SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. REORGANIZARE JUDICIARA SI FALIMENT. DESCHIDERE PROCEDURA. CONDITII.
- art.31 din Legea nr.85/2006;
- art.1 pct.1 si art.6 din Legea nr.85/2006;
- art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.377/C/09.06.2011 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.
Din interpretarea coroborata c prevederilor art.31 cu art.1 pct.1 si 6 din Legea nr.85/2006 rezulta ca pentru deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorului, acesta trebuie sa faca dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile impotriva debitorului, insolventa fiind prezumata atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta nu si-a platit datoria fata de unul sau mai multi creditori.
Cata vreme debitorul face dovada ca, anterior formularii cererii de deschidere a procedurii, detinea fonduri banesti disponibile intr-un cuantum superior sumei solicitate, dar a refuzat efectuarea platilor fata de creditoare din anumite considerente pe care le considera intemeiate, nu sunt indeplinite conditiile impuse de lege pentru deschiderea procedurii insolventei, creditorul avand posibilitatea de a demara un litigiu de drept comun, iar ulterior recurgerea la formele de executare silita in vederea incasarii creantei.
Prin sentinta nr.3178/F din 9 decembrie 2010, Tribunalul Bihor a respins cererea formulata de creditoarea SC L. SRL, impotriva debitoarei SC T. SRL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 3 punctul 6 din Legea nr. 85/2006 ( forma in vigoare la data inregistrarii cererii ) , prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa , lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile. Conform dispozitiilor art. 31 din acelasi act normativ, creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei si care introduce o cerere in acest sens va anexa documentele justificative ale creantei si actele de constituire de garantii.
Creditoarea a depus la dosar in sustinerea cererii copiile unor facturi emise pe numele debitoarei. Debitoarea a aratat ca aceasta creanta nu este certa.
Examinand cuprinsul facturilor depuse de creditoare, instanta a constatat ca dintre acestea, doar facturile nr. 625/30.03.2010 in valoare de 1.229,98 Euro ( 5.006,53 lei), nr. 624/30.03.2010 in valoare de 560,73 Euro ( 2.282,38 lei ) si nr. 626/30.03.2010 in valoare de 47,60 Euro ( 193,76 lei ) sunt semnate si stampilate de catre debitoare. Cu privire la aceste facturi , s-a retinut asadar ca, creanta creditoarei este certa , lichida si exigibila. Celelalte facturi au fost comunicate prin posta debitoarei , creditoarea depunand dovada comunicarii lor. Dintre acestea , confirmarea de primire a facturii nr. 849/21.04.2010 in valoare de 1405,45 Euro /( 5.801,13 lei ) este semnata si stampilata de debitoare , astfel ca si aceasta factura ar putea fi socotita ca acceptata. Confirmarile de primire a celorlalte facturi fie nu sunt semnate , fie pentru patru dintre ele s-a depus o singura confirmare semnata de o persoana cu numele "I. " , avand calitatea de "vecin". Instanta a constatat ca aceste facturi pentru care debitoarea nu a semnat de primire nu pot fi considerate ca acceptate , iar extrasele de cont depuse de catre creditoare nu identifica facturile pentru care s-a facut plata partiala.
In consecinta, instanta a constatat ca este certa doar o creanta a creditoarei impotriva debitoarei in valoare de 3.242, 76 euro , creanta care , transformata in lei , este sub valoarea prag prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Fata de cele retinute , instanta a respins cererea introductiva , constatand ca reclamanta-creditoare nu are fata de debitoare o creanta care sa indeplineasca conditiile prevazute de Legea nr. 85/2006. Chiar daca debitoarea a recunoscut ca este in blocaj financiar si ca are anumite datorii fata de creditoare , cuantumul acestora nu poate fi stabilit cu certitudine pe aceasta cale , ramanand eventual creditoarei posibilitatea de a formula a actiune in pretentii impotriva debitoarei in cursul judecarii careia pot fi administrate si alte probe.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, creditoarea SC "L. " SRL, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei recurate, in sensul admiterii cererii sale, cu cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat ca, instanta de fond a examinat superfluu cererea sa de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei, mai mult chiar i-a formulat aparari debitoarei, considerand ca nu toate facturile sunt obligatii financiare certe, lichide si exigibile din prisma comunicarii acestora, cu toate ca debitoarea nu le contesta si nu formuleaza nici o aparare. Intr-adevar in cererea de amanare, debitoarea mai scrie si un mic memoriu de clementa fata de cererea deschidere a procedurii insolventei impotriva sa, prin care arata ca a facut plati catre recurenta dar din motive socio-economice este intr-un blocaj financiar, nicidecum ca nu are aceste debite in plata, cum in mod aberant si abuziv considera instanta de fond.
A invederat ca, problema comunicarii facturilor este o chestiune pur formala, raportat la faptul ca acestea au fost comunicate cu confirmare de primire, primire care s-a facut de catre debitoare in modalitatea care aceasta a convenit cu agentul postal din teritoriul sau, din probatoriu reiesind ca printr-un vecin.
Or, cat timp s-a retinut ca facturile exemplificate de catre recurenta din nou la data de 01.11.2010 au fost insusite de debitoare, iar scopul Legii nr. 85/2006 fiind fara echivoc acela de acoperire al pasivului debitorului aflat in insolventa, termen care se traduce prin trecerea unui termen de 30 de zile de neplata de la termenul de scadenta, iar conform modificarilor prin Legea nr. 169/2010, termenul este de 90 de zile.
In situatia sa, a aratat ca cererea a fost introdusa la 14.06.2010 pentru creante aflate in debit de peste 90 zile la data introducerii actiunii, singura modalitate in care debitoarea putea sa scape de deschiderea procedurii insolventei era plata creantei, sau macar o parte, nicidecum aceasta modalitate de denegare de dreptate printr-o hotarare contrara oricarei ratiuni juridice eficiente si care sa duca la respectarea scopului legii insolventei si nu la incurajarea diminuarii activului debitoarei prin respingerea cererii de catre instanta.
In drept, a invocat dispozitiile art. 8 din Legea nr. 85/2006.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimata debitoare SC "T. " SRL a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei atacate.
A aratat ca, la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolventei, asa cum in mod corect a apreciat instanta de fond, nu erau indeplinite in mod cumulativ toate cerintele de admisibilitate prevazute de dispozitiile Legii nr.85/2006 cu toate modificarile si completarile la zi.
A invederat ca, exista facturi fiscale care sunt acceptate la plata prin semnare de primire si stampilarea acestora de catre intimata debitoare si facturi fiscale care nu au fost acceptate tocmai pentru ca, in legatura cu sumele solicitate la plata in baza acestor facturi au existat discutii legate de executare comenzilor. Acolo unde au existat discutii legate de executarea comenzilor privind nereguli de executare si termene de executare, s-a refuzat acceptarea facturilor fiscale si in subsidiar creditoarea a recurs la expedierea acestora prin posta.
Astfel, a aratat ca instanta de fond in mod corect a constatat ca, si in cazul facturilor fiscale expediate prin posta, acestea nu au fost in fapt acceptate la plata intrucat, cu o singura exceptie, dovezile de comunicare, respectiv confirmarile de primire nu sunt semnate si nici stampilate de catre un reprezentant legal al societatii tocmai pentru ca aceste facturi nu au fost niciodata acceptate la plata de catre intimata debitoare.
Mai a aratat ca, sarcina probei revine creditoarei. Ea trebuie sa dovedeasca indeplinirea celor trei conditii la data introducerii cererii de deschidere a procedurii de faliment si acestea nu trebuie sa rezulte implicit din lipsa de aparare a debitorului. In mod corect instanta de judecata s-a pronuntat intemeindu-si convingerea pe situatia de fapt reala asa cum rezulta ea din probele administrate de creditoare in cauza.
Rezulta clar ca o parte a facturilor fiscale nu au fost acceptate la plata. Suma certa si exigibila, arata ca este mult sub valoarea prag impusa de lege. Din platile partiale nu rezulta ce anume facturi au fost acceptate tocmai pentru ca intre cele doua parti au existat conflicte privind executarea comenzilor si neacceptarea facturilor pentru acele situatii.
O eventuala deschidere a procedurii de insolventa ar impiedica cu adevarat societatea sa-si desfasoare activitatea si ar prejudicia locuri de munca existente si relatiile comerciale pe care le are in derulare.
Considera ca, este necesar sa se aprecieze indeplinirea cerintelor de admisibilitate, in primul rand asa cum cerea lege, adica sa fie intrunite toate deodata, cumulativ.
In concluzie, a solicitat sa se constate ca debitorul nu este in stare de insolventa, ca nu exista o creanta certa, ca nu este atinsa valoarea prag ceruta de lege pentru intrarea in procedura de insolventa si pe cale de consecinta sa fie respins recursul formulat si mentinerea sentintei atacate.
Examinand sentinta recurata, raportat la motivele de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedura civila, instanta a retinut ca recursul este nefondat, fiind respins si mentinuta ca legala si temeinica sentinta recurata, pentru urmatoarele considerente:
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 31 cu art. 1 pct. 1 si 6 din Legea 85/2006, rezulta ca, pentru deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorului, acesta trebuie sa faca dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile impotriva debitorului, insolventa fiind prezumata atunci cand debitorul, dupa 30 zile de la scadenta, nu si-a platit datoria fata de unul sau mai multi creditori.
In privinta caracterului cert, lichid si exigibil al creantei invocate de creditoarea S.C. L. S.R.L., in mod legal judecatorul-sindic a retinut ca doar o parte din creanta invocata indeplineste aceste conditii, insa aceasta este sub pragul valoric prevazut de art. 3 pct. 12 din legea insolventei. Astfel, debitoarea a invocat in fata judecatorului-sindic imprejurarea ca o serie de facturi fiscale nu au fost acceptate la plata intrucat in legatura cu sumele solicitate in baza acestor facturi, au existat discutii intre parti legate de executarea comenzilor privind nereguli de executare si termene de executare.
Or, aceste aspecte invocate de societatea debitoare, coroborat cu imprejurarea ca mai multe facturi au fost comunicate debitoarei prin posta, nefiind semnate de catre un reprezentant al societatii si fara a purta stampila acesteia, conduc spre concluzia inexistentei unei creante certe, lichide si exigibile in patrimoniul societatii creditoare, ci eventual pot face obiectul unui litigiu de drept comun, in cadrul caruia sa fie stabilite sumele datorate de catre debitoare, in urma probatoriului ce se impune a fi administrat.
De asemenea, prin extrasele de cont depuse de societatea debitoare in dosarul de fond, aceasta a rasturnat prezumtia de insolventa, caci din cuprinsul acestora rezulta ca, in perioada 01.03.2010 - 31.07.2010, societatea debitoare a facut plati si respectiv a avut incasari care depasesc cuantumul sumei invocate de catre creditoare. Or, incetarea platilor fata de un anumit creditor nu echivaleaza cu insolventa, care este definita ca absenta a fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente, debitorul putand sa amane ori sa refuze platile pentru motive pe care le considera intemeiate.
Asadar, cata vreme debitorul face dovada ca, anterior formularii cererii de deschidere a procedurii, detinea fonduri banesti disponibile intr-un cuantum superior sumei solicitate, dar a refuzat efectuarea platilor fata de creditoare din anumite considerente pe care le considera intemeiate, nu sunt indeplinite conditiile impuse de lege pentru deschiderea procedurii insolventei, creditorul avand posibilitatea de a demara un litigiu de drept comun, iar ulterior recurgerea la formele de executare silita in vederea incasarii creantei. Procedura insolventei nu poate fi privita drept un mijloc de constrangere al debitorului de a-si executa datoria, ci se poate recurge la aceasta procedura doar in ipoteza in care debitorul se afla in stare de insolventa, respectiv nu dispune de fonduri disponibile pentru plata datoriilor exigibile. In caz contrar, creditorii pot recurge la alte mijloace de realizare a creantelor lor.
Fata de aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a fost respins recursul si mentinuta ca legala si temeinica sentinta recurata.