Procedura insolventei. Dreptul creditorului majoritar, detinator a cel putin 50% din valoarea creantelor, sa hotarasca unilateral desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.
- Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, art.19 alin.2^1
Legiuitorul a statuat dreptul creditorului majoritar, detinator a cel putin 50% din valoarea creantelor, sa hotarasca unilateral desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar fie prin inlocuirea celui provizoriu, fie prin confirmarea acestuia.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA COMERCIALA nr.607 R din 23.04.2010)
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 30.07.2009 de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala a fost admisa cererea formulata de creditorul DGFP, luandu-se act de decizia creditorului majoritar de desemnare a administratorului judiciar RVA IS S.P.R.L., cu retributie lunara de 0 lei si un onorariu de succes de 3,5% din sumele obtinute din valorificarea bunurilor, care va indeplini atributiile enumerate la art.20 din Legea 85/2006; s-a dispus incetarea atributiilor administratorului judiciar AL IPURL.
Pentru a pronunta aceasta incheiere judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
Analizand cererea formulata, instanta are in vedere prevederile art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006 conform carora „la recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i si remuneratia." Ulterior, prin intrarea in vigoare a O.U.G. nr.173 /26.11.2008, articolul 19 a fost completat cu alin.2 ind.l care are urmatorul continut: „ creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator in locui administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu...".
Din verificarea tabelului definitiv rectificat nr.5 prezentat la data de 28.05.2009, se constata ca DGFP este inscris in calitate de creditor garantat cu o creanta in valoare de 120.268.922 lei, care reprezinta mai mult de 50% din totalul creantelor inscrise in tabel in valoare de 151.827.587,42 lei.
Fiind indeplinita aceasta conditie, instanta urmeaza a lua act, in temeiul art.19 alin.2 ind.l din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei si raportat la prevederile art.ll lit.c, de decizia creditorului majoritar privind desemnarea unui alt administrator judiciar - RVA IS SPRL si de remuneratia stabilita acestuia: onorariu lunar de 0 lei si onorariu de succes de 3,5% din sumele obtinute din valorificarea bunurilor.
In ceea ce priveste starea de incompatibilitate a practicianului selectat de ANAF, aceasta este infirmata. in cadrul procedurii de insolventa ce se desfasoara impotriva debitorului S.C. R S.A., creditorul A S.A. a inregistrat la dosar cerere de renuntare la solutionarea contestatiei formulate impotriva tabelului definitiv al obligatiilor, ca urmare a cesionarii creantei sale. Din verificarile efectuate si in dosarul nr.7807/3/2009 rezulta ca A S.A. nu este inregistrata nici in tabelul preliminar al obligatiilor debitorului S.C. PSV C S.A., afisat la data de 13.07.2009 ( este vorba de doua proceduri de insolventa in care a fost desemnat in calitate de administrator judiciar RVA IS SPRL).
Impotriva acestei sentinte formuleaza recurs debitoarea S.C. A S.A., prin administratorul special U. D., precum si creditoarele S.C. O S.A., S.C. BA S.R.L. si AVAS.
Ulterior sesizarii instantei de recurs, recurentele SC Aversa SA si SC BA SRL au formulat cereri de renuntare la judecata recursului, renuntari fata de care Curtea a luat act in temeiul art.246 C.pr.civ.
Motivele de recurs invocate de catre recurenta creditoare SC O SA sunt, in esenta urmatoarele:
lnstanta de fond luand act de renuntarea AL IPURL, trebuia sa dispuna desemnarea unui administrator judiciar provizoriu pana la momentul la care Adunarea creditorilor sau creditorul majoritar, confirmau administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanta sau se desemna un alt administrator judiciar, conform art.19, alin. (21) din Lg. nr. 85/2006, coroborat cu art. 11, lit."c" din Lg. nr. 85/2006.
In speta, instanta a luat act de decizia creditorului majoritar DGFP, decizie exprimata intr-o cerere depusa la 02.04.2008 si intemeiata pe dispozitiile art. 177, alin. (4) din OG nr. 92/2003, privind Codul de Procedura Fiscala si nu pe dispozitiile art.19, alin. (21) din Lg. nr. 85/2006.
Neintemeierea acestei cereri pe dispozitiile art.19, alin. (21) din Lg. nr. 85/2006, a impiedicat creditorii nemultumiti sa conteste aceasta decizie in temeiul art. 19, alin. (3) din Lg. nr. 85/2006, astfel fiind vatamati prin inlaturarea acestui drept prevazut de lege.
Deasemenea, instanta de fond nu s-a pronuntat in niciun fel pe exceptia inadmisibilitatii (exceptie invocata la fond) cererii formulate de creditorul DGFP.
Aceasta cerere fiind inadmisibila pentru urmatoarele considerente:
In opinia recurentei instanta de fond nu s-a aplecat temeinic asupra starii de incompatibilitate a administratorului judiciar ce se urmarea a fi desemnat:
Potrivit dispozitiilor art. 30, alin. (3) din OUG nr. 86/2006, modificata prin Lg. nr. 254/2007: „ Practicianul in insolventa nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor si al creditorului acestuia ".
Prin aceste dispozitii legale s-a urmarit sa se inlature in acest fel orice conflict de interese intre creditor si debitorul acestuia, si nu in ultimul rand sa evite starea de incompatibilitate in care s-ar gasi un practician in insolventa.
Aceasta dubla calitate de reprezentant atat al creditorului, cat si al debitorului acestuia, ar fi condus la pericolul neglijarii intereselor acestora. De aceea legiuitorul a interzis aceasta dubla reprezentare.
Aceasta stare de incompatibilitate rezultand din calitatea de practician in insolventa la mai multe societati debitoare fata de SC A SA a existat atat la momentul introducerii cererii formulate de creditorul DGFP, cat si la judecarea acestei cererii, dar si in prezent:
-SC R SA-creanta datorata de aceasta debitoare nu a fost platita nici in prezent catre SC A SA;
-SC PSV C SA - SC A SA a formulat cerere de creanta (deci este creditor potrivit art. 3, pct. 7 din Lg. nr. 85/2006), cerere ce nu a fost contestata de catre administratorul judiciar desemnat la SC PSV C SA, acelasi ce a fost desemnat si la SC A SA;
-SC M SRL - SC A SA conform tabelului definitiv al creantelor are de recuperat o creanta de 506.822.615 lei.
Un alt aspect, in opinia recurentei il reprezinta onorariul stabilit de catre Judecatorul Sindic pentru noul administrator judiciar si anume „3,5% din sumele incasate din valorificarea bunurilor".
Judecatorul Sindic in acest caz, avea atributia legala sa cenzureze acest onorariu, avand in vedere ca la data desemnarii, cat si in prezent debitoarea se afla in perioada de observatie prevazuta de art.3, pct. 15 din Lg. nr. 85/2006.
Prin cererea de recurs S.C. O S.A. a solicitat si suspendarea executarii incheierii atacate, cerere la care ulterior a renuntat in mod expres.
Motivele de recurs invocate de catre recurenta AVAS sunt, in esenta, urmatoarele:
I. Conform art.19, alin. (21) coroborat cu art. 11, lit.‘c" din Legea nr. 85/2006, Instanta de fond, luand act de renuntarea AL IPURL, trebuia sa dispuna desemnarea unui administrator judiciar provizoriu pana la momentul la care Adunarea creditorilor sau creditorul majoritar, confirmau administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanta sau se desemna un alt administrator judiciar.
In speta, in loc sa faca aplicarea prevederilor legale sus mentionate, instanta a luat act de decizia creditorului majoritar DGFP, decizie exprimata intr-o cerere depusa la 02.04.2008 si intemeiata pe dispozitiile art. 177, alin. (4) din OG nr. 92/2003, privind Codul de Procedura Fiscala si nu pe dispozitiile art.19, alin. (21) din Legea nr. nr. 85/2006, cerere supusa spre aprobare Comitetului creditorilor in mai multe sedinte si neaprobata de catre acesta.
Prin urmare, fara a tine seama de opiniile creditorilor, care considerasera nelegala decizia creditorului majoritar de desemnare, in calitate de administrator judiciar al S.C. A S.A., a RVA IS SPRL, instanta de fond a admis cererea DGFP fara a o analiza sau pune in discutia partilor si a desemnat acest practician in insolventa drept administrator judiciar al debitoarei (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
II. Faptul ca judecatorul-sindic nu a pus in discutia partilor cererea D.G.F.P.M.P.,a facut ca nici exceptia inadmisibilitatii cererii sa nu fie pusa in discutia acestora in sedinta din 30.07.2009 si, implicit, sa nu fie solutionata de catre instanta de fond (art.304. pct. 5 C. proc. civ.).
In opinia acestei recurente, o noua cerere de desemnare a unui alt administrator judiciar decat cel confirmat de creditori era, potrivit dispozitiilor Legii nr.85/2006, inadmisibila, putandu-se solicita numai inlocuirea administratorului judiciar, pe baza unor motive temeinice.
Potrivit dispozitiilor art.30, alin.(3) din OUG nr.86/2006, modificata prin Legea nr.254/2007: „Practicianul in insolventa nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor si al creditorului acestuia".
Prin aceste dispozitii legale s-a urmarit sa se inlature in acest fel orice conflict de interese intre creditor si debitorul acestuia, si nu in ultimul rand sa evite starea de incompatibilitate in care s-ar gasi un practician in insolventa.
Or, in cazul in speta, aceasta stare de incompatibilitate, rezultand din calitatea de lichidator/administrator judiciar la mai multe societati debitoare fata de SC A SA a existat la momentul introducerii cererii formulate de creditorul DGFP si nu avem probe care sa dovedeasca faptul ca aceasta stare ar fi fost inlaturata pana in prezent.
Astfel, RVA IS SPRL avea calitatea de lichidator /administrator judiciar si in cadrul procedurii de lichidare judiciara al altor societati, fata de care S.C. A S.A. avea calitatea de creditor (SC R SA; SC PSV C SA; SC M SRL).
Recurenta critica de asemenea, hotararea de desemnare a RVA IS SPRL in calitatea de administrator judiciar al S.C. A S.A. si pentru faptul ca instanta de fond nu a stabilit cu claritate onorariul acestuia, stabilind un onorariu de „3,5% din sumele incasate din valorificarea bunurilor", in conditiile in care debitoarea se afla in perioada de observatie si nu in procedura falimentului, astfel incat sa aiba loc vanzari de bunuri din patrimoniul debitoarei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca ambele recursuri sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Prin incheierea recurata judecatorul sindic a luat act de decizia creditorului majoritar DGFP a municipiului Bucuresti privind desemnarea unui alt administrator judiciar al debitoarei S.C. A S.A., stabilind o remuneratie lunara de 0 lei si un onorariu de succes de 3,5% din sumele obtinute din valorificarea bunurilor.
Masura dispusa de catre judecatorul sindic a fost determinata si de renuntarea administratorului judiciar provizoriu SC AL IPURL la aceasta calitate.
Temeiul legal al acestei masuri in reprezinta art.19 alin.2^1 din Legea 85/2006 astfel cum a fost modificata si completata prin OUG nr.173/2003, potrivit caruia „creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator in locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu sau, dupa caz, lichidatorul provizoriu si sa ii stabileasca remuneratia.”
Ca atare, legiuitorul a statuat dreptul creditorului majoritar, detinator a cel putin 50% din valoarea creantelor, sa hotarasca unilateral desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar fie prin inlocuirea celui provizoriu, fie prin confirmarea acestuia.
Ca atare, sustinerile recurentei referitoare la faptul ca judecatorul sindic trebuie mai intai sa stabileasca un administrator judiciar provizoriu in locul celui initial sunt lipsite de temei legal, reprezentand totodata si o masura care nu ar fi facut decat sa tergiverseze desfasurarea procedurilor aflate in curs pentru ca, in final, sa se ajunga la acelasi rezultat.
Creditorii, inclusiv cele doua recurente, au avut posibilitatea de a contesta decizia creditorului majoritar, lucru pe care l-au si facut, prin incheierea recurata fiind combatute implicit sustinerile creditorilor contestatori.
Decizia interna a actionarului majoritar a avut la baza dispozitiile O.G nr.92/2003 in baza careia practicianul este selectat de catre Comisia ANAF, insa desemnarea acestuia de catre judecatorul sindic s-a facut in temeiul legii speciale – Legea 85/2006 – art.19 alin. 2^1.
Referitor la nepronuntarea de catre judecatorul sindic cu privire la exceptia inadmisibilitatii, fiind vorba despre o exceptie care viza fondul cauzei nu se impunea solutionarea acesteia in conditiile art.137 alin.1 C.pr.civ.
Cu privire la starea de incompatibilitate a administratorului judiciar desemnat, Curtea apreciaza ca aceste sustineri nu au fost dovedite.
Astfel, starea de incompatibilitate trebuie sa existe la momentul la care practicianul in insolventa dobandeste calitatea de administrator judiciar al unui debitor; cat si al unui creditor al acestuia.
In speta, administratorul judiciar RVA a fost desemnata in aceasta calitate la SC PVS C SA, insa debitoarea SC A SA nu are calitatea de creditor, nefiind trecuta in tabelul creditorilor.
In ceea ce priveste creanta pe care A o detinea impotriva SC R SA, aceasta a fost achitata de catre SC SD SRL care s-a subrogat in drepturile A si a devenit creditor la SC R SA in locul acesteia.
Referitor la SC M SA, din actele aflate la dosar, rezulta ca lichidator judiciar al acestei societati este SC RVA B SRL si nu administratorul judiciar numit in prezenta cauza.
Faptul ca judecatorul sindic a stabilit un onorariu de 3,5% din sumele incasate din valorificarea bunurilor, desi debitoarea nu se afla in procedura falimentului, doar in aceasta faza putand avea loc valorificarea bunurilor acesteia, este un risc pe care administratorul judiciar si l-a asumat ca in situatia in care nu se ajunge la valorificarea bunurilor falitei, sa nu primeasca nimic.
De mentionat este faptul ca R.V.A. nu va fi remunerata lunar, ci doar la finalizarea procedurii prin aplicarea unui procent de 3,5% din suma globala rezultata din vanzarea bunurilor falitei.
Fata de cele retinute mai sus, in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea a respins atat recursul declarat de SC O SA, cat si recursul AVAS, ca nefondat.