Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Sanctiunea operanta in cazul nerespectarii disp. art. 16 alin. 7, respectiv art. 19 din OG nr. 2/2001. Conditii de declarare a nulitatii. Decizie nr. 1108 c.a. din data de 01.10.2008
pronunțată de Tribunalul Iasi

Prin sentinta civila nr. 663, pronuntata de Judecatoria Pascani la data de 25.03.2008 in dosarul nr. 4377/866/2007, a fost admisa plangerea formulata de catre petenta SC BCT SRL impotriva procesului-verbal de contraventie seria IS nr. 2239 incheiat la data de 29.10.2007, de intimata DIRECTIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA IASI, dispunandu-se anularea procesului-verbal prin care petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala de 6000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 51 lit. j din L. nr. 244/2002, constand in aceea ca societatea nu a respectat termenul de depunere a declaratiei privind stocurile de vin existente la 31.07 a anului in curs.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca actul constatator nu a fost semnat de niciun reprezentant al petentei, a fost intocmit in lipsa acestuia si a unui martor asistent, neindicandu-se nici motivul pentru care nu cuprinde semnatura unui martor, fiind incalcate prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, nu s-au consemnat obiectiunile reprezentantului petentei, potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, incalcandu-i-se dreptul la aparare.
Impotriva acestei sentinte a declarat in termenul legal recurs organul constatator DIRECTIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA IASI, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului, organul constatator a aratat ca din continutul procesului-verbal rezulta ca la unitate reprezentantii sai au fost primiti de administrator, deci nu a fost de fata vreun martor. S-a mai sustinut ca incalcarea art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 nu atrage nulitatea absoluta,si ca motivarea instantei este contradictorie, pe de o parte retinandu-se ca reprezentantul leal al societatii nu era prezent, conditii in care nu s-ar fi putut face obiectiuni, iar, pe de alta parte, nu i se putea refuza unui absent dreptul de a consemna obiectiunile.
Intimata SC BCT SRL nu a formulat intampinare.
In faza procesuala a recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de motivele de recurs formulate si in conformitate cu prev. art. 3041 C.p.c., tribunalul retine urmatoarele:
In drept, Tribunalul apreciaza ca recursul este intemeiat, in cauza fiind incident cazul de modificare prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, prin gresita aplicare a dispozitiilor art. 16 alin. 7 si art. 19 din O.G. nr. 2/2001 vizand legalitatea intocmirii procesului-verbal de contraventie.
In mod gresit prima instanta a dispus anularea procesului-verbal de contraventie pentru considerentul ca nu a fost semnat de reprezentantul petentei si nici de un martor, care sa confirme lipsa acestuia la momentul intocmirii actului constatator, astfel cum prevede art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 si pentru neconsemnarea obiectiunilor reprezentantului petentei, conform dispozitiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, Tribunalul retine, sub aspectul sanctiunii nulitatii pentru nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, caracterul acesteia de nulitate relativa, care, desi expresa, impune ca vatamarea ce se prezuma sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului. In privinta nerespectarii art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, opereaza nulitatea relativa, care nu este expresa, necesitand mai intai dovedirea vatamarii si apoi a imposibilitatii inlaturarii ei altfel decat prin anularea actului
Tribunalul arata ca nulitatea a fost definita ca sanctiunea care lipseste actul juridic de efectele sale, contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. De regula, incalcarea normelor juridice prohibitive si, in mod exceptional a celor imperative, atrage sanctiunea nulitatii. Nulitatea este cea mai grava sanctiune de drept civil si de drept procesual-civil, dar si de drept administrativ, intrucat atrage ineficacitatea "lato sensu" a actului juridic civil sau administrativ, dupa caz, incheiat cu incalcarea normelor juridice incidente. Este de principiu ca, reglementarile legale administrative, ca parte a dreptului public, pretind, din partea subiectelor de drept, persoane fizice si persoane juridice, o conduita de conformare, in cadrul raportului juridic de drept administrativ.
Incalcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, savarsite cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea, da nastere unui raport juridic de conflict, ceea ce atrage sanctionarea contraventionala (art. 21 - 24 din ordonanta). De aici, rezulta necesitatea descrierii faptei antisociale, cu indicarea modalitatii de savarsire, a datei si a locului, cat si a mijloacelor de proba concludente (de regula, probe testimoniale), toate aceste date urmand a fi mentionate in procesul-verbal de constatare a contraventiei. Acest act juridic administrativ unilateral, emana de la o autoritate publica, ce are competenta de a constata si de a sanctiona faptele contraventionale, si se bucura de prezumtiile de legalitate, de autenticitate si de veridicitate, are forta probanta si se executa din oficiu. Legea prevede redactarea lui intr-o anumita forma "ad validitatem", cu respectarea tuturor prescriptiilor legale de fond si de forma, pentru incheierea sa valabila, in scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost intocmit. Sanctiunea ce intervine in cazul omisiunii uneia dintre aceste mentiuni, pentru care nu se prevede nulitatea absoluta expresa, care poate fi constatata de instantele de judecata, investite cu solutionarea plangerii formulate de persoana sanctionata, in conditiile prevazute de art. 33 - 36 din ordonanta, este nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, pornind de la principiul calauzitor, al naturii interesului ocrotit de norma juridica aplicabila, aceasta nulitate putand fi pronuntata de instantele de judecata doar in masura in care este invocata in calea de atac promovata de contravenient.
Este neindoielnic faptul ca incalcarea dispozitiilor imperative, cuprinse in art. 19 alin.1 si art. 16 alin. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, afecteaza legalitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei, act administrativ unilateral, de autoritate, dar nulitatea absoluta, care nu poate fi acoperita si poate fi constatata, din oficiu, de instanta de judecata, intervine numai pentru omisiunile prevazute expres si limitativ de art. 17 din O.G nr. 2/2001.
Restul conditiilor procedurale, in masura in care nu sunt respectate de catre agentul constatator nu atrag nulitatea absoluta, ele putand fi acoperite (confirmate) de organul competent a solutiona plangerea (calea de atac).
Folosind argumentul de interpretare logica per a contrario, rezulta ca necompletarea altor mentiuni, decat cele prevazute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, atrage nulitatea relativa.
De altfel, principiul legalitatii, aplicabil dreptului administrativ, in general, si materiei contraventionale, in special, presupune ca rezultatul interpretarii legii contraventionale sa fie concordant cu vointa legiuitorului, iar textul nu poate fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv (lex dixit quam voluit).
In acest context, in materie contraventionala, nu este admisa interpretarea extensiva (lex dixit minus quam voluit) si nici interpretarea restrictiva (lex dixit plus quam voluit).
Se desprinde, fara putinta de tagada, concluzia, dupa care, numai in cazul incalcarii dispozitiilor art. 17, mai sus mentionat, procesul-verbal de constatare a contraventiei, ca act administrativ, este, evident, nevalabil, sub aspectul prezumtiei de legalitate, implicit al beneficiului executarii din oficiu, astfel incat, numai in aceasta ipoteza, legea confera contravenientului, argumente irefutabile, de a se abtine de la executare si obliga organele competente a solutiona caile de atac, sa constate, din oficiu, nulitatea actului administrativ.
In cazul incalcarii celorlalte mentiuni, printre care si cele prevazute de art. 19 alin. 1 si art. 16 alin. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, opereaza, in plenitudinea lor, prezumtia de legalitate si obligatia de executare, atat pentru contravenient, cat si pentru organele de stat care instrumenteaza in materia respectiva.
Astfel, numai in cazul in care legea prevede, in mod expres, ca nerespectarea unei anumite conditii atrage nulitatea de drept sau nulitatea care se poate constata si din oficiu, se poate considera ca cei ce nu-l executa sau nu-l respecta, exercitand, insa, calea de atac, nu pot fi sanctionati, pe cand, actele administrative anulabile dau nastere obligatiei de executare, pana la momentul anularii lor de catre instanta de judecata competenta.
In consecinta, este firesc si ca nulitatea care sanctioneaza incalcarea unui astfel de interes, sa intervina doar in cazul in care persoana vatamata printr-o asemenea incalcare invoca vatamarea pe calea plangerii prevazuta de art. 31 alin.1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 (in cazul nerespectarii art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001), in plus, o si dovedeste (in cazul nerespectarii art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001), iar instanta constata, in raport de materialul probator administrat, ca vatamarea nu poate fi inlaturata in alt mod decat prin anularea actului.
De altfel, prin decizia in interesul legii nr. XXII din 19.03.2007 Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in considerente ca "(_)Alte instante, dimpotriva, au apreciat ca, atata vreme cat neindeplinirea de catre agentul constatator a obligatiei de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare nu se regaseste intre cazurile de nulitate absoluta strict si limitativ prevazute in cuprinsul art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie sa se considere ca o atare omisiune nu ar putea sa atraga decat nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei ce a fost incheiat in astfel de conditii.
Ca urmare, s-a decis ca pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei este necesar ca reclamantul-contravenient sa dovedeasca nu numai ca agentul constatator si-a incalcat obligatia de a-i aduce la cunostinta dreptul de a face obiectiuni, ci si ca aceasta incalcare i-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legale incidente in materia ce face obiectul recursului in interesul legii". Prin dispozitivul deciziei s-a statuat ca nerespectarea cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei.
Or, fata de cele mai sus aratate, Tribunalul constata ca prima instanta, in mod gresit, a dispus anularea procesului-verbal pentru nerespectarea prevederilor art. 19 alin. 1 si art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, atata vreme cat petenta - intimata nu a dovedit ca a existat vatamare prin nerespectarea dispozitiilor art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv ca vatamarea care i s-a adus prin nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 (in acest caz, prezumata) nu putea fi inlaturata prin alt mod decat prin anularea procesului-verbal de contraventie. Tribunalul apreciaza ca vatamarea putea fi inlaturata printr-o aparare calificata in fata instantelor, prin solicitarea administrarii de probe si alte asemenea sustineri.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca sentinta Judecatoriei Pascani este nelegala, si vazand totodata ca nu s-a judecat fondul plangerii contraventionale, neanalizandu-se temeinicia ei, tribunalul urmeaza ca, in temeiul art. 312 alin. 5 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sa admita recursul si sa caseze sentinta recurata, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiasi instante.

Sursa: Portal.just.ro