet ca fiind falsuri, neputandu-se substitui procurorului in exercitarea atributiilor specifice, sub masca rolului activ al instantei, si sa efectueze acte precum un veritabil procuror.
Se precizeaza prin motivele de recurs ca parchetul a expus in actul de sesizare al instantei, respectiv rechizitoriul nr. 2944/P/2009 din 29.10.2010, inscrisurile ce formeaza obiectul infractiunilor de fals, neputandu-se primi motivarea instantei in sensul ca nu se poate stabili cu ce acte materiale a fost investita.
Fata de aspectele mentionate in precedent, se apreciaza ca in cauza judecatorul investit cu solutionarea cauzei si-a spus deja parerea cu privire la fondul cauzei in ceea ce il priveste pe inculpatul M.S., astfel incat este incident cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct. 3 teza a II-a din Codul de procedura penala, raportat la dispozitiile art.47 alin.2 Cod procedura penala.
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii atacate, prin prisma criticilor formulate, cat si din oficiu cauza, conform art.3856 alin.3 Cod pr.penala, Curtea retine urmatoarele:
Instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala cu incalcarea dispozitiilor art.317 Cod procedura penala.
Potrivit textului de lege aratat, judecata se margineste la fapta si la persoana aratate in actul de sesizare a instantei.
Din art.317 Cod procedura penala rezulta ca sesizarea instantei de judecata se face in limita faptelor si persoanelor aratate in actul de sesizare, incadrarea juridica a faptelor nefiind relevanta sub acest aspect.
In consecinta, enuntarea faptei penale in rechizitoriu este suficienta pentru legala investire a instantei, obiectul judecatii trebuind sa-l constituie faptele retinute si examinate in partea expozitiva a rechizitoriului, cata vreme faptele deduse judecatii au fost retinute de catre procuror in mod clar in actul de sesizare.
In speta, inculpatul M.S. a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunilor prev.de art.288 alin.1 Cod penal si art.291 Cod penal, cu aplic.art. 33 lit.a Cod penal constand in aceea ca in cursul lunii iunie 2009 a dobandit autoturismul marca Audi A5 cu nr. de inmatriculare BF -997 – CZ de la coinculpatul N.L.F., cunoscand ca acesta provine din furt si procurand si uzand de documente de provenienta si inmatriculare falsificate, precum si pentru comiterea infractiunii de favorizare a infractorului prev.de art. 264 Cod penal avandu-se in vedere ca, prin tranzactia avand ca obiect schimbul de autoturisme sustrase acesta a asigurat coinculpatului N.L.F., foloasele infractiunii.
In practica judiciara s-a aratat in mod constant ca intra in obiectul judecatii si, in consecinta, instanta are obligatia sa se pronunte cu privire la faptele care au fost precis determinate in partea expozitiva a rechizitoriului.
In urma propriei analize a actelor si lucrarilor dosarului, Curtea opineaza ca instanta de fond a constatat in mod gresit incalcarea flagranta de catre organele de urmarire penala a dispozitiilor art.6 Cod de procedura penala, art.70 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin.2 Cod de procedura penala, art.197 alin. 1,4 teza finala Cod de procedura penala, cat si art.6 din C.E.D.O, fata de inculpatul M.S., cu privire la trimiterea in judecata pentru un act material care nu ar fi facut obiectul urmaririi penale, cat si pentru faptul ca nu s-ar fi asigurat posibilitatea exercitarii apararii intr-o modalitate concreta si efectiva.
Intr-adevar judecatorul investit cu solutionarea in fond a cauzei penale privind pe inculpatul M.S. dovedeste o mai mare minutiozitate in indeplinirea actelor de urmarire penala insa aceasta nu poate argumenta totalmente justificat existenta unei nerespectari a unor dispozitii legale cu privire la modul in care a fost efectuata urmarirea penala, care sa atraga incidenta disp.art.332 Cod procedura penala.
Astfel, din procesul verbal de aducere la cunostinta a invinuirii si a dreptului la aparare, intocmit la data de 24 iunie 2010 (fila 67 dup) de organul de cercetare penala, semnat la rubricile „invinuit” si „aparator”, rezulta ca inculpatului i s-a adus la cunostinta, in conformitate cu prevederile art. 6 alin.3 si art. 70 alin.2 si 4 Cod pr.penala, ca la data de 18.06.2010 impotriva sa a fost inceputa urmarirea penala, sub aspectul savarsirii infractiunilor prev.de art.288 alin.1, art.215 alin.1, art. 281 si 264 Cod penal, constand in aceea ca impreuna cu inculpatii N.L.F. si M.F.C. a contrafacut documentele de provenienta ale unor autoturisme pe care l-a folosit la operatiuni de vanzare-cumparare si schimb, cunoscand ca acestea sunt furate.
Este adevarat ca la momentul prezentarii materialului de urmarire penala inculpatului M.S. i s-a adus la cunostinta incadrarea juridica a faptelor fara descrierea starii de fapt, asa cum rezulta din procesul verbal seria B nr. 0396135 intocmit la data de 29 octombrie 2010, insa Curtea apreciaza ca nu s-ar putea sustine, in mod justificat ca inculpatul nu ar fi avut cunostinta de faptele pentru care i s-a facut prezentarea materialului de urmarire penala si i s-a adus la cunostinta incadrarea juridica, cata vreme inculpatul declara ca „isi mentine declaratiile anterioare, neavand de formulat in aceasta faza procesuala, cereri sau probe suplimentare. Nu recunosc savarsirea faptelor”, procesul verbal fiind semnat de asemenea la rubricile „invinuit” si „aparator”.
Instanta de control judiciar constata ca urmarirea penala in ceea ce il priveste pe inculpatul M.S. nu a fost efectuata cu incalcarea vreuneia dintre dispozitiile legale enumerate in alin.2 al art.332 Cod pr.penala aflate sub incidenta nulitatii absolute, respectiv: competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului/inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator si concluzioneaza ca inculpatului nu i-a fost cauzata vreo vatamare care nu poate fi inlaturata altfel, acesta beneficiind de toate garantiile unui proces echitabil in acord cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In plus, instanta de control judiciar constata ca judecatorul cauzei si-a exprimat explicit parerea, in sensul achitarii inculpatului, motivand ca nu poate pronunta o astfel de solutie intrucat ar fi susceptibila de a fi casata, tocmai pentru faptul ca in cauza nu s-a intocmit o expertiza grafoscopica, care nu se poate dispune fara a se cunoaste ce s-a avut in vedere de parchet ca fiind falsuri, neputandu-se substitui procurorului in exercitarea atributiilor specifice, sub masca rolului activ al instantei, si sa efectueze acte precum un veritabil procuror.
Fata de toate aceste consideratii, Curtea, in temeiul art. 38515 pct.2 lit.c Cod pr.penala, va admite recursul formulat de Parchet, va casa sentinta atacata si va trimite cauza pentru continuarea judecatii (inceperea cercetarii judecatoresti, ori a continuarii acesteia in masura in care a fost inceputa) la aceeasi instanta, Judecatoria Alexandria.
Cheltuielile judiciare datorate statului vor ramane in sarcina acestuia.