Infractiunea de distrugere

Sentinta penala nr. 34 din data de 03.02.2015 pronunțată de Judecatoria Moinesti

Prin rechizitoriul nr. _ al Parchetului de pe langa Judecatoria M. s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului S. A. pentru savarsirea infractiunii de distrugere, fapta prev. de art 253 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal constand in aceea ca in data de 03.08.2013 i-a distrus persoanei vatamate P. F. un telefon provocandu-i un prejudiciu in valoare de 2000 lei, nerecuperat.
s-a retinut prin actul de sesizare a instantei ca in seara zilei de 03.08.2013, persoana vatamata P. F. s-a intalnit cu inculpatul pe strada T. V. in zona Blocului G. din M., acestia fiind cunostinte vechi. Motivand ca a fost injurat de persoana vatamata P. F., inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii si picioarele. In urma agresiunii, aceasta a cazut la pamant, ocazie cu care si-a pierdut cerceii de la ureche, iar telefonul i-a cazut pe jos.
Vazand telefonul pe jos, inculpatul l-a calcat intentionat de mai multe ori distrugandu-l, provocandu-i persoanei vatamate o paguba in valoare de 2000 lei.
Fiind audiat in cursul urmaririi penale, inculpatul a recunoscut ca a calcat intentionat telefonul persoanei vatamate, aspect confirmat si de numita S.L.
Persoana vatamata s-a constituit parte civila si a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2000 lei reprezentand contravaloarea telefonului.
Prezentul dosar a parcurs procedura de camera preliminara, a fost comunicat rechizitoriul catre inculpat, acesta nu a contestat nici actul de sesizare, probele administrate si nici nu a solicitat administrarea altor probatorii.
In cursul cercetarii judecatoresti nici una dintre parti nu s-a prezentat desi au fost citate in repetate randuri pentru a preciza daca se impaca in legatura cu infractiunea de distrugere.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea incadrarii juridice din forma in care s-a dispus trimiterea in judecata in art. 218 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Din actele si lucrarile dosarului, prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 03.08.2013 inculpatul s-a intalnit cu partea civila P. F.in zona blocului G. aflat in M., str. T. V..
Pe fondul discutiilor in contradictoriu, inculpatul a lovit-o pe partea civila, dupa care a lovit cu piciorul telefonul partii civile, telefon care cazuse in timpul altercatiei.
In urma loviturilor inculpatului telefonul partii civile a fost distrus.
Fapta a fost recunoscuta de inculpat, recunoastere ce se coroboreaza cu celelalte probe administrate, respectiv declaratia martorei S. L. care a precizat ca a asistat la conflictul dintre parti si a vazut cum inculpatul a distrus telefonul partii civile.
Cu privire la telefonul distrus, partea a sustinut ca acesta era marca Apple si i-a fost trimis de sora sa din strainatate, fiind depusa in sustinerea pretentiilor un extras al unei pagini a unui site ce se ocupa cu comercializare acestui tip de telefon.
De asemenea, inculpatul nu a contestat sustinerile partii, iar la data de 29.01.2014 si-a luat angajamentul de a achita contravaloarea bunului, astfel cum rezulta din procesul verbal aflat la fila 25 dosar urmarire penala.
Din toate cele mentionate mai sus rezulta ca inculpatul se face vinovat de savarsirea faptei pentru care a fost trimis in judecata, iar aceasta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere.
Cu privire la incadrarea juridica, atat timp cat instanta nu va retine nici o circumstanta atenuanta in favoarea inculpatului, iar limitele de pedeapsa sunt sensibil egale in cele doua Coduri penale, se apreciaza ca nu se impune schimbarea incadrarii juridice, astfel ca cererea va fi respinsa.
De asemenea, se mai constata ca inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani inchisoare prin sentinta penala nr. _ pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr. _, ramasa definitiva prin nerecurare.
Prin aceiasi sentinta s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, fiind stabilit un termen de incercare de 4 ani de zile ce a inceput sa curga de la data de 08.03.2013.
Avand in vedere ca infractiunea pentru care a fost trimis in judecata inculpatul a fost savarsita la data de 03.08.2013 rezulta ca a fost savarsita in cursul termenului de incercare si ca in cauza sunt aplicabile si prevederile art. 41 alin. 1 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 253 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal va fi condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt.
In baza art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969 coroborat cu art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, se va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala _ pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr. _, ramasa definitiva prin nerecurare si in baza art. 83 alin. 1 teza ultima Cod penal dispune executarea pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. _ a Judecatoriei M., alaturi de pedeapsa de 3 luni inchisoare aplicata prin prezenta.
Astfel, inculpatul va executa 2 ani si 3 luni inchisoare.
In baza art. 65 si art. 67 alin. 1 si 2 Cod penal, i se vor interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, in conditiile si pe durata art. 65 Cod penal.
In baza art. 397 Cod procedura penala si art. 1357 Cod civil va fi obligat inculpatul sa plateasca partii civile P. F. suma de 2000 lei, prejudiciu cauzat si recunoscut de inculpat, neacoperit pana la aceasta data.
In baza art. 274 alin. 1 Cod procedura penala va fi obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Sursa: Portal.just.ro