Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune in pretentii. Lipsa de calitate procesuala pasiva a paratului CONSILIUL LOCAL GALATI. Raspundere civila delictuala. Neindeplinirea conditiilor raspunderii Sentinta civila nr. 1256/2008 din data de 10.04.2008
pronunțată de Judecatoria Galati

Actiune in pretentii. Lipsa de calitate procesuala pasiva a paratului CONSILIUL
LOCAL GALATI. Raspundere civila delictuala. Neindeplinirea conditiilor
raspunderii

Prin sentinta civila nr.1256/2008 pronuntata in dosarul nr. 14039/233/2007,
Judecatoria Galati a admis exceptia, invocata din oficiu, a lipsei calitatii procesuale
pasive a paratului CONSILIUL LOCAL GALATI si a respins capatul de cerere formulat
de reclamanta S.C. O. impotriva acestui parat ca fiind indreptat impotriva unei persoane
lipsite de calitate procesuala pasiva; a respins ca neintemeiata actiunea formulata de
reclamanta in contradictoriu cu MUNICIPIUL GALATI prin PRIMAR.
In motivare, instanta a retinut ca prin actiune, reclamanta S.C. O. a chemat in
judecata pe paratii CONSILIUL LOCAL GALATI si MUNICIPIUL GALATI reprezentat de
PRIMAR, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, acestia sa fie obligati
in solidar la plata unei sume de bani. A aratat ca, in calitate de asigurator al
autoturismului unei persoane fizice, a platit suma respectiva ca despagubiri acestei
persoane care, calcand cu roata intr-o groapa din carosabil - pe o strada din municipiul
Galati - si-a avariat autoturismul. Potrivit legislatiei privind asigurarile, reclamanta are
obligatia de a recupera suma platita asiguratului de la persoana vinovata. In speta,
vinovatia apartine celor doi parati - MUNICIPIULUI GALATI ca proprietar al drumului
public, care nu a intretinut carosabilul, si CONSILIULUI LOCAL GALATI, ca autoritate
competenta pentru furnizarea serviciilor referitoare la drumuri publice.
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului CONSILIUL
LOCAL GALATI, invocata din oficiu, instanta a retinut ca aceasta este intemeiata.
Potrivit pct.III, nr.1 din Anexa la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica, strazile
din municipii sunt in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale; deci, in speta,
intrucat strada pe care se afirma ca exista groapa care a produs avaria se afla in
MUNICIPIUL GALATI, ea este in proprietatea MUNICIPIULUI GALATI.
Potrivit art.5, alin.1, 2 si 6 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile
publice, administratorul drumului public are obligatia sa intretina calea de rulare si
raspunde pentru neindeplinirea acestei obligatii, dupa caz, administrativ,
contraventional, civil sau penal, in conditiile legii. Rezulta ca in cauza responsabilitatea
ar putea apartine MUNICIPIULUI GALATI.
Conform art.62, alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala,
MUNICIPIUL GALATI este reprezentat, inclusiv in justitie, doar de institutia primarului.
Niciuna dintre celelalte entitati legate de existenta municipiului - inclusiv CONSILIUL
LOCAL GALATI, care constituie doar organul deliberativ al unitatii administrativ-
teritoriale - nu are calitatea de a il reprezenta.
De altfel, solutia legala este logica, avand in vedere ca municipiul are o existenta
abstracta, asemenea oricarei persoane juridice; faptele oricaruia dintre organele
persoanei juridice sunt faptele persoanei juridice insesi, iar raspunderea apartine
persoanei juridice si nu organului. In cauza, deci, chiar si pentru faptele CONSILIULUI
LOCAL GALATI, raspunde tot MUNICIPIUL GALATI.
In plus, in privinta unitatilor administrativ-teritoriale, legea stabileste expres ca
acestea sunt reprezentate exclusiv de primar, deci unicul reprezentant al
MUNICIPIULUI GALATI este primarul acestuia.
Asadar, o actiune bazata pe raspunderea pentru faptele MUNICIPIULUI GALATI
trebuie indreptata doar impotriva MUNICIPIULUI GALATI, iar aceasta unitate
administrativ-teritoriala va sta in justitie prin primarul sau.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca actiunea este neintemeiata pentru
neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale. Astfel, pentru a fi angajata
raspunderea civila delictuala a unei persoane, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
sa existe o fapta a persoanei (fapta); sa se fi produs un prejudiciu (prejudiciul);
prejudiciul trebuie sa fie consecinta faptei (legatura de cauzalitate); persoana trebuie sa
fie vinovata de savarsirea faptei (vinovatia).
In cauza, lantul cauzal propus de reclamanta este urmatorul: paratul
MUNICIPIUL GALATI nu a intretinut drumul public aflat in administrarea sa (fapta);
asiguratul (soferul) a condus vehiculul pe drumul public si l-a avariat calcand intr-o
groapa (prejudiciul); avaria este rezultatul direct al neintretinerii drumului care a permis
aparitia gropii (legatura de cauzalitate); paratul este vinovat pentru fapta sa (de a nu
intretine drumul public).
Instanta constata neindeplinirea conditiei existentei legaturii de cauzalitate,
intrucat singura proba in acest sens este adresa emisa de IPJ Galati-Politia
Municipiului Galati. Din continutul adresei rezulta ca modul de producere al avariei a
fost stabilit exclusiv in baza declaratiei conducatorului vehiculului (soferului). Or,
aceasta nu este o proba suficienta, deoarece potrivit art.22 din Legea nr.136/1995
privind asigurarile si reasigurarile in Romania, asiguratorul se substituie asiguratului (in
privinta drepturilor si obligatiilor rezultate din evenimentul asigurat) si exercita actiunea
in despagubiri impotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului asigurat;
deci, in fata legii, exista identitate intre asigurator si asigurat. In cauza, reclamanta s-a
substituit conducatorului vehiculului asigurat si, din punct de vedere legal, in fata
instantei reclamanta si conducatorul vehiculului (asiguratul) sunt una si aceeasi
persoana. Din premisa identitatii reclamanta (asigurator) - sofer (asigurat) rezulta ca
reclamanta incearca sa dovedeasca legatura de cauzalitate doar prin propria sa
declaratie, ceea ce contravine evident art.1169 C.civ. Altfel spus, reclamanta (soferul)
afirma ca avaria s-a produs din cauza gropii iar in dovedire aduce afirmatia sa ca avaria
s-a produs din cauza gropii; netemeinicia este evidenta.
Rezulta ca nu a fost stabilita legatura de cauzalitate dintre fapta paratului
MUNICIPIUL GALATI (neintretinerea strazii) si prejudiciu (avaria autoturismului). In
consecinta, actiunea a fost respinsa ca neintemeiata.
Hotararea a devenit irevocabila prin respingerea recursului declarat de
reclamanta de catre Tribunalul Galati prin decizia civila nr.435/2008.

Sursa: Portal.just.ro