Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Litigii cu profesionistii - opozitie la executare. Decizie nr. 650 din data de 28.02.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Litigii cu profesionistii - opozitie la executare.

- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, art. 12, 37
- Norme BNR nr. 6/1994

Deoarece in cuprinsul contractului de imprumut s-a stipulat emiterea unui bilet la ordin in alb in favoarea bancii, "fara protest" si cu scadenta la vedere, avalizat, imprumutatul si garantul avalist au fost de acord si au imputernicit Banca sa completeze biletul la ordin cu sumele datorate si scadente, completarea ulterioara a biletului la ordin de catre banca s-a efectuat in temeiul clauzelor asumate si insusite expres de catre avalist.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 650 din 28.02.2014)

Reclamantul M.S. a chemat in judecata parata B M SA solicitand admiterea opozitiei la executare si anularea tuturor formelor de executare dispuse in dosarul nr.85/2010 al executorului judecatoresc C.G. ca netemeinice si nelegale precum si anularea titlului executoriu.
Prin sentinta civila nr.15803/11.10.2010 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr.7682/325/2010, s-a admis exceptia necompetentei teritoriale si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Prin sentinta civila nr.10865/03.06.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti s-a respins actiunea ca neintemeiata.
In motivare s-a retinut ca biletul la ordin nr.0007114 emis in favoarea paratei si care cuprinde numele si semnatura reclamantului, in calitate de avalist indeplineste conditiile de forma prevazute de art.104 coroborat cu art.105 din Legea nr.58/1934, fiind neintemeiate sustinerile oponentului privind nulitatea titlului.
In ce priveste necompetenta teritoriala a executorului judecatoresc si neindicarea corecta a sumei, s-a mai motivat ca aceste aspecte nu pot fi analizate decat pe calea contestatiei la executare, si nu conform art.62 din Legea nr.58/1934, pe calea opozitiei.
Prin decizia nr.42/01.03.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Civila, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant impotriva sentintei nr.10685/2011 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
In motivare s-a retinut ca biletul la ordin indeplineste cerintele prevazute de lege, numele, prenumele si semnatura avalistului, ca si cel pentru care a inteles sa garanteze, iar imprejurarea necompletarii sale de catre emitent nu poate fi opusa posesorului care a intrat in mod legitim in posesia titlului.
Impotriva deciziei din apel, reclamantul M.S. a declarat recurs, in temeiul art.304 pct.8 si 9 din C.pr.civ., solicitandu-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate si admiterea opozitiei la executare astfel cum a fost precizata.
In sustinerea recursului se arata ca semnatura avalistului, pentru a fi valabila, trebuie sa indeplineasca caracteristicile unei semnaturi "explicate", in sensul Normelor B.N.R. nr.6/1994 si nr.7/2008, la pct.60, fiind necesar sa contina integral, numele si prenumele celui care se obliga cambial. Nerespectarea acestei conditii reprezinta un viciu de forma esential al avalului dat pe biletul la ordin, care conduce la lipsa obligatiei de garantare.
Posesorul biletului la ordin nu avea dreptul de completare decat la rubrica "stipulat" din biletul la ordin, clauza imperativ prevazuta pentru validitate de Normele BNR nr.6/1994.
Completarea titlului, fiind facuta de posesorul biletului la ordin fara consimtamantul valabil exprimat al semnatarului care se obliga cambial, exceptie cambiala absoluta, conduce la nulitatea titlului.
Recursul a fost declarat in termen legal, fiind timbrat cu taxele judiciare de timbru prevazute de lege.
Intimata-parata B M SA a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea recursului ca neintemeiat.
In esenta, se sustine ca decizia recurata este temeinica si legala. Garantul avalist a renuntat expres la beneficiile discutiunii si diviziunii, conform art.1662 si 1667 din Codul civil.
Orice masura de executare silita impotriva SC E SRL ar ramane fara efecte juridice, intrucat debitoarea garantata de reclamantul avalist a intrat in procedura de insolventa prin incheierea din data de 9.12.2009, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul 7102/30/2009.
Potrivit art.33-35 si art.51-52 si 106 din legea asupra cambiei si biletului la ordin, s-a constituit in favoarea intimatei creditoare o obligatie autonoma, avalistul fiind tinut fata de beneficiar in acelasi mod ca si avalizatul pentru care a garantat.
La solicitarea instantei, intimata a depus la dosar, in cadrul probei cu inscrisuri, contractul de imprumut nr.1349/01/29.09.2008, cele doua acte aditionale ale acestuia, precum si anexele corespunzatoare.
Analizand actele dosarului in limitele recursului declarat, Curtea a constatat si retinut urmatoarele:
Intre parata-intimata B M SA si SC E SRL s-a incheiat contractul de imprumut nr.1349/29.09.2008, in garantarea caruia debitoarea a emis in data de 18.05.2009 biletul la ordin pentru suma de 349.616,11 lei, bilet la ordin avalizat de catre recurentul M.S.
Se constata ca in cuprinsul contractului de imprumut nr.1349/01, astfel cum a fost modificat succesiv prin actele aditionale, si semnat de insusi recurentul, in calitate de avalist, s-a stipulat la art.5 lit.b) din contract, emiterea unui bilet la ordin in alb, in favoarea bancii, stipulat "fara protest" si cu scadenta la vedere, avalizat de catre garant, in calitatea sa de avalist.
In temeiul art.12 din Legea 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, si imprumutatul si garantul avalist au fost de acord si au imputernicit Banca sa completeze biletul la ordin cu sumele datorate si scadente, conform contractului, incluzand creditul, dobanzile, penalitatile, comisioanele, costurile si orice alte cheltuieli datorate bancii pana in ziua completarii biletului la ordin.
In temeiul art.37 din Legea 58/1934 si art.227 din Normele BNR nr.6/1994, s-a convenit si prelungirea perioadei prezentarii la plata a biletului la ordin intr-un termen de 3 ani de la data emiterii, fiind autorizata expres parata intimata sa completeze si sa prezinte la plata biletul la ordin cand aceasta va considera necesar.
Prin urmare, completarea biletului la ordin ulterior de catre banca, acesta fiind emis in alb, s-a efectuat in temeiul clauzelor asumate si insusite expres de catre recurent, in calitate de avalist.
In ce priveste semnatura avalistului, aplicata pe biletul la ordin, aceasta contine numele si prenumele in clar ale avalistului la rubrica speciala, semnatura aplicata de recurent nefiind, de altfel, contestata de acesta.
Se constata deci, ca in ce priveste semnarea si completarea biletului la ordin, au fost respectate toate conditiile de validitate prevazute la art.104-105 din Legea 58/1934, opozitia formulata in temeiul art.62 din lege fiind in mod corect respinsa.
Constatand deci ca motivele invocate nu se incadreaza in dispozitiile art.304 pct.8 si 9 din C.pr.civ., Curtea, in temeiul art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro