Contestatia debitorului privind starea de incetare de plati. Tardivitatea sesizarii instantei. Invocarea exceptiei prescriptiei extinctive.
Fiind o chestiune prealabila, de ordine publica, prescrierea dreptului creditoarei de a cere executarea silita in procedura reglementata de Legea nr. 64/1995 va putea fi invocata si din oficiu si va putea fi analizata - cu administrarea probelor necesare - chiar daca potrivit art. 31 alin. 3 din lege, contestatia debitorului este tardiva.
Nedepunerea contestatiei in termenul reglementat de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 republicata atrage sanctiunea decaderii debitorului din dreptul de a se mai opune actiunii de deschidere a procedurii, in modalitatea prevazuta de lege.
In speta, debitoarei i-a fost comunicata copia cererii creditoarei la sediul social mentionat la registrul comertului, la data de 17.04.2002. Intrucat dovada de comunicare a indicat inexistenta societatii la acel sediu, s-a dispus recomunicarea actiunii la sediul instantei.
La 23.082002, aparatorul societatii debitoare a solicitat acordarea unui termen in vederea pregatirii apararii, pentru urmatorul termen acordat, 07.10.2002.
Contestatia formulata in temeiul art. 31 alin.3 din lege a fost prezentata la 21.10.2002.
In consecinta, fata de data de 07.10.2002, la care se prezuma ca debitorul, prin aparator, a cunoscut cu certitudine continutul actiunii creditoarei, depunerea contestatiei apare ca tardiva.
Avand in vedere insa ca debitoarea a ridicat o chestiune prealabila, de ordine publica, referitoare la prescrierea dreptului creditoarei de a cere executarea silita - ce ar putea fi invocata si din oficiu, in temeiul art. 18 din Decretul nr. 167/1958 - va fi analizata aceasta exceptie, din perspectiva probelor administrate.
Intrucat in cauza a operat intreruperea termenului de prescriptie, in conditiile art. 99 din O.G. nr. 11/1996, prin efectuarea de catre debitor a unui act voluntar de executare a obligatiei bugetare, exceptia a fost inlaturata.
(sentinta civila nr. 7935 COM/ 18.11.2002 irevocabila prin nerecurare)