Prin cererea de ordonanta presedintiala inregistrata la Tribunalul Sibiu, reclamantul N. C. A. domiciliat in V. V., jud. Sibiu cu domiciliul procesual ales la cabinet av. H. D. in contradictoriu cu Casa de Pensii Sectoriala din cadrul M.A.N. – Bucuresti, a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna:
- Suspendarea executarii deciziei 33553638 RP06 din 21.03.2013 privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pana la solutionarea contestatiei formulate impotriva deciziei.
In motivarea cererii, reclamantul arata ca prin decizia 50419/29.03.2011 privind revizuirea pensiei i s-a stabilit un cuantum al pensiei brute de 3372 lei iar prin decizia 33553638RP06 i s-a comunicat ca ar fi incasat drepturi necuvenite din pensie in cuantum de 8098 lei.
Reclamantul a aratat ca sunt indeplinite conditiile pentru admiterea cererii de ordonanta presedintiala respectiv urgenta, vremelnicia.
In drept s-au invocat prevederile art.233 C. pr. civ.
Analizand cererea de ordonanta presedintiala in baza actelor depuse la dosar instanta va statua astfel:
Prin decizia 50419/29.03.2011 privind revizuirea pensiei reclamantului i s-a stabilit un cuantum al pensiei brute de 3372 lei iar prin decizia nr.33553638RP06 din 21.03.2011 i s-a comunicat ca ar fi incasat necuvenit drepturi de pensie in cuantum de 8098 lei.
Reclamantul N.C.A. sustine ca prin comunicarea deciziei 33553638RP06/21.03.2011 parata urmareste sa recupereze suma ceea ce i-ar afecta nivelul de trai si ca sunt indeplinite conditiile pentru admiterea cererii de ordonanta presedintiala.
Conform art. 996 N.C.P.C. instanta, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea ordona masuri provizorii in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
In cauza sunt incidente dispozitiile legilor speciale respectiv Lg. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii art.179 iar recuperarea sumelor incasate necuvenit se face conform art.181 decizia atacata constituind titlu executoriu conform art.179 alin. 4 Lg.263/2010.
Paratei i-a fost comunicata cererea de chemare in judecata conform art.153 alin.6 C. pr. civ.
In cauza sunt aplicabile prevederile art.172 alin.2 C. pr. fiscala conform carora „ dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prin ordonanta presedintiala prev. de art. 403 alin. 4 C. pr. civila nu sunt aplicabile”.
Pentru aceste considerente se va respinge cererea reclamantului N. C. A.
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale
Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
pronunțată de Tribunalul Sibiu
Sursa: Portal.just.ro