Materie : RECURS COMERCIAL. PROCEDURA INSOLVENTEI.
- art.1042, 1043, 1053 Cod civil;
- art.3041, 312 Cod procedura civila.
Procedura insolventei se poate deschide daca creditorul face dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile impotriva debitorului; preluarea contractului de credit al debitorului de catre garantii fidejusori si rescadentarea debitului produce efecte si fata de debitorul principal a carui insolventa nu se poate solicita de creditor cata vreme creanta initiala rescadentata nu este exigibila datorita conventiei ulterioare incheiate intre creditor si garantii fidejusori.
Prin sentinta nr.994/2010 Tribunalul Bihor a admis contestatia formulata de catre contestatoarea debitoare SC F. SRL la cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditoarea SC BC I.S.R.SA ARAD.
A respins cererea formulata de creditor in contradictoriu cu debitoarea.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut a retinut ca potrivit art.31 alin.1 din L.85/2006 privind procedura insolventei, "Orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de lege impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, (_)".
Potrivit art.3 din actul normativ mentionat mai sus, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile. De asemenea, textul mentionat prevede ca "insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori (_)".
Din continutul textelor de lege mentionate mai sus reiese ca pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolventei, sunt necesare intrunirea urmatoarelor conditii, si anume existenta unei creante certe, lichide si exigibile impotriva patrimoniului debitoarei, sa fi trecut mai mult de 30 de zile de la data scadentei, iar debitoarea sa nu fi achitat creanta fata de creditori. Alaturi de aceste conditii, mai este necesar ca valoarea creantei sa fie de 30.000 RON, iar pentru salariati de 6 salarii medii pe economie.
In speta, judecatorul sindic a constatat ca, prin conventia din data de 18.02.2010 partile au stabilit ca suma datorata de catre debitoare sa fie platita in rate in perioada 19.03.2010-20.01.2011.
Fata de aceasta intelegere intervenita intre parti, judecatorul sindic a apreciat ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.3 pct.6, art.33 pct.2 si pct.5 si urm. din L.85/2006, respectiv creanta nu este exigibila.
Impotriva acestei sentinte, in termen, a formulat recurs creditoarea solicitand admiterea recursului, modificarea in intregime a sentintei atacate in sensul admiterii cererii formulate privind deschiderea procedurii insolventei asupra debitoarei, numirea in calitatea de administrator judiciar al debitoarei Cabinet Individual de Insolventa F.D.L.
In motivarea recursului sau a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, deoarece conform documentelor depuse la dosar rezulta ca debitoarea are o creanta certa, lichida si exigibila in suma de 11.487,08 Euro.
Impotriva cererii de deschidere a procedurii, debitoarea a formulat contestatie depunand in probatiune conventia de plata incheiata la data de 18.02.2010 intre banca si garantii fidejusori C.F.G. si C.R.M.
Contractul de imprumut a fost incheiat intre Banca si SC F.SRL, iar conventia de plata nu a intervenit intre aceleasi parti, astfel ca in conformitate cu prevederile art.973 cod civil conventiile nu au efect decat intre partile contractante, nefiind semnatara acestei conventii SC F.SRL nu poate beneficia de drepturile dobandite de garantii fidejusori, nu poate invoca noile termene de plata.
Examinand hotararea recurata, atat prin prisma criticilor formulate, cat si sub toate aspectele potrivit art.304 indice 1 Cod procedura civila, instanta a retinut ca recursul este nefondat, motiv pentru care il va respinge potrivit art.312 Cod procedura civila.
La data de 18.02.2010 intre creditoare si garantii fidejusori ai debitoarei fata de care s-a formulat cererea de deschidere a insolventei a intervenit o conventie prin care s-a reglementat modalitatea de achitare a creditelor, dobanzilor si comisioanelor aferente datorate societatii debitoare in baza contractului de credit nr.153/22.11.2006 cu actele aditionale nr.1/21.05.2009, 2/20.08.2007, 3/19.11.2007 si 4/18.01.2008, obligatii de plata garantate de garantii fidejusori prin contractul de fidejusiune.
Potrivit aceleasi intelegeri conventia incheiata isi produce efectele pana la data de 20.01.2011.
Asadar, tinand cont de continutul conventiei, corect a procedat judecatorul sindic respingand cererea de deschidere a procedurii insolventei fata de debitoare pe considerentul ca in speta nu este vorba de o creanta certa, lichida si exigibila.
Chiar daca conventiile in general produc efecte relative, deci doar intre partile contractante, in cauza de fata fiind in prezenta unui contract de credit incheiat de societatea debitoare si a unui contract de fidejusiune, accesoriu contractului de credit, contractul de fidejusiune cu privire la care s-a incheiat conventia in discutie, da nastere la raporturi atat intre fidejusori si debitorul principal, dar si intre fidejusori si creditor.
Din acest punct de vedere, nu se poate retine ca aceasta conventie nu produce efecte fata de debitoare, cum sustine recurenta.
Pe de alta parte, cum fidejusiunea este contractul prin care o persoana denumita fidejusor se obliga fata de creditorul unei alte persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, in cazul in care acesta nu o va executa, din moment ce intre creditor si fidejusori a intervenit aceasta conventie de reesalonare a intregii datorii, nu se justifica deschiderea procedurii insolventei fata de debitor pentru aceeasi datorie.
Nu in ultimul rand, fidejusorii obligandu-se in solidar cu debitorul si renuntand la beneficiul de diviziune si discutiune, ei devin debitori principali, astfel ca, creditorul poate alege si urmari pe oricare dintre ei si anume pe acela care ii convine mai bine( art.1042 cod civil ).
Este adevarat ca urmarirea unui debitor solidar nu opreste creditorul sa urmareasca ceilalti debitori solidari, asa cum reiese din art.1043 cod civil, insa acest articol se refera la urmarire silita cu formele ei prevazute de lege si nu la procedura concursuala la care a apelat creditoarea, cu atat mai mult cu cat potrivit art.1053 alin.2 cod civil, daca unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzata de nesolvabilitatea acestuia se imparte in mod proportional intre toti ceilalti codebitori si intre acela care a facut plata .
Raspunzand criticilor recurentei care s-au dovedit a fi nefondate recursul a fost respins.
(Decizia nr.672/C/4.11.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).