Materie : RECURS COMERCIAL. REORGANIZARE JUDICIARA SI FALIMENT. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI.
- art. 31 alin.1 din Legea 85/2006;
- art. 3 pct.1 si 6 din Legea 85/2006.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 31 alin.1 cu art.3 pct.1 si 6 din Legea 85/2006 rezulta ca pentru deschiderea procedurii insolventei, la cererea unui creditor, acesta trebuie sa dovedeasca existenta unei creante certe, lichide si exigibile impotriva debitorului de mai mult de 30 de zile, superioara valorii prag de 10.000 lei, iar in masura in care dovedeste acest fapt, impotriva debitorului se declanseaza procedura de insolventa prevazuta de art.3 pct.1 lit.a din Legea 85/2006.
In conditiile in care debitoarea intimata a contestat partial creanta invocata de creditoare impotriva sa, al carei cuantum este de 5.246,19 lei din totalul creantei pretinse de 12.993,08 lei iar criticile debitoarei par a fi pertinente si nu pur formale, nu poate fi admisa cererea de deschidere a procedurii insolventei. Sub acest aspect, este nefondat motivul de recurs prevazut de art.304 pct.8 Cod procedura civila, avand in vedere si imprejurarea ca nu este in caderea judecatorului sindic a se pronunta asupra temeiniciei pretentiilor creditoarei recurente, aspect ce poate fi rezolvat in masura contestarii caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei, doar in cadrul unui litigiu in pretentii pe dreptul comun.
Nu poate fi retinut nici motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 Cod procedura civila, judecatorul sindic stabilind in mod legal si temeinic ca debitoarea a rasturnat prezumtia legala de insolventa ce opera in sarcina sa, dovedind cu extrasele de cont si ordinele de plata depuse la dosar ca efectueaza plati in baza relatiilor comerciale pe care le desfasoara, cu mult peste suma pretinsa de creditoare.
Prin sentinta nr.1012/F/2008 Tribunalul Bihor a admis contestatia la cererea introductiva formulata de debitoarea SC A.SRL, in contradictoriu cu creditoarele SC P.L.R.IFN SA si P.B.A.SRL si pe cale de consecinta a respins cererea introductiva a creditoarelor pentru deschiderea procedurii insolventei debitoarei.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut, raportat la exceptia invocata, ca cererea introductiva a fost comunicata cu debitoarea la data de 01.09.2008, iar contestatia a fost inregistrata la data de 12.09.2008. In conformitate cu Art.3 alin.2 din L.85/2006, debitoarea trebuie sa conteste cererea creditoarei in termen de 10 zile de la primirea copiei cererii introductive, iar fata de data comunicarii cererii cu debitoarea si data inregistrarii contestatiei - 12.09.2008 - , cererea debitoarei se incadreaza in dispozitiile Art.33 alin.2 din L.85/2006, considerente fata de care in baza Art.137 Cod procedura civila, instanta va respinge exceptia tardivitatii contestatiei debitoarei invocate de creditoare ca neantemeiata.
In ceea ce priveste examinarea pe fond a cererii, instanta a retinut ca potrivit extraselor de cont a debitoarei in perioada 01.04.2008-30.04.2008 respectiv 01.07.2008-31.07.2008 debitoarea efectueaza in mod curent incasari si plati in raporturile comerciale angajate, prin urmare debitoarea nu se afla in incetare de plati in conditiile Art.31 din L.85/2006.
Insolventa societatii debitoare in conditiile art.3 litera b din L.85/2006 presupune ca debitoarea sa nu poata efectua plati pentru a achita creditele cu fondurile banesti disponibile la data scadentei, ori, la data emiterii facturii de catre creditoare, potrivit extraselor de cont depuse la dosar de catre debitoare, aceasta a detinut si detine fonduri banesti in vederea satisfacerii creantei creditoarei.
Impotriva acestei hotarari, in termenul legal a formulat recurs recurenta SC P.L.R.IFN SA, solicitand casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, in sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei SC A.SRL.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca un prim motiv de recurs este cel prevazut de articolul 304 punct 8 cod procedura civila ,"cand instanta interpretand gresit actul juridic dedus judecatii , a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia", deoarece instanta de fond nu a luat in considerare la solutionarea cererii intreg probatoriul depus la dosarul cauzei din care reiese foarte clar debitul inregistrat la contractul de leasing nr. 9052321/096818 incheiat de societatea ANDREX SRL si anume 12.993,08 lei care reprezinta pretul folosintei autovehiculului pana la momentul predarii acestuia precum si contravaloarea "utilizarii defectuoase a masinii."
Un alt aspect pe care instanta de fond nu l-a luat in considerare este acela al neindeplinirii obligatiei esentiale si principale asumate prin contractul de leasing, aceea de plata a ratelor de leasing restante, debitoarea SC A.SRL incetand platile fata de societatea de leasing de aproximativ 300 (trei sute) zile, deci cu mult mai mult decat termenul minim prevazut de lege si anume 30 (treizeci) zile.
Un alt motiv de recurs este cel prevazut de articolul 304 punct 9 "cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii," , intrucat, instanta de fond , in mod eronat a constatat faptul ca , in cauza , debitoarea nu se afla in stare de insolventa intrucat acesta a efectuat plati succesive catre alte societati, deoarece , fata de societatea recurenta , aceasta si-a incetat platile de aproximativ 30 zile , deci cu mult mai mult decat termenul legal de 30 zile prevazut de articolul3 punct 1 lit.a din Legea 85/2006.
Conform dispozitiilor articolul31 coroborat cu articolul3 punct 1 lit.a punct 6 si punct 12 din Legea 85/2006 "orice creditor este indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege impotriva unui debitor prezumat in insolventa (_) ". Or , in conformitate cu articolul3 punct 1 lit.a din Legea 85/2006 "insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul , dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori."
In ceea ce priveste contractul de subinchiriere incheiat intre debitoare si societatea G.C. SRL mentioneaza ca nu a avut cunostinta de acest lucru si mai mult nu a existat nici o conventie cu privire la transmiterea facturilor restante catre acest tert, facturile fiind transmise regulat la sediul debitoarei, care trebuia sa le achite conform scadentarului semnat si acceptat de parti. In aceasta situatie s-au incalcat in mod iremediabil prevederile articolul2.2 din contractul de leasing conform caruia utilizatorul nu are dreptul sa instraineze direct sau indirect titlul sau obiectul de leasing, sa subinchirieze, sa gireze fara acordul scris al P.L.R. si fara plata unei prime suplimentare pentru polita CASCO, sub sanctiunea rezilierii contractului."
Nu in ultimul rand, recurenta a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, in conditiile in care este prejudiciata prin neplata ratelor de leasing de catre debitoare.
S-au invocat in drept prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila si art. 8 din Legea 85/2006.
Intimata SC A.SRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei recurate.
In aparare, intimata a aratat ca motivul pentru care nu a achitat facturile anexate cererii introductive nu il constituie lipsa disponibilitatilor banesti ci conduita abuziva si duplicitara a societatii de leasing.
Data incheierii contractului de leasing a fost 07.11.2006 de la data respectiva ratele de leasing au fost achitate conform scadentarului. La 04.05.2007 a fost incheiat, cu acordul societatii de leasing, un contract de inchiriere prin care folosinta asupra autoturismului obiect al contractului de leasing a fost transmisa catre SC G.C. SRL pentru simplificarea relatiilor dintre parti s-a convenit ca facturile pentru ratele de leasing sa fie trimise de societatea de leasing direct locatorului G.C.
G.C. a achitat ratele de leasing pana in luna septembrie 2007, cand din motive pe care nu le cunoaste, a incetat sa le mai achite. In urma incetarii acestor plati, societatea de leasing a transmis o notificare prin care face cunoscut ca la data de 04.12.2008 societatea intimata are o suma restanta de 2.119,68 lei reprezentand facturi pentru ratele de leasing din lunile septembrie si octombrie 2007. Aceasta confirma implicit ca pana in luna septembrie 2007 facturile au fost achitate.
Dupa primirea somatiei a fost contactata telefonic societatea de leasing, societatea intimata oferindu-se sa achite facturile restante, sa preia autoturismul si sa continue contractul de leasing, insa societatea de leasing a informat-o ca nu este posibil, deoarece contractul de leasing a fost reziliat in mod unilateral, autoturismul fiind preluat de G.C. si a fost vandut. Ulterior intimata a aflat ca autoturismul a fost vandut la un pret modic chiar unuia dintre angajatii P.L.
S-a mai precizat ca motivele de recurs invocate de recurenta sunt nefondate. In primul rand, factura nr. 77004654/03.04.2008, in suma de 5.246,19 lei, reprezentand penalitati pentru numarul de kilometri parcursi in plus fata de limita stabilita in contract, respectiv 25.000 km. pe an, nu poate fi luata in considerare, fiind emisa la aproximativ patru luni de la data la care contractul de leasing a fost reziliat, pe motivul ca este necesara o expertiza tehnica pentru a se determina numarul de kilometri parcursi.
In al doilea rand, faptul ca nu a achitat recurentei sumele pretinse timp de mai mult de 300 zile, este lipsit de relevanta prin prisma obiectului cauzei, avand in vedere ca instanta de fond a constatat ca nu se afla in stare de insolventa.
Examinand sentinta recurata, raportat la motivele de recurs invocate, precum si din oficiu, potrivit art. 304/1 Cod procedura civila, instanta a retinut ca recursul este nefondat fiind respins si mentinuta ca legala si temeinica sentinta recurata.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 31 alin. 1 cu art. art. 3 pct. 1 si 6 din Legea 85/2006, rezulta ca, pentru deschiderea procedurii insolventei, la cererea unui creditor, acesta trebuie sa dovedeasca existenta unei creante certe, lichide si exigibile impotriva debitorului, de mai mult de 30 zile, superioara valorii-prag de 10.000 lei, iar in masura in care dovedeste acest fapt, impotriva debitorului se declanseaza prezumtia de insolventa prevazuta de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea 85/2006.
In speta, in conditiile in care debitoarea intimata a contestat partial creanta invocata de creditoare impotriva sa (factura nr. 77004654/03.04.2008), al carei cuantum este de 5.246,19 lei, din totalul creantei pretinse, de 12.993,08 lei, iar criticile debitoare par a fi pertinente, si nu pur formale, nu poate fi admisa cererea de deschidere a procedurii insolventei. Sub acest aspect, este nefondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, avand in vedere si imprejurarea ca nu este in caderea judecatorului-sindic a se pronunta asupra temeiniciei pretentiilor creditoarei recurente, aspect ce poate fi rezolvat, in masura contestarii caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei, doar in cadrul unui litigiu in pretentii pe dreptul comun.
In ceea ce priveste motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, nici acesta nu putea fi retinut, judecatorul-sindic stabilind in mod legal si temeinic ca debitoarea a rasturnat prezumtia legala de insolventa ce opera in sarcina sa.
Astfel, corect a retinut judecatorul-sindic ca, atat la momentul inregistrarii cererii de deschidere a procedurii, cat si anterior acestei date, debitoarea a dovedit cu extrasele de cont si ordinele de plata depuse la dosar ca efectueaza plati, in baza relatiilor comerciale pe care le desfasoara, cu mult peste suma pretinsa de creditoare. De altfel, si din extrasele de cont si ordinele de plata depuse in faza de recurs, vizand luna martie 2009, rezulta acelasi aspect, respectiv existenta fondurilor banesti suficiente pentru plata creantei pretinse. Or, intr-o asemenea situatie, pretentiile creditoarei vor putea fi valorificate in cadrul procedurii de executare silita prevazuta de Codul de procedura civila, si nu prin deschiderea procedurii insolventei,in baza Legii 85/2006.
In ceea ce priveste obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata in fata instantei de fond, solutia judecatorului-sindic este legala si sub acest aspect, caci la baza acordarii cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala a partii care a pierdut procesul.
Avand in vedere considerentele expuse, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, s-a respins recursul ca nefondat si s-a mentinut ca legala si temeinica sentinta comerciala nr. 1012/F/2008 a Tribunalului Bihor.
(Decizia nr.151/C/16.04.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).