Decizie concediere

Prin contestatia formulata de C.V. si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 938/110/2009 s-a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. B. ROMANIA S.A. urmatoarele:
-anularea deciziei nr. 90/20.01.2009, prin care i s-a desfacut disciplinar contractul de munca;
- reintegrarea in functia anterioara desfacerii contractului de munca; - obligarea paratei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii si pana la reintegrarea sa efectiva; - obligarea paratei la plata tuturor contributiilor si completarea in carnetul de munca a acestor mentiuni; - cheltuieli de judecata.
In motivare a aratat ca in mod gresit i s-a retinut vinovatia in producerea accidentului de munca, deoarece demontarea limitatorului nu a fost expresia initiativei sale, ci a primit ordin in acest sens de la inginerul A.L.. In drept au fost invocate prevederile art. 268 alin.5 din Codul muncii.
Prin intampinarea depusa la dosar parata prin care a solicitat respingerea contestatiei motivat de faptul ca fostul angajat se face vinovat de incalcarea prevederilor R.O.I. capitolul II Disciplina Muncii pct.2.1, Disciplina generala a muncii, litera j, nerespectarea masurilor de protectia muncii, capitolul VI motive de desfacere a C.I.M. pct. 7 literele r si u( crearea posibilitatilor de a produce accidente de munca si neindeplinirea masurilor de protectia muncii). S-a mai aratat ca din constatarile si concluziile comisiei de cercetare rezulta vinovatia fostului angajat, deoarece acesta a demontat un limitator care asigura protectia impotriva patrunderii in zona de pericol al presei BURKLE aflata in functiune, desi acesta trebuia sa se limiteze, avand ordin in acest sens, numai la montarea unei instalatii de semnalizare, muncitorul avand si instructajul cu privire la acest lucru.
Analizand actele si lucrarile dosarului rezulta urmatoarele: Potrivit art. 263 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Potrivit art. 40 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul are, in principal, urmatoarele drepturi:… c) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor;
Din interpretarea coroborata a acestor texte de lege se desprind urmatoarele concluzii:
- angajatorul are dreptul sa dea dispozitii obligatorii pentru angajat, insa numai sub rezerva legalitatii lor, ceea ce inseamna ca angajatorul care primeste o dispozitie ce ar presupune incalcarea normelor legale imperative este dator sa se abtina de la executarea acestora, legea asigurandu-i acestuia un grad de autonomie care ii permite sa nu execute ordinele ilegale, printre acestea numarandu-se si acelea care ar presupune incalcarea normelor de protectie a muncii;
- in cazul in care angajatul primeste un ordin ilegal (ce ar presupune incalcarea, spre exemplu, a normelor de protectie a muncii) acesta raspunde pentru savarsirea abaterii disciplinare, in cazul in care il executa; faptul ca si atitudinea angajatorului constituie o abatere disciplinara nu poate fi de natura sa inlature raspunderea disciplinara a angajatului care a executat dispozitia ilegala, aceasta situatie putand fi comparata cu cea care ar atrage raspunderea penala, caz in care cel care executa fapta penala este vinovat si raspunde pentru autorat, iar cel care a dat ordinul savarsirii infractiunii raspunde pentru instigare, ambele raspunderi, atat cea penala cat si cea disciplinara, fiind exclusiv personale.
Fata de aceste considerente in drept instanta constata in fapt ca reclamantul nu se apara in legatura cu necunoasterea normelor de protectie( caz in care ar fi de cercetat daca s-a efectuat instruirea de protectie a muncii), nici ca ar exista un caz fortuit( caz in care ar ramane de cercetat daca angajatul putea sa prevada energia pe care o declanseaza si care a dus la accidentarea unui muncitor) sau un alt motiv de fapt ori de drept care ar putea duce la anularea deciziei de concediere, ci se apara sustinand ca nu el a avut initiativa demontarii limitatorului, aceasta initiativa, urmata de o dispozitie in acest sens apartinand inginerului sef ierarhic, fapt care, in opinia contestatorului, l-ar exonera pe acesta de raspunderea disciplinara. Pentru considerentele in drept aratate mai sus nu poate fi primita aceasta aparare, intrucat petentul a fost instruit cu privire la normele de protectie a muncii( dealtfel petentul nici nu a sustinut lipsa instruirii), a actionat constient, prevazand consecintele faptelor sale( este un electrician cu experienta, dupa cum sustine chiar acesta), dispozitia primita era clara si se limita numai la montarea( realizarea) unei instalatii de semnalizare, dupa cum rezulta din dosarul disciplinar si din depozitia martorului audiat in instanta, toate aceste elemente fiind de natura sa dovedeasca ca faptul demontarii limitatorului contravenea grav normelor de protectie a muncii si era deci vadit ilegal. In plus, nici sustinerea petentului conform careia nu el a avut initiativa nu este la adapost de critica, din moment ce in timpul cercetarii disciplinare a declarat ca a luat singur initiativa demontarii limitatorului, dar chiar daca ar fi primit aceasta dispozitie , obligatia sa ar fi fost cea de a respecta normele de protectie a muncii si de a refuza executarea dispozitiei ilegale, Codul muncii conferindu-i posibilitatea de a refuza punerea in executare a unui asemenea ordin si deci intreaga contestatie este vadit nefondata si va fi respinsa ca atare, desfacerea contractului de munca in conditiile in care a avut loc accidentarea unui alt muncitor fiind proportionala si adecvata abaterii disciplinare savarsite si consecintelor directe ale acesteia.