Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Obligatia de a face - ridicare stalp de inalta tensiune si mutare pe domeniul public pe strada; despagubiri Sentinta civila nr. 779 din data de 20.05.2011
pronunțată de Judecatoria Gura Humorului

Reclamantul MD a solicitat instantei sa le oblige pe parate sa ridice de pe terenul reclamantului stalpul de inalta tensiune cu reteaua ce le apartine si sa le mute pe domeniul public pe strada si sa-i plateasca despagubiri.
Instanta a respins actiunea pentru urmatoarele motive : dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art.44 alin.4 si cele ale art.136 din Constitutie au in vedere circumstantele executarii prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. Legiuitorul poate institui limitari rezonabile in valorificarea dreptului de proprietate ca drept subiectiv garantat. Dispozitiile art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 se aplica doar pentru lucrarile efectuate dupa intrarea in vigoare a acestei legi, reglementare de care nu beneficiaza reclamantul, cat timp lucrarile s-au efectuat anterior, astfel ca paratele nu ii datoreaza reclamantului vreo despagubire intrucat nu a existat nici o lucrare care sa-i afecteze suprafata de teren proprietate. Solicitarea reclamantului de a i se plati de catre parate contravaloarea lipsei de folosinta a terenului apare ca nefondata, cat timp reteaua electrica este proprietatea publica a statului data cu concesiune distribuitorului de energie electrica, iar terenul pe care sunt amplasati stalpii este de asemenea proprietate publica. Legea nu prevede acordarea de despagubiri banesti aferente lipsei de folosinta a terenului aflat in domeniul public al statului pe care se afla capacitati energetice. Reteaua electrica este o investitie de utilitate publica si nu exista nici o incalcare a dreptului de proprietate al reclamantului, folosinta terenului fiind limitata in conditiile legii. Exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitati energetice se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora.

Sursa: Portal.just.ro