Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la tabelul preliminar al creantelor debitorului. Refuzul lichidatorului judiciar de a acorda penalitati in lipsa facturilor sau a unui titlu executoriu privind aceste sume. Sentinta comerciala nr. 354 din data de 08.03.2011
pronunțată de Tribunalul Iasi

Contestatie la tabelul preliminar al creantelor debitorului. Refuzul lichidatorului judiciar de a acorda penalitati in lipsa facturilor sau a unui titlu executoriu privind aceste sume. Modul de calcul al penalitatilor raportat la data scadentei si la imputatia platii. Admitere contestatie.

Prin contestatia formulata la data de 23.02.2011 si inregistrata la Tribunalul Iasi la data de 24.02.2011, in dosarul nr. 8252/99/2010, creditoarea S.C.M S.R.L. a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei E S.R.L., intocmit de lichidatorul judiciar.
In motivarea cererii sale, creditoarea arata ca a formulat in termen legal cerere de admitere a creantei cu suma de 166.459,49 lei, compusa din:
- 41.500 lei suma imprumutata de debitoare in baza contractului de imprumut x/1.02.2010,
- 103.335 lei penalitati de intarziere calculate pentru perioada 1.04.2010-5.12.2010 dupa formula 41.500 x 1% x 249 zile, conform contractului de imprumut(art. 2.2 si 2.3.) si art. 41 al.1 din Legea 85/2006
- Suma de 21624,49 lei conform ordonantei y/18.08.2010 a Judecatoriei Iasi.
Cu toate acestea, a fost inscrisa in tabelul preliminar cu suma de 59.124,49 lei, creanta chirografara, cu mentiunea in dreptul sumei inscrise conform contabilitate debitor si ordonanta nr. y/18.08.2010.
Lichidatorul judiciar a aratat verbal in fata instantei, la termenul de judecata din 28.02.2011, ca nu a acordat penalitatile pentru ca nu au fost probate de creditoare printr-un titlu executoriu si ca de fapt debitoarea a achitat din imprumut suma de 4000 lei.
Creditoarea a formulat precizari, aratand ca avandu-se in vedere plata sumei de 4000 lei la data de 30.04.2010, a recalculat valoarea penalitatilor astfel: 41.500 x 1% x 29 de zile, adica 12035 lei. Cum la data de 30.04.2010 a fost achitata suma de 4000 lei, ramane un rest de plata de 49535 lei, compus din 41500 lei suma imprumutata si 8035 lei rest penalitati datorate si calculate pentru perioada 1.04.2010-29.04.2010 inclusiv. Cum contractul dintre parti nu cuprinde nici o dispozitie speciala cu privire la imputatia platii, aceasta s-a efectuat potrivit art. 1111 Cod civil, adica asupra dobanzii. Astfel, au fost calculate in continuare penalitati la intreaga suma dupa formula 41500 x 1% x 220 zile, adica 91300 lei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine cele ce urmeaza:
In tabelul preliminar, creditoarea este trecuta cu suma de 59.124,49 lei cu urmatoarele mentiuni:
"1, Creanta acceptata este conform contabilitatii debitorului si potrivit Ordonantei nr. y/18.08.2010.
2. Din suma de 41.500 lei, potrivit contractului de imprumut din 1.02.2010, debitoarea a achitat suma de 4000 lei potrivit chitantei nr_
3. Lipsa documente justificative - titluri executorii, facturi acceptate la plata de debitor, hotarari judecatoresti pentru accesoriile pretinse cu titlu de penalitati in suma de 103.335 lei".
Potrivit art. 73 din Legea insolventei, creditorii pot formula contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul preliminar de creante.
Contestatiile se depun la Tribunal in 5 zile de la publicarea in BPI a tabelului preliminar.
Analizand creanta creditorului prin prisma actelor depuse la dosar, instanta constata ca lichidatorul judiciar a admis creanta creditorului astfel: a admis in totalitate suma de 21624,49 lei din Ordonanta nr. y/2010 si din contractul de imprumut a admis doar debitul ramas neachitat(41500 minus 4000 lei). Astfel, lichidatorul judiciar nu a inscris nici o suma cu titlu de penalitate.
Atat debitul cat si penalitatile sunt consemnate in contractul de imprumut sub semnatura privata necontestat de debitoare nr.x/1.02.2010.
Potrivit art. 2.2 din conventia partilor, care este, asa cum a si aratat creditoarea, legea ce le guverneaza relatiile, restituirea imprumutului urma sa se faca la 31.03.2010, iar in caz de nerestituire debitoarea datoreaza penalitati de 1% pe fiecare zi de intarziere.
Din suma de 41500 lei, debitoarea a achitat suma de 4000 lei la data de 30.04.2010, potrivit chitantei ..("contravaloare de imprumut partial").
Chestiunile ridicate se refera la: faptul daca debitoarea datoreaza penalitati sau nu creditoarei si cuantumul acestora, raportat la momentul scadentei si la imputatia platii partiale.
Cu privire la imprejurarea daca debitoarea datoreaza sau nu penalitati, rezulta cu certitudine din conventia partilor ca s-a stipulat clauza penala pentru intarziere la plata, clauza obligatorie pentru parti, cu atat mai mult cu cat in materie comerciala, debitorul este de drept in intarziere de la scadenta. In mod nelegal lichidatorul judiciar a conditionat acordarea acestor penalitati de existenta unor titluri executorii sau facturi, anuland astfel vointa partilor exprimata intr-un contract, vointa care are valoare de lege pentru parti si care nu poate fi cenzurata nici chiar de instanta. Chiar daca inscrisul care materializeaza imprumutul dintre parti este sub semnatura privata si nu autentic, cat timp nu a fost contestata semnatura de debitor, el are aceeasi forta probanta ca un inscris autentic. Cat timp legea insolventei permite inscrierea creantelor chiar neconstatate printr-un titlu/art.64), cu atat mai mult creditoarea probeaza cu acest inscris dreptul sau. De altfel, lichidatorul judiciar nu este consecvent in analiza sa, cat timp valorizeaza contractul sub semnatura privata pentru debit si ii neaga valoarea pentru penalitati. Subliniem ca factura insasi pe care o solicita lichidatorul este in sine tot un inscris sub semnatura privata, cu valoare chiar mai mica decat contractul daca nu este acceptata de beneficiar. A solicita creditoarei a depune facturi(cu aceeasi valoare ca si contractul) sau un titlu executoriu pentru penalitati, gen hotarare judecatoreasca inseamna a o obliga creditoarea a formula o actiune in justitie impotriva debitoarei, care se suspenda oricum in baza art. 36 din Legea insolventei, deci e fara finalitate, or aceasta este o sarcina inutila si prea grea pentru creditoare.
Pe aceste considerente, instanta constata ca debitoarea are obligatia de a achita penalitati creditoarei.
Cu privire la modul de calcul al acestor penalitati, instanta este tinuta a verifica potrivit art. 69 din Legea insolventei cuantumul acestora, insa nu raportat la valoarea lor, caci aceasta este stabilita de parti la 1% pe zi de intarziere, fiind obligatorie, ci la modul de calcul.
In conventia partilor se stabileste modul de calcul al penalitatilor, de la data scadentei, 30.03.2010. Este adevarat ca biletul la ordin are o alta data a scadentei, iar art. 335 din Normele 6/1994 reglementeaza in fapt o renuntare a creditorului la data scadentei din raportul fundamental.
Prin urmare, penalitatile vor fi calculate dupa data de 16.04.2010.
Cat priveste plata de 4000 lei din 30.04.2010 si imputatia acesteia, creditoarea a realizat imputatia asupra penalitatilor, lichidatorul judiciar a propus a fi scazuta suma platita din debit.
Regula prevazuta de art. 1110-1111 Cod civil este aceea ca, in lipsa conventiei partilor, imputatia o face in primul rand debitorul, care trebuie insa sa tina cont ca nu poate face o plata partiala(incalcand principiul indivizibilitatii platii) si ca plata se imputa mai intai asupra dobanzilor, afara de cazul in care creditorul consimte a se imputa asupra debitului. De asemenea, creditorul poate accepta plati partiale(aceasta fiind o exceptie de la principiul indivizibilitatii platii), fara a putea fi obligat. Creditorul de regula precizeaza prin chitanta liberatorie ce datorie a stins.
Or, in chitanta se mentioneaza: "contravaloare contract de imprumut partial". Rezulta din aceasta exprimare succinta ca acest creditor a primit o plata partiala si a imputat debitul, altfel nu ar fi fost necesar sa indice ca s-a facut partial plata.
Prin urmare, penalitatile se vor calcula astfel:
- pentru perioada 17.04.2010-29.04.2010, 1% pe zi pentru suma de 41.500 lei
- pentru perioada 30.04.2010-5.12.2010(la 6.12.2010 s-a deschis procedura insolventei) 1% pe zi pentru suma de 41500-4000=37.500.
In aceasta masura, va admite contestatia creditoarei.

Sursa: Portal.just.ro