Angajare raspundere - neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 138 al.1 lit. d din Legea 85/2006 Sentinta civila nr. 666 din data de 18.05.2011
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea formulata de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA C.V. in calitate de lichidator judiciar al SC M. SRL inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 17.11.2010, cu nr. de dosar 8346/110/2010 in contradictoriu cu parata V.M.A., s-a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna angajarea raspunderii personale si obligarea acesteia, la plata sumei de 1.003.049 lei, reprezentand pasiv neacoperit al debitoarei falite.
In motivarea cererii s-a aratat la data de 14 aprilie 2010 prin sentinta civila nr.449, pronuntata de catre Tribunalul Bacau-Sectia comerciala si contencios administrativ, in dosarul nr.6448/110/2009, s-a deschis procedura falimentului in forma simplificata, la cererea creditoarei D.G.P.F. Bacau.
La data de 05.12.2001 in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, s-a infiintat S.C. M. S.R.L. Comanesti, cu obiect principal de activitate conform clasificarii CAEN 4752 Comert cu amanuntul al articolelor de fierarie, vopsitorie,sticla si articole din sticla.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de membrii organelor de conducere - administratori ,directori,..ce au cauzat starea de insolventa a debitorului.
Avand in vedere cazurile speciale, revazute la art.138 din Legea 85/2006 si care reglementeaza materia raspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei falite, s-a constatat in urma analizei activitatii debitoarei, pe baza documentelor, informatiilor provenite de la Ministerul Finantelor Publice,creditorul societatii si alte informatii descoperite in mijloacele de informare in masa,presa etc.,ca responsabilii si vinovatii de ajungerea societatii in insolventa, se face vinovat administratorul care a administrat societatea de la data la care aceasta a fost infiintata 05.12.2001 si pana la data la care a intrat in procedura de insolventa, respectiv V.M.A., care a indeplinit calitatea de asociat unic si administrator de la data infiintarii si pana la data de 14 aprilie 2010.
Astfel fostul administrator se face vinovat de urmatoarele fapte care, in final a dus la ajungerea societatii in insolventa, asa cum s-a demonstrat in raportul cauzal cu nr.30 din 21.06.2010.
Managementul fraudulos in defavoarea societati fostul administrator V.M.A.., precum si nerespectarea legislatiei comerciale si fiscale, de asemenea datoriile acumulate la bugetul de stat si utilizarea resurselor firmei in scopuri personale.
De asemenea neplata impozitelor conform legislatiei fiscale a dus la acumularea datoriilor si penalitatiilor catre bugetul de stat
Desi, administratorul judiciar a efectuat publicitatea deschiderii procedurii de insolventei organele statutare ale societatii falite, nu si-au indeplinit in totalitate obligatia predarii catre lichidatorul judiciar a actelor financiar-contabile si juridice prevazute de Legea nr.85/2006, precum si a documentelor contabile obligatorii prevazute de Legea contabilitatii nr.82/1991, astfel: art.6.alin 1 prevede ca orice operatiune economica -financiara se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ. Art.16 prevede ca, contabilitatea clientilor si furnizorilor ,a celorlalte creante si obligatii se tine pe categorii ,precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica, art.l7-prevede -contabilitatea cheltuielilor ,se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura sau destinatia lor, dupa caz. Art. l7 aliniatul 2, prevede- contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri, dupa natura sau sursa lor, dupa caz. art.20-prevede obligativitatea intocmirii-Registrului –jurnal, Registru - inventar ,precum si Cartea Mare. Art.21-stabileste ca registrele de contabilitate se utilizeaza in stricta concordanta cu destinatia acestora si se prezinta in mod ordonat si completat , astfel incat sa permita in orice moment identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale , art.22-prevede obligativitatea intocmirii lunare a balantei de verificare
Art.35.alinl,lit,a,-stabileste obligativitatea depunerii unui exemplar din bilantul contabil la D.G.F.P -Judetene. Pentru perioada 31 decembrie 2004-14 aprilie 2010, debitorul nu a tinut evidenta contabila, in consecinta fostul administrator al debitoarei nu si-a indeplinit obligatia de depunere a bilanturilor la ORC, Bacau si AFP-Bacau si a celorlalte declaratii
Vinovat de incalcarea prevederilor Legii contabilitatii nr.82/1991 se face administratorul V.M.A.. ,considerand ca fostul administrator a cauzat insolventa debitoarei.
Debitoarea a desfasurat o activitate de mica amploare, cu un patrimoniu redus, avand un patrimoniu net negativ inca din anul 2004.
Prejudiciul creat de organul de conducere,consta in ajungerea societatii in inolventa ,respectiv in lipsa sumelor pentru plata obligatiilor exigibile catre creditori,stare de fapt,care este prejudiciabila pentru creditori intrucat de regula presupune imposibilitatea platii creantelor.
De asemenea, se constata ca sunt indeplinite cumulativ cele trei conditii, respectiv prejudiciul creditorilor,fapta ilicita a membrului organului de conducere si intentia, intru-cat fostul administrator se face vinovat de producerea starii de insolventa, astfel incadrandu-se in cazurile prevazute de art.l38-din Legea nr.85.2006.
In drept au fost invocate dispozitiile art. l38 al. 1, lit. a, d si e din Legea nr.85/2006 si art.141.din Legea.nr.85/2006.
Parata, legal citata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In fapt, in urma cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de D.G.F.P. Bacau s-a pronuntat sentinta civila nr. 449/14.04.2010 de catre Tribunalul Bacau de deschidere a procedurii falimentului a societatii SC M. SRL.
Din extrasul eliberat de ORC instanta retine faptul ca SC M. SRL a fost infiintata in 07.11.2001 asociat fiind V.M.A. aceasta detinand si calitatea de administrator.
Concluziile raportului privind cauzele si imprejurarile care au condus la aparitia insolventei, au fost in sensul ca administratorii activitate au desfasurat o activitate economica care ducea in mod inevitabil la incetarea de plati si nu au tinut contabilitatea societatii in conformitate ci dispozitiile legii in vigoare.
Din tabelul consolidat de creante instanta retine faptul ca s-au inscris la masa credala urmatorii creditori:ANAF-DGFP BACAU.
In drept, potrivit dispozitiilor articolului 138 din Legea 85/2006
„(1) In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
(4) In caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolenta sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul sau in care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa.”
Institutia raspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atat in practica cat si in mare parte a doctrinei ca o raspundere speciala care prezinta caracteristicile principale ale raspunderii delictuale, ca o raspundere personala care intervine numai atunci cand prin savarsirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolventa.
Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii pentru angajarea raspunderii pentru fapta proprie, si anume:
existenta unei fapte ilicite;
existenta unui prejudiciu;
existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul,
elemente pe care reclamantul trebuie sa le dovedeasca, in conformitate cu principiul instituit de articolul 1169 Cod civil. In cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile si calitatea speciala a persoanei chemata sa raspunda in senul ca face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolventa. Angajarea raspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabila a administratorului sau a persoanei din organul de supraveghere.
In ceea ce priveste prima cauza identificata in cadrul raportului depus de lichidatorul judiciar aceasta se refera la folosirea bunurilor in folosul propriu. Raportul efectuat in conditiile articolului 59 din lege nu constituie un mijloc de proba suficient pentru atragerea raspunderii persoanelor care se afla la conducerea societatii, afirmatiile privind incidenta articolului 138 litera a nefiind sustinute de probe clare de vinovatie, aceste mentiuni neavand la baza elemente de fapt. Din probele administrate in cauza instanta retine faptul ca nu s-a stabilit cu certitudine savarsirea de catre administrator de acte de folosinta contrare intereselor societatii, nefiind individualizate bunurile asupra carora a fost exercitata activitatea ilicita a conducatorilor. Netinerea contabilitatii in conformitate cu legea nu poate constitui o baza suficienta pentru stabilirea vinovatiei paratei, cu atat mai mult cu cat nu au fost indicate in concret faptele administratorului, pentru a putea fi identificate elementele constitutive ale actiunii sau inactiunii acesteia. Vinovatia trebuie stabilita prin probe clare, nefiind suficiente simplele constatari ale lichidatorului judiciar din cadrul raportului cauzal.
Atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere presupune savarsirea uneia dintre faptele prevazute in mod expres si limitativ de art. 138 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006, care sa fi determinat sau favorizat ajungerea societatii in incetare de plati. Membrii organelor de conducere nu raspund in cadrul acestei proceduri pentru o simpla incapacitate manageriala si executarea necorespunzatoare a mandatului acordat de societate, ci pentru savarsirea unor anumite fapte cu caracter ilicit, urmarind de regula deturnarea activitatii de la realizarea scopului pentru care a luat fiinta societatea si satisfacerea unui interes personal sau al unui tert.
Desi in cererea sa creditoarea invoca continuarea de catre parat, in interes personal, a unei activitati care ducea la incetare de plati, fapta prevazuta de art. 138 alin. (1) lit. c) legea nr. 85/2006, nu indica nicio imprejurare concreta din care sa se traga concluzia ca activitatea ar fi fost continuata in conditiile in care devenea evidenta lipsa disponibilului si nici in ce rezida interesul personal al paratei.
Pentru suportarea pasivului societatii debitoare de catre administratorul acesteia, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006), este necesar a se proba atat fapta netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, cat si contributia, prin savarsirea acestei fapte, la ajungerea societatii in incetare de plati. Este adevarat ca, prin nedepunerea actelor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, in special a celor contabile, s-ar putea deduce ca parata nu a tinut o contabilitate in conformitate cu dispozitiile legale.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu parata, rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) si starea de insolventa a debitoarei.
Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila. Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parata si starea de insolventa a debitoarei.
Cu privire la fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege, aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratii au tinut o contabilitate fictiva si au facut sa dispara unele documente contabile, insa creditoarea nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca parata nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe. Oricum, in ceea ce priveste obligatia paratei de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Asadar, simplul fapt ca parata nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta, reclamantul nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate.
O astfel de raspundere este reglementata de dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006, fiind una personala, care intervine numai atunci cand prin savarsirea faptelor mentionate de text s-a ajuns la starea de insolventa. Simpla invocare a unor astfel de prevederi nu atrage, insa, raspunderea in mod automat.
De necontestat, legiuitorul a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar pe fondul administrarii unor dovezi pertinente si concludente.
Or, in cauza dedusa judecatii, cererea formulata de lichidatorul judiciar nu a fost sustinuta de vreo proba, iar simpla enuntare a pretinsei fapte savarsite de catre administratorul debitoarei nu conduce in mod automat la admiterea cererii de antrenare a raspunderii acestuia.
In cauza disp.art.138 lit.d) nu isi gasesc aplicabilitatea intrucat, conform dispozitiilor legale in materie, in cazul in care platitorul nu indeplineste obligatia de a depune raportarile contabile, organele fiscale vor stabili din oficiu, obligatia de plata, folosind metoda estimarii sau platitorul in cauza va fi supus de indata unui control fiscal.
De altfel, legea contabilitatii si actele normative privind obligatia de depunere a declaratiei privind obligatiile fiscale si a bilantului contabil nu vin sa sanctioneze debitorul sau administratorul, ci precizeaza ca organul fiscal are obligatia stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia ca aceasta fapta nu poate fi incadrata ca o cauza a starii de insolventa.
Fata de cele mentionate, instanta va respinge ca nefondata cererea formulata de lichidatorul judiciar, in baza disp. art. 138 din Legea 85/2006.