Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie decizie de acordare a pensiei pentru limita de varsta Sentinta civila nr. 743 din data de 24.03.2014
pronunțată de Tribunalul Constanta

T R I B U N A L U L Prin cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 8.05.2012 sub numar de dosar 5379/118/2012, reclamantul ... a formulat in contradictoriu cu parata ... contestatie impotriva deciziei nr.201255/2.04.2012, solicitand modificarea acesteia prin indicarea valorii corecte a punctului de pensie, precum si plata diferentelor de drepturi de pensie.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca decizia contestata a fost emisa in baza sentintei civile nr. 5499/2011 prin care parata a fost obligata sa aiba in vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani si sa ii acorde diferenta de drepturi de pensie cuvenite pentru perioada 26.09.2008 si data emiterii deciziei respective. Reclamantul a constat ca, in cuprinsul deciziei, parata nu a indicat in mod neechivoc si totalul diferentei drepturilor de pensie la care este indreptatit.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. Legii nr.263/2010, ale Legii nr.19/2000, art.112 si urm CPC.
In sustinerea cererii, au fost depuse in copie inscrisuri (filele 5-11,24-28).
Parata a formulat intampinare (filele 16,17) prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In sustinerea intampinarii, au fost depuse in copie inscrisuri (filele18-21).
Prin precizarile depuse la data de 29.01.2013 (filele 30,31), reclamantul a aratat ca, din cuprinsul deciziei contestate, rezulta ca s-a avut in vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani, insa drepturile pecuniare de pensie au fost micsorate prin aplicarea unei varste standard de pensionare de 62 de ani in loc de 52 de ani. De asemene nu s-a luat in considerare sporul de vechime de care a beneficiat pana in ultima zi de munca si nici punctajul suplimentar pentru stagiul complet de cotizare nu a fost calculat corect.
Pentru solutionarea cauzei, instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza contabila. De asemenea din dispozitia instantei a fost depus dosarul administrativ al reclamantului (filele 40-78).
Analizand cererea formulata prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei si a dispozitiilor normative incidente, instanta gaseste cererea reclamantului neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 5499/31.10.2011 a Tribunalului Constanta (filele 6-11), parata a fost obligata sa emita o noua decizie de recalculare a pensiei pentru limita de varsta in care, la stabilirea punctajului mediu anual, sa se aiba in vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin decizia nr.201255 din 2.04.2012 (fila 40), parata a pus in executare aceasta sentinta civila, stabilind punctajul mediu anual de 3,70925.
Reclamantul a contestat retragerea sporului de punctaj mediu anual acordat in baza OUG nr. 100/2008 si art. 169 din Legea nr. 263/2010, ca urmare a punerii in executare a acestei sentinte.
Prin OUG nr. 100/2008, modificata prin OUG nr. 209/2008, a fost introdus art. 782 din Legea nr. 19/2000, prin care a fost reglementat un spor de punctaj pentru persoanele care au desfasurat activitati in grupele I si/sau II de munca.
Potrivit art. 782 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, acest spor se aplica numai in situatiile in care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza stagiile complete de cotizare prevazute in anexa nr. 3, in functie de data nasterii, respectiv stagiile complete de cotizare, in functie de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671.
Altfel spus, sporul prevazut de OUG nr. 100/2008 se aplica numai in cazul aplicarii stagiilor complete de cotizare obisnuite, nu si a celor reduse la 20, respectiv 25 de ani, ca urmare a desfasurarii activitatii in grupele I, respectiv II de munca.
Aceasta solutie legislativa este fireasca, intrucat in ambele ipoteze rezulta un punctaj mediu anual majorat ca urmare a desfasurarii activitatii in grupele I, respectiv II de munca, nefiind justificat ca pentru acelasi motiv sa opereze ambele modalitati de sporire a punctajului.
Asa fiind, la momentul la care nu s-a mai utilizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevazut cu caracter general de Legea nr. 3/1977, adica la momentul punerii in aplicare a sentintei civile sus-mentionate, la solicitarea expresa a reclamantei, prevederile OUG nr. 100/2008 au incetat sa se aplice.
De asemenea, prin art. 169 din Legea nr. 263/2010, a fost reglementat un spor de punctaj pentru persoanele care au desfasurat activitati in grupele I si/sau II de munca.
Potrivit art. 169 alin. 2, acest spor nu se aplica in situatia in care, la recalcularea pensiilor in conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special.
Or in cazul reclamantului, prevederile legale in baza carora, prin sentinta sus-mentionata, a fost stabilit un stagiu complet de cotizare redus in raport cu activitatea desfasurata in grupa I de munca, prezinta un caracter special in raport cu cele generale care reglementeaza stagiul complet de cotizare al beneficiarilor Legii nr. 263/2010.
Asa fiind, la momentul la care nu s-a mai utilizat stagiul complet de cotizare prevazut de anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000, adica la momentul punerii in aplicare a sentintei civile sus-mentionate, la solicitarea expresa a reclamantului, prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 au incetat sa se aplice.
Prin urmare, reclamantul nu este indreptatit la emiterea unei decizii in sensul acordarii punctajului suplimentar, in conditiile in care beneficiaza de un stagiu complet de cotizare redus de 20 de ani.
In consecinta, nu exista nici diferente intre drepturile de pensie cuvenite si cele achitate reclamantului.
In ceea ce priveste diferentele de drepturi pensie la care parata a fost obligata prin sentinta civila nr. 5499/31.10.2011, instanta constat ca acestea au fost calculate conform buletinului de calcul (filele 104-105) si achitate reclamantului conform imaginii de plata depuse la dosar (filele 18-21).
Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul ..., domiciliat in ..., in contradictoriu cu parata ..., cu sediul in _, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 24 martie 2014.

Presedinte, Asistenti judiciari,
Grefier,

Red.Jud.FMI/2ex/22.04.2014

Sursa: Portal.just.ro