Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Vanzarea prin licitatie a bunurilor debitorului. Contestatia unui tert. Invocarea unui drept de retentie. Sentinta civila nr. 1256 COM din data de 21.05.2001
pronunțată de Tribunalul Constanta

Vanzarea prin licitatie a bunurilor debitorului. Contestatia unui tert. Invocarea unui drept de retentie.

Efectuarea de investitii, chiar dupa deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, asupra unor bunuri ale comerciantului aflat in incetare de plati, nu acorda alt drept decat acela prevazut de Legea nr. 64/1995, respectiv inscrierea pe tabelul obligatiilor debitoarei, cu suma si rangul de prioritate stabilit in urma verificarii creantei.
In consecinta, un creditor nu poate opune celorlalti un drept de retentie, cu atat mai mult cu cat bunul in cauza a fost scos la licitatie publica, in executarea planului de reorganizare.

S.C. CBR S.R.L. a contestat licitatia organizata de administratorul judiciar pentru valorificarea motelului D ce apartine debitoarei S.C. O S.A. - in reorganizare judiciara, solicitand anularea formelor de licitatie.
Titulara contestatiei a mentionat ca la 17.09.1998 a incheiat cu societatea in reorganizare judiciara - dupa initierea acestei proceduri - un contract de asociere in participatiune, avand ca obiect exploatarea activului. Reclamanta a afirmat ca respectand clauzele contractuale, a efectuat investitii la acest imobil ce depasesc 3 miliarde lei, iar valorificarea lui in procedura reorganizarii judiciare o prejudiciaza, prin nesocotirea dreptului sau de creanta si a dreptului sau de retentie asupra bunului, pana la despagubire.
Instanta a respins contestatia, ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr. 1059 COM/ 05.07.1999 pronuntata de Tribunalul Constanta - sectia comerciala s-a aprobat planul de reorganizare judiciara a debitoarei S.C. O S.A.Mangalia.
Ca urmare a prevederilor acestui plan s-a procedat la valorificarea prin licitatie publica a unor imobile ale societatii.
Efectuarea de investitii, chiar dupa deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, asupra unor bunuri ale comerciantului aflat in incetare de plati, nu acorda alt drept decat acela prevazut de Legea nr. 64/1995, respectiv inscrierea pe tabelul obligatiilor debitoarei, cu suma si rangul de prioritate stabilit in urma verificarii creantei.
Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului are caracter consensual, urmarindu-se cu concursul creditorilor satisfacerea creantelor comerciantului aflat in incetare de plati. Avand in vedere scopul procedurii, de la data initierii ei nu mai sunt posibile urmariri individuale, care sa lezeze interesele colective ale creditorilor.
Asa fiind, pentru investitiile realizate la imobilul debitoarei, cel care afirma un drept de creanta are posibilitatea sa se inscrie pe tabelul obligatiilor si sa participe alaturi de ceilalti creditori la derularea procedurii, stabilirea rangului de prioritate urmand sa aiba in vedere caracterul garantat ori negarantat al creantei declarate.
(sentinta civila nr. 1256 COM/ 21.05.2001, irevocabila prin nerecurare)

Sursa: Portal.just.ro