Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Mandat european de arestare. Neindeplinirea conditiilor prevazute de lege. Respingere (art. 81 lit. b din Legea nr. 302/2004 modificata si republicata) Sentinta penala nr. 8 din data de 25.07.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Mandat european de arestare. Neindeplinirea conditiilor prevazute de lege. Respingere (art. 81 lit. b din Legea nr. 302/2004 modificata si republicata)
Instanta emite mandat european de arestare in sensul judecatii sub conditia executarii, daca aceasta este mai mare de patru luni.
Executarea unei pedepse cu amenda nu indeplineste conditiile legale.
Curtea de Apel Iasi, sentinta penala nr. 8 din 25 iunie 2006
Autoritatile judiciare competente elen, vice procurorul de pe langa Curtea de Apel Kriti a emis mandatul european de arestare impotriva persoanei solicitate P.K. solicitand arestarea si predarea acestuia pentru executarea unei pedepse la care a fost condamnat de Tribunalul Corectional Iraklio.
Examinand mandatul emis, Curtea de Apel Iasi a retinut ca mandatul european de arestare se fundamenteaza pe decizia nr. 1956 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Corectional din trei membri nr. 2 Iraklio, decizia nr. 484 din 23 martie 2006 a Tribunalului Corectional din trei membri nr.2 Iraklio si decizia nr. 16159 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Corectional dintr-un membru Iraklio, prin care s-au aplicat pedepsele de 12 luni inchisoare, 12 luni inchisoare respectiv 6 luni inchisoare.
La acelasi mandat, la rubrica "C", informatii privind durata pedepsei, se mentioneaza ca pedepsele cu inchisoarea au fost transformate de catre instanta in pedepse banesti adica 4,4 euro pe zi iar in acord cu articolul 82 alin.5 din dreptul civil elen, pana ce va fi platita statului suma transformarii, pedepsele initiale cu inchisoarea se executa.
In baza mandatului european de arestare persoana solicitata P.K. a fost identificata, localizata si retinuta pentru 24 de ore la data de 25 iunie 2008 si a fost adus in fata instantei. In declaratia data instantei, persoana solicitata arata ca i s-a adus la cunostinta continutul mandatului european de arestare, este de acord sa plateasca pedeapsa si nu este de acord sa fie predat autoritatilor judiciare elene in stare de arest. Renunta la regula specialitatii declarand ca este de acord sa fie judecat si urmarit pentru orice alte fapte altele decat cele care justifica mandatul european de arestare emis.
Sub aspect formal mandatul european de arestare emis de autoritatile judiciare elene intruneste elementele constitutive legale ale mandatului european de arestare cu o singura exceptie - pedeapsa.
Potrivit art. 81 lit.b din Legea nr. 302/2004 modificata si completata mandatul european de arestare se emite impotriva persoanei solicitate in vederea executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni.
Pedeapsa in vederea executarii careia se emite mandatul european de arestare este o pedeapsa privativa de libertate si trebuie sa aiba o durata de cel putin 4 luni.
Conform mandatului european de arestare supus executarii in prezenta cauza, s-a constatat ca acesta a fost emis in scopul executarii unor pedepse pecuniare intrucat pedepsele cu inchisoarea au fost transformate de instanta in pedepse pecuniare.
Pedepsele pecuniare nu intra in sfera de actiune si incidenta a mandatului european de arestare, nu se incadreaza in scopul pentru care poate fi emis un mandat european de arestare.
Asa fiind, s-a retinut ca mandatul european emis impotriva persoanei solicitate P.K. pentru fapte care dau nastere la predare fara verificarea regulii dublei incriminari fiind emis pentru executarea pedepsei nu indeplineste conditia impusa de lege privind natura pedepsei pentru executarea careia se solicita arestarea si predarea persoanei solicitate.
Pentru aceste motive conform art. 94 si art. 81 lit.b din Legea nr. 302/2004 a fost respinsa ca nefondata cererea privind executarea mandatului european de arestare nr. 3539 din 23 mai 2008 impotriva persoanei solicitate P.K.
S-a dispus punerea de indata in libertate a persoanei solicitate de sub puterea ordonantei de retinere nr. 8 din 25 iunie 2008 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, daca nu este arestata in alta cauza, persoana solicitata fiind retinuta in executarea mandatului european.

Sursa: Portal.just.ro